ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3858/2010

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. 159/P/2007 din 5 iunie

2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus în baza art.

249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. e) combinat cu art. 38

C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a notarului public D.I. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 246, 248 alin. (1) C.

pen. cu motivarea că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și

anume cea prevăzută de art. 51 C. pen., iar în privința petiționarei și a

învinuiților C.F. și Ș.G.F. s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea spre

competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Împotriva acestei

ordonanțe, petiționara L.V. a formulat plângere, care a fost respinsă prin

Rezoluția nr. 265/VIII/1/2007 din 20 iulie 2007 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În contra acestei

soluții de scoatere de sub urmărire penală, petiționara a formulat plângere, cauza

fiind strămutată de la Curtea de Apel Oradea la Curtea de Apel Suceava.

Prin încheierea din

23 iulie 2008, instanța a admis plângerea, a desființat ordonanța și rezoluția

parchetului și a reținut cauza pentru judecare privind pe inculpatul D.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin.

(1) C. pen.

Curtea de Apel

Suceava, secția penală, prin Decizia penală nr. 52 din 29 aprilie 2009, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, a dispus achitarea inculpatului D.I. în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în

referire la art. 51 alin. (1) C. pen.

După soluționarea

cauzei, la 17 februarie 2010 petiționara a introdus o nouă plângere împotriva

Rezoluției nr. 159/P/2007 din 5 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea, susținând că în mod nelegal s-a dispus disjungerea cauzei față de

inculpata L.V. și de învinuiții C.F. și Ș.G.F. și declinarea competenței în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Prin Rezoluția nr.

157/VIII/1/2010 din 17 martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea a fost respinsă plângerea petiționarei L.V. cu

motivarea că soluția de declinare a competenței este corectă, că plângerea este

tardivă și totodată rămasă fără obiect întrucât prin rechizitoriul nr.

1875/P/2008 din 17 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Oradea, L.V. a fost trimisă în judecată.

S-a mai considerat că

în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., soluția de declinare a

competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea nu poate fi

cenzurată.

Împotriva acestei

rezoluții, petiționara a formulat plângere care a fost respinsă prin Sentința

penală nr. 57/PI/2010 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că soluția procurorului de disjungere și declinare a

competenței dispusă prin Ordonanța nr. 159/P/2007 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea nu poate fi cenzurată în baza art. 278 și art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. sau de procurorul ierarhic superior sau de către

instanță și totodată că plângerea este tardivă și rămasă fără obiect prin trimiterea

în judecată a petiționarei.

În contra acestei

hotărâri, petiționara L.V. a declarat recurs susținând că în mod greșit a fost

menținută rezoluția procurorului.

Recursul declarat nu

este întemeiat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că împotriva Ordonanței nr. 159/P/2007,

petiționara L.V. a formulat două plângeri în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., în ambele invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției de

scoatere de sub urmărire penală a notarului public D.I. și a măsurii de disjungere

a cauzei în ceea ce o privește pe aceasta și pe învinuiții C.F. și Ș.G.F.

precum și de declinare a competenței de soluționare în favoarea Parchetului de

pe lângă Judecătoria Oradea.

În ce privește măsura

de disjungere a cauzei și de declinare a competenței, care face obiectul

cauzei, soluția este legală, având în vedere dispozițiile art. 38, 42 și 45 C.

proc. pen., potrivit cărora, în cazul prevăzut de art. 33 lit. a) și art. 34,

procurorul poate dispune disjungerea cauzei în vederea soluționării de către

parchetul competent.

Pe de altă parte,

motivele invocate de petiționară prin plângerea formulată la data de 17

februarie 2010 au mai fost examinate de instanță, Curtea de Apel Suceava

pronunțându-se asupra lor prin încheierea din 23 iulie 2008 și prin Sentința

penală nr. 52 din 29 aprilie 2009, definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din

18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar în

ce privește infracțiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, prin

rechizitoriul nr. 1875/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a

dispus trimiterea în judecată a petiționarei.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara L.V. este

nefondat, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. urmează a fi respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționara L.V. împotriva Sentinței penale nr. 57/PI din

6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 1 noiembrie 2010.

Procesat

de GGC - CT