ÎCCJ, Decizia nr. 226/2020

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 59 din data de 18 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de strămutare formulată de petentul A. privind Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei și Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Suceava, secția penală.

Împotriva Sentinței penale nr. 59 din data de 18 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017, petentul A. a formulat cerere de revizuire.

Prin Sentința penală nr. 45 din data de 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 459 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 59 din data de 18 august 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Sentinței penale nr. 45 din data de 4 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, revizuentul A. a formulat contestație, cale de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune altfel, secția penală a Înaltei Curți a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Totodată, a reținut că revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Prin urmare, instanța supremă a constatat că petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva unei sentințe prin care a fost soluționată cererea de strămutare, sentință care, potrivit art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., nu este supusă nici unei căi de atac.

De asemenea, instanța a constatat că împotriva sentinței pronunțate în revizuire, sentință care potrivit art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., este definitivă, petentul A. a exercitat calea de atac a contestației.

Astfel, potrivit art. 425

1 alin. (

1) din C. proc. pen.:

"calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."

Mai mult decât atât, instanța supremă a făcut referire în considerentele hotărârii apelate la normele procesuale privitoare la sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, reținând că acestea sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Nu în ultimul rând, s-a reținut că actuala legislație procesual penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Pe cale de consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că petentul a exercitat căi de atac în mod succesiv, împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca principiul unicității căilor de atac reglementate de lege și dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate.

Împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 16 noiembrie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

De asemenea, conform art. 550 alin. (1) raportat la art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile penale pentru care legislația procesual penală nu a prevăzut calea ordinară de atac a contestației sau a apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii la data la care au rămas definitive, ele neputând fi atacate ulterior.

Nu în ultimul rând, conform dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) din C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie care nu este supusă niciunei căi de atac.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, hotărâre definitivă, prin care a fost soluționată anterior contestația declarată de A. împotriva Sentinței penale nr. 45 din data de 4 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În condițiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă.

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, și având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2020.

GGC - ED