ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2906/2005

Deliberând asupra cauzei penale de față: Din actele dosarului, rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 6/P/2003 pronunțată la data de 17 iunie 2003, în dosarul penal nr. 3652/2002, Curtea de Apel Oradea, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza acestui text l-a condamnat pe inculpatul I.G., pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare conform art. 82 C. pen., de 3 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a dispus anularea a 1100 procuri false și a mențiunilor din registrele notariale. S-a dispus conform art. 112 C. pen. și confiscarea specială a înscrisurilor falsificate. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarea situație de fapt: Inculpatul I.G. în calitate de notar public, în intervalul 29 - 31 decembrie 1997, a consemnat date nereale cu privire la prezența, solicitarea și declarația de împuternicire a unui număr de 1100 persoane și a autentificat un număr egal de procuri știind că acestea nu corespund adevărului.

Situația descrisă a rezultat din analiza probelor administrate și anume: declarația inculpatului (care a recunoscut faptele), declarațiile martorilor K.N.C., C.V., U.G., C.D., B.D., B.I., I.A., A.D., mapa notarială, registrul notarial și alte înscrisuri. La aplicarea pedepsei instanța de fond a ținut seama atât de absența uni pericol social major cât și de periculozitatea prezentată de persoana inculpatului, neaflat la prima activitate profesională neadecvată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, considerând condamnarea sa o gravă eroare de fapt [(art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)], pericolul social fiind redus într-atât încât fapta sa nu reprezintă din acest motiv, infracțiune.

S-a solicitat casarea hotărârii și achitarea urmată de aplicarea unei amenzi administrative. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârea în raport de critica exprimată, cât și din oficiu, ținând seama de probele existente și dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată netemeinicia recursului, pentru următoarele considerente: Ministerul Justiției prin ordinele 1035 din 24 mai 2002 și 1692 din 31 iulie 2002, a avizat în baza art. 31 din Legea nr. 36/1995, cercetarea penală și trimiterea în judecată a inculpatului, notar public. Situația de fapt a fost corect reținută. Notarul a acceptat propunerea de a efectua acte notariale care să acopere cumpărarea de „pe piața neagră” a unor certificate de acționar, achiziționată în vederea privatizării prin metoda MEBO a SC A. SA Oradea, deci să dea o formă legală, unei activități preexistente.

Atestarea, în cuprinsul actelor, a unor împrejurări neadevărate (altele erau persoanele care vânduseră certificatele), implică o alterare materială a acestor înscrisuri, echivalând cu săvârșirea infracțiunii de fals și deoarece activitatea materială s-a realizat de notar în exercițiul atribuțiilor de serviciu, constituie infracțiune prevăzută de art. 289 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public. Cele 1100 procuri false reprezintă înscrisuri oficiale și au constituit obiectul material al infracțiunii. Deși susținerile inculpatului, că nu a cauzat vreun prejudiciu și nici nu a intenționat să săvârșească o infracțiune, corespund realității, ele nu au relevanță pentru existența infracțiunii.

Infracțiunea de fals intelectual este o infracțiune de pericol, urmarea ei fiind producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, nu a unui prejudiciu excluzându-se posibilitatea de a reține absența pericolului social. De altfel, aceasta explică și orientarea, corectă de altfel, spre o pedeapsă privativă de libertate. Profilul inculpatului este al unei persoane, frecvent înclinată spre a se folosi de lege într-o manieră personală neadecvată. Astfel, el a mai fost trimis în judecată pentru infracțiuni de același gen cu aceea din cauza de față, fiind achitat pentru lipsa de pericol social specific unei infracțiuni, art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen.; într-o altă împrejurare inculpatul a autentificat în fals mai multe garanții imobiliare pe un credit solicitat de B.A. SA Oradea, în favoarea unei persoane condamnate în prezent la o pedeapsă de 12 ani închisoare (fapte prescrise penal însă). La aprecierea gradului de pericol social instanța nu poate face abstracție de modul de săvârșire a infracțiunii, mijloacele folosite, precum și persoana inculpatului care a perseverat infracțional. Instanța a apreciat însă corect că, față de sinceritatea și modul cooperant al notarului, de atitudinea sa greșit „binevoitoare”, dar lipsită de orice folos material, nu se impune privarea de libertate pentru reeducarea inculpatului. Astfel fiind, urmează a se respinge recursul, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat, hotărârea fiind menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva sentinței penale nr. 6 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2005.