ÎCCJ, decizie (scj.ro #85516)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Consecințe ale încălcării unui drept care nu continuă să se producă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea Indice alfabetic: Drept procesual penal - revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului C. proc. pen., art. 408 1 În cazul în care prin hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat o încălcare a art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la arestarea preventivă a condamnatului revizuent, consecințele grave ale acestei încălcări nu continuă să se producă și nu pot fi remediate prin revizuirea hotărârii de condamnare și, prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 408 1 alin. (1) C. proc.

pen. I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 134 din 22 februarie 2010 Prin rechizitoriul nr. 139/P/2002 din 28 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul M.N. Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Deva la data de 1 iulie 2002. Potrivit art. 300 C. proc. pen., prima instanță a menținut prin încheierea din 1 iulie 2002 măsura arestării preventive a inculpatului. Prin încheierea din 29 iulie 2002 a fost menținută starea de arest a inculpatului, respingându-se, totodată, cererile apărătorului său ales (de punere a inculpatului în libertate). Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 704 din 7 august 2002 a Tribunalului Hunedoara, Secția penală.

Prima instanță, prin încheierile de la termenele de judecată din 26 august 2002 și 9 septembrie 2002, a menținut măsura arestării preventive cu privire la inculpatul M.N. Prin încheierea din 23 septembrie 2002, Judecătoria Deva a respins cererea inculpatului M.N. privind înlocuirea măsurii preventive a arestării, măsură care a fost menținută. Aceeași soluție, a menținerii stării de arest, a fost dispusă de prima instanță și prin încheierile de ședință de la termenele din 7 octombrie 2002, 21 octombrie 2002, 4 noiembrie 2002 (prin care au fost respinse și cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea), 2 decembrie 2002 (prin care s-a prelungit durata arestării preventive și s-a menținut starea de arest a inculpatului, fiind respinse cererile de revocare a măsurii arestării și de înlocuire a acesteia cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea).

Prin încheierile din 16 decembrie 2002 și 13 ianuarie 2003, Judecătoria Deva a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului și a menținut starea de arest a acestuia. Prin sentința penală nr. 209 din 10 februarie 2003 a Judecătoriei Deva a fost condamnat inculpatul M.N. la: - 3 ani închisoare pentru infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani; - 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 18 martie 2002 la zi. S-a reținut, în esență, că, alături de ceilalți coinculpați, inculpatul a prezentat acte false autorităților vamale în baza cărora a fost introdus în țară un autoturism, cu scutire de taxe vamale. Prin decizia nr. 355/A din 24 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, Secția penală a fost, între altele, respins apelul inculpatului M. N. Recursul declarat de inculpat împotriva acestei decizii a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba lulia sub nr. 5005/2003.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de instanța de recurs prin încheierea din 11 septembrie 2003. Prin încheierea acestei instanțe din 19 februarie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 300 2 C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia. Prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, Secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.

La data de 4 martie 2005, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Convenția europeană pentru a părarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, revizuentul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reclamând încălcarea dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din Convenție (privind durata arestării preventive și lipsa de justificare a menținerii acestei măsuri), art. 5 paragraful 4 din Convenție (prin lipsirea reclamantului, în perioada 1 iulie - 2 decembrie 2002, de posibilitatea determinării controlului legalității menținerii arestării), art. 5 paragraful 3 din Convenție (arestarea preventivă prin decizia procurorului și netrimiterea imediat în fața unei instanțe), art. 6 paragraful 1 din Convenție (inechitatea procedurii, durata exagerată a acesteia și tratamentele inumane la care a fost supus).

Prin hotărârea pronunțată la 31 martie 2009 (definitivă la 14 septembrie 2009), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că: - a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenție - reținându-se că în perioada 1 iulie 2002 - 23 septembrie 2002 instanța a prelungit măsura arestării, fără a analiza argumentele reclamantului și fără nicio justificare. Judecătoria Deva a oferit o motivare abstractă, succintă, omițând să specifice modul în care prevederile și criteriile legale se aplicau în cazul concret, fără a explica modul în care punerea în libertate a reclamantului ar fi avut un efect negativ asupra societății sau ar fi împiedicat ancheta și neraportându-se concret la persoana reclamantului.

