ÎCCJ, decizie (scj.ro #85521)

Revizuirea în cazul

hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Condiții. Soluții.

Desființarea hotărârii pronunțate în recurs, cu trimiterea cauzei spre

rejudecarea recursului

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile

extraordinare de atac. Revizuirea

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

- revizuirea

în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

C. proc. pen.,

art. 408

1

Dispozițiile art. 408

1

alin. (1)

C. proc. pen. sunt incidente, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a constatat, prin hotărâre definitivă, o încălcare a art. 6 paragraful 1

din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, constând în neaudierea inculpatului de către instanța de recurs

și condamnarea acestuia în recurs, în condițiile în care inculpatul fusese achitat

în primă instanță. În acest caz, consecințele grave ale încălcării dreptului la

un proces echitabil, înscris în art. 6 paragraful 1 din Convenție, continuă să

se producă și nu pot fi remediate decât prin admiterea cererii de revizuire și

desființarea hotărârii pronunțate de către instanța de recurs, cu trimiterea

cauzei spre rejudecarea recursului.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 781

din 19 octombrie 2009

Prin sentința nr. 11 din 18

martie 2003, pronunțată de Secția I penală a Curții de Apel București, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a

fost achitat inculpatul C.V. pentru infracțiunea prevăzută în art. 254 alin.

(1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat același

inculpat pentru infracțiunea prevăzută în art. 242 alin. (1) și (3) C. proc.

pen.

A fost schimbată încadrarea

juridică a faptei din infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 254

alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea

prevăzută în art. 257 C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, text

de lege în baza căruia inculpatul P.R. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare

de 4 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat

inculpatul M.N. pentru infracțiunea prevăzută în art. 242 alin. (1) și (3) C.

pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat același

inculpat pentru infracțiunea prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen.

Prin decizia nr. 3418 din

18 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

penală, a fost admis recursul declarat de procuror și casată sentința atacată,

cu excepția dispoziției de achitare a inculpatului M.N. pentru infracțiunea

prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1)

C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat

inculpatul C.V. la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 242 alin. (1)

și (3) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare, conform art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

inculpatul urmând să execute pedeapsa cea  mai grea, de 3 ani și 6 luni

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 26 raportat

la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.R. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 242 alin. (1)

și (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa de un an și 4 luni

închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 86

1

C. pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

Față de soluția instanței

de recurs, în condițiile art. 34 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, revizuentul condamnat C.V. a

formulat o cerere împotriva statului român, invocând:

- încălcarea art. 5

paragrafele 1 și 3 și art. 6 din Convenție - nelegalitatea și lipsa de

necesitate a luării și menținerii măsurii arestării preventive și inechitatea

procedurii penale îndreptate împotriva sa, neaudierea în recurs, nelegala

privare de libertate la 27 septembrie 2005, nejustificarea luării și menținerii

măsurii arestării, încălcarea prezumției de nevinovăție;

- încălcarea art. 8 din Convenție

și art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției - atingerea adusă dreptului la

respectarea vieții sale private și de familie, a dreptului la vot, interzicerea

ex lege

a drepturilor părintești, nelegala interceptare a convorbirilor

telefonice, supravegherea sa de către serviciile speciale și suspendarea din

funcție.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la 1 iulie 2008 (definitivă în

condițiile art. 44 paragraful 2 din Convenție), a stabilit următoarele:

- a avut loc încălcarea

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, cu privire la luarea

măsurii arestării reclamantului în perioada 2 - 31 august 2002, prin

nerespectarea „căilor legale” de dispunere a măsurii - neoferirea unor motive

concrete pentru adoptarea măsurii prin raportare la pericolul pe care lăsarea

inculpatului în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică;

- a avut loc încălcarea

art. 5 paragraful 1 din Convenție având în vedere inexistența, pentru perioada

21 septembrie - 19 noiembrie 2002, a unei hotărâri judecătorești care să

constituie temeiul legal al detenției, sentința din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar București fiind desființată prin decizia din 7 decembrie 2002 a Curții Militare de Apel, motivat de lipsa de competență a instanțelor militare față de

reclamant după data de 24 august 2002;

- a avut loc încălcarea

art. 5 paragraful 1 din Convenție prin aceea că durata detenției reclamantului

din data de 27 septembrie 2005 (ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin

care s-a dispus liberarea condiționată a reclamantului) nu respectă cerința

termenului minim inevitabil în executarea unei sentințe definitive ce dispune

eliberarea reclamantului;

- a avut loc o încălcare

a art. 5 paragraful 3 din Convenție prin neoferirea de motive concrete pentru

menținerea stării de arest și neanalizarea posibilității de a se adopta alte

măsuri preventive prevăzute de dreptul intern, prelungirea arestării

realizându-se „printr-o formulă globală” care privea și pe coinculpat, fără a

analiza situația individuală a reclamantului;

