ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3229/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3229/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr.166 din 27 noiembrie 2008 a Judecătoriei Aleșd a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta B.L. împotriva soluției dată în dosarul nr. 287/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, menținută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd prin rezoluția dată în dosarul penal nr. 177/II/2/2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitorul B.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), art. 288 și art. 291 C. pen., este temeinică și legală, întrucât din cercetările întreprinse nu a rezultat comiterea infracțiunilor de care este acuzat intimatul.
Prin decizia penală nr. 136R din 26 martie 2010 a Tribunalului Bihor a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.L. împotriva sentinței penale nr. 166 din 27 noiembrie 2009 a Judecătoriei Aleșd, apreciindu-se că în mod corect prima instanță a apreciat drept pertinente argumentele procurorului cu privire la plângerea petentului. Împotriva acestei decizii definitive petenta a declarat recurs, iar Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 362R din 15 iunie 2010, a respins ca inadmisibil recursul. Și această decizie definitivă a fost atacată de petentă, care nu a motivat în scris recursul, iar la termenul fixat pentru judecarea cauzei aceasta nu s-a prezentat. Recursul este inadmisibil.
Articolul art. 385 1 C. proc. pen. prevede expres și limitativ hotărârile penale supuse recursului, printre acestea neregăsindu-se deciziile definitive pronunțate de instanța de control judiciar. Sentința instanței de fond a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Bihor, iar Curtea de Apel Oradea în mod just a respins recursul ca inadmisibil. Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 416 pct. 6 cu referire la art. 416 pct. 4 coroborate cu art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petentă va fi respins, ca inadmisibil. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta B.L. împotriva deciziei penale nr. 362/R din 15 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 20 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.