ÎCCJ, decizie (scj.ro #85516)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85516) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții

Europene a Drepturilor Omului. Consecințe ale încălcării unui drept care nu

continuă să se producă

Cuprins pe materii:

Drept procesual

penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

- revizuirea în cazul

hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen.,

art. 408

1

În cazul în care prin

hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat o

încălcare a art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la arestarea

preventivă a condamnatului revizuent, consecințele grave ale acestei încălcări

nu continuă să se producă și nu pot fi remediate prin revizuirea hotărârii de

condamnare și, prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.

408

1

alin. (1) C. proc. pen.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători,

decizia nr. 134 din 22 februarie 2010

Prin rechizitoriul nr. 139/P/2002 din 28 iunie 2002 al

Parchetului de pe

lângă Tribunalul Hunedoara a fost trimis

în judecată, în stare de arest, inculpatul

M.N.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Deva la data

de 1

iulie

2002.

Potrivit art. 300 C. proc. pen., prima instanță a

menținut

prin încheierea din 1 iulie 2002 măsura arestării

preventive a inculpatului.

Prin încheierea din 29 iulie 2002 a fost menținută

starea de arest a

inculpatului, respingându-se, totodată,

cererile apărătorului său ales (de punere

a inculpatului în libertate).

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei

încheieri a fost respins, ca

inadmisibil, prin decizia nr. 704 din

7 august 2002 a Tribunalului Hunedoara,

Secția penală.

Prima instanță, prin încheierile de la termenele de

judecată din 26 august

2002 și 9 septembrie 2002, a menținut

măsura arestării preventive cu privire la

inculpatul M.N.

Prin încheierea din 23 septembrie 2002, Judecătoria Deva

a respins

cererea inculpatului M.N. privind înlocuirea măsurii

preventive a

arestării,

măsură care a fost menținută.

Aceeași

soluție, a menținerii stării de arest, a fost dispusă de prima

instanță și prin încheierile de ședință de la

termenele din 7 octombrie 2002, 21

octombrie

2002, 4 noiembrie 2002 (prin care au fost respinse și cererile de

revocare și înlocuire a măsurii arestării

preventive cu obligarea de a nu părăsi

localitatea),

2 decembrie 2002 (prin care s-a prelungit durata arestării preventive

și s-a menținut starea de arest a inculpatului,

fiind respinse cererile de revocare a măsurii arestării și de înlocuire a

acesteia cu cea a obligării de a nu părăsi

localitatea).

Prin încheierile din 16 decembrie 2002 și 13 ianuarie

2003, Judecătoria Deva a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului

și a menținut starea

de arest a acestuia.

Prin sentința penală nr. 209 din 10 februarie 2003 a

Judecătoriei Deva a fost condamnat inculpatul M.N.

la:

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de folosire la

autoritatea vamală de

documente falsificate, prevăzută și

pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997

și interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o

durată de 5 ani;

-

3 ani

închisoare

pentru infracțiunea de înșelăciune

prevăzută și pedepsită de art.

215 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa

cea mai grea de 3 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului

și s-a dedus perioada

reținerii și arestării preventive de la 18 martie 2002 la zi.

S-a reținut, în esență, că, alături de ceilalți coinculpați,

inculpatul a

prezentat acte false

autorităților vamale în baza cărora a fost introdus în țară un

autoturism,

cu scutire de taxe vamale.

Prin decizia nr. 355/A din 24 iunie 2003

pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, Secția penală a fost, între

altele, respins apelul inculpatului M.

N.

Recursul declarat de inculpat împotriva

acestei decizii a fost înregistrat la

Curtea de Apel Alba lulia sub nr. 5005/2003.

Măsura arestării preventive a inculpatului

a fost prelungită de instanța de

recurs prin încheierea

din 11 septembrie 2003. Prin încheierea acestei instanțe din 19 februarie 2004,

în temeiul dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen. combinat

cu art. 300

2

C. proc. pen., a fost revocată

măsura

arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea de îndată în

libertate a acestuia.

Prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2005

pronunțată de Curtea de Apel

Alba lulia, Secția penală, a fost respins, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.N.

La data de 4 martie 2005, în temeiul

dispozițiilor art. 34 din Convenția europeană pentru a

părarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, revizuentul a sesizat

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, reclamând încălcarea dispozițiilor art. 5

paragraful 3 din Convenție

(privind durata arestării preventive

și lipsa de justificare a menținerii acestei

măsuri), art. 5 paragraful 4 din

Convenție (prin lipsirea reclamantului, în

perioada

1 iulie - 2 decembrie 2002, de posibilitatea determinării controlului

legalității menținerii arestării), art. 5

paragraful 3 din Convenție (arestarea preventivă prin

decizia

procurorului și netrimiterea imediat în fața unei instanțe), art. 6

paragraful 1 din Convenție (inechitatea

procedurii, durata exagerată a acesteia și tratamentele

inumane la care

a fost supus).

Prin hotărârea pronunțată la 31 martie

2009 (definitivă la 14 septembrie

2009), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

hotărât că:

-

a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful

3 din Convenție - reținându-se că în perioada 1 iulie 2002 - 23 septembrie 2002

instanța a prelungit măsura

arestării,

fără a analiza argumentele reclamantului și fără nicio justificare.

