ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3389/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 460/R din

2 mai 2012 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta B.L., împotriva

sentinței penale nr. 4 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurenta la plata sumei de 100 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 4 din

24 ianuarie 2012, Judecătoria Aleșd, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de revizuienta B.L., împotriva deciziei penale nr. 4468 din 10 decembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul penal nr. 2934/177/2009.

Prin sentința

penală nr. 25/2010 Judecătoria Aleșd a dispus în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea ca nefondată a plângerii formulată de

petenta B.L. împotriva rezoluției din Dosarul nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Aleșd, menținută prin rezoluția prim procurorului Parchetului

de pe lângă Tribunalul Bihor, dată în Dosarul nr. 557/II.2/2009.

S-a reținut că

din cuprinsul prevederilor art. 393 și 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii

de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare

cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate

necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei

hotărâri conforme cu legea și adevărul.

S-a mai reținut

că din aceleași dispoziții rezultă, că revizuirea are rolul de a atrage anularea

hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește

pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară

de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc.

pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte

a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Revizuienta a

formulat cererea solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile

art. 393 C. proc. pen., cu referire, între altele, la faptul că aceasta trebuie

să conțină o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinării existenței faptei

și vinovăției inculpatului finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare

sau încetare a procesului penal și fără a invoca sau formula critici care să poată

fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute de art. 394 C. proc.

pen.

S-a reținut că

hotărârea pronunțată în procedura reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că prin aceasta

instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra

raportului juridic procesual penal principal, nu poate fi supusă revizuirii, nefăcând

parte din categoria hotărârilor ce pot fi revizuite.

Prin urmare, Curtea

de Apel a apreciat că cenzurarea unei astfel de hotărâri care cuprinde o examinare

a legalității și temeiniciei rezoluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror

din perspectiva dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., nu este admisibilă.

Mai mult, a reținut

că inadmisibilitatea revizuirii unei atare hotărâri a fost statuată și prin decizia

nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un

recurs în interesul legii, decizie ce are caracter obligatoriu conform art. 414

5

alin. (4) C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuienta B.L.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 385

14

și art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că este inadmisibil pentru următoarele

considerente:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui

privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent

al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar,

părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar

al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor

din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen.,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit

dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile

susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele

de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului,

exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege,

C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală

stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată

că recurenta a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile

de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind

cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi

de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de revizuienta B.L. împotriva deciziei penale nr. 460/R din 2

mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta

revizuientă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 octombrie 2012.