ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 395/R/2012 din data de 10 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 23580/271/P/2011, a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 42 alin. (2) combinat cu art. 407 C. proc. pen., s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind pe revizuentul condamnat R.F., în favoarea Tribunalului Bihor. S-a trimis dosarul cauzei la Tribunalul Bihor pentru soluționarea apelului formulat de revizuentul R.F. S-a reținut că prin sentința penală nr. 9/2012 din 16 februarie 2012, Judecătoria Oradea, î n baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc.

pen. a respins cererea de revizuire, formulată de către R.F., cu privire la sentința penală nr. 801 din 07 octombrie 2010 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în Dosar nr. 13017/271/2009 al Judecătoriei Oradea și definitivă prin decizia penală nr. 340/R din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul să plătească statului 100 RON cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la 04 octombrie 2011, petentul R.F. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 801/2010 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în Dosarul nr. 31017/271/2009, definitivă prin decizia penală nr. 340/R/2011 a Curții de Apel Oradea.

În motivarea cererii, petentul a arătat în esență faptul că instanța de recurs a analizat în mod greșit declarațiile martorilor asistenți B.I.A. și F.A. și în mod greșit a reținut că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că inculpatul este cel care a coborât de pe scaunul șoferului. Astfel, petentul susține că în mod greșit a fost înlăturată apărarea lui în sensul că nu el a condus autoturismul. În drept au fost invocate prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. După efectuarea cercetărilor, conform art. 399 alin. (5) C. proc. pen., procurorul de la parchetul competent a înaintat dosarul instanței, la 29 decembrie 2011, cu concluzii de respingere a cererii de revizuire nefiind motive pentru admiterea în principiu a cererii.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 801/2010, pronunțată la data de 07 iunie 2010, Judecătoria Oradea, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, a condamnat, printre alții, pe inculpatul R.F. la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani 6 luni, iar in baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 86 4 C. pen. A obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. b)-d) C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte obligația de a nu conduce autovehicule. În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În noaptea de 9/10 februarie 2008, în jurul orei 04.00, cei patru inculpați se întorceau de la o nuntă unde au consumat băuturi alcoolice cu autoturismul condus de către inculpatul R.F., care a fost oprit de o patrulă a Poliției Rutiere, care a constatat că inculpatul prezintă semne specifice consumului de băuturi alcoolice și au încercat să îl testeze pe inculpat cu aparatul alcooltest, dar acesta a refuzat, după care l-au condus pe inculpat la sediul Poliției Rutiere în vederea audierii, întrucât acesta refuzase și să se deplaseze la Serviciul de Medicină Legală Bihor în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Inculpatul a susținut că nu el ar fi condus autoturismul și că, prin urmare, nu are obligația să se supună testării cu aparatul alcooltest și recoltării probelor de sânge, susținând că autoturismul a fost condus de inculpata T.A.M., prietena sa, care în momentul în care au fost opriți în trafic de agenții de poliție, ocupa de fapt locul din dreapta față. Prin decizia penală nr. 343/A din 15 noiembrie 2010 pronunțată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile penale declarate de inculpații: R.F., N.G.C., T.A.M., V.A. împotriva sentinței penale nr. 801 din 07 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea. Prin decizia penală nr. 340/R/2011 a Curții de Apel Oradea au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații R.F., N.G.C., T.A.M., V.A.

împotriva deciziei penale nr. 343/A/2010 a Tribunalului Bihor. Prin prezenta cerere, revizuentul a arătat, în esență, că există fapte și împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, declarațiile martorului B.I. care a arătat că nu a văzut pe nimeni coborând din mașina oprită de poliție, respectiv că declarația de la poliție nu este conformă cu realitatea, și declarația martorului F.A.L., care susține că de fapt nu a văzut pe nimeni coborând din mașina care era oprită de poliție și doar a presupus că persoana care a refuzat alcootestul a fost șoferul. Aceste împrejurări noi petentul a înțeles să le dovedească cu două declarații date de către aceeași martori în fața notarului public și depuse la dosarul cauzei.

Tribunalul Bihor a reținut că faptul că martorul B.I. a susținut în instanță că nu a văzut ceilalți ocupanți ai jeepului nu înseamnă că ar fi fost nesincer cu prilejul audierii la poliție sau cu prilejul testării cu aparatul poligraf. În realitate, în declarațiile date a relatat aspecte pe care le-a aflat de la polițiști, respectiv de la șoferul taximetrului - F.A. - care a văzut de unde a coborât fiecare ocupant al jeepului. Instanța de apel a apreciat că apărarea inculpatului cum că nu este persoana care ar fi condus autoturismul este nesinceră în raport de ansamblul probelor mai sus enunțate și analizate, iar pe de altă parte pentru alte considerente ce se vor arăta în continuare: Ulterior, această analiză a probelor a fost menținută și prin decizia completului de recurs.