Judecătoria Deva a oferit o motivare abstractă,

succintă, omițând să specifice

modul

în care prevederile și criteriile legale se aplicau în cazul concret, fără a

explica modul în care punerea în libertate a

reclamantului ar fi avut un efect

negativ

asupra societății sau ar fi împiedicat ancheta și neraportându-se concret

la persoana reclamantului. Arestarea a fost

menținută prin formule stereotipe,

identice,

motivarea necorespunzând cerințelor art. 5 paragraful 3 din Convenție,

instanțele nemotivând, deși sesizate, de ce

aplicarea unei măsuri alternative nu

ar

fi fost justificată, astfel neoferind motive pertinente și suficiente pentru a

convinge

că menținerea stării de arest se impune;

-

a avut

loc o încălcare a art. 5 paragraful 4 din Convenție - apreciindu-se

capătul de cerere, în parte, tardiv cu privire la

încheierile de ședință pronunțate

înainte

de 4 septembrie 2002. Cu privire la încheierile pronunțate ulterior acestei

date, s-a reținut că aceste încheieri prin care

s-a menținut starea de arest au fost nemotivate ori insuficient motivate,

astfel că nu puteau fi considerate compatibile

cu cerințele unui control judiciar efectiv, iar tribunalul nu a analizat

motivele invocate privind nelegalitatea arestării, după cum se impunea, astfel

că s-a

concluzionat în sensul că

reclamantul nu a beneficiat de un recurs în fata

instanței, în

conformitate cu cerințele art. 5 paragraful 4.

Cu privire la celelalte pretinse încălcări

ale dispozițiilor Convenției, acestea

au fost apreciate ca

tardiv invocate sau vădit neîntemeiate.

Având în vedere constatarea încălcării art.

5 paragrafele 3 și 4, în temeiul

art. 41 din Convenție,

pentru prejudiciul moral suferit, cu titlu de daune morale, a

fost

acordată suma de 3.000 de euro. S-au acordat cheltuieli de judecată în

sumă de 150 euro.

Având în vedere hotărârea pronunțată de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 408

1

C.

proc. pen., revizuentul a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de

9 Judecători, la 12 octombrie 2009, cu o cerere de revizuire, solicitându-se,

după cum rezultă din cererea de revizuire, din

concluziile scrise depuse la dosar și din concluziile orale ale

apărătorului ales al

revizuentului,

casarea hotărârilor anterior pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe (sau, în subsidiar, celei de recurs), având în vedere

aspectele constatate de către Curtea Europeană a

Drepturilor Omului și inexistența unui proces echitabil în ceea

ce-l

privește pe revizuent.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 408

1

C.

proc. pen. se constată că cererea este nefondată

și va fi respinsă, pentru următoarele

considerente:

Cererea de revizuire a fost formulată de o

persoană cu privire la care

Curtea Europeană a constatat

încălcarea unor drepturi reglementate de

Convenție, hotărârea Curții

Europene a Drepturilor Omului ce constată aceste încălcări este definitivă, iar

cererea

de revizuire a fost introdusă în termenul legal de 1 an de la data

rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a

Drepturilor Omului. Cea de-a patra condiție impusă de lege

nu este însă îndeplinită, deoarece consecințele

grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție, constatate de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă în

prezent, astfel că procedura specială a revizuirii

prevăzute în art. 408

1

C. proc. pen. nu constituie remediul eficient

înlăturării unor

potențiale efecte negative.

Într-adevăr, astfel după cum rezultă din

analiza hotărârii Curții Europene,

instanța a constatat încălcarea dispozițiilor art.

5 paragrafele 3 și 4 din Convenție.

Cu toate acestea, consecințele încălcării

normelor indicate nu subzistă în

prezent.

Revizuentul a fost condamnat în urma

derulării unei proceduri judiciare

ce a respectat

exigențele impuse de dispozițiile art. 6 din Convenție, cu privire la

care

Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat încălcarea unui drept

prevăzut de Convenție, astfel

după cum rezultă din hotărârea

instanței europene, reclamantul beneficiind de o

procedură publică și contradictorie,

care nu a avut o durată excesivă, condamnarea întemeindu-se pe probele cauzei.

Privarea de libertate cu privire la care

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a constatat că nu a întrunit

exigențele art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenție a reprezentat-o arestarea

preventivă a inculpatului, dispusă ori

menținută de instanțele

naționale anterior pronunțării hotărârii de condamnare,

situație care nu

justifică reformarea hotărârii definitive pronunțate pe fondul

cauzei și nici reluarea judecății fondului, așa

cum se solicită prin cererea de

revizuire.

Solicitările și susținerile cuprinse în

cererea de revizuire apar a fi, față de

considerațiile anterior

expuse, ca nefondate, în speță

neconstatându-se încălcarea unui drept care să impună

desființarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 408

1

alin. (1), (2) și (4) C.

proc. pen.,

sub aspectul nesubzistenței consecințelor grave ale încălcării

drepturilor prevăzute de Convenție și constatate

de Curtea Europeană, în

temeiul

dispozițiilor art. 408

1

alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins,

ca nefondată,

cererea de revizuire.