ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2656/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 07 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, în baza art. 403 alin. (3) teza a lI-a C. proc. pen. s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuienta petentă B.L., împotriva deciziei penale nr. 3548/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1998/177/2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată revizuenta petentă la 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin referatul din data de 30 decembrie 2011, înregistrat la instanță la data de 03 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd a înaintat instanței spre competentă soluționare cererea prin care revizuenta B.L.

a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 3548 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 1998/177/2009. În motivarea cererii, revizuenta a arătat faptul că solicită revizuirea întregului dosar cu nr. 1998/177/2009 al Judecătoriei Aleșd, neinvocând niciun temei juridic. Prin referatul întocmit, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd a formulat concluzii de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, invocând decizia nr. 17/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Prin rezoluția din 24 iuie 2009 dată în Dosar nr. 219/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, s-a dispus confirmarea propunerii de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitoarele F.D., B.C.S.

și F.M., cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 288, 290 și 291 C. pen. și art. 249 C. pen. Prin sentința penală nr. 150/2009 a Judecătoriei Aleșd s-a dispus, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petenta B.L. împotriva rezoluției menționate mai sus, care a fost menținută prin rezoluția nr. 153/11/2/2009 a prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta B.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor. Prin decizia penală nr. 138/R din 26 martie 2010, Tribunalul Bihor a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă, cu obligarea acesteia la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petenta B.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Prin decizia penală nr. 372/R/2010 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentă, întrucât aceasta a uzat de o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive. Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii faptul că în conformitate cu decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, este inadmisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în aplicarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., reținându-se în considerentele acestei decizii faptul că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii. Sunt supuse revizuirii numai acele hotărâri judecătorești prin care s-a soluționat raportul juridic de drept substanțial cu consecința pronunțării unei hotărâri de condamnare de achitare sau de încetare a procesului penal. Petenta a solicitat instanței revizuirea întregului dosar însă a atașat cererii sale decizia nr. 3548 din 11 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 1998/177/2009. Față de cererea formulată de revizuentă, instanța de fond a reținut că revizuirea este o cale de atac extraordinară ce privește exclusiv hotărârile prevăzute în art. 393 C. proc.

pen., cazurile în care aceasta poate fi exercitată fiind în mod expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Astfel, referitor la cauzele având ca obiect plângere împotriva soluției procurorului, instanța de fond a arătat că nu se poate considera că în această etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna din soluțiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. S-a mai reținut că pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii de atac extraordinare a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., o atare cale de atac este inadmisibilă, motiv pentru care în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentă B.L., împotriva deciziei penale nr. 3548 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1998/177/2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată revizuentă la 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta B.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea. Prin decizia penală nr. 370/R din 03 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta B.L., împotriva sentinței penale nr. 6 din 07 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 407 C. proc. pen., sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă, astfel că hotărârea instanței de fond este definitivă și nu mai poate fi atacată cu recurs. Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul penal declarat de revizuenta B.L., împotriva sentinței penale nr. 6 din 07 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta B.L., susținând că hotărârea instanței de recurs este nelegală, netemeinică și nemotivată. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5/177/2012. La termenul de judecată din 04 septembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat de revizuienta B.L., față de împrejurarea că hotărârea atacată, respectiv decizia penală nr. 370/R din 03 aprilie2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, este definitivă. Examinând hotărârea atacată din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc.

pen., constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen. legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost învestită cu recursul declarat revizuienta petentă B.L. împotriva decizia penală nr. 370/R din 03 aprilie2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care au fost soluționat recursul declarat de aceasta împotriva sentinței penale nr. 6 din 07 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd. Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă că între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată că soluționarea recursului prin decizia penală nr. 370/R din 03 aprilie2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare. Se constată, așadar, că recursul declarat în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Prin urmare, întrucât revizuienta petentă a uzat de calea ordinară de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, intrată în puterea lucrului judecat, Înalta Curte urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibil, recursul. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuientă va fi obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta B.L. împotriva deciziei penale nr. 370/R din 03 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta revizuenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 04 septembrie 2012.