ÎCCJ, decizie (scj.ro #85521)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Condiții. Soluții. Desființarea hotărârii pronunțate în recurs, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea Indice alfabetic: Drept procesual penal - revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului C. proc. pen., art. 408 1 Dispozițiile art. 408 1 alin. (1) C. proc. pen. sunt incidente, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, prin hotărâre definitivă, o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constând în neaudierea inculpatului de către instanța de recurs și condamnarea acestuia în recurs, în condițiile în care inculpatul fusese achitat în primă instanță.

În acest caz, consecințele grave ale încălcării dreptului la un proces echitabil, înscris în art. 6 paragraful 1 din Convenție, continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin admiterea cererii de revizuire și desființarea hotărârii pronunțate de către instanța de recurs, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului. I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 781 din 19 octombrie 2009 Prin sentința nr. 11 din 18 martie 2003, pronunțată de Secția I penală a Curții de Apel București, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.V. pentru infracțiunea prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută în art. 242 alin. (1) și (3) C. proc. pen. A fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută în art. 257 C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia inculpatul P.R. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.N.

pentru infracțiunea prevăzută în art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen. Prin decizia nr. 3418 din 18 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, a fost admis recursul declarat de procuror și casată sentința atacată, cu excepția dispoziției de achitare a inculpatului M.N. pentru infracțiunea prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul C.V. la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, conform art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.R. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.

a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 86 1 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni. Față de soluția instanței de recurs, în condițiile art. 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, revizuentul condamnat C.V.

a formulat o cerere împotriva statului român, invocând: - încălcarea art. 5 paragrafele 1 și 3 și art. 6 din Convenție - nelegalitatea și lipsa de necesitate a luării și menținerii măsurii arestării preventive și inechitatea procedurii penale îndreptate împotriva sa, neaudierea în recurs, nelegala privare de libertate la 27 septembrie 2005, nejustificarea luării și menținerii măsurii arestării, încălcarea prezumției de nevinovăție; - încălcarea art. 8 din Convenție și art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției - atingerea adusă dreptului la respectarea vieții sale private și de familie, a dreptului la vot, interzicerea ex lege a drepturilor părintești, nelegala interceptare a convorbirilor telefonice, supravegherea sa de către serviciile speciale și suspendarea din funcție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la 1 iulie 2008 (definitivă în condițiile art. 44 paragraful 2 din Convenție), a stabilit următoarele: - a avut loc încălcarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, cu privire la luarea măsurii arestării reclamantului în perioada 2 - 31 august 2002, prin nerespectarea „căilor legale” de dispunere a măsurii - neoferirea unor motive concrete pentru adoptarea măsurii prin raportare la pericolul pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică; - a avut loc încălcarea art. 5 paragraful 1 din Convenție având în vedere inexistența, pentru perioada 21 septembrie - 19 noiembrie 2002, a unei hotărâri judecătorești care să constituie temeiul legal al detenției, sentința din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar București fiind desființată prin decizia din 7 decembrie 2002 a Curții Militare de Apel, motivat de lipsa de competență a instanțelor militare față de reclamant după data de 24 august 2002; - a avut loc încălcarea art. 5 paragraful 1 din Convenție prin aceea că durata detenției reclamantului din data de 27 septembrie 2005 (ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiționată a reclamantului) nu respectă cerința termenului minim inevitabil în executarea unei sentințe definitive ce dispune eliberarea reclamantului;

- a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenție prin neoferirea de motive concrete pentru menținerea stării de arest și neanalizarea posibilității de a se adopta alte măsuri preventive prevăzute de dreptul intern, prelungirea arestării realizându-se „printr-o formulă globală” care privea și pe coinculpat, fără a analiza situația individuală a reclamantului; - a avut loc o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție prin neaudierea reclamantului de către instanța de recurs, fără ca el să renunțe la acest drept și condamnarea sa ulterioară de aceeași instanță; - a avut loc o încălcare a art. 8 din Convenție prin autorizarea interceptărilor telefonice de către procuror, în lipsa controlului judecătoresc și a garanțiilor minime necesare pentru a evita abuzul autorităților în materie și prin interzicerea automată, pe perioada executării pedepsei închisorii, a drepturilor părintești, fără ca instanța să analizeze dacă infracțiunile pentru care reclamantul a fost condamnat au sau nu legătură cu chestiunile referitoare la autoritatea părintească; - a avut loc încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției prin interzicerea automată a dreptului de vot, în absența oricărei analize a proporționalității măsurii în cazul concret; - au fost acordate daune morale, în cuantum de 12.000 euro și 3.000 euro cheltuieli de judecată.

Prin cererea de revizuire formulată de condamnat potrivit art. 408 1 C. proc. pen. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, la 26 iunie 2009, s-a solicitat admiterea acesteia, desființarea deciziei nr. 3418 din 18 iunie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală și trimiterea cauzei acestei instanțe spre rejudecare. S-a arătat că se impune înlăturarea probelor obținute în mod nelegal și cu încălcarea art. 8 din Convenție, audierea sa și asigurarea echității procedurii. Analizând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor speciale prevăzute în art. 408 1 C. proc. pen., se constată că cererea este întemeiată pentru considerentele ce urmează: Raportând cererea formulată la prevederile art. 408 1 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., rezultă că aceasta respectă condițiile de admisibilitate și temeinicie prevăzute de norma legală invocată, respectiv: a) printr-o hotărâre definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenție; b) consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și sunt reprezentate, în esență, de consecințele condamnării revizuentului la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele, garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție; c) cererea a fost formulată de persoana al cărei drept a fost încălcat, revizuentul având legitimitate procesuală activă; d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de un an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Sub aspectul încălcării, prin modul de soluționare în instanța de recurs a cauzei în care revizuentul a avut calitate de inculpat, a dreptului la un proces echitabil, se va reține că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, dispozițiile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994) urmau a se aplica prioritar, chiar în absența, la momentul judecării recursului, a unei reglementări speciale procesual penale, în virtutea principiului aplicabilității directe a dispozițiilor legale privind drepturile omului consacrate, în speță, de reglementările Convenției.

Totodată, în mod independent de soluția ce s-ar fi pronunțat în recurs, încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 cu distincțiile arătate în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, neaudierea recurentului inculpat și lipsa administrării nemijlocite a probelor care să întemeieze soluția de condamnare, au determinat o vătămare. Aceasta constă în pronunțarea unei soluții de condamnare fără respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil, astfel că apare ca inerent prejudiciul moral suferit de către partea care nu a avut posibilitatea reală și efectivă de a-și susține și proba nevinovăția. Astfel după cum impune și art. 408 1 C. proc. pen., consecințele încălcării drepturilor consacrate de Convenție și recunoscute prin hotărârea pronunțată de instanța europeană continuă să se producă și sunt reprezentate de consecințele condamnării suferite de către revizuent.

Rezultă, așadar, că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la un proces echitabil, constatată prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, îl reprezintă desființarea hotărârii instanței de recurs și dispunerea rejudecării cauzei de către această instanță. În rejudecarea recursului declarat de procuror împotriva sentinței nr. 11 din 18 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, instanța de recurs va face aplicarea dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen. raportat la art. 385 16 C. proc. pen. și va avea în vedere constatările relevante în cauză cuprinse în hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care devin incidente în speță prin raportare la etapa procesuală din care va fi reluată judecarea cauzei.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 408 1 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.V. împotriva deciziei nr. 3418 din 18 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, care a fost desființată numai cu privire la acesta, fiind trimisă cauza spre rejudecare Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.