ÎCCJ, decizie (scj.ro #85517)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85517) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Revizuirea în cazul
hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Condiții. Soluții.
Respingerea cererii de revizuire ca nefondată
Cuprins
pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile
extraordinare de atac. Revizuirea
Indice
alfabetic:
Drept procesual penal
-
revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului
C. proc. pen.,
art. 408
1
Condițiile stabilite în art. 408
1
C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, în cazul în care consecințele încălcării unui
drept prevăzut în Convenția
europeană
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - constatată
prin hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului - nu continuă
să se producă, situație în care procedura revizuirii reglementată în art.
408
1
C
. proc. pen. nu poate constitui un
remediu.
În cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
constatat încălcarea drepturilor garantate de art. 5 paragraful 1 și art. 8 din
Convenție, însă hotărârea de condamnare a inculpaților s-a pronunțat în urma
unei proceduri necontestată sub aspectul caracterului său echitabil, iar
consecințele condamnării au încetat prin efectul reabilitării de drept, cererea
de revizuire este nefondată, impunându-se respingerea acesteia potrivit art.
408
1
alin. (10) C. proc. pen.
I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 420 din
18 mai 2009
Prin sentința nr. 303
din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava (ulterior admiterii strămutării
judecării cauzei de la Judecătoria Cluj) s-a dispus condamnarea inculpatei V.A.
pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (2) teza I
și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la
pedeapsa de un an închisoare (persoană vătămată M.F.).
A fost condamnată
aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art.
239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.
a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată T.C.), un an
închisoare (persoană vătămată B.D.) și un an închisoare (persoană vătămată
V.V.).
În temeiul art. 33 lit.
a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate
și a fost obligată inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de un an
închisoare.
S-a făcut aplicarea art.
71 raportat la art. 64 C. pen.
A fost condamnat
inculpatul V.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art.
239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.
a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an
închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.)
și un an închisoare (persoană vătămată V.V.).
În temeiul art. 33 lit.
a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate
și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art.
71 raportat la art. 64 C. pen.
A fost condamnat
inculpatul V.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute în art.
239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.
a) C. pen., la pedepsele de un an închisoare (persoană vătămată M.F.), un an
închisoare (persoană vătămată T.C.), un an închisoare (persoană vătămată B.D.)
și un an închisoare (persoană vătămată V.V.).
În temeiul art. 33 lit.
a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate
și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an
închisoare.
S-a făcut aplicarea art.
71 raportat la art. 64 C. pen.
S-a reținut, în esență,
că inculpata V.A. avea calitatea de învinuită și era cercetată sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în dosarul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Cluj, situație în care, existând un caiet în care erau notate
sumele de bani predate de inculpată către diferite persoane (ceea ce dovedea
comiterea infracțiunii de trafic de influență), la 19 decembrie 2000,
procurorul M.F. și părțile vătămate ofițeri de poliție în cadrul
Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj s-au deplasat la domiciliul
inculpatei, și-au declinat identitatea și au procedat la efectuarea unei
percheziții domiciliare.
Cu această ocazie,
inculpații au agresat fizic și verbal pe reprezentanții organului de urmărire
penală, încercând să recupereze caietul cuprinzând anumite adnotări realizate
de inculpată, apreciat ca probă a comiterii infracțiunii de trafic de
influență.
Prin decizia nr. 319 din
5 mai 2003 a Tribunalului Suceava, Secția penală, a fost admis apelul declarat
de inculpata V.A., a fost desființată, în parte, sentința apelată în sensul
deducerii din pedeapsa aplicată a arestării preventive de la 19 decembrie 2000
la 7 iunie 2001, în loc de 6 iunie 2001, cum s-a reținut în sentința apelată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și respinse, ca
nefondate, apelurile inculpaților V.G. și V.F.