- a avut loc o încălcare

a art. 6 paragraful 1 din Convenție prin neaudierea reclamantului de către

instanța de recurs, fără ca el să renunțe la acest drept și condamnarea sa

ulterioară de aceeași instanță;

- a avut loc o încălcare

a art. 8 din Convenție prin autorizarea interceptărilor telefonice de către

procuror, în lipsa controlului judecătoresc și a garanțiilor minime necesare

pentru a evita abuzul autorităților în materie și prin interzicerea automată,

pe perioada executării pedepsei închisorii, a drepturilor părintești, fără ca

instanța să analizeze dacă infracțiunile pentru care reclamantul a fost

condamnat au sau nu legătură cu chestiunile referitoare la autoritatea

părintească;

- a avut loc încălcarea

art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției prin interzicerea automată a

dreptului de vot, în absența oricărei analize a proporționalității măsurii în

cazul concret;

- au fost acordate daune

morale, în cuantum de 12.000 euro și 3.000 euro cheltuieli de judecată.

Prin cererea de revizuire

formulată de condamnat potrivit art. 408

1

C. proc. pen. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători,

la 26 iunie 2009, s-a solicitat admiterea acesteia, desființarea deciziei nr.

3418 din 18 iunie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția penală și trimiterea cauzei acestei instanțe spre rejudecare. S-a arătat

că se impune înlăturarea probelor obținute în mod nelegal și cu încălcarea art.

8 din Convenție, audierea sa și asigurarea echității procedurii.

Analizând cererea de

revizuire prin prisma dispozițiilor speciale prevăzute în art. 408

1

C. proc. pen., se constată că cererea este întemeiată pentru considerentele ce

urmează:

Raportând cererea

formulată la prevederile art. 408

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

rezultă că aceasta respectă condițiile de admisibilitate și temeinicie

prevăzute de norma legală invocată, respectiv:

a) printr-o

hotărâre definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat

încălcarea unui drept prevăzut de Convenție;

b) consecințele

grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și sunt

reprezentate, în esență, de consecințele condamnării revizuentului la o

pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a

respectat, între altele, garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din

Convenție;

c) cererea a fost

formulată de persoana al cărei drept a fost încălcat, revizuentul având

legitimitate procesuală activă;

d) cererea de

revizuire a fost introdusă în termenul de un an, expres prevăzut de lege,

calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Sub aspectul încălcării,

prin modul de soluționare în instanța de recurs a cauzei în care revizuentul a

avut calitate de inculpat, a dreptului la un proces echitabil, se va reține că

potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, dispozițiile Convenției

europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(ratificată de România prin Legea nr. 30/1994) urmau a se aplica prioritar,

chiar în absența, la momentul judecării recursului, a unei reglementări

speciale procesual penale, în virtutea principiului aplicabilității directe a

dispozițiilor legale privind drepturile omului consacrate, în speță, de reglementările

Convenției.

Totodată, în mod

independent de soluția ce s-ar fi pronunțat în recurs, încălcarea dreptului

prevăzut de art. 6 paragraful 1 cu distincțiile arătate în hotărârea Curții

Europene a Drepturilor Omului, respectiv, neaudierea recurentului inculpat și

lipsa administrării nemijlocite a probelor care să întemeieze soluția de

condamnare, au determinat o vătămare. Aceasta constă în pronunțarea unei

soluții de condamnare fără respectarea garanțiilor dreptului la un proces

echitabil, astfel că apare ca inerent prejudiciul moral suferit de către partea

care nu a avut posibilitatea reală și efectivă de a-și susține și proba

nevinovăția. Astfel după cum impune și art. 408

1

C. proc. pen., consecințele încălcării drepturilor consacrate de Convenție și recunoscute

prin hotărârea pronunțată de instanța europeană continuă să se producă și sunt

reprezentate de consecințele condamnării suferite de către revizuent.

Rezultă, așadar, că unicul

remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la un proces

echitabil, constatată prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, îl

reprezintă desființarea hotărârii instanței de recurs și dispunerea rejudecării

cauzei de către această instanță.

În rejudecarea recursului

declarat de procuror împotriva sentinței nr. 11 din 18 martie 2003 pronunțată

de Curtea de Apel București, Secția I penală, instanța de recurs va face

aplicarea dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen. raportat la art. 385

16

C. proc. pen. și va avea în vedere constatările relevante în cauză cuprinse în

hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care devin

incidente în speță prin raportare la etapa procesuală din care va fi reluată

judecarea cauzei.

Pentru considerentele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 408

1

alin. (11) lit. b) C.

proc. pen., a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul

condamnat C.V. împotriva deciziei nr. 3418 din 18 iunie 2004, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, care a fost desființată

numai cu privire la acesta, fiind trimisă cauza spre rejudecare Secției penale

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.