ÎCCJ, decizie (scj.ro #85519)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Condiții. Soluții. Desființarea hotărârii pronunțate în recurs în anulare Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea Indice alfabetic: Drept procesual penal - revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului C. proc. pen., art. 408 1 Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 408 1 C. proc. pen. poate fi exercitată, ori de câte ori consecințele grave ale încălcării unui drept prevăzut în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - constatată prin hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului - continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunțate de instanța penală română.

Condițiile prevăzute în dispozițiile art. 408 1 C. proc. pen. sunt îndeplinite, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, înscris în art. 6 din Convenție, care a constat în înlăturarea, pe calea recursului în anulare, a unei dispoziții favorabile inculpatului, cuprinsă într-o hotărâre judecătorească definitivă. Într-un astfel de caz, consecințele grave ale încălcării dreptului la un proces echitabil, care continuă să se producă, nu pot fi remediate decât prin admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârii prin care s-a admis recursul în anulare și respingerea, ca nefondat, a acestuia. I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 510 din 22 iunie 2009 Prin sentința penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, inculpatul B.P.

a fost condamnat după cum urmează: - 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen.; - 4 luni închisoare pentru infracțiunea de rupere de sigilii prevăzută și pedepsită de art. 243 alin. (1) C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt grațiate integral și condiționat. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul B.P. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de: - evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.; - evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.; - folosirea creditului societății în alte scopuri și în favoarea acestuia prevăzută și pedepsită de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 160 5 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a cauțiunii în sumă de 4.000.000 lei. S-a dispus încetarea stării de liberare provizorie. S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin încheierea din data de 10 septembrie 1998 a Judecătoriei Orăștie asupra unui apartament. Prin decizia penală nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara, a fost admis apelul inculpatului, s-a desființat sentința atacată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută în art. 290 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod, s-a dispus achitarea și pentru infracțiunea prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen., menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate.

Prin aceeași decizie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de procuror. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000, a respins ca nefondat recursul declarat de procuror, cu motivarea că în cauză s-a reținut corect starea de fapt și s-a dispus în mod temeinic achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu, acuzarea inculpatului bazându-se pe prezumții și neexistând probe care să confirme vinovăția acestuia. Împotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I C. proc. pen., cu motivarea că achitarea inculpatului B.P.

pentru infracțiunile prevăzute în art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994 este contrară legii, că greșit instanțele au apreciat că faptele inculpatului constituie contravenții și nu s-a produs prejudiciu, că simpla apreciere a părții civile conform căreia faptele inculpatului constituie contravenții nu îndreptățeau instanțele să-și însușească aceste considerente, trebuind să dea dovadă de rol activ. Prin decizia nr. 253 din 21 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, a deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și a deciziei penale nr. 403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba Iulia privind pe inculpatul B.P.

Au fost casate hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului B.P. pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, dispoziție care a fost înlăturată și cu privire la temeiul achitării pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 în infracțiunea prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a schimbat temeiul juridic al achitării dispuse în cauză pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994, din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. La data de 12 noiembrie 2008, instanța supremă a fost sesizată cu cererea de revizuire, formulată în temeiul art. 408 1 C. proc.

pen., de către revizuentul B.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei nr. 253 din 21 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, iar în rejudecare să se dispună respingerea recursului în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, a deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și a deciziei penale nr. 403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, conform art. 408 1 alin. (11) lit. a) C. proc. pen. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul B.P.

a arătat, în esență, că prin hotărârea din 4 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în fața unui tribunal, drept garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P. este fondată, pentru următoarele considerente: Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 408 1 C. proc. pen. poate fi exercitată, potrivit alin. (1) al aceluiași articol, împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale române în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Exercitarea revizuirii este condiționată de existența unei hotărâri definitive a Curții Europene prin care se constată o încălcare a unui drept prevăzut în Convenție, într-un proces penal desfășurat în fața autorităților judiciare române, în care instanțele penale române s-au pronunțat prin hotărâre definitivă. Revizuirea poate fi exercitată, așa cum se prevede în art. 408 1 alin. (1) C. proc. pen., ori de câte ori consecințele grave ale încălcării unui drept prevăzut în Convenție - constatată prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului - continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunțate de instanța penală română. Revenind la cazul în speță, se reține că prin sentința penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, prin decizia penală nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Oradea, inculpatul B.P.

