ÎCCJ, decizie (scj.ro #84010)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84010) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Plângere împotriva dispoziției de

scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriu. Plângere formulată de

învinuit. Soluții

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală.

Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

plângere împotriva dispoziției de

scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriu

-

plângere formulată de învinuit

C. proc. pen.,

art. 278

1

În conformitate cu

dispozițiile art.

278

1

C

. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia

nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, învinuitul față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală

prin rechizitoriu poate solicita, pe calea plângerii în fața judecătorului

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu,

schimbarea temeiului de drept al dispoziției de scoatere de sub urmărire

penală. În caz de admitere a plângerii, judecătorul nu poate pronunța decât

soluția prevăzută în art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar

nu și soluția prevăzută în art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., întrucât reținerea cauzei spre judecare prevăzută în acest text de lege

implică dobândirea calității de inculpat de către învinuitul care a formulat

plângerea și, în consecință, agravarea situației acestuia în propria cale de

atac, cu încălcarea

principiului procesual

non reformatio in pejus

.

I.C.C.J., Secția

penală, decizia nr. 3554 din 2 noiembrie 2009

Prin rechizitoriul nr.

82/P/2004 din 30 martie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpaților C.D., P.S. și alții pentru infracțiuni prevăzute de

Codul penal și legi speciale și scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000 lei amendă față de mai mulți

învinuiți, printre care și învinuita C.C., în baza art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 26 C. pen. raportat la art. 246 combinat cu art. 248

1

cu

aplicarea art. 146, art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen., art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 323 alin. (1) și (2) raportat la

art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

S-a apreciat că faptele

nu constituie infracțiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor

sociale apărate de lege, fiind în mod vădit lipsite de importanță și cu un

pericol social scăzut.

Astfel, s-a reținut că

în perioada ianuarie 2002 - aprilie 2003, în calitate de administrator de cont la banca C., a contribuit la activitatea de creditare ilegală a societăților din grupul „M.L.”,

asociindu-se cu funcționarii bancari și administratorii societăților

comerciale, a efectuat operațiuni de rambursare a creditelor, din credite noi,

semnând notele contabile întocmite, a operat transferuri de credite către

societățile din grup în baza unor ordine de plată pe care le-a completat

personal sau din dispoziția sa de numita G.C. de la societatea comercială A.,

instrumentele de plată fiind lăsate în bancă de administratorii societăților

comerciale implicate doar semnate și ștampilate.

S-a mai reținut că

aceste operațiuni au fost efectuate din dispozițiile directorului P.S. și cu

aprobarea șefului biroului contabilitate.

Împotriva acestei

soluții, petiționara C.C. a formulat plângere, care a fost respinsă prin

ordonanța nr. 426/II/2/2006 a procurorului șef al Secției de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție.

Petiționara a formulat

plângere împotriva acestei soluții, adresată procurorului șef al Direcției

Naționale Anticorupție, care a fost trimisă spre competentă soluționare

Tribunalului Gorj.

Acest tribunal, prin

încheierea din 21 decembrie 2007, a admis plângerea formulată de petiționara

C.C., a desființat soluția de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a

sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii și a reținut cauza spre

judecare.

Instanța a avut în

vedere că modificările aduse textului art. 10 lit. b) și c) din Legea nr.

78/2000 prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007 și art. 17 și art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 prin O. U. G. nr. 124 din 6 septembrie 2005 și Legea nr.

161 din 19 aprilie 2003 se răsfrâng asupra încadrării juridice reținute în

sarcina petiționarei, iar în interesul acesteia se impun a fi aplicate

dispozițiile legii penale mai favorabile.

S-a mai apreciat că la

dosar sunt suficiente probe în vederea reținerii cauzei spre judecare.

Prin sentința penală nr.

668 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea

inculpatei C.C. pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

întrucât fapta de acordare de credit cu încălcarea legii a fost dezincriminată

și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., achitarea pentru celelalte infracțiuni, reținându-se că nu a comis

aceste fapte.

Curtea de Apel Craiova,

Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 115 din

25 mai 2009, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței primei

instanțe.

Împotriva acestei

decizii și a hotărârii primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Craiova, care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 10 și 17 C. proc. pen., a susținut că instanțele nu s-au pronunțat cu

privire la unele probe administrate de natură să influențeze soluția procesului

și că faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică.

