ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3952/2012

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 57 din 21 martie 2012 a Tribunalului Suceava, în baza art.

403 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de

revizuientul M.S., împotriva sentinței penale nr. 35/2011 a Tribunalului

Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 3106/2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată la

data de

14 februarie 2012 și adresată

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, revizuientul M.S. a indicat cazul

de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., arătând că au apărut

fapte și împrejurări noi, care în opinia sa pot schimba deciziile date în

cauză.

Analizând, potrivit art. 403 C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de M.S., Tribunalul

a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Față de motivele de revizuire invocate

de către patent, Tribunalul a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de

atac prin care se îndreptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate

necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor

fapte și împrejurări, motiv pentru care hotărârea nu corespunde adevărului și, ca

urmare, nici legii.

Primul caz de revizuire, cel prevăzut de

art. 394 lit. a) C. proc. pen. este incident atunci când „s-au descoperit fapte

sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".

În cadrul reglementării actuale, elementele

noi, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența

unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea

de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior

la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr

este în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte

fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea

penală a rămas definitivă.

Pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire

trebuie îndeplinite 3 condiții:

a) să se fi descoperit fapte și împrejurări.

Este vorba de „fapte" și „împrejurări" care fac parte din obiectul probațiunii,

în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii).

Deși probele sunt fapte și împrejurări

care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea

de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție

în care s-ar putea continua probațiunea. Noile fapte și împrejurări urmează a fi

confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele

și împrejurările pe care le dovedesc.

Așadar, ceea ce se cere a fi nouă este

fapta probatorie și nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie,

pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă.

b) în al doilea rând faptele și împrejurările

invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul

să nu fi fost cunoscute de instanță, care a pronunțat hotărârea definitivă. Elementul

de noutate trebuie analizat în raport de instanță și nu de părți. Este îndeplinită

această condiție atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o

în fața instanței.

S-a considerat că faptele nu sunt cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată

la cunoștința acesteia, dar și atunci când faptele indicate în cererea de

revizuire au fost anterior invocate în instanță dar nu s-a procedat la

dovedirea lor, fiind doar simple afirmații asupra cărora instanța nu s-a

pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie

aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare,

rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțare (decizia

penală nr. 953/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Dacă însă instanța de judecată s-a

pronunțat asupra faptelor invocate de noi, în sensul că a negat existența lor

sau a considerat că nu atrag o altă soluție în cauza dată, nu se mai poate

trage concluzia că erau necunoscute.

c) a treia condiție este aceea că

faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau

încetare a procesului penal.

În speță, deși revizuientul a indicat

cazul prevăzur de art. 394 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul a considerat că

cele invocate de revizuient, nu se înscriu „în categoria probelor noi de natură

a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare”, în sensul ca aspectele relevate

în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne

materialul probator administrat în cauză, în raport de infracțiunea pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată.

Pe de o parte reevaluarea

probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii, iar

revenirea martorului P.G. asupra declarațiilor date la judecarea cauzei nu

poate constitui motiv de revizuire decît pentru temeiul prevăzut de art. 394

alin. (1) lit. b) – în măsura în care s-ar reține săvârșirea de către acest

martoe a infracțiunii de mărturie mincinoasă a fost decisivă în pronunțarea

unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În consecință, reținând și decizia nr.

60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, (recurs în

interesul legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte

motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă,

Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel revizuientul, invocând faptul că cererea era admisibilă și că se impunea

analiza pe fond a acesteia și reținerea legitimei apărări dat fiind că martorul

ocular a revenit asupra declarației inițiale.

Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 64 din 20 iunie 2012, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient.

Analizând apelul prin prisma motivelor

invocate și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu

disp. art. 371, 378 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că acesta este

nefondat, întrucât susținerile condamnatului nu se încadrează în cazul de

revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece raportat

la recunoașterea inculpatului cu ocazia audierii în timpul urmăririi  penale și

al judecății, reapreciere probatorului, nu este de natură a justifica

schimbarea soluției prin reținerea cauzei care înlătură caracterul penal al

faptei prev. de art. 44 C. pen. De menționat este că instanța de fond a analizat

apărările inculpatului sub

acest

aspect, raportat la probatoriul administrat, constatând că nu s-a aflat în legitimă

apărare.

Dintr-o altă perspectivă, exigențele

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. impun descoperirea unei fapte sau împrejurări

ce nu a fost cunoscută de instanță la soluționarea cauzei, și nu prelungirea sau

reaprecierea probatoriului administrat, având în vedere că hotărârea primei instanțe

are autoritate de lucru judecat.

Ca atare, în mod corect a apreciat instanța

de fond că petiționarul nu invocă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei.

Împotriva acestei decizii, revizuentul

a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate și admiterea cererii de

revizuire, invocând prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen. A susținut că s-a

aflat în legitimă apărare, iar instanța de fond nu i-a acordat cuvântul, respingând

nejustificat cererea de reconstituire a faptei.

Analizând recursul declarat de revizuent,

prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea

atacată este legală și temeinică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.,

care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.

Din economia textului de lege sus-menționat,

rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite

cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite

să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția

ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei

pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

În

cauză, împrejurările invocate de revizuient - faptul că a

săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, iar un martor a revenit asupra declarațiilor

date în fața instanței - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea

sentinței atacate, întrucât acest martor a fost ascultat în cursul procesului penal,

în condiții de publicitate, oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, declarațiile

sale fiind apreciate în contextul întregului material probator care a stat la baza

pronunțării hotărârilor de către instanțe. Pe de altă parte, apărările revizuentului

că s-ar fi aflat în legitimă apărare au fost avute în vedere de instanța de fond,

care a verificat probele nemijlocit în cadrul cercetării judecătorești. Prin urmare,

aceste împrejurări au fost cunoscute de instanța de fond, iar ulterior cele două

instanțe de control judiciar au verificat apărările inculpatului și le-au înlăturat,

apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăția sa.

De altfel, criticile invocate de revizuient,

avute în vedere de instanțe în toate fazele procesului penal, echivalează cu o solicitare

de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești,

aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Drept urmare, în mod corect a fost respinsă,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează

în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, urmează ca

recursul revizuientului

să fie respins, ca nefondat, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul M.S. împotriva deciziei nr. 64 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei

de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.