Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
83/2002
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 7017/2005 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 83/2002 — recurs împotriva sentinței nr. 38/2002 a Tribunalului Militar Teritorial București

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 7 martie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București s-a dispus următoarele: Condamnarea inculpaților: Civ. T.R. zis R., la: - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere, pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; - 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., și art. 34 lit. b) C. pen., și a art. 35 C. pen., i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost dedusă durata reținerii și arestul preventiv începând cu 5 mai 1995 și până la 19 iunie 1996, inclusiv. S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata de 6 (șase) ani ce constituie termen de încercare cu respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta în prima zi lucrătoare a fiecărei luni la Poliția orașului Darabani, județul Botoșani; - la același organ de poliție va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și schimbarea locului de muncă; - la cererea organului de poliție va comunica orice informații solicitate pentru a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.