ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3765/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 312 din data de 17

aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 9775/3/2012, Tribunalul București, secția

I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

petentul - revizuient M.M. deținut în Penitenciarul Giurgiu. În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat revizuientul la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că prin hotărârea vizată, revizuientul M.M.

a fost condamnat la pedeapsa de 21 ani închisoare. Hotărârea de condamnare a

rămas definitivă prin Decizia penală nr. 515 din 11 februarie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Tribunalul a apreciat

că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire întrucât

prin exercitarea căii extraordinare de atac, revizuientul a încercat să obțină

o reducere a pedepsei, ca efect a reevaluării participației sale la faptă,

modalitate ce nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru motivele consemnate

în partea introductivă.

Prin Decizia penală nr.

184/ A din 21 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de revizuientul M.M. împotriva sentinței penale nr.

312 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 9775/3/2012.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a apreciat că motivele invocate nu se încadrează în

prevederile art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul M.M., solicitând, pe

fond, rejudecarea cauzei, reaudierea unui martor și reducerea pedepsei.

Examinând recursul

declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte

constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin.

(1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în anumite cazuri, expres

prevăzute.

În prezenta cauză, pe

calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la necesitatea

reaudierii unui martor care ar duce la schimbarea încadrării juridice a faptei

și reducerea pedepsei.

Verificând cererea de

revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că

motivele invocate de revizuient nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute

instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se

referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului

legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi

prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară

de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea

extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta

probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada

existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei

hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres

și limitativ prevăzute de lege, în speță condamnatul invocând prevederile art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări

noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi de

natură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se

constată că recurentul revizuient a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării

juridice dată faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 183 C. pen., făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei

instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica

admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei și

mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect

a fost respinsă cererea de revizuire, întrucât cazul invocat, respectiv cel

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în

cauză, câtă vreme revizuientul nu face referire la fapte sau împrejurări care

să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că

susținerile recurentului revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite,

soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În baza acestor

considerații, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte motive

de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca

nefondat.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul

M.M.

împotriva

Deciziei

penale

nr.

184/

A din 21 iunie 2012 a

Curții de Apel București,

secția

I

penală

.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.