ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2906/2005

Deliberând asupra cauzei

penale de față:

Din actele dosarului, rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/P/2003

pronunțată la data de 17 iunie 2003, în dosarul penal nr. 3652/2002, Curtea de

Apel Oradea, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea

încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 289 C.

pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza acestui text l-a condamnat pe

inculpatul I.G., pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată,

la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen

de încercare conform art. 82 C. pen., de 3 ani.

Conform art. 359 C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a dispus anularea a 1100

procuri false și a mențiunilor din registrele notariale.

S-a dispus conform art. 112 C.

pen. și confiscarea specială a înscrisurilor falsificate.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în fapt următoarea situație de fapt:

Inculpatul I.G. în calitate

de notar public, în intervalul 29 - 31 decembrie 1997, a consemnat date nereale

cu privire la prezența, solicitarea și declarația de împuternicire a unui număr

de 1100 persoane și a autentificat un număr egal de procuri știind că acestea

nu corespund adevărului.

Situația descrisă a rezultat

din analiza probelor administrate și anume: declarația inculpatului (care a

recunoscut faptele), declarațiile martorilor K.N.C., C.V., U.G., C.D., B.D., B.I.,

I.A., A.D., mapa notarială, registrul notarial și alte înscrisuri.

La aplicarea pedepsei

instanța de fond a ținut seama atât de absența uni pericol social major cât și

de periculozitatea prezentată de persoana inculpatului, neaflat la prima

activitate profesională neadecvată.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, inculpatul a declarat recurs, considerând condamnarea sa o

gravă eroare de fapt [(art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)],

pericolul social fiind redus într-atât încât fapta sa nu reprezintă din acest

motiv, infracțiune. S-a solicitat casarea hotărârii și achitarea urmată de

aplicarea unei amenzi administrative.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând hotărârea în raport de critica exprimată, cât și din

oficiu, ținând seama de probele existente și dispozițiile legale aplicabile în

cauză, constată netemeinicia recursului, pentru următoarele considerente:

Ministerul Justiției prin

ordinele 1035 din 24 mai 2002 și 1692 din 31 iulie 2002, a avizat în baza art. 31

din Legea nr. 36/1995, cercetarea penală și trimiterea în judecată a

inculpatului, notar public.

Situația de fapt a fost

corect reținută.

Notarul a acceptat

propunerea de a efectua acte notariale care să acopere cumpărarea de „pe piața

neagră” a unor certificate de acționar, achiziționată în vederea privatizării

prin metoda MEBO a SC A. SA Oradea, deci să dea o formă legală, unei activități

preexistente.

Atestarea, în cuprinsul

actelor, a unor împrejurări neadevărate (altele erau persoanele care vânduseră

certificatele), implică o alterare materială a acestor înscrisuri, echivalând

cu săvârșirea infracțiunii de fals și deoarece activitatea materială s-a realizat

de notar în exercițiul atribuțiilor de serviciu, constituie infracțiune

prevăzută de art. 289 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 3

din Legea nr. 36/1995, notarul public este investit să îndeplinească un

serviciu de interes public. Cele 1100 procuri false reprezintă înscrisuri

oficiale și au constituit obiectul material al infracțiunii.

Deși susținerile

inculpatului, că nu a cauzat vreun prejudiciu și nici nu a intenționat să

săvârșească o infracțiune, corespund realității, ele nu au relevanță pentru existența

infracțiunii. Infracțiunea de fals intelectual este o infracțiune de pericol,

urmarea ei fiind producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale

ocrotite, nu a unui prejudiciu excluzându-se posibilitatea de a reține absența

pericolului social.

De altfel, aceasta explică

și orientarea, corectă de altfel, spre o pedeapsă privativă de libertate.

Profilul inculpatului este

al unei persoane, frecvent înclinată spre a se folosi de lege într-o manieră

personală neadecvată. Astfel, el a mai fost trimis în judecată pentru

infracțiuni de același gen cu aceea din cauza de față, fiind achitat pentru

lipsa de pericol social specific unei infracțiuni, art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen.; într-o altă

împrejurare inculpatul a autentificat în fals mai multe garanții imobiliare pe

un credit solicitat de B.A. SA Oradea, în favoarea unei persoane condamnate în

prezent la o pedeapsă de 12 ani închisoare (fapte prescrise penal însă).

La aprecierea gradului de

pericol social instanța nu poate face abstracție de modul de săvârșire a

infracțiunii, mijloacele folosite, precum și persoana inculpatului care a

perseverat infracțional.

Instanța a apreciat însă

corect că, față de sinceritatea și modul cooperant al notarului, de atitudinea

sa greșit „binevoitoare”, dar lipsită de orice folos material, nu se impune

privarea de libertate pentru reeducarea inculpatului.

Astfel fiind, urmează a se

respinge recursul, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat,

hotărârea fiind menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva sentinței penale nr. 6 din 17

iunie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 mai 2005.