ÎCCJ, decizie (scj.ro #85517)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85517) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuirea în cazul

hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Condiții. Soluții.

Respingerea cererii de revizuire ca nefondată

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile

extraordinare de atac. Revizuirea

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen.,

art. 408

1

Condițiile stabilite în art. 408

1

C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, în cazul în care consecințele încălcării unui

drept prevăzut în Convenția

europeană

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - constatată

prin hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului - nu continuă

să se producă, situație în care procedura revizuirii reglementată în art.

408

1

C

. proc. pen. nu poate constitui un

remediu.

În cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat încălcarea drepturilor garantate de art. 5 paragraful 1 și art. 8 din

Convenție, însă hotărârea de condamnare a inculpaților s-a pronunțat în urma

unei proceduri necontestată sub aspectul caracterului său echitabil, iar

consecințele condamnării au încetat prin efectul reabilitării de drept, cererea

de revizuire este nefondată, impunându-se respingerea acesteia potrivit art.

408

1

alin. (10) C. proc. pen.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 420 din

18 mai 2009

Prin sentința nr. 303

din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava (ulterior admiterii strămutării

judecării cauzei de la Judecătoria Cluj) s-a dispus condamnarea inculpatei V.A.

pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (2) teza I

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la

pedeapsa de un an închisoare (persoană vătămată M.F.).

A fost condamnată

aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art.

239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an

închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată

V.V.).

În temeiul art. 33 lit.

a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

și a fost obligată inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de un an

închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71 raportat la art. 64 C. pen.

A fost condamnat

inculpatul V.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art.

239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an

închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.)

și un an închisoare (persoană vătămată V.V.).

În temeiul art. 33 lit.

a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71 raportat la art. 64 C. pen.

A fost condamnat

inculpatul V.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art.

239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an

închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.)

și un an închisoare (persoană vătămată V.V.).

În temeiul art. 33 lit.

a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an

închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71 raportat la art. 64 C. pen.

S-a reținut, în esență,

că inculpata V.A. avea calitatea de învinuită și era cercetată sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în dosarul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Cluj, situație în care, existând un caiet în care erau notate

sumele de bani predate de inculpată către diferite persoane (ceea ce dovedea

comiterea infracțiunii de trafic de influență), la 19 decembrie 2000,

procurorul M.F. și părțile vătămate ofițeri de poliție în cadrul

Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj s-au deplasat la domiciliul

inculpatei, și-au declinat identitatea și au procedat la efectuarea unei

percheziții domiciliare.

Cu această ocazie,

inculpații au agresat fizic și verbal pe reprezentanții organului de urmărire

penală, încercând să recupereze caietul cuprinzând anumite adnotări realizate

de inculpată, apreciat ca probă a comiterii infracțiunii de trafic de

influență.

Prin decizia nr. 319 din

5 mai 2003 a Tribunalului Suceava, Secția penală, a fost admis apelul declarat

de inculpata V.A., a fost desființată, în parte, sentința apelată în sensul

deducerii din pedeapsa aplicată a arestării preventive de la 19 decembrie 2000

la 7 iunie 2001, în loc de 6 iunie 2001, cum s-a reținut în sentința apelată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și respinse, ca

nefondate, apelurile inculpaților V.G. și V.F.

Prin decizia nr. 46 din

21 ianuarie 2004 a Curții de Apel Suceava, Secția penală, au fost admise

recursurile inculpaților, a fost casată decizia atacată și sentința pronunțată

de prima instanță, iar în baza art. 81 și art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților pe durata termenului de

încercare de 3 ani, atrăgându-se atenția inculpaților asupra consecințelor

încălcării dispozițiilor art. 83 C. pen. A fost înlăturată aplicarea art. 71 C. pen. și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Prin cererea

înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 73957/01,

revizuenții au solicitat instanței europene să constate încălcarea art. 5 și art.

8 din Convenție pentru:

- arestarea abuzivă la 19

decembrie 2000;

- menținerea nelegală în

arest în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001;

- atingerea dreptului la

domiciliu prin percheziția efectuată la 19 decembrie 2000.

Prin hotărârea

pronunțată la 1 aprilie 2008, asupra cererii reclamanților V.A., V.G. și V.F.,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 paragraful

1 din Convenție și a art. 8 din Convenție (doar cu privire la reclamanții V.A. și V.G.) și a stabilit despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, de câte

3.000 euro pentru primii doi reclamanți și 2.000 euro pentru al treilea

reclamant.

Hotărârea a rămas

definitivă la 1 iulie 2008, conform art. 44 paragraful 2 din Convenție.

S-a reținut, în esență,

că:

- măsura arestării

dispusă la 19 decembrie 2000 s-a întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare,

față de existența de motive plauzibile de a se bănui că reclamanții comiseseră

infracțiunea de ultraj;

- privarea de libertate

a reclamanților în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001 s-a realizat fără

temei legal și fără a se baza pe o decizie internă valabilă, aspect

incompatibil cu principiile securității juridice și protecției contra

arbitrariului;

- legalitatea arestării

a fost supusă controlului judecătorului în trei zile de la dispunerea măsurii

arestării, astfel că și dacă măsura nu s-a dispus de judecător a fost cenzurată

de acesta, normele interne incidente în materie fiind, de altfel, modificate

ulterior, așadar nu există o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenție;

- a existat o încălcare

a dispozițiilor art. 8 din Convenție cu privire la reclamanții V.A. și V.G. (reclamantul V.F. având un domiciliu diferit), percheziția

reprezentând o ingerință în dreptul la respectarea domiciliului, chiar dacă s-a

realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și urmărind un scop legitim,

dreptul național necuprinzând suficiente garanții pentru a se evita ca organele

statului să ia măsuri arbitrare care să aducă atingere dreptului prevăzut de

art. 8 din Convenție; procurorul beneficia de puteri ample în materie, iar

normele legale ce reglementau percheziția erau laxe și lacunare, astfel

reclamanții în al căror domiciliu s-a efectuat - în lipsa unui mandat supus

controlului magistratului și în absența martorilor asistenți - percheziția, nu

au beneficiat de gradul minim de protecție contra arbitrariului avut în vedere

art. 8 din Convenție.

