ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 12/A/2017

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din data de 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta A., privind încheierea din 23 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/35/2007, a sentinței penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosar nr. x/39/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, respectiv a sentinței penale nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010 și Decizia nr. 267/A din 19 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010*.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că din economia dispozițiilor art. 452 și 453 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă că, concomitent, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. (respectiv prin care s-a soluționat latura penală sau civilă a unei cauze), și numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea revizuirii în condițiile legii și a inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația exprimării de către partea interesată, a simplei nemulțumiri a acesteia, cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie a afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia.

A arătat că, în cauză, temeiul invocat de revizuentă este cel reglementat de dispozițiile art. 453 alin. (5) C. proc. pen., respectiv când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Și acest caz de revizuire presupune existența a două sau mai multe hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei și care nu se pot concilia.

Au fost avute în vedere de către revizuentă încheierea din 23 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/35/2007, a sentinței penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosar nr. x/39/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, respectiv a sentinței penale nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010 și Decizia nr. 267/A din 19 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010*.

Prin încheierea din data de 23 iulie 2008 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosar nr. x/35/2007 au fost admise plângerile formulate de petenții A. și B., a fost desființată în parte Ordonanța din data de 5 iunie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/P/2007 și în totalitate rezoluția nr. x/VIII.1/2007 din 20 iulie 2007 emisă de Procurorul General al aceleiași instituții.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. a fost reținută cauza pentru judecare privind pe inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., părți vătămate fiind B. și A.

În opinia judecătorului fondului, această încheiere nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 452 Codul de procedură penală, cu referire între altele, că aceasta trebuie să conțină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenței faptei și vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei de încetare a procesului penal, fiind vorba de o soluție pronunțată în procedura plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

În ceea ce privește celelalte două hotărâri definitive instanța trebuie să verifice dacă prin dispozițiile pe care le conțin se exclud între ele.

Prin sentința penală nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 51 alin. (1) C. pen. a fost achitat inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., părți vătămate fiind B. și A. S-a reținut în esență că, faptele inculpatului, care în calitate de notar public a întocmit contractul de vânzare cumpărare din 21 aprilie 2005 cu înserarea unor numere cadastrale pe care le-au cerut părțile, respectiv D., în calitate de vânzător și A., în calitate de cumpărător și care nu sunt în concordanță cu realitatea, câtă vreme notarul public se afla conform art. 51 C. pen. într-o eroare de fapt indusă de cumpărătoare prin folosirea unor schițe cadastrale prezentate cu prilejul întocmirii acestuia.

Prin sentința penală nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010 și Decizia nr. 267/A din 19 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010*, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, rap la art. 124 C. pen. din 1969 (în forma anterioară Legii nr 63/2012) s-a încetat procesul penal față de inculpata A. pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 248 C. pen. 1969 cu referire la art. 248

1

C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei A. prin Decizia penală nr. 317/A din data de 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/271/2010 pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu ref. la art. 248

1

C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare executabilă în regim privativ de libertate.

S-a reținut în fapt că în cursul lunii martie 2005 inculpata A. l-a determinat pe inculpatul E., în baza unei rezoluții infracționale unice să întocmească cinci documentații cadastrale false, prin care s-au consemnat amplasamente nereale ale unor terenuri, cu consecința suprapunerii peste terenurile aflate în proprietatea părții civile B. și a unor terenuri aflate la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea Legilor fondului funciar Oradea, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu ref. la art. 248

1

C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, pentru care s-a aplicat revizuentei sancțiunea mai sus menționată.

S-a constatat, așadar că nu poate fi vorba de hotărâri care nu se pot concilia nefiind vorba nici de hotărâri pronunțate pentru aceeași faptă, dar față de persoane diferite, nici pronunțate față de persoane diferite și pentru fapte diferite dar corelative, numitului C., pentru care s-a dispus achitarea sa, reținându-se eroarea la întocmirea a unui contract de vânzare cumpărare, eroare generată de acțiunile revizuentei, în timp ce în sarcina acesteia se reține determinarea unui alt inculpat E. de a întocmi unele documentații cadastrale false.

Or, admiterea unei căi de atac în condiții neprevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În același sens este și Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii în această materie, în condițiile V.C.P.P., soluție care însă își păstrează deplina valabilitate și în cadrul actualei legislații.

Împotriva acestei sentințe penale, a formulat apel revizuenta A.

În esență, a susținut ca prim motiv al apelului formulat împrejurarea că procedura de citare cu una dintre părți, respectiv B. nu a fost legal îndeplinită.

