ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97/ PI din 27 decembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 403 alin. (1) și art. 406 C. proc. pen., a admis în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G. și a anulat sentința penală nr. 6/ P din 17 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul pr.3652/2002, definitivă prin decizia penală nr. 2906 din 10 mai 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. 2873/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului revizuient pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

În baza art. 455 C. proc. pen., a dispus anularea celor 1100 procuri false, a cererilor de autentificare semnate în fals și a declarat false mențiunile din registrul notarial, la care figurează procurile cu număr de autentificare 3159-4259/29 - 31 decembrie 1997. În baza art. 112 lit. f) C. pen. și art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea specială a înscrisurilor falsificate. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 6/ P din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul revizuient din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., iar în baza art. 455 C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 1100 procuri false, a cererilor de autentificare semnate în fals și s-au declarat false mențiunile din registrul notarial, la care figurează înscrise procurile cu nr. de autentificare 3159 - 4259 din 29 - 31 decembrie 1997. În baza art. 112 lit. f) C. pen., combinat cu art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a înscrisurilor falsificate.

Prin decizia penală nr. 2906 din 10 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva sentinței mai sus amintite. Împotriva sentinței penale nr. 6/ P din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea a formulat cerere de revizuire inculpatul condamnat, invocând cazul de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și solicitând să se dispună, în principal, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se dispună încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripția specială prevăzută de art. 124 C. pen.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că deține probe noi, care îi dovedesc nevinovăția și că la baza condamnării sale a stat depoziția martorului K.N.C., care a primit de la biroul său un model de procură, a revenit ulterior la biroul notarial, în perioada 28 - 29 decembrie 1997, în lipsa părților sau mandatarilor cu procură specială autentificată și ar fi solicitat martorei l.A. să completeze cererile pentru autentificare, pentru ca, abia apoi, revizuientul să procedeze la autentificarea înscrisurilor. Se susține că abia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, revizuientul ar fi descoperit că martorul l-a indus în eroare și că acesta ar fi făcut un denunț penal, determinat de anumite persoane, pe vremea în care se afla deținut în arestul I.P.J.

Bihor, declarația sa fiind evident una mincinoasă. Revizuientul a susținut că dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca temei al achitării sale, sunt aplicabile în cauză, pentru că din probele administrate rezultă că, în perioada 27 - 31 decembrie 1997, i s-a cerut de către denunțător și martorii B. și C. să autentifice un număr foarte mare de procuri de vânzare a unor cupoane nominative de privatizare, că s-au prezentat la biroul său notarial foarte multe persoane pentru semnarea, respectiv confirmarea semnăturilor de pe acele procuri, fiind indus în eroare că toți semnatarii ar fi fost prezenți la cabinet. Pe de altă parte, procurile nu au fost valorificate, în așa fel încât în cauză nu există intenția sa de a comite o faptă penală, motiv pentru care lipsește latura subiectivă a infracțiunii.

La data de 22 martie 2006, Curtea de Apel Oradea a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient și a dispus suspendarea în totalitate a sentinței penale a cărei revizuire s-a solicitat, până la soluționarea cererii de revizuire. După admiterea în principiu a cererii în revizuire, prima instanță a admis probele solicitate de revizuient, încuviințând audierea martorilor B.D., K.N.C. și A.D. În instanță s- au prezentat doar martorii B. și A. Martorii audiați la solicitarea revizuientului au susținut declarațiile date în faza de urmărire penală și în faza de judecată, fără a confirma spusele revizuientului. Mai mult, S.S.I.F.B. SA a confirmat că, în perioada 1997 - 1998, acțiunile dobândite în cadrul programului de privatizare în masă puteau fi valorificate și de alte persoane decât titularii lor, în baza unor procuri speciale autentificate, dar numai prin intermediul unei societăți de valori imobiliare.

În consecință, instanța de fond a constatat că în cauză nu pot fi reținute susținerile revizuientului, în sensul inexistentei elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, câtă vreme acesta nu a putut dovedi că nu a alterat adevărul prin procurile întocmite, neavând relevanță dacă acestea au fost sau nu folosite, deci susceptibile de a produce prejudiciu.

Referitor însă la cererea subsidiară formulată de revizuient, instanța de fond a constatat intervenită prescripția specială prevăzută de art. 122 și art. 124 C. pen., raportat și la maximul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, respectiv 5 ani închisoare, dar și raportat la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 29 - 31 decembrie 1997. S-a reținut incidența art. 124 C. pen., care prevede că, după trecerea unui termen prelungit de la săvârșirea infracțiunii, oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul legal de prescripție, de 5 ani în speță, a fost depășit cu încă jumătate, prescripția se consideră împlinită și înlătură răspunderea penală. Instanța de fond a apreciat că admiterea în principiu a cererii de revizuire, la data de 22 martie 2006, constituie actul procesual care deschide procedura de rejudecare.

Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, privind greșita admitere a cererii de revizuire și, pe fond, greșita aplicare a textelor de lege care reglementează prescripția specială și condițiile în care aceasta intervine. Se critică și greșita admitere în principiu a cererii de revizuire, fără ca instanța fondului să motiveze soluția. Examinând hotărârea în raport de criticile parchetului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 386 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., caz de revizuire invocat de condamnat, pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești penale definitive, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Primind cererea, după procedura actelor de cercetare întocmite de procuror, în etapa admiterii în principiu, instanța este obligată să verifice condițiile de admisibilitate, în sensul de a stabili dacă se invocă vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege, cu descrierea concretă a cazului invocat și nu numai făcând referire la numerotarea acestuia în sistemul codului de procedură penală, dacă petentul este unul din titularii cererii de revizuire, dacă este efectuată în termen și dacă s-a efectuat procedura prealabilă, putându-se verifica probele propuse în susținerea cererii și administra probe noi. Numai după se s-a îndeplinit această etapă de verificare a regularității cererii și se constată că probele administrate dovedesc existența cazului de revizuire invocat, se poate proceda la admiterea în principiu și la continuarea judecării cererii în revizuire.

În cauză, este de constatat că petentul a invocat cazul de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând să se constate că există date sau împrejurări necunoscute primei instanțe cu ocazia soluționării în fond a cauzei și anexându-se o declarație olografă a martorului denunțător K.N.C., care arată că l-a indus în eroare pe revizuient și că acesta a fost victimă a împrejurărilor. Fără să efectueze vreun act de verificare a susținerilor martorului denunțător sau să administreze probe noi în legătură cu cazul de revizuire invocat și dacă faptele sau împrejurările invocate pot duce la soluția de achitare, prin încheierea din 22 martie 2006 prima instanță, admite în principiu cererea de revizuire și dispune suspendarea în totalitate a executării sentinței penale atacate, pentru ca în etapa rejudecării să administreze noi probe si să constate că cererea în revizuire este neîntemeiată sub aspectul cazului de revizuire invocat.

În mod inexplicabil prima instanță se consideră abilitată să constate, în procedura revizuirii, intervenită prescripția răspunderii penale pentru fapta reținută în sarcina revizuentului. Se apreciază că, urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, s-a redeschis judecata în fond în totalitate și că se poate dispune încetarea procesului penal în acest cadru. Se neglijează însă, una din cerințele esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, aceea de a se raporta numai la unul din cazurile expres reglementate de art. 394 C. proc. pen. și se retractează o hotărâre penală definitivă pentru un motiv ce excede acestor dispoziții legale. Neobservarea intervenției unei cauze de încetare a procesului penal constituie, în sine, un caz de anulare a hotărârii, remediul procesual fiind oferit de procedura căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Intervenția prescripției constituie cazul de contestație în anulare prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., care prevede că o hotărâre penală definitivă poate face obiectul contestației în anulare atunci când instanța de recurs, și numai ea, nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 lit. f) - i 1 ) C. pen., cu privire la care existau probe la dosar. Numai în această situație poate fi retractată o hotărâre dată în ciclul ordinar al judecății pentru motivul intervenției prescripției răspunderii penale. Aceasta presupune că prescripția trebuie să intervină pe parcursul ciclului ordinar al judecății și nu după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.

Odată ce a constatat inexistența cazului de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen., prima instanță era ținută să se limiteze la respingerea cererii în revizuire, cu menținerea valabilității hotărârii definitive date asupra fondului, fără posibilitatea referirii la incidența altor norme sau instituții juridice. Numai în situația în care instanța de fond ar fi pronunțat pe fond admiterea cererii în revizuire s-ar fi ajuns la redeschiderea judecății în primă instanță asupra fondului și s-ar fi putut verifica intervenția prescripției răspunderii penale. Din aceste considerente, constatând că cererea în revizuire este nefondată, aspect confirmat și de prima instanță, și reținând nelegalitatea hotărârii primei instanțe, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și, în rejudecare, va respinge cererea în revizuire formulată de condamnat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței penale nr. 97/ PI din 27 decembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală, privind pe intimatul revizuient I.G. Casează sentința sus-menționată și respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G. Obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2008.