ÎCCJ, decizie (scj.ro #83992)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83992) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată. Plângere adresată unei alte
instanțe decât cea competentă după materie sau după calitatea persoanei.
Trimiterea plângerii la instanța competentă
Cuprins pe materii:
Drept
procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva
măsurilor și actelor de urmărire penală
Indice alfabetic:
Drept
procesual penal
-
plângere împotriva rezoluțiilor sau
ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată
C.
proc
.
pen
.,
art
. 278
1
Plângerea întemeiată pe dispozițiile
art
. 278
1
C.
proc
.
pen
., adresată unei alte instanțe decât cea competentă după
materie sau după calitatea persoanei, se trimite instanței competente, prin
sentință definitivă, în baza
art
. 278
1
alin. (1) C.
proc
.
pen
.
coroborat cu prevederile care reglementează, după caz, competența după materie
sau după calitatea persoanei și competența teritorială.
I.C.C.J., Secția penală, sentința
nr
. 1986 din 23 noiembrie 2009
Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte
de Casație și Justiție la data de 8 octombrie 2009, petiționarul G.E. a
solicitat, în temeiul prevederilor
art
. 278
1
C.
proc
.
pen
., desființarea
ordonanței
nr
. 169/P/2007 din 10 septembrie 2009,
dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională
Anticorupție
- Serviciul Teritorial
București și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere
penală a persoanelor reclamate.
Prin ordonanța
nr
.
169/P/2007 din 10 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
- Serviciul Teritorial București s-a dispus, în temeiul prevederilor
art
. 228 alin. (4) C.
proc
.
pen
. raportat la
art
. 10 alin.
(1)
lit
. a) C.
proc
.
pen
.,
art
. 45 alin. (1) și alin.
(1
2
) C.
proc
.
pen
.
raportat la
art
. 42 C.
proc
.
pen
.,
art
. 25 alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
art
.
30 alin. (1)
lit
. a) C.
proc
.
pen
. și
art
. 38 C.
proc
.
pen
.:
-
Neînceperea
urmăririi penale față de membrii Comisiei Locale de aplicare a Legii
nr
. 18/1991
Otopeni
, Comisiei
Județene
Ilfov
de aplicare a Legii
nr
. 18/1991, respectiv, Comisiei Municipiului București de
aplicare a Legii
nr
. 18/1991, sub aspectul
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în
art
. 246 C.
pen
. raportat la
art
. 248
1
C.
pen
.,
întrucât faptele nu există;
- Disjungerea cauzei cu privire la membrii
Comisiei Locale de aplicare a Legii
nr
. 18/1991
Otopeni
și Comisiei Județene
Ilfov
de aplicare a Legii
nr
. 18/1991, sub aspectul
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută în
art
. 248 C.
pen
. raportat la
art
. 248
1
C.
pen
. și
declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1
București, unitate competentă material și teritorial să efectueze cercetări.
Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând
regularitatea actului de sesizare, conform
art
. 300
alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
examinând plângerea scrisă formulată de petiționarul G.E. și, în raport cu
precizările făcute de parchet în conținutul ordonanței de
neîncepere
a urmăririi penale, a constatat că Judecătoriei Sectorului 1 București îi
revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Învestirea organelor judiciare - organe de
urmărire penală sