ÎCCJ, Decizia nr. 206/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 38/C din data de 8 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 622 din 25 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, prin încheierea nr. 53 din 02 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței și, în baza art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 35 din C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanței nr. 137/II/2/2017 din 14 decembrie 2017 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație petentul A..

Prin încheierea nr. 32 din 2 aprilie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 53 din data de 02.03.2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2018, reținându-se că a fost promovată împotriva unei hotărâri care, în raport cu dispozițiile art. 50 alin. (4) din C. proc. pen., nu este supusă niciunei căi de atac.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație petentul A..

Prin încheierea nr. 622 din 25 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 32 din 2 aprilie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, reținându-se, în esență, că a fost declarată împotriva unei hotărâri judecătorești care nu poate fi supusă acestei căi ordinare de atac, fiind definitivă.

Înalta Curte, secția penală a constatat că a fost sesizată cu o contestație formulată de petentul A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv încheierea nr. 622 din 25 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018.

În conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, s-a constatat că numitul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțată într-o contestație ce a vizat o încheiere definitivă, dată în temeiul art. 341 alin. (10) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. cu referire la art. 50 alin. (4) din C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Nemulțumit fiind de această soluție, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva acestei încheieri.

Prin decizia penală nr. 65 din data de 29 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 38/C din data de 8 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, prealabil analizării motivelor invocate de contestatorul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a notat limitele și specificul căii de atac a contestației în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 426-432 din C. proc. pen., norme potrivit cărora contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

Examinând contestația în anulare, în raport cu încheierea penală contestată, dar și în raport cu dispozițiile art. 426 C. proc. pen., Înalta Curte, secția penală a constatat că cererea formulată de către contestatorul A. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că, în ceea ce privește calea extraordinară de atac a contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, aceasta poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

În speță, încheierea penală împotriva căreia contestatorul A. a formulat contestație în anulare nu este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Astfel, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva încheierii nr. 38/C din data de 8 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de același petent împotriva încheierii nr. 622 din 25 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că fost învestită de către contestatorul A. cu soluționarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic și, pe cale de consecință, cererea de contestație în anulare formulată nu întrunește cerințele legale de admisibilitate, ceea ce atrage inadmisibilitatea acesteia.

Totodată, s-a reținut că s-a solicitat, în mod formal, anularea încheierii penale atacate, în condițiile în care nu a fost invocat niciun motiv care să se circumscrie cazurilor de contestație în anulare prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

În consecință, având în vedere că, în cauză, contestatorul A. a formulat contestația în anulare împotriva unei hotărâri definitive, dar nesusceptibile a fi retractată prin promovarea unei astfel de căi de atac, iar motivele invocate neputând fi circumscrise niciunui caz dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 426 C. proc. pen., în baza art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte, secția penală a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 38/C din data de 8 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei penale nr. 65 din data de 29 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat plângere, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 05 mai 2021, sub nr. x/2021, fiind stabilit mod aleatoriu termen de judecată la data de 28 iunie 2021, dată la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate de petent.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de petent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituția României, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

În aceste condiții, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, ierarhia căilor de atac, termenele de declarare și cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

În prezenta cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că petentul A. a formulat o cale de atac denumită "plângere", aceasta vizând o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv decizia penală nr. 65 din data de 29 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestator împotriva încheierii nr. 38/C din data de 8 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, calea de atac denumită "plângere" împotriva unei decizii penale definitive, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel, se constată că petentul A. a exercitat o cale de atac împotriva deciziei penale nr. 65 din data de 29 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală împotriva căreia nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac ordinară sau extraordinară. Prin urmare, calea de atac declarată de petent nu poate fi calificată nici formal într-o cale de atac dintre cele prevăzute de legea procesual penală.

Pentru considerentele expuse, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 65 din data de 29 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 65 din data de 29 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2021.