ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Oradea, prin

sentința penală nr. 205 din 6 februarie 2002, a condamnat pe inculpatul P.Ș. la

4 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune cu privire

la calitatea mărfurilor, prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și la câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea a două

infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 12 și art. 13 din Legea nr.

87/1994.

Conform art. 334 C. proc.

pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat

din infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de fals material în

înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41

alin. (2) din același cod, dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă de 2

ani închisoare.

Totodată, în baza art. 291,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) din același cod, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 6 ani închisoare și interzicerea

pe o perioadă de 3 ani a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

De asemenea, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea

nr. 31/1990.

În sfârșit, în baza art. 14

C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au obligat pe inculpat, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC T.G. SRL Brașov, la plata despăgubirilor către

Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. a Județului Brașov și către Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

S-a reținut că, în perioada

mai – noiembrie 1999, inculpatul P.Ș., în calitate de administrator al SC T.G.

SRL a achiziționat, prin intermediul acesteia, cantitățile de 1.131.490 litri

benzină distilație primară, 169.721 litri benzină de aviație și 115.050 litri

benzină de piroliză pe care le-a valorificat ca fiind benzină P.

De asemenea, pentru aceeași

perioadă nu a declarat veniturile impozabile și a ascuns sursele impozabile și

taxabile pentru operațiunile cu produsele petroliere de mai sus, prin

nedepunerea, cu rea-credință, a deconturilor periodice, a bilanțului la 30

iunie 1999 și a bilanțului contabil la 31 decembrie 1999, deși acele activități

au generat creanțe fiscale.

Totodată, în calitate de

administrator al SC T.G. SRL nu a evidențiat prin acte contabile veniturile

înregistrate în perioada sus-menționată din tranzacțiile cu produse petroliere,

având drept consecință sustragerea de la plata către bugetul statului și a

fondurilor speciale a sumei de 9.946.706.978 lei.

În același timp, în perioada

menționată, a emis și întocmit în fals un număr de 17 facturi fiscale în care

atesta personal că a vândut beneficiarilor benzină P., în realitate vânzându-le

diferite cantități din produsele petroliere sus-menționate.

În sfârșit, în calitate de

administrator al SC T.G. SRL, cu rea-credință „a dispus” în interes personal de

creditul societății pentru achitarea unor datorii personale.

Astfel, sub aspectul laturii

obiective, această acțiune nu poate constitui infracțiunea prevăzută de art.

266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deoarece textul de lege menționat prevede

ca modalitate unică de săvârșire „folosirea”, iar nu „dispunerea”, cu

rea-credință, de bunurile sau creditul societății într-un scop contrar

intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă

societate comercială în care făptuitorul are interese direct sau indirect.

Or, „folosirea”, ca

modalitate de săvârșire a infracțiunii, nu este aplicabilă în cauză, deoarece

inculpatul nu doar a folosit sumele de bani (situație ce ar fi implicat

restituirea acestora către societate), ci „a dispus” de acestea în interes

personal (nerestituindu-le), caz în care lipsește latura obiectivă a

infracțiunii mai sus-menționate.

Tribunalul Bihor, prin

decizia penală nr. 229/ A din 18 aprilie 2003, a respins apelurile declarate de

procuror și de inculpat.

Curtea de Apel Oradea a

respins recursul declarat de procuror, prin decizia penală nr. 636 din 23

septembrie 2003.

Împotriva tuturor acestor

hotărâri, potrivit art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și pct. 7

1

teza a II-a C. proc. pen., procurorul general de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, a declarat recurs în anulare, socotind că:

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr.

31/1990 este consecința unei greșite aplicări a legii de natură să influențeze

soluția procesului.

inculpat li s-a dat o greșită încadrare juridică în art. 288 alin. (1) și art.

291, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc de art. 290, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și

omis să dispună înscrierea în Registrul Comerțului a dispozitivului hotărârii

de condamnare pentru o infracțiune care îl face pe comerciant nedemn de a

exercita această profesie.

Recursul în anulare este

fondat.

Verificându-se actele și

probatoriul administrat, în raport de prima critică adusă hotărârilor date în

cauza de față, se reține că într-adevăr prevederile art. 266 pct. 2 din Legea

nr. 31/1990, privind societățile comerciale, au fost interpretate eronat.

Astfel, este incontestabil

că inculpatul, în calitatea sa de administrator al SC T.G. SRL „a folosit cu

rea-credință” creditul societății, în scop contrar intereselor acesteia, și

anume pentru achitarea unor datorii personale.

Aceasta fiind una dintre

activitățile infracționale efectiv desfășurată de inculpat, nu are loc, nici un

dubiu sau interpretare prin analogie (cu același termen din conținutul

infracțiunii de delapidare, după cum eronat au procedat instanțele) asupra

termenului de „folosire” prevăzut în conținutul art. 266 pct. 2 din Legea nr.