Prin decizia nr. 46 din
21 ianuarie 2004 a Curții de Apel Suceava, Secția penală, au fost admise
recursurile inculpaților, a fost casată decizia atacată și sentința pronunțată
de prima instanță, iar în baza art. 81 și art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților pe durata termenului de
încercare de 3 ani, atrăgându-se atenția inculpaților asupra consecințelor
încălcării dispozițiilor art. 83 C. pen. A fost înlăturată aplicarea art. 71 C. pen. și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Prin cererea
înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 73957/01,
revizuenții au solicitat instanței europene să constate încălcarea art. 5 și art.
8 din Convenție pentru:
- arestarea abuzivă la 19
decembrie 2000;
- menținerea nelegală în
arest în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001;
- atingerea dreptului la
domiciliu prin percheziția efectuată la 19 decembrie 2000.
Prin hotărârea
pronunțată la 1 aprilie 2008, asupra cererii reclamanților V.A., V.G. și V.F.,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 paragraful
1 din Convenție și a art. 8 din Convenție (doar cu privire la reclamanții V.A. și V.G.) și a stabilit despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, de câte
3.000 euro pentru primii doi reclamanți și 2.000 euro pentru al treilea
reclamant.
Hotărârea a rămas
definitivă la 1 iulie 2008, conform art. 44 paragraful 2 din Convenție.
S-a reținut, în esență,
că:
- măsura arestării
dispusă la 19 decembrie 2000 s-a întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare,
față de existența de motive plauzibile de a se bănui că reclamanții comiseseră
infracțiunea de ultraj;
- privarea de libertate
a reclamanților în perioada 18 ianuarie - 1 februarie 2001 s-a realizat fără
temei legal și fără a se baza pe o decizie internă valabilă, aspect
incompatibil cu principiile securității juridice și protecției contra
arbitrariului;
- legalitatea arestării
a fost supusă controlului judecătorului în trei zile de la dispunerea măsurii
arestării, astfel că și dacă măsura nu s-a dispus de judecător a fost cenzurată
de acesta, normele interne incidente în materie fiind, de altfel, modificate
ulterior, așadar nu există o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenție;
- a existat o încălcare
a dispozițiilor art. 8 din Convenție cu privire la reclamanții V.A. și V.G. (reclamantul V.F. având un domiciliu diferit), percheziția
reprezentând o ingerință în dreptul la respectarea domiciliului, chiar dacă s-a
realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și urmărind un scop legitim,
dreptul național necuprinzând suficiente garanții pentru a se evita ca organele
statului să ia măsuri arbitrare care să aducă atingere dreptului prevăzut de
art. 8 din Convenție; procurorul beneficia de puteri ample în materie, iar
normele legale ce reglementau percheziția erau laxe și lacunare, astfel
reclamanții în al căror domiciliu s-a efectuat - în lipsa unui mandat supus
controlului magistratului și în absența martorilor asistenți - percheziția, nu
au beneficiat de gradul minim de protecție contra arbitrariului avut în vedere
art. 8 din Convenție.
Având în vedere
hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, revizuenții V.A., V.G. și V.F.
au formulat, în temeiul art. 408
1
C. proc. pen., cerere de revizuire
a sentinței nr. 303 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Suceava, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 octombrie 2008.
S-a solicitat casarea
sentinței anterior indicată, iar în rejudecare, achitarea în temeiul art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
S-a menționat că, în
speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 408
1
C. proc. pen., consecințele grave ale condamnării continuând să se producă
independent de împrejurarea că în cauză a intervenit reabilitarea de drept,
consecințele morale determinate prin condamnare neputând fi înlăturate prin
reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare.
S-a arătat că doar pe
calea revizuirii prevăzute în art. 408
1
C. proc. pen. poate fi valorificată în plan intern constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu
privire la încălcarea art. 8 din Convenție, caracterul abuziv al percheziției
înlăturând protecția acordată agentului autorității, instituită prin
incriminarea faptei de ultraj. S-a concluzionat că atitudinea revizuenților a
reprezentat o ripostă la actul ilegal al agenților statului și nu poate realiza
conținutul infracțiunii de ultraj, astfel că doar prin casarea hotărârii se pot
înlătura consecințele acesteia, cu privire la toți cei trei revizuenți, chiar
dacă instanța europeană a constatat încălcarea art. 8 din Convenție doar cu
privire la revizuenții V.A. și V.G.