Arestarea a fost menținută prin formule stereotipe, identice, motivarea necorespunzând cerințelor art. 5 paragraful 3 din Convenție, instanțele nemotivând, deși sesizate, de ce aplicarea unei măsuri alternative nu ar fi fost justificată, astfel neoferind motive pertinente și suficiente pentru a convinge că menținerea stării de arest se impune; - a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful 4 din Convenție - apreciindu-se capătul de cerere, în parte, tardiv cu privire la încheierile de ședință pronunțate înainte de 4 septembrie 2002. Cu privire la încheierile pronunțate ulterior acestei date, s-a reținut că aceste încheieri prin care s-a menținut starea de arest au fost nemotivate ori insuficient motivate, astfel că nu puteau fi considerate compatibile cu cerințele unui control judiciar efectiv, iar tribunalul nu a analizat motivele invocate privind nelegalitatea arestării, după cum se impunea, astfel că s-a concluzionat în sensul că reclamantul nu a beneficiat de un recurs în fata instanței, în conformitate cu cerințele art. 5 paragraful 4. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale dispozițiilor Convenției, acestea au fost apreciate ca tardiv invocate sau vădit neîntemeiate.

Având în vedere constatarea încălcării art. 5 paragrafele 3 și 4, în temeiul art. 41 din Convenție, pentru prejudiciul moral suferit, cu titlu de daune morale, a fost acordată suma de 3.000 de euro. S-au acordat cheltuieli de judecată în sumă de 150 euro. Având în vedere hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 408 1 C. proc. pen., revizuentul a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, la 12 octombrie 2009, cu o cerere de revizuire, solicitându-se, după cum rezultă din cererea de revizuire, din concluziile scrise depuse la dosar și din concluziile orale ale apărătorului ales al revizuentului, casarea hotărârilor anterior pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe (sau, în subsidiar, celei de recurs), având în vedere aspectele constatate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și inexistența unui proces echitabil în ceea ce-l privește pe revizuent.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 408 1 C. proc. pen. se constată că cererea este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente: Cererea de revizuire a fost formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenție, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului ce constată aceste încălcări este definitivă, iar cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului. Cea de-a patra condiție impusă de lege nu este însă îndeplinită, deoarece consecințele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție, constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute în art. 408 1 C. proc.

pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potențiale efecte negative. Într-adevăr, astfel după cum rezultă din analiza hotărârii Curții Europene, instanța a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenție. Cu toate acestea, consecințele încălcării normelor indicate nu subzistă în prezent. Revizuentul a fost condamnat în urma derulării unei proceduri judiciare ce a respectat exigențele impuse de dispozițiile art. 6 din Convenție, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenție, astfel după cum rezultă din hotărârea instanței europene, reclamantul beneficiind de o procedură publică și contradictorie, care nu a avut o durată excesivă, condamnarea întemeindu-se pe probele cauzei.

Privarea de libertate cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu a întrunit exigențele art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenție a reprezentat-o arestarea preventivă a inculpatului, dispusă ori menținută de instanțele naționale anterior pronunțării hotărârii de condamnare, situație care nu justifică reformarea hotărârii definitive pronunțate pe fondul cauzei și nici reluarea judecății fondului, așa cum se solicită prin cererea de revizuire. Solicitările și susținerile cuprinse în cererea de revizuire apar a fi, față de considerațiile anterior expuse, ca nefondate, în speță neconstatându-se încălcarea unui drept care să impună desființarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 408 1 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., sub aspectul nesubzistenței consecințelor grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție și constatate de Curtea Europeană, în temeiul dispozițiilor art. 408 1 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.