Un al doilea aspect invocat se referă la faptul că în cauză există două hotărâri definitive contradictorii, respectiv sentința nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava (Dosar nr. x/39/2008) și sentința nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea (Dosar nr. x/271/2010), aceste hotărâri se exclud întrucât, în prima sentință nu se putea obține achitarea inculpatului C. decât prin prealabila sau concomitenta condamnare a părții vătămate A., iar în a doua sentință nu s-a judecat vreo infracțiune de instigare pretins a fi săvârșită de A. la infracțiunea abuz în serviciu în formă calificată pentru care a fost exonerat de răspundere C.

A învederat că sentința Curții de Apel Suceava a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curți la data 28 noiembrie 2014, iar Rechizitoriul nr. x/D/P al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost finalizat la data 17 februarie 2010, Judecătoria Oradea fiind sesizată la 19 februarie 2010, pronunțând sentința nr. 1426 din 28 noiembrie 2014, fără să se opereze schimbarea de încadrare juridică.

Astfel, în opinia sa, caracterul inconciliabil se poate lesne stabili prin compararea situațiilor de fapt și soluțiile primite de aceste hotărâri.

Față de aceste aspecte. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și a încheierii, admiterea în principiu a revizuirii, întrucât cele două hotărâri se exclud, urmând a dispune rejudecarea cauzei și totodată suspendarea hotărârii potrivit disp. art. 460 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând apelul formulat de revizuenta A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerente ce vor fi expuse:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuenta A., Înalta Curte va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile N.C.P.P., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din N.C.P.P. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia) este necesară existența a două hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei și prin dispozițiile pe care acestea le conțin, se exclud între ele.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. implică fie existența unor hotărâri pronunțate pentru aceeași faptă, dar față de persoane diferite, fie existența unor hotărâri pronunțate față de aceeași persoană, dar pentru fapte diferite, fie chiar existența unor hotărâri pronunțate față de persoane diferite și pentru fapte diferite, dar corelative.

Aplicând aceste considerații generale la prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că, deși revizuenta indică două hotărâri judecătorești, acestea nu conțin dispoziții contradictorii referitoare fie la aceeași persoană, dar fapte diferite, fie persoane diferite, dar fapte corelative.

Astfel, prin sentința penală nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 51 alin. (1) C. pen. a fost achitat inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., părți vătămate fiind B. și A.

S-a reținut, în esență că, faptele inculpatului, care în calitate de notar public a întocmit contractul de vânzare cumpărare din 21 aprilie 2005 cu înserarea unor numere cadastrale, pe care le-au cerut părțile, respectiv D., în calitate de vânzător și A., în calitate de cumpărător și care nu sunt în concordanță cu realitatea, câtă vreme notarul public se afla conform art. 51 C. pen. într-o eroare de fapt indusă de cumpărătoare prin folosirea unor schițe cadastrale prezentate cu prilejul întocmirii acestuia, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual

prev. de art. 289 C. pen.

Prin sentința penală nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010 și Decizia nr. 267/A din 19 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010*, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, rap la art. 124 C. pen. din 1969 (în forma anterioară Legii nr 63/2012) s-a încetat procesul penal față de inculpata A. pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 248 C. pen. 1969 cu referire la art. 248

1

C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei A. prin Decizia penală nr. 317/A din data de 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/271/2010 pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu ref. la art. 248

1

C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare executabilă în regim privativ de libertate.

S-a reținut în fapt că în cursul lunii martie 2005 inculpata A. l-a determinat pe inculpatul E., în baza unei rezoluții infracționale unice să întocmească cinci documentații cadastrale false, prin care s-au consemnat amplasamente nereale ale unor terenuri, cu consecința suprapunerii peste terenurile aflate în proprietatea părții civile B. și a unor terenuri aflate la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea Legilor fondului funciar Oradea, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu ref. la art. 248

1

C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, pentru care s-a aplicat revizuentei sancțiunea mai sus menționată.

Din analiza comparativă a celor două hotărâri judecătorești definitive, despre care revizuenta susține că nu se pot concilia, Înalta Curte constată că acestea privesc persoane diferite, fapte diferite și care nu sunt corelative: sentința penală nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava privește pe inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, iar sentința penală nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea privește pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în acțiunea de determinare a inculpatului E.

de a săvârși infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

În ceea ce privește susținerea revizuentei potrivit căreia numitul B., în calitate de parte vătămată în Dosarul nr. x/39/2008 al Curții de Apel Suceava, aspect de natură a conduce la admiterea apelului în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că potrivit art. 459 alin. (2) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță. În cameră de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Astfel, prin mențiunea „citarea părților” în această procedură, legiuitorul nu a avut în vedere citarea tuturor părților indicate în hotărârea a cărui revizuire se solicită, ci doar partea revizuentă. Ulterior, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, există obligația citării și a celorlalte părți la care hotărârea supusă revizuirii se referă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 72 din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga revizuenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 72 din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă revizuenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.