Examinând hotărârile

atacate, dar și încheierea din 21 decembrie 2007, în baza motivelor de casare

invocate, dar și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) cu referire

la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată

întemeiat recursul declarat de procuror.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva soluției

de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu poate fi făcută plângere în

fața judecătorului.

Potrivit art. 278

1

alin. (7) și (8) lit. c) din același cod, judecătorul, verificând dispoziția

atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror

înscrisuri noi prezentate, admite plângerea, prin încheiere, desființează

dispoziția atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține

cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecată

în primă instanță și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În acest caz, în baza

alin. (9) al aceluiași text, actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea

persoanei la care se referă alin. (1).

Prin art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. s-a stabilit că titularii plângerii sunt persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate.

În înțelesul acestor

dispoziții legale și persoana față de care s-a dispus prin rechizitoriu soluția

de netrimitere în judecată poate formula plângere, în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., în fața judecătorului.

Cu privire la soluția ce

poate fi pronunțată în respectivul caz, aceasta este cea prevăzută de

dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în sensul în

care acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009, și anume că persoana față de care s-a

dispus netrimiterea în judecată poate solicita schimbarea temeiului de drept al

dispoziției cuprinse în rechizitoriu.

În legătură cu soluția

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., aceasta nu poate fi pronunțată decât în situația sesizării instanței cu

plângerea persoanei vătămată nemijlocit prin fapta penală, aceasta constituind

act de sesizare a instanței.

Într-adevăr, așa cum s-a

statuat prin decizia în interesul legii, menționată, în ipoteza plângerii

formulate de persoana față de care prin rechizitoriu s-a dispus netrimiterea în

judecată, ar fi inadmisibil ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de

sesizare a instanței împotriva sa, cu încălcarea principiului procesual

non

reformatio in pejus

.

Mai este de menționat că

o astfel de soluție nu înfrânge principiul consfințit de dispozițiile art. 21

alin. (1) și (2) din Constituția României, referitoare la accesul liber la

justiție, știut fiind că plângerea reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. nu poate duce la agravarea situației celui care apelează la justiție.

Dacă instanța ar reține

cauza spre judecare fără să ia în considerare principiul

non reformatio in

pejus

ar însemna ca împotriva autorului plângerii, față de care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală, să se declanșeze acțiunea penală și această

persoană să-și agraveze situația dobândind calitatea de inculpat, ceea ce nu

este admisibil, în propria cale de atac.

Din examinarea datelor

speței, se constată că prin plângerea adresată instanței în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. petiționara a susținut că nu este vinovată de faptele

pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei

amenzi administrative.

Se mai constată că

instanța, după admiterea plângerii, desființarea dispoziției din rechizitoriu

și reținerea cauzei spre judecare, prin încheierea din 21 decembrie 2007, a pășit la soluționarea cauzei fără a avea la dispoziție materialul de urmărire penală pe care

și-a fundamentat soluția procurorul.

Așa fiind, se impunea ca

petiționara să își precizeze poziția în raport cu dispozițiile legale evocate,

respectiv dacă urmărește menținerea soluției de scoatere de sub urmărire penală

și schimbarea temeiului acesteia, în caz contrar dobândind calitatea de

inculpat, iar instanța să treacă la pronunțarea unei soluții numai după

atașarea lucrărilor și materialului din dosarului cauzei, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Întrucât nu s-a procedat

astfel, atât încheierea din 21 decembrie 2007 și sentința pronunțate de

Tribunalul Gorj, cât și decizia Curții de Apel Craiova sunt supuse cazurilor de

casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 2 și 10 cu referire la

art. 278

1

alin. (1), (7) și (8) C. proc. pen.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial

Craiova împotriva deciziei penale nr. 115 din 25 mai 2009, a casat decizia atacată, sentința penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 și încheierea din 21

decembrie 2007 ale Tribunalului Gorj și, ca urmare, a trimis cauza la Tribunalul Gorj în vederea rejudecării plângerii petiționarei C.C. împotriva soluției de

scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30

martie 2006 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor

conexe infracțiunilor de corupție.