Analizând cererile de
revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că acestea sunt
nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Raportând cererea
formulată la dispozițiile art. 408
1
C. proc. pen. se constată că în
speță nu sunt cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Cererile de revizuire au
fost formulate de persoane cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenție,
hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului ce constată aceste încălcări
este definitivă, cererile de revizuire au fost introduse în termenul legal de
un an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor
Omului. Cea de-a patra condiție impusă de lege nu este, însă, îndeplinită,
deoarece consecințele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție,
constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă
în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute în art. 408
1
C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potențiale efecte
negative.
Într-adevăr, astfel după
cum rezultă din analiza hotărârii Curții Europene, instanța a constatat
încălcarea, în parte și cu distincțiile arătate în hotărârea acesteia, a
dispozițiilor art. 5 paragraful 1 și ale art. 8 din Convenție.
Cu toate acestea,
consecințele încălcării normelor indicate nu subzistă în prezent. Revizuenții
au fost condamnați în urma derulării unei proceduri judiciare necontestată sub
aspectul caracterului său echitabil, la pedepse cu închisoarea,
reindividualizate de către instanța de recurs sub aspectul modului de
executare, astfel că în speță, având în vedere cuantumul sancțiunii (un an
închisoare), au operat dispozițiile art. 134 C. pen. privind reabilitarea de drept, efectele acesteia, reglementate în art. 133 C. pen., fiind încetarea oricăror decăderi, interdicții și incapacități rezultând din condamnare.
Cu distincțiile arătate
se va concluziona în sensul inexistenței, în prezent, a niciunei consecințe
derivând din încălcarea drepturilor prevăzute de art. 5 paragraful 1 și art. 8
din Convenție. Aceasta deoarece, după cum în mod just a reținut și instanța
europeană, percheziția realizată la 19 decembrie 2000 la domiciliul soților V.
s-a efectuat potrivit normelor de drept în vigoare, în urmărirea unui scop
legal și legitim, de către autoritatea competentă a desfășura această
activitate. Contestarea caracterului legal al probelor obținute prin efectuarea
amintitei percheziții nu înlătură existența faptelor ilicite ale revizuenților
pentru care aceștia au fost condamnați în urma unui proces derulat cu
respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenție.
Astfel, constatarea de
către Curtea Europeană a încălcării în parte a art. 8 din Convenție, având în
vedere lipsa garanțiilor suficiente de protecție a persoanei împotriva
arbitrariului autorității, nu este de natură a determina concluzia în sensul că
se impune reformarea unei hotărâri definitive pronunțată cu respectarea art. 6
din Convenție.
Consecința negativă a
unei asemenea încălcări a dreptului la domiciliu, sub aspectul moral al
atingerii persoanei, a fost constatată și înlăturată prin despăgubirile morale
acordate de instanța europeană, astfel că o atare solicitare, reiterată în fața
instanței naționale, nu poate fi apreciată decât ca lipsită de obiect.
Cu privire la
încălcarea, constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a
dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenție se constată că privarea de
libertate a revizuenților s-a realizat în condițiile impuse de normele în
vigoare la acel moment, care ulterior au fost modificate, iar efectele acestei
măsuri nu se produc în prezent și nu impun casarea unor hotărâri judecătorești
legale și temeinice, cu atât mai mult cu cât și Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, prin hotărârea pronunțată, a acordat despăgubiri pentru prejudiciul
moral încercat de revizuenți sub acest aspect.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere
neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 408
1
alin.
(1), (2) și (4) C. proc. pen., sub aspectul nesubzistenței consecințelor grave
ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție și constatate de Curtea
Europeană, în temeiul dispozițiilor art. 408
1
alin. (10) C. proc.
pen., cererile de revizuire au fost respinse, ca nefondate.