ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2656/2012

Asupra recursului de față;

În

baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 6 din 07 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, în

baza art. 403 alin. (3) teza a lI-a C. proc. pen. s-a dispus respingerea, ca

inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuienta petentă B.L.,

împotriva deciziei penale nr. 3548/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în Dosarul nr. 1998/177/2009.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată

revizuenta petentă la 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea

statului. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut

următoarele:

Prin referatul din data de 30

decembrie 2011, înregistrat la instanță la data de 03 ianuarie 2012, Parchetul

de pe lângă Judecătoria Aleșd a înaintat instanței spre competentă soluționare

cererea prin care revizuenta B.L. a solicitat revizuirea deciziei penale nr.

3548 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosar nr. 1998/177/2009.

În

motivarea cererii, revizuenta a arătat faptul că solicită

revizuirea întregului dosar cu nr. 1998/177/2009 al Judecătoriei Aleșd, neinvocând

niciun temei juridic.

Prin referatul întocmit, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Aleșd a formulat concluzii de respingere a cererii de revizuire

ca inadmisibilă, invocând decizia nr. 17/2007 pronunțată în recurs în interesul

legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin rezoluția din 24 iuie 2009 dată în

Dosar nr. 219/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, s-a dispus confirmarea

propunerii de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitoarele F.D., B.C.S.

și F.M., cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 288,

290 și 291 C. pen. și art. 249 C. pen.

Prin sentința penală nr. 150/2009 a Judecătoriei

Aleșd s-a dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petenta B.L. împotriva rezoluției

menționate mai sus, care a fost menținută prin rezoluția nr. 153/11/2/2009 a prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

petenta B.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor.

Prin decizia penală nr. 138/R din 26 martie

2010, Tribunalul Bihor a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă, cu

obligarea acesteia la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs

petenta B.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Prin decizia penală nr. 372/R/2010 din

22 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentă, întrucât aceasta a

uzat de o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive.

Prima instanță a reținut în considerentele

hotărârii faptul că în conformitate cu decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, este inadmisibilă cererea

de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în aplicarea dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., reținându-se în considerentele

acestei decizii faptul că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul

cauzei nu pot fi supuse revizuirii. Sunt supuse revizuirii numai acele hotărâri

judecătorești prin care s-a soluționat raportul juridic de drept substanțial cu

consecința pronunțării unei hotărâri de condamnare de achitare sau de încetare a

procesului penal.

Petenta a solicitat instanței revizuirea

întregului dosar însă a atașat cererii sale decizia nr. 3548 din 11 octombrie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 1998/177/2009.

Față de cererea formulată de revizuentă,

instanța de fond a reținut că revizuirea este o cale de atac extraordinară ce privește

exclusiv hotărârile prevăzute în art. 393 C. proc. pen., cazurile în care aceasta

poate fi exercitată fiind în mod expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.

394 C. proc. pen.

Astfel, referitor la cauzele având ca obiect

plângere împotriva soluției procurorului, instanța de fond a arătat că nu se poate

considera că în această etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna

din soluțiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. nu implică

stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345

C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea

procesului penal.

S-a mai reținut că pe de altă parte, cât

timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii de

atac extraordinare a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate

în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., o atare cale de atac este inadmisibilă, motiv pentru care în baza art. 403

alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de revizuentă B.L., împotriva deciziei penale nr. 3548 din 11

octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

1998/177/2009.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată revizuentă

la 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

revizuenta B.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea.

Prin decizia penală nr. 370/R din 03 aprilie

2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins,

ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta B.L., împotriva sentinței penale

nr. 6 din 07 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de recurs a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 407

C. proc. pen., sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin.

(3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la

care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)

este definitivă, astfel că hotărârea instanței de fond este definitivă și nu mai

poate fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, Curtea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul

penal declarat de revizuenta B.L., împotriva sentinței penale nr. 6 din 07

februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petenta B.L., susținând că hotărârea instanței de recurs este nelegală, netemeinică

și nemotivată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 5/177/2012.

La termenul de judecată din 04 septembrie

2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului

declarat de revizuienta B.L., față de împrejurarea că hotărârea atacată, respectiv

decizia penală nr. 370/R din 03 aprilie2012 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, este definitivă.

Examinând hotărârea atacată din oficiu,

astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat în cauză

este inadmisibil.

Prin art. 129 din Constituția României,

revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela

la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de

către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse

în C. proc. pen. legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea

drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau

judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția

competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept

aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea

în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele

determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative,

a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul

justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului

și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din

proces.

În

raport de dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen.,

sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau

decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire

la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede

că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac,

ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a

statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se

prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri

fiind exclusă.

În

cauză, secția penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție

a fost învestită cu recursul declarat revizuienta petentă B.L. împotriva decizia

penală nr. 370/R din 03 aprilie2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, prin care au fost soluționat recursul declarat de aceasta împotriva

sentinței penale nr. 6 din 07 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd.

Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă

că între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei

căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege,

susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În

speță, hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată

că soluționarea recursului prin decizia penală nr. 370/R din 03 aprilie2012 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și prin urmare, nu mai

poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat

în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de

art. 385

1

C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile

de reformare pe această cale.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune

procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un

act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă

exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Recunoașterea unei căi de atac în alte

situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă

în ordinea de drept.

Prin urmare, întrucât revizuienta petentă

a uzat de calea ordinară de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive,

intrată în puterea lucrului judecat, Înalta Curte urmează ca în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., să respingă,

ca inadmisibil, recursul.

În temeiul dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuientă va fi obligată la plata sumei de

100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil recursul declarat

de revizuenta B.L. împotriva deciziei penale nr. 370/R din 03 aprilie 2012 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta revizuenta la plata sumei

de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 04

septembrie 2012.