ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97/ PI din 27

decembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 403 alin. (1) și art. 406 C. proc. pen., a admis în principiu și

în fond cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G. și a anulat

sentința penală nr. 6/ P din 17 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

în dosarul pr.3652/2002, definitivă prin decizia penală nr. 2906 din 10 mai

2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. 2873/2003.

În baza

art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10

lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C.

pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului revizuient

pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și

pedepsită de dispozițiile art. 289

alin. (1) C. pen., cu

aplicabilă art. 41

alin. (2) și art. 42 C. pen.

În baza art. 455 C. proc. pen., a dispus

anularea celor 1100 procuri false, a cererilor de autentificare semnate în fals

și a declarat false mențiunile din registrul notarial, la care figurează

procurile cu număr de autentificare 3159-4259/29 - 31 decembrie 1997.

În baza art. 112 lit. f) C. pen. și art. 118 lit.

a) C. pen., a dispus confiscarea specială a înscrisurilor falsificate.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că prin sentința penală nr. 6/ P din 17 iunie 2003 a Curții

de Apel Oradea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care

a fost trimis în judecată inculpatul revizuient din infracțiunea

prevăzută de

art. 289 C. pen., în infracțiunea

prevăzută de

art. 289 alin. (1) C. pen., cu

aplicabilă art. 41

alin. (2) C. pen., text de lege în baza

căruia inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata

termenului de încercare de 3 ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras

atenția inculpatului asupra

dispozițiilor

art. 83

C. pen., iar

în baza art. 455 C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 1100 procuri false, a

cererilor de autentificare semnate în fals și s-au declarat false mențiunile

din registrul notarial, la care figurează înscrise procurile cu nr. de

autentificare 3159 - 4259 din 29 - 31 decembrie 1997.

În baza art. 112 lit.

f) C. pen., combinat cu art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus

confiscarea specială a înscrisurilor

falsificate.

Prin decizia penală nr. 2906 din 10 mai 2005,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat

de inculpat împotriva sentinței mai sus amintite.

Împotriva sentinței penale nr. 6/ P din 17

iunie 2003 a Curții de Apel Oradea a formulat cerere de revizuire inculpatul

condamnat, invocând cazul de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. și solicitând să se dispună, în principal, achitarea sa în temeiul

dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., iar în subsidiar, să se dispună încetarea procesului penal,

întrucât a intervenit prescripția specială

prevăzută de

art.

124 C. pen.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat

că deține probe noi, care îi dovedesc nevinovăția și că la baza condamnării

sale a stat depoziția martorului K.N.C., care a primit de la biroul său un

model de procură, a revenit ulterior la biroul notarial, în perioada 28 - 29

decembrie 1997, în lipsa părților sau mandatarilor cu procură specială

autentificată și ar fi solicitat martorei l.A. să completeze cererile pentru autentificare,

pentru ca, abia apoi, revizuientul să procedeze la autentificarea

înscrisurilor.

Se susține că abia după rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare, revizuientul ar fi descoperit că martorul l-a indus

în eroare și că acesta ar fi făcut un denunț penal, determinat de anumite

persoane, pe vremea în care se afla deținut în arestul I.P.J. Bihor, declarația

sa fiind evident una mincinoasă.

Revizuientul a susținut că

dispozițiile art. 10

lit. d) C. proc. pen., ca temei al achitării

sale, sunt aplicabile în cauză, pentru că din probele administrate rezultă că,

în perioada 27 - 31 decembrie 1997, i s-a cerut de către denunțător și martorii

B. și C. să autentifice un număr foarte mare de procuri de vânzare a unor

cupoane nominative de privatizare, că s-au prezentat la biroul său notarial

foarte multe persoane pentru semnarea, respectiv confirmarea semnăturilor de pe

acele procuri, fiind indus în eroare că toți semnatarii ar fi fost prezenți la

cabinet. Pe de altă parte, procurile nu au fost valorificate, în așa fel încât

în cauză nu există intenția sa de a comite o faptă penală, motiv pentru care

lipsește latura subiectivă a infracțiunii.

La data de 22 martie 2006, Curtea de Apel

Oradea a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul

revizuient și a dispus suspendarea în totalitate a sentinței penale a cărei

revizuire s-a solicitat, până la soluționarea cererii de revizuire.

După admiterea în principiu a cererii în

revizuire, prima instanță a admis probele solicitate de revizuient,

încuviințând audierea martorilor

B.D., K.N.C.

și A.D. În instanță s-

au prezentat doar martorii B. și A.

Martorii audiați la solicitarea

revizuientului au susținut declarațiile date în faza de urmărire penală și în

faza de judecată, fără a confirma spusele revizuientului.

Mai mult, S.S.I.F.B. SA a confirmat că, în

perioada 1997 - 1998, acțiunile dobândite în cadrul programului de privatizare

în masă puteau fi valorificate și de alte persoane decât titularii lor, în baza

unor procuri speciale autentificate, dar numai prin intermediul unei societăți

de valori imobiliare.

În consecință, instanța de fond a constatat

că în cauză nu pot fi reținute susținerile revizuientului, în sensul

inexistentei elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual,

câtă vreme acesta nu a putut dovedi că nu a alterat adevărul prin procurile

întocmite, neavând relevanță dacă acestea au fost sau nu folosite, deci

susceptibile de a produce prejudiciu.

Referitor însă la cererea subsidiară

formulată de revizuient, instanța de fond a constatat intervenită prescripția

specială

prevăzută de

art. 122 și art. 124 C. pen., raportat și la

maximul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită,

respectiv 5 ani închisoare, dar și raportat la data săvârșirii infracțiunii,

respectiv 29 - 31 decembrie 1997.

