ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3858/2010

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Ordonanța nr. 159/P/2007 din 5 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus în baza art. 249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. e) combinat cu art. 38 C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a notarului public D.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 246, 248 alin. (1) C. pen. cu motivarea că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și anume cea prevăzută de art. 51 C. pen., iar în privința petiționarei și a învinuiților C.F. și Ș.G.F.

s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Împotriva acestei ordonanțe, petiționara L.V. a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 265/VIII/1/2007 din 20 iulie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În contra acestei soluții de scoatere de sub urmărire penală, petiționara a formulat plângere, cauza fiind strămutată de la Curtea de Apel Oradea la Curtea de Apel Suceava. Prin încheierea din 23 iulie 2008, instanța a admis plângerea, a desființat ordonanța și rezoluția parchetului și a reținut cauza pentru judecare privind pe inculpatul D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin Decizia penală nr. 52 din 29 aprilie 2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a dispus achitarea inculpatului D.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în referire la art. 51 alin. (1) C. pen. După soluționarea cauzei, la 17 februarie 2010 petiționara a introdus o nouă plângere împotriva Rezoluției nr. 159/P/2007 din 5 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, susținând că în mod nelegal s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpata L.V. și de învinuiții C.F. și Ș.G.F. și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Prin Rezoluția nr. 157/VIII/1/2010 din 17 martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost respinsă plângerea petiționarei L.V. cu motivarea că soluția de declinare a competenței este corectă, că plângerea este tardivă și totodată rămasă fără obiect întrucât prin rechizitoriul nr. 1875/P/2008 din 17 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, L.V. a fost trimisă în judecată. S-a mai considerat că în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., soluția de declinare a competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea nu poate fi cenzurată. Împotriva acestei rezoluții, petiționara a formulat plângere care a fost respinsă prin Sentința penală nr. 57/PI/2010 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că soluția procurorului de disjungere și declinare a competenței dispusă prin Ordonanța nr. 159/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nu poate fi cenzurată în baza art. 278 și art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. sau de procurorul ierarhic superior sau de către instanță și totodată că plângerea este tardivă și rămasă fără obiect prin trimiterea în judecată a petiționarei. În contra acestei hotărâri, petiționara L.V. a declarat recurs susținând că în mod greșit a fost menținută rezoluția procurorului. Recursul declarat nu este întemeiat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că împotriva Ordonanței nr. 159/P/2007, petiționara L.V.

a formulat două plângeri în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., în ambele invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției de scoatere de sub urmărire penală a notarului public D.I. și a măsurii de disjungere a cauzei în ceea ce o privește pe aceasta și pe învinuiții C.F. și Ș.G.F. precum și de declinare a competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În ce privește măsura de disjungere a cauzei și de declinare a competenței, care face obiectul cauzei, soluția este legală, având în vedere dispozițiile art. 38, 42 și 45 C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul prevăzut de art. 33 lit. a) și art. 34, procurorul poate dispune disjungerea cauzei în vederea soluționării de către parchetul competent.

Pe de altă parte, motivele invocate de petiționară prin plângerea formulată la data de 17 februarie 2010 au mai fost examinate de instanță, Curtea de Apel Suceava pronunțându-se asupra lor prin încheierea din 23 iulie 2008 și prin Sentința penală nr. 52 din 29 aprilie 2009, definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar în ce privește infracțiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, prin rechizitoriul nr. 1875/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a petiționarei. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara L.V. este nefondat, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. urmează a fi respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara L.V. împotriva Sentinței penale nr. 57/PI din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 1 noiembrie 2010. Procesat de GGC - CT