ÎCCJ, Decizia nr. 149/2020

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. 137/II/2/2017 din data de 14 decembrie 2017 pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr. 462/P/2017 din data de 8 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Împotriva acestei ordonanțe, potrivit art. 340 din C. proc. pen., petentul a formulat plângere, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2018.

Prin încheierea nr. 53 din data de 2 martie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Suceava, iar în baza art. 340 alin. (1) raportat la art. 35 din C. proc. pen., competența de soluționare a plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanței nr. 137/II/2/2017 din 14 decembrie 2017 pronunțate de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost declinată în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.

Împotriva încheierii nr. 53 din data de 02.03.2018 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2018, petentul a formulat contestație.

Prin încheierea penală nr. 32 din data 2 aprilie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 53 din data de 2 martie 2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2018.

Împotriva încheierii penale nr. 32 din data de 2 aprilie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțate în dosarul nr. x/2018, petentul A. a formulat cerere de revizuire.

Prin sentința penală nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019, în baza art. 459 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva încheierii penale nr. 32 din data de 2 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018.

Împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosar nr. x/2019, petentul A. a formulat contestație.

Prin decizia nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunțate Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că petentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a unei încheieri ce privea o hotărâre de declinare a competenței, care potrivit art. 50 alin. (4) din C. proc. pen., nu este supusă nici unei căii de atac.

Totodată, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen. "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."

Prin urmare, s-a constatat că petentul a exercitat căi de atac în mod succesiv, împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca principiul unicității căilor de atac reglementate de lege și dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate.

Nu în ultimul rând s-a reținut că inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunțate de secția Penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2019, contestatorul A. a formulat, la data de 27 iunie 2020, apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 septembrie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

Totodată, conform dispozițiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, iar în conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul declarat de A. împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunțate de secția Penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2019, hotărâre definitivă, prin care a fost soluționată anterior contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunțate Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.

În condițiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă.

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, și având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunțate de secția Penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2020.