ÎCCJ, decizie (scj.ro #85517)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Condiții. Soluții. Respingerea cererii de revizuire ca nefondată Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea Indice alfabetic: Drept procesual penal - revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului C. proc. pen., art. 408 1 Condițiile stabilite în art. 408 1 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, în cazul în care consecințele încălcării unui drept prevăzut în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - constatată prin hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului - nu continuă să se producă, situație în care procedura revizuirii reglementată în art. 408 1 C . proc.

pen. nu poate constitui un remediu. În cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea drepturilor garantate de art. 5 paragraful 1 și art. 8 din Convenție, însă hotărârea de condamnare a inculpaților s-a pronunțat în urma unei proceduri necontestată sub aspectul caracterului său echitabil, iar consecințele condamnării au încetat prin efectul reabilitării de drept, cererea de revizuire este nefondată, impunându-se respingerea acesteia potrivit art. 408 1 alin. (10) C. proc. pen. I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 420 din 18 mai 2009 Prin sentința nr. 303 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava (ulterior admiterii strămutării judecării cauzei de la Judecătoria Cluj) s-a dispus condamnarea inculpatei V.A.

pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare (persoană vătămată M.F.). A fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată V.V.). În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și a fost obligată inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. A fost condamnat inculpatul V.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată V.V.). În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. A fost condamnat inculpatul V.F.

pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată V.V.). În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. S-a reținut, în esență, că inculpata V.A.

avea calitatea de învinuită și era cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, situație în care, existând un caiet în care erau notate sumele de bani predate de inculpată către diferite persoane (ceea ce dovedea comiterea infracțiunii de trafic de influență), la 19 decembrie 2000, procurorul M.F. și părțile vătămate ofițeri de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj s-au deplasat la domiciliul inculpatei, și-au declinat identitatea și au procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare. Cu această ocazie, inculpații au agresat fizic și verbal pe reprezentanții organului de urmărire penală, încercând să recupereze caietul cuprinzând anumite adnotări realizate de inculpată, apreciat ca probă a comiterii infracțiunii de trafic de influență.

Prin decizia nr. 319 din 5 mai 2003 a Tribunalului Suceava, Secția penală, a fost admis apelul declarat de inculpata V.A., a fost desființată, în parte, sentința apelată în sensul deducerii din pedeapsa aplicată a arestării preventive de la 19 decembrie 2000 la 7 iunie 2001, în loc de 6 iunie 2001, cum s-a reținut în sentința apelată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților V.G. și V.F. Prin decizia nr. 46 din 21 ianuarie 2004 a Curții de Apel Suceava, Secția penală, au fost admise recursurile inculpaților, a fost casată decizia atacată și sentința pronunțată de prima instanță, iar în baza art. 81 și art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților pe durata termenului de încercare de 3 ani, atrăgându-se atenția inculpaților asupra consecințelor încălcării dispozițiilor art. 83 C. pen.

A fost înlăturată aplicarea art. 71 C. pen. și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor. Prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 73957/01, revizuenții au solicitat instanței europene să constate încălcarea art. 5 și art. 8 din Convenție pentru: - arestarea abuzivă la 19 decembrie 2000; - menținerea nelegală în arest în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001; - atingerea dreptului la domiciliu prin percheziția efectuată la 19 decembrie 2000. Prin hotărârea pronunțată la 1 aprilie 2008, asupra cererii reclamanților V.A., V.G. și V.F., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 paragraful 1 din Convenție și a art. 8 din Convenție (doar cu privire la reclamanții V.A.

și V.G.) și a stabilit despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, de câte 3.000 euro pentru primii doi reclamanți și 2.000 euro pentru al treilea reclamant. Hotărârea a rămas definitivă la 1 iulie 2008, conform art. 44 paragraful 2 din Convenție.

S-a reținut, în esență, că: - măsura arestării dispusă la 19 decembrie 2000 s-a întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare, față de existența de motive plauzibile de a se bănui că reclamanții comiseseră infracțiunea de ultraj; - privarea de libertate a reclamanților în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001 s-a realizat fără temei legal și fără a se baza pe o decizie internă valabilă, aspect incompatibil cu principiile securității juridice și protecției contra arbitrariului; - legalitatea arestării a fost supusă controlului judecătorului în trei zile de la dispunerea măsurii arestării, astfel că și dacă măsura nu s-a dispus de judecător a fost cenzurată de acesta, normele interne incidente în materie fiind, de altfel, modificate ulterior, așadar nu există o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenție; - a existat o încălcare a dispozițiilor art. 8 din Convenție cu privire la reclamanții V.A.

și V.G. (reclamantul V.F. având un domiciliu diferit), percheziția reprezentând o ingerință în dreptul la respectarea domiciliului, chiar dacă s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și urmărind un scop legitim, dreptul național necuprinzând suficiente garanții pentru a se evita ca organele statului să ia măsuri arbitrare care să aducă atingere dreptului prevăzut de art. 8 din Convenție; procurorul beneficia de puteri ample în materie, iar normele legale ce reglementau percheziția erau laxe și lacunare, astfel reclamanții în al căror domiciliu s-a efectuat - în lipsa unui mandat supus controlului magistratului și în absența martorilor asistenți - percheziția, nu au beneficiat de gradul minim de protecție contra arbitrariului avut în vedere art. 8 din Convenție.

Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, revizuenții V.A., V.G. și V.F. au formulat, în temeiul art. 408 1 C. proc. pen., cerere de revizuire a sentinței nr. 303 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 octombrie 2008. S-a solicitat casarea sentinței anterior indicată, iar în rejudecare, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. S-a menționat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 408 1 C. proc. pen., consecințele grave ale condamnării continuând să se producă independent de împrejurarea că în cauză a intervenit reabilitarea de drept, consecințele morale determinate prin condamnare neputând fi înlăturate prin reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare.

S-a arătat că doar pe calea revizuirii prevăzute în art. 408 1 C. proc. pen. poate fi valorificată în plan intern constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la încălcarea art. 8 din Convenție, caracterul abuziv al percheziției înlăturând protecția acordată agentului autorității, instituită prin incriminarea faptei de ultraj. S-a concluzionat că atitudinea revizuenților a reprezentat o ripostă la actul ilegal al agenților statului și nu poate realiza conținutul infracțiunii de ultraj, astfel că doar prin casarea hotărârii se pot înlătura consecințele acesteia, cu privire la toți cei trei revizuenți, chiar dacă instanța europeană a constatat încălcarea art. 8 din Convenție doar cu privire la revizuenții V.A.

și V.G. Analizând cererile de revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: Raportând cererea formulată la dispozițiile art. 408 1 C. proc. pen. se constată că în speță nu sunt cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Cererile de revizuire au fost formulate de persoane cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenție, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului ce constată aceste încălcări este definitivă, cererile de revizuire au fost introduse în termenul legal de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Cea de-a patra condiție impusă de lege nu este, însă, îndeplinită, deoarece consecințele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție, constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute în art. 408 1 C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potențiale efecte negative. Într-adevăr, astfel după cum rezultă din analiza hotărârii Curții Europene, instanța a constatat încălcarea, în parte și cu distincțiile arătate în hotărârea acesteia, a dispozițiilor art. 5 paragraful 1 și ale art. 8 din Convenție. Cu toate acestea, consecințele încălcării normelor indicate nu subzistă în prezent.

Revizuenții au fost condamnați în urma derulării unei proceduri judiciare necontestată sub aspectul caracterului său echitabil, la pedepse cu închisoarea, reindividualizate de către instanța de recurs sub aspectul modului de executare, astfel că în speță, având în vedere cuantumul sancțiunii (un an închisoare), au operat dispozițiile art. 134 C. pen. privind reabilitarea de drept, efectele acesteia, reglementate în art. 133 C. pen., fiind încetarea oricăror decăderi, interdicții și incapacități rezultând din condamnare. Cu distincțiile arătate se va concluziona în sensul inexistenței, în prezent, a niciunei consecințe derivând din încălcarea drepturilor prevăzute de art. 5 paragraful 1 și art. 8 din Convenție.

Aceasta deoarece, după cum în mod just a reținut și instanța europeană, percheziția realizată la 19 decembrie 2000 la domiciliul soților V. s-a efectuat potrivit normelor de drept în vigoare, în urmărirea unui scop legal și legitim, de către autoritatea competentă a desfășura această activitate. Contestarea caracterului legal al probelor obținute prin efectuarea amintitei percheziții nu înlătură existența faptelor ilicite ale revizuenților pentru care aceștia au fost condamnați în urma unui proces derulat cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenție. Astfel, constatarea de către Curtea Europeană a încălcării în parte a art. 8 din Convenție, având în vedere lipsa garanțiilor suficiente de protecție a persoanei împotriva arbitrariului autorității, nu este de natură a determina concluzia în sensul că se impune reformarea unei hotărâri definitive pronunțată cu respectarea art. 6 din Convenție.

Consecința negativă a unei asemenea încălcări a dreptului la domiciliu, sub aspectul moral al atingerii persoanei, a fost constatată și înlăturată prin despăgubirile morale acordate de instanța europeană, astfel că o atare solicitare, reiterată în fața instanței naționale, nu poate fi apreciată decât ca lipsită de obiect. Cu privire la încălcarea, constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenție se constată că privarea de libertate a revizuenților s-a realizat în condițiile impuse de normele în vigoare la acel moment, care ulterior au fost modificate, iar efectele acestei măsuri nu se produc în prezent și nu impun casarea unor hotărâri judecătorești legale și temeinice, cu atât mai mult cu cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată, a acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de revizuenți sub acest aspect.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 408 1 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., sub aspectul nesubzistenței consecințelor grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție și constatate de Curtea Europeană, în temeiul dispozițiilor art. 408 1 alin. (10) C. proc. pen., cererile de revizuire au fost respinse, ca nefondate.