31/1990.

În consecință, trebuia a se

reține că în cauză, sunt întrunite toate elementele constitutive și ale

infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, text potrivit

căruia se impunea deci, condamnarea inculpatului și nicidecum achitarea,

dovedită fiind vinovăția penală a acestuia și cu privire la această

infracțiune.

Ca atare, primul motiv, al

recursului în anulare, se apreciază ca întemeiat și va fi admis, iar după

casarea hotărârilor atacate, sub acest aspect, se va dispune potrivit celor

analizate.

Trecând la examinarea celui

de al doilea motiv, în raport de probatoriul cauzei dar și față de natura

juridică, a SC R.G. SRL, la care inculpatul în calitate de administrator al

acesteia, a emis și întocmit în fals 17 facturi fiscale, pentru societatea comercială,

cu răspundere limitată și care nu poate fi echivalentă cu nici una, din cele la

care se referă art. 145 C. pen., înscrisurile de mai sus neputând constitui

înscrisuri oficiale în sensul prevederilor art. 150 alin. (2) C. pen., ci sunt

înscrisuri sub semnătură privată.

Drept urmare, falsificarea

acestor acte emise de inculpat, nu poate constitui infracțiunea de fals

material în înscrisuri oficiale, ci infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată și în condițiile în care înscrisurile respective, au fost

folosite în vederea producerii de consecințe juridice, astfel după cum a

procedat inculpatul.

Pe cale de consecință, este

de netăgăduit, că aceste activități infracționale, ale inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., iar nu

ale celor două infracțiuni, prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 C.

pen., cum de asemeni, eronat au reținut instanțele, prin hotărârile atacate.

În aceste condiții și pentru

cele examinate și cel de al 2-lea motiv urmează a fi admis.

Ca atare, potrivit art. 334

C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică din infracțiunile de, fals

material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de art. 288 alin. (1)

și art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în formă

continuată și prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În final, urmează a se vedea

că și cel de al treilea motiv este întemeiat, atâta timp cât în baza art. 7

alin. (1) și (2) și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul

Comerțului, instanțele erau obligate, să trimită Oficiului Registrului

Comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii

legalizate de pe dispozitivul hotărârilor și de pe încheierile ce se referă la

unele acte, iar aceste mențiuni se vor înregistra și în Registrul Comerțului și

cu toate acestea, nu au dispus potrivit acestor texte.

Conform art. 21 lit. g) din

același act normativ, în Registrul Comerțului; se vor înregistra mențiuni cu

privire la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale, tocmai

pentru că această comportare îl face nedemn, pentru a mai exercita această

profesie.

Așadar, și văzând că

inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunile prevăzute de art. 297 alin.

(1) C. pen., art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 (evaziune fiscală) și art. 290

C. pen., toate săvârșite în exercitarea profesiei de comerciant, devenind prin

comiterea acestora nedemn de a o mai avea, instanțele aveau obligația legală

analizată, să dispună prin dispozitivul hotărârii de condamnare și efectuarea

înregistrărilor respective în Registrul Comerțului conform celor ce preced.

În consecință, prin casarea

hotărârilor atacate după admiterea recursului în anulare, se va dispune în

limita celor examinate, iar restul dispozițiilor vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 205 din 6

februarie 2002 a Judecătoriei Oradea, deciziei penale nr. 229/ A din 18 aprilie

2003 a Tribunalului Bihor și deciziei penale nr. 636/ R din 23 septembrie 2003

a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul P.Ș. și rejudecând;

Casează, în parte,

hotărârile atacate, în sensul că:

Descontopește pedepsele

aplicate și înlătură sporul de 6 luni închisoare.

1) În baza art. 266 pct. 2

din Legea nr. 31/1900, condamnă pe inculpatul P.Ș. la 2 ani închisoare.

2) În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunile de fals material în

înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291,

ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de fals material

în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., pentru care îl condamnă la un an de închisoare.

3) În baza art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., contopește aceste pedepse cu pedepsele de 4 ani și

respectiv 5 ani închisoare aplicate în cauză pentru infracțiunile prevăzute de

art. 297 C. pen. și art. 12, art. 13 din Legea nr. 31/1990 și dispune ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., la care se

adaugă sporul de 6 luni închisoare.

În total inculpatul va

executa 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute

de art. 64 lit. c) C. pen.

4) În baza art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, dispune să se trimită

Oficiului Registrului Comerțului, în 15 zile de la data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare, o copie legalizată, a acestei decizii.

În baza art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, dispune și efectuarea

înregistrărilor în Registrul Comerțului.

Conform art. 21 lit. g) din

Legea nr. 26/1990,în Registrul Comerțului se vor înregistra mențiunile

referitoare la hotărârea de condamnare a comerciantului, inculpat pentru

faptele care îl fac nedemn de a exercita această profesie.

5) Menține celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2005.