ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1428/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 noiembrie 2003, reclamanții S.L.I. și S.J.M. au solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Oradea anularea dispoziției nr. 1681/2003 emisă de acesta prin care le-a fost respinsă notificarea adresată conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, înscris în C.F. colectiv și C.F. individual Oradea. Pe baza probelor administrate și a prevederilor legale incidente cauzei tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 1681/2003, Primarul municipiului Oradea a respins notificarea reclamanților pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu în temeiul art. 1 din H.G.

nr. 498/2003 ce prevede că în cazul persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din țară și au fost despăgubire de stat, fiind îndestulate rezonabil, imobilele preluate în acest mod nu sunt supuse restituirii în natură. S-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 și a fost plătită reclamanților o despăgubire în sumă de 80.000 lei din care s-a reținut datoria pe care aceștia o aveau la CEC în sumă de 48.681 lei. Tribunalul a avut în vedere că H.G. nr. 49/2003 nu poate modifica Legea nr. 10/2001, care în art. 12 2 cuprinde dispoziții în sensul că, în situația în care despăgubirea primită nu a fost corespunzătoare valorii imobilului, persoana îndreptățită poate opta pentru completarea în echivalent a despăgubirii de la valoarea actualizată cu indicele de inflație a despăgubirii primite până la valoarea corespunzătoare a imobilului.

S-a înlăturat susținerea că reclamanții au fost îndestulați rezonabil cu suma acordată de stat deoarece Decretul nr. 223/1974 a impus prin lege obligația de „a vinde” statului imobilele proprietatea celor care părăseau definitiv țara, prețul fiind stabilit unilateral și plafonat după voința discreționară a statului. Vânzarea către stat era, de asemenea, obligatorie întrucât avea repercusiuni asupra eliberării pașaportului de plecare definitivă din țară. Ca urmare, prin sentința nr. 851/C din 18 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, a fost admisă contestația reclamanților și a fost anulată dispoziția nr. 1681 din 21 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea.

S-a dispus emiterea unei noi dispoziții cu o nouă calculație întemeiată pe art. 11, art. 19 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul municipiului Oradea. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins ca nefondat apelul pârâtului prin decizia nr. 472 din 23 iunie 2005, păstrând hotărârea tribunalului ca legală și temeinică, motivând că s-a stabilit în mod judicios situația de fapt în raport de care s-au interpretat și aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 ce nu pot fi modificate de un act normativ inferior cum este H.G. nr. 498/2003. În termenul prevăzut de lege în contra acestei decizii a declarat recurs Primarul municipiului Oradea invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În esență, recurentul susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile incidente cauzei, respectiv art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 ce prevede expres că în cazul persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din țară și au fost despăgubire de stat, acestea au fost îndestulate rezonabil și prin urmare notificările adresate conform Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974 urmează a fi respinse. Așa fiind, recurentul consideră că dispoziția nr. 1681/2003 este legală și nu se impunea anularea ei. Recursul declarat de pârât este nefondat. Este necontestat în cauză că intimaților reclamanți le-a fost preluat imobilul în litigiu în baza Decretului nr. 223/1974 și că au primit despăgubiri în sumă de 80.000 lei înainte de plecarea definitivă din țară.

În prezent, imobilul a fost vândut de stat numitului Ș.A. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 433/1996. În mod judicios s-a reținut de instanța de apel că despăgubirile acordate intimaților nu reprezintă o îndestulare rezonabilă câtă vreme s-au acordat despăgubiri în sumă de 80.000 lei în condițiile în care chiar la momentul preluării, imobilul avea o valoare de 147.037 lei, așa cum rezultă din procesul verbal de evaluare din 25 noiembrie 1988 (fila 24 dos. Tribunal). Din această perspectivă, devin aplicabile cauzei dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ce prevăd vocația persoanei îndreptățite de a opta pentru completarea în echivalent a despăgubirii de la valoarea actualizată cu indicele de inflație a despăgubirii primite până la valoarea corespunzătoare a imobilului.

Se constată că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente cauzei, atunci când a stabilit că Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 cuprinse în H.G. nr. 498/2003 au un caracter inferior în ierarhia actelor normative și nu pot modifica sau completa actul normativ în aplicarea căruia au fost elaborate, cum este cazul art. 1.4 lit. B) ce contravine principiilor înscrise în Legea nr. 10/2001. Nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 472-A din 23 iunie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.