S-a reținut incidența art. 124 C. pen., care

prevede că, după trecerea unui termen prelungit de la săvârșirea infracțiunii,

oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul legal de prescripție, de 5

ani în speță, a fost depășit cu încă jumătate, prescripția se consideră

împlinită și înlătură răspunderea penală.

Instanța de fond a apreciat că admiterea în

principiu a cererii de revizuire, la data de 22 martie 2006, constituie actul

procesual care deschide procedura de rejudecare.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Oradea, invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie, privind greșita admitere a cererii de revizuire și, pe fond,

greșita aplicare a textelor de lege care reglementează prescripția specială și

condițiile în care aceasta intervine.

Se critică și greșita admitere în principiu a

cererii de revizuire, fără ca instanța fondului să motiveze soluția.

Examinând hotărârea în raport de criticile

parchetului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 386

3

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., caz

de revizuire invocat de condamnat, pot fi supuse revizuirii hotărârile

judecătorești penale definitive, atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Primind cererea, după procedura actelor de

cercetare întocmite de procuror, în etapa admiterii în principiu, instanța este

obligată să verifice condițiile de admisibilitate, în sensul de a stabili dacă

se invocă vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege, cu descrierea

concretă a cazului invocat și nu numai făcând referire la numerotarea acestuia

în sistemul codului de procedură penală, dacă petentul este unul din titularii

cererii de revizuire, dacă este efectuată în termen și dacă s-a efectuat

procedura prealabilă, putându-se verifica probele propuse în susținerea cererii

și administra probe noi.

Numai după se s-a îndeplinit această etapă de

verificare a regularității cererii și se constată că probele administrate

dovedesc existența cazului de revizuire invocat, se poate proceda la admiterea

în principiu și la continuarea judecării cererii în revizuire.

În cauză, este de constatat că petentul a

invocat cazul de revizuire

prevăzută

de

art. 394 lit. a)

C. proc. pen., solicitând să se constate că există date sau împrejurări

necunoscute primei instanțe cu ocazia soluționării în fond a cauzei și

anexându-se o declarație olografă a martorului denunțător K.N.C., care arată că

l-a indus în eroare pe revizuient și că acesta a fost victimă a împrejurărilor.

Fără să efectueze vreun act de verificare a

susținerilor martorului denunțător sau să administreze probe noi în legătură cu

cazul de

revizuire invocat și dacă faptele

sau împrejurările invocate pot duce la

soluția de achitare, prin

încheierea din 22 martie 2006 prima instanță, admite în principiu cererea de

revizuire și dispune suspendarea în totalitate a executării sentinței penale

atacate, pentru ca în etapa rejudecării să administreze noi probe si să

constate că cererea în revizuire este neîntemeiată sub aspectul cazului de

revizuire invocat.

În mod inexplicabil prima instanță se

consideră abilitată să constate, în procedura revizuirii, intervenită

prescripția răspunderii penale pentru fapta reținută în sarcina revizuentului.

Se apreciază că, urmare a admiterii în

principiu a cererii de revizuire, s-a redeschis judecata în fond în totalitate

și că se poate dispune încetarea procesului penal în acest cadru.

Se neglijează însă, una din cerințele

esențiale pentru

admisibilitatea unei

cereri de revizuire, aceea de a se raporta numai la

unul din cazurile

expres reglementate de art. 394 C. proc. pen. și se retractează o hotărâre

penală definitivă pentru un motiv ce excede acestor dispoziții legale.

Neobservarea intervenției unei cauze de

încetare a procesului penal constituie, în sine, un caz de anulare a hotărârii,

remediul procesual fiind oferit de procedura căii extraordinare de atac a

contestației în anulare.

Intervenția prescripției constituie cazul de

contestație în anulare

prevăzută

de

art. 386 lit. c)

C. proc. pen., care prevede că o hotărâre penală definitivă poate face obiectul

contestației în anulare atunci când instanța de recurs, și numai ea, nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute la art. 10 lit. f) - i

1

)

C. pen., cu privire la

care existau probe la dosar.

Numai în această situație poate fi retractată

o hotărâre dată în ciclul ordinar al judecății pentru motivul intervenției

prescripției răspunderii penale.

Aceasta presupune că prescripția trebuie să

intervină pe parcursul ciclului ordinar al judecății și nu după rămânerea

definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.

Odată ce a constatat inexistența cazului de

revizuire

prevăzută de

art. 394 lit. a) C. proc. pen., prima

instanță era ținută să se limiteze la respingerea cererii în revizuire, cu

menținerea valabilității hotărârii definitive date asupra fondului, fără

posibilitatea referirii la incidența altor norme sau instituții juridice.

Numai în situația în care instanța de fond ar

fi pronunțat pe fond admiterea cererii în revizuire s-ar fi ajuns la

redeschiderea judecății în primă instanță asupra fondului și s-ar fi putut

verifica intervenția prescripției răspunderii penale.

Din aceste considerente, constatând că

cererea în revizuire este nefondată, aspect confirmat și de prima instanță, și

reținând nelegalitatea hotărârii primei instanțe, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

și, în rejudecare, va respinge cererea în revizuire formulată de condamnat.

Văzând și

dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel

Oradea împotriva

sentinței penale nr. 97/ PI din 27 decembrie 2006 a Curții

de Apel

Oradea, secția penală, privind pe intimatul revizuient I.G.

Casează sentința sus-menționată și respinge

cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G.

Obligă revizuientul la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie

2008.