Având în vedere

hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, revizuenții V.A., V.G. și V.F.

au formulat, în temeiul art. 408

1

C. proc. pen., cerere de revizuire

a sentinței nr. 303 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 octombrie 2008.

S-a solicitat casarea

sentinței anterior indicată, iar în rejudecare, achitarea în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

S-a menționat că, în

speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 408

1

C. proc. pen., consecințele grave ale condamnării continuând să se producă

independent de împrejurarea că în cauză a intervenit reabilitarea de drept,

consecințele morale determinate prin condamnare neputând fi înlăturate prin

reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare.

S-a arătat că doar pe

calea revizuirii prevăzute în art. 408

1

C. proc. pen. poate fi valorificată în plan intern constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu

privire la încălcarea art. 8 din Convenție, caracterul abuziv al percheziției

înlăturând protecția acordată agentului autorității, instituită prin

incriminarea faptei de ultraj. S-a concluzionat că atitudinea revizuenților a

reprezentat o ripostă la actul ilegal al agenților statului și nu poate realiza

conținutul infracțiunii de ultraj, astfel că doar prin casarea hotărârii se pot

înlătura consecințele acesteia, cu privire la toți cei trei revizuenți, chiar

dacă instanța europeană a constatat încălcarea art. 8 din Convenție doar cu

privire la revizuenții V.A. și V.G.

Analizând cererile de

revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că acestea sunt

nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Raportând cererea

formulată la dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen. se constată că în

speță nu sunt cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Cererile de revizuire au

fost formulate de persoane cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenție,

hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului ce constată aceste încălcări

este definitivă, cererile de revizuire au fost introduse în termenul legal de

un an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului. Cea de-a patra condiție impusă de lege nu este, însă, îndeplinită,

deoarece consecințele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție,

constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă

în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute în art. 408

1

C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potențiale efecte

negative.

Într-adevăr, astfel după

cum rezultă din analiza hotărârii Curții Europene, instanța a constatat

încălcarea, în parte și cu distincțiile arătate în hotărârea acesteia, a

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 și ale art. 8 din Convenție.

Cu toate acestea,

consecințele încălcării normelor indicate nu subzistă în prezent. Revizuenții

au fost condamnați în urma derulării unei proceduri judiciare necontestată sub

aspectul caracterului său echitabil, la pedepse cu închisoarea,

reindividualizate de către instanța de recurs sub aspectul modului de

executare, astfel că în speță, având în vedere cuantumul sancțiunii (un an

închisoare), au operat dispozițiile art. 134 C. pen. privind reabilitarea de drept, efectele acesteia, reglementate în art. 133 C. pen., fiind încetarea oricăror decăderi, interdicții și incapacități rezultând din condamnare.

Cu distincțiile arătate

se va concluziona în sensul inexistenței, în prezent, a niciunei consecințe

derivând din încălcarea drepturilor prevăzute de art. 5 paragraful 1 și art. 8

din Convenție. Aceasta deoarece, după cum în mod just a reținut și instanța

europeană, percheziția realizată la 19 decembrie 2000 la domiciliul soților V.

s-a efectuat potrivit normelor de drept în vigoare, în urmărirea unui scop

legal și legitim, de către autoritatea competentă a desfășura această

activitate. Contestarea caracterului legal al probelor obținute prin efectuarea

amintitei percheziții nu înlătură existența faptelor ilicite ale revizuenților

pentru care aceștia au fost condamnați în urma unui proces derulat cu

respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenție.

Astfel, constatarea de

către Curtea Europeană a încălcării în parte a art. 8 din Convenție, având în

vedere lipsa garanțiilor suficiente de protecție a persoanei împotriva

arbitrariului autorității, nu este de natură a determina concluzia în sensul că

se impune reformarea unei hotărâri definitive pronunțată cu respectarea art. 6

din Convenție.

Consecința negativă a

unei asemenea încălcări a dreptului la domiciliu, sub aspectul moral al

atingerii persoanei, a fost constatată și înlăturată prin despăgubirile morale

acordate de instanța europeană, astfel că o atare solicitare, reiterată în fața

instanței naționale, nu poate fi apreciată decât ca lipsită de obiect.

Cu privire la

încălcarea, constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenție se constată că privarea de

libertate a revizuenților s-a realizat în condițiile impuse de normele în

vigoare la acel moment, care ulterior au fost modificate, iar efectele acestei

măsuri nu se produc în prezent și nu impun casarea unor hotărâri judecătorești

legale și temeinice, cu atât mai mult cu cât și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, prin hotărârea pronunțată, a acordat despăgubiri pentru prejudiciul

moral încercat de revizuenți sub acest aspect.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere

neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 408

1

alin.

(1), (2) și (4) C. proc. pen., sub aspectul nesubzistenței consecințelor grave

ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție și constatate de Curtea

Europeană, în temeiul dispozițiilor art. 408

1

alin. (10) C. proc.

pen., cererile de revizuire au fost respinse, ca nefondate.