ÎCCJ, decizie (scj.ro #84010)

Plângere împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriu. Plângere formulată de învinuit. Soluții Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriu - plângere formulată de învinuit C. proc. pen., art. 278 1 În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C . proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, învinuitul față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu poate solicita, pe calea plângerii în fața judecătorului împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, schimbarea temeiului de drept al dispoziției de scoatere de sub urmărire penală.

În caz de admitere a plângerii, judecătorul nu poate pronunța decât soluția prevăzută în art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar nu și soluția prevăzută în art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât reținerea cauzei spre judecare prevăzută în acest text de lege implică dobândirea calității de inculpat de către învinuitul care a formulat plângerea și, în consecință, agravarea situației acestuia în propria cale de atac, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus . I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3554 din 2 noiembrie 2009 Prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.D., P.S.

și alții pentru infracțiuni prevăzute de Codul penal și legi speciale și scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000 lei amendă față de mai mulți învinuiți, printre care și învinuita C.C., în baza art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 246 combinat cu art. 248 1 cu aplicarea art. 146, art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen., art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 323 alin. (1) și (2) raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

S-a apreciat că faptele nu constituie infracțiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege, fiind în mod vădit lipsite de importanță și cu un pericol social scăzut. Astfel, s-a reținut că în perioada ianuarie 2002 - aprilie 2003, în calitate de administrator de cont la banca C., a contribuit la activitatea de creditare ilegală a societăților din grupul „M.L.”, asociindu-se cu funcționarii bancari și administratorii societăților comerciale, a efectuat operațiuni de rambursare a creditelor, din credite noi, semnând notele contabile întocmite, a operat transferuri de credite către societățile din grup în baza unor ordine de plată pe care le-a completat personal sau din dispoziția sa de numita G.C.

de la societatea comercială A., instrumentele de plată fiind lăsate în bancă de administratorii societăților comerciale implicate doar semnate și ștampilate. S-a mai reținut că aceste operațiuni au fost efectuate din dispozițiile directorului P.S. și cu aprobarea șefului biroului contabilitate. Împotriva acestei soluții, petiționara C.C. a formulat plângere, care a fost respinsă prin ordonanța nr. 426/II/2/2006 a procurorului șef al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Petiționara a formulat plângere împotriva acestei soluții, adresată procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, care a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Gorj.

Acest tribunal, prin încheierea din 21 decembrie 2007, a admis plângerea formulată de petiționara C.C., a desființat soluția de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii și a reținut cauza spre judecare. Instanța a avut în vedere că modificările aduse textului art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007 și art. 17 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin O. U. G. nr. 124 din 6 septembrie 2005 și Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 se răsfrâng asupra încadrării juridice reținute în sarcina petiționarei, iar în interesul acesteia se impun a fi aplicate dispozițiile legii penale mai favorabile. S-a mai apreciat că la dosar sunt suficiente probe în vederea reținerii cauzei spre judecare.

Prin sentința penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei C.C. pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta de acordare de credit cu încălcarea legii a fost dezincriminată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru celelalte infracțiuni, reținându-se că nu a comis aceste fapte. Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 115 din 25 mai 2009, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei decizii și a hotărârii primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 17 C. proc. pen., a susținut că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate de natură să influențeze soluția procesului și că faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică. Examinând hotărârile atacate, dar și încheierea din 21 decembrie 2007, în baza motivelor de casare invocate, dar și din oficiu, în baza art. 385 9 alin. (3) cu referire la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiat recursul declarat de procuror.

În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva soluției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu poate fi făcută plângere în fața judecătorului. Potrivit art. 278 1 alin. (7) și (8) lit. c) din același cod, judecătorul, verificând dispoziția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, admite plângerea, prin încheiere, desființează dispoziția atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecată în primă instanță și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în baza alin. (9) al aceluiași text, actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1). Prin art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. s-a stabilit că titularii plângerii sunt persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. În înțelesul acestor dispoziții legale și persoana față de care s-a dispus prin rechizitoriu soluția de netrimitere în judecată poate formula plângere, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., în fața judecătorului. Cu privire la soluția ce poate fi pronunțată în respectivul caz, aceasta este cea prevăzută de dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în sensul în care acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009, și anume că persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată poate solicita schimbarea temeiului de drept al dispoziției cuprinse în rechizitoriu.

În legătură cu soluția întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., aceasta nu poate fi pronunțată decât în situația sesizării instanței cu plângerea persoanei vătămată nemijlocit prin fapta penală, aceasta constituind act de sesizare a instanței. Într-adevăr, așa cum s-a statuat prin decizia în interesul legii, menționată, în ipoteza plângerii formulate de persoana față de care prin rechizitoriu s-a dispus netrimiterea în judecată, ar fi inadmisibil ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de sesizare a instanței împotriva sa, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus . Mai este de menționat că o astfel de soluție nu înfrânge principiul consfințit de dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, referitoare la accesul liber la justiție, știut fiind că plângerea reglementată de art. 278 1 C. proc.

pen. nu poate duce la agravarea situației celui care apelează la justiție. Dacă instanța ar reține cauza spre judecare fără să ia în considerare principiul non reformatio in pejus ar însemna ca împotriva autorului plângerii, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, să se declanșeze acțiunea penală și această persoană să-și agraveze situația dobândind calitatea de inculpat, ceea ce nu este admisibil, în propria cale de atac. Din examinarea datelor speței, se constată că prin plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. petiționara a susținut că nu este vinovată de faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative.

Se mai constată că instanța, după admiterea plângerii, desființarea dispoziției din rechizitoriu și reținerea cauzei spre judecare, prin încheierea din 21 decembrie 2007, a pășit la soluționarea cauzei fără a avea la dispoziție materialul de urmărire penală pe care și-a fundamentat soluția procurorul. Așa fiind, se impunea ca petiționara să își precizeze poziția în raport cu dispozițiile legale evocate, respectiv dacă urmărește menținerea soluției de scoatere de sub urmărire penală și schimbarea temeiului acesteia, în caz contrar dobândind calitatea de inculpat, iar instanța să treacă la pronunțarea unei soluții numai după atașarea lucrărilor și materialului din dosarului cauzei, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. Întrucât nu s-a procedat astfel, atât încheierea din 21 decembrie 2007 și sentința pronunțate de Tribunalul Gorj, cât și decizia Curții de Apel Craiova sunt supuse cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 2 și 10 cu referire la art. 278 1 alin. (1), (7) și (8) C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 115 din 25 mai 2009, a casat decizia atacată, sentința penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 și încheierea din 21 decembrie 2007 ale Tribunalului Gorj și, ca urmare, a trimis cauza la Tribunalul Gorj în vederea rejudecării plângerii petiționarei C.C.

împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.