a fost achitat pentru infracțiunile menționate anterior. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, iar prin decizia nr. 253 din 21 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, l-a condamnat pe inculpatul B.P., în condițiile arătate mai sus. Prin hotărârea pronunțată la data de 4 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în respectiva cauză penală, în care revizuentul B.P. a avut calitatea de inculpat, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în fața unui tribunal, drept garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Astfel, Curtea Europeană a evidențiat faptul că dreptul la un proces echitabil în fața unui tribunal, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care consacră preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite desființarea unei decizii definitive și executorii, cu singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în propriul interes.

Instanțele superioare nu trebuie să utilizeze autoritatea lor de control decât pentru a îndrepta erorile de fapt sau de drept, precum și erorile judiciare, și nu pentru a proceda arbitrar la o reexaminare a cauzei. Curtea Europeană a mai reținut că deciziile luate de instanțele inferioare nu par a fi arbitrare, toate acuzațiile împotriva reclamantului fiind examinate prin prisma elementelor de probă administrate în cauză. Deși procurorul își fondase rechizitoriul de trimitere în judecată pe dispozițiile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar instanțele au examinat faptele în lumina acestor texte, parchetul nu a invocat vreo eroare cu privire la încadrarea juridică a faptelor în căile de atac formulate în fața instanțelor ordinare.

Abia în cadrul recursului în anulare a fost menționată pentru prima dată această neregularitate, Curtea Europeană apreciind că procurorul trebuia să solicite rectificarea acestor pretinse erori înainte, iar nu după pronunțarea unor hotărâri definitive. Mai mult decât atât, instanța europeană a constatat că parcursul ales de autorități pentru a casa hotărârea definitivă nu era deschis părților în mod direct, acest recurs fiind accesibil numai procurorului general, intervenția sa afectând respectarea principiului egalității armelor.

În aceste condiții, Curtea Europeană a apreciat că „în circumstanțele cauzei, casarea deciziei definitive nu este justificată, iar promovarea recursului în anulare nu reprezintă decât un apel deghizat, care nu a menținut justul echilibru dintre interesele părților.” Totodată, Curtea Europeană a apreciat că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 25 mai 2000 a încălcat principiul securității raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil. Examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P., în baza actelor dosarului, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată îndeplinite condițiile de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 408 1 C. proc.

pen., în sensul că printr-o hotărâre definitivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauză încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, respectiv dreptul la un proces echitabil, întrucât deși parchetul nu a invocat vreo eroare cu privire la încadrarea juridică a faptelor în căile ordinare de atac, totuși într-o cale extraordinare de atac - recursul în anulare - a menționat pentru prima dată această neregularitate, într-o procedură paralelă dreptului comun. Într-adevăr, deși prin sentința penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, definitivă prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, revizuentul B.P.

fusese achitat pentru infracțiunile prevăzute în art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994, acesta a fost condamnat în urma admiterii recursului în anulare. Se constată, așadar, că o dispoziție favorabilă inculpatului (revizuent în prezenta cauză), într-o hotărâre judecătorească definitivă, a fost îndepărtată pe calea unui recurs în anulare, ceea ce este de natură a aduce atingere dreptului acestuia la un proces echitabil, înscris în art. 6 din Convenție, după cum s-a reținut în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului. Cum consecințele încălcării dreptului prevăzut în Convenție, constatată prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, definitivă, continuă să se producă și în prezent și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunțate de instanța penală română, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 408 1 alin. (1) și alin. (11) lit. a) C. proc.

pen., a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P., a desființat în totalitate decizia nr. 253 din 21 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția penală și rejudecând: A respins, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, a deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și a deciziei penale nr. 403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul B.P. A menținut sentința penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba Iulia.