Prin declarațiile autentificate la notar, care, de altfel, nu au valoare probatorie, F.A. și B.I.A. au relatat, în esență, tot ceea ce au spus și cu ocazia audierii în fața instanței. Astfel, în susținerea cererii de revizuire, petentul nu a invocat niciun element de fapt sau împrejurare nouă care să nu fi fost cunoscută și analizată de instanță, deoarece atât judecătorul de la prima instanța, cât și completul de apel au analizat pe larg declarațiile celor doi martori asistenți. După cum se poate observa, revizuentul critică modul în care judecătorii fondului și cei din recurs au analizat probatoriul administrat în cauză, respectiv soluția pe care aceștia au pronunțat-o. Conform art. 394 alin. (2) C. proc.

pen., cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Cu alte cuvinte, în cazul faptelor sau împrejurărilor ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, revizuirea poate fi numai totală, o eventuală admitere a acesteia trebuind să ducă la o soluție diametral opusă, în cazul de față achitare. Totodată, revizuirea nu constituie o cale de atac prin intermediul căreia să poată fi desființată o hotărâre definitivă și să se facă o nouă apreciere a probelor, cu excepția situațiilor limitativ prevăzute de lege, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Obiectul examinării în principiu a cererii de revizuire constă în îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admiterea în principiu a cererii. De aceea se spune că examinarea este o procedură premergătoare și eliminatorie. Prin verificare se stabilește dacă cererea a fost făcută de o persoană admisă de lege, în termenul legal, dacă a fost introdusă la procurorul competent și a ajuns la instanța competentă, dacă se întemeiază pe vreunul din cazurile prevăzute la art. 394 C. proc. pen. și dacă s-au propus probe în revizuirea acestui caz. Instanța constată că primele trei condiții sunt îndeplinite în cauză, însă întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei pentru cazurile enumerate exhaustiv la art. 394 C. proc.

pen., dar revizuentul nu a invocat nicio împrejurare nouă de fapt care să nu fi fost cunoscută. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul R.F. În ședința publică din 10 aprilie 2012, procurorul de ședință a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de apel în soluționarea prezentei căi de atac. Analizând excepția pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea va constata că este întemeiată, în raport de cele ce vor fi arătate în cele ce urmează: În art. 407 C. proc. pen., este prevăzut că sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date in apel sunt supuse recursului.

Or, în speță, inculpatul R.F. a fost condamnat de Judecătoria Oradea p rin sentința penală nr. 801/2010, pronunțată la data de 07 iunie 2010, la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare, î n baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., menținută în apel prin decizia penală nr. 343/A/2010 a Tribunalului Bihor și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 340/R/2011 a Curții de Apel Oradea. Împotriva aceleași sentințe, condamnatul R.F. a formulat cerere de revizuire, înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 29 decembrie 2011, cerere ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 9/2012 din 16 februarie 2012. Împotriva acestei sentințe, condamnatul a formulat apel, înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 17 februarie 2012, cererea fiind în mod greșit trimisă spre soluționare la Curtea de Apel Oradea ca instanță de recurs.

Față de cele sus menționate, î n baza dispozițiilor art. 42 alin. (2) combinat cu art. 407 C. proc. pen., instanța va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor și va trimite dosarul pentru soluționarea apelului formulat de revizuent. II. Prin decizia penală nr. 11/A/2012 din data de 23 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 23580/271/2011 a Tribunalului Bihor, secția penală, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor. În baza art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de revizuientul R.F. împotriva sentinței penale nr. 9/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 16 februarie 2012 în favoarea Curții de Apel Oradea.

În baza art. 43 C. proc. pen., a constatat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța regulator de competență în cauză. S-a reținut că, examinând cu prioritate competența materială a Tribunalului Bihor în soluționarea căii de atac formulată de revizuientul condamnat R.F., instanța a considerat că în speță Curtea de Apel Oradea este cea competentă material să soluționeze această cale de atac, urmând a fi admisă excepția invocată de apărătorul ales al condamnatului, pentru următoarele considerente: La momentul soluționării cauzei în primul ciclu procesual, hotărârea de condamnare a revizuientului - sentința penală nr. 801/2010 a Judecătoriei Oradea - era supusă, conform dispozițiilor procesuale căii de atac a apelului, iar decizia pronunțată în apel era atacabilă cu recurs.

De altfel, în cauză inculpatul a uzat de toate gradele de jurisdicție. Calea de atac a cărei competență de soluționare este discutată în cauză vizează sentința penală nr. 9 din 16 februarie 2012 a Judecătoriei Oradea pronunțată după intrarea în vigoare la 25 noiembrie 2010 a Legii nr. 202/2010. Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714/26.10.2010, care cuprinde dispoziții finale și tranzitorii, prevede în art. 24 alin. (1) că „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”. Prin legea menționată au fost modificate și unele dispoziții C. proc.

pen., și anume art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate de judecătorii și art. 385 1 alin. (1) lit. a), care prevede că pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii. Din interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) mai sus enunțat rezultă că numai hotărârile nedefinitive pronunțate înainte de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. nemodificate de legea menționată. În consecință, hotărârile pronunțate în cauzele penale, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de noua lege, respectiv C. proc.

pen. modificat. În speța dedusă judecății, sentința penală nr. 9 din 16 februarie 2012, fiind pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 16 februarie 2012 și vizând revizuirea unei sentințe prin care s-a dispus condamnarea pentru o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești care, potrivit Legii nr. 202/2010, sunt supuse numai căii de atac a recursului [art. 385 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.], a cărui soluționare este de competența Curții de apel (art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen. modificat). Dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece vizează competența organelor judiciare în privința proceselor aflate în curs de judecată la data modificării C. proc.

pen., și anume a cauzelor în care sesizarea instanței de judecată s-a făcut mai înainte de intrarea în vigoare a legii noi și în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre. În consecință, reținând că în privința căilor de atac prezintă relevanță data la care s-a pronunțat hotărârea și nu faptul că sentința a cărei revizuire se cere a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Tribunalul apreciază că în speță competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Oradea. Constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, urmează a fi sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict. Față de aceste considerente, instanța va admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor.

În baza art. 42 C. proc. pen., va declina competența de soluționare a apelului declarat de revizuientul R.F. împotriva sentinței penale nr. 9/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 16 februarie 2012 în favoarea Curții de Apel Oradea. În baza art. 43 C. proc. pen., va constata conflictul negativ de competenta ivit între Tribunalului Bihor și Curtea de Apel Oradea și va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța regulator de competență în cauză. III. Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârile penale sus-menționate, pronunțate de Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor prin care acestea și-au declinat competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul R.F., Înalta Curte, în soluționarea conflictului negativ de competență intervenit, prin conformare la disp.

art. 43 alin. (1), (7) C. proc. pen. are în vedere cu titlu de premisă că, în speța dedusă judecății, hotărârea fiind pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 16 februarie 2012 și vizând revizuirea unei sentințe prin care s-a dispus condamnarea pentru o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești care, potrivit Legii nr. 202/2010, sunt supuse numai căii de atac a recursului. Or, Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, care cuprinde dispoziții finale și tranzitorii, prevede în art. 24 alin. (1) că „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.

Prin legea menționată au fost modificate și unele dispoziții C. proc. pen., și anume art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate de judecătorii și art. 385 1 alin. (1) lit. a), care prevede că pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii. Din interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) mai sus enunțat rezultă că numai hotărârile nedefinitive pronunțate înainte de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. nemodificate de legea menționată. În consecință, hotărârile pronunțate în cauzele penale, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de noua lege, respectiv C. proc.

pen. modificat. În speța dedusă judecății, sentința penală nr. 9 din 16 februarie 2012 fiind pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 16 februarie 2012 și vizând revizuirea unei sentințe prin care s-a dispus condamnarea pentru o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești care potrivit Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului [art. 385 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.], a cărui soluționare este de competența Curții de apel (art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen. modificat). Dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece vizează competența organelor judiciare în privința proceselor aflate în curs de judecată la data modificării C. proc.

pen., și anume a cauzelor în care sesizarea instanței de judecată s-a făcut mai înainte de intrarea în vigoare a legii noi și în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre. Așa fiind, Înalta Curte reține că în privința căilor de atac prezintă relevanță data la care s-a pronunțat hotărârea și nu faptul că sentința a cărei revizuire se cere a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și, în consecință, în speță, competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul R.F. revine Curții de Apel Oradea; instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul R.F. în favoarea Curții de Apel Oradea, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 august 2012 .