ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3765/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3765/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 312 din data de 17 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 9775/3/2012, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul - revizuient M.M. deținut în Penitenciarul Giurgiu. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuientul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin hotărârea vizată, revizuientul M.M. a fost condamnat la pedeapsa de 21 ani închisoare. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 515 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Tribunalul a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire întrucât prin exercitarea căii extraordinare de atac, revizuientul a încercat să obțină o reducere a pedepsei, ca efect a reevaluării participației sale la faptă, modalitate ce nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru motivele consemnate în partea introductivă. Prin Decizia penală nr. 184/ A din 21 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul M.M. împotriva sentinței penale nr. 312 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 9775/3/2012.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul M.M., solicitând, pe fond, rejudecarea cauzei, reaudierea unui martor și reducerea pedepsei. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în anumite cazuri, expres prevăzute. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la necesitatea reaudierii unui martor care ar duce la schimbarea încadrării juridice a faptei și reducerea pedepsei.
Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuient nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății.
Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi de natură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuient a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, întrucât cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuientul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.
În baza acestor considerații, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 184/ A din 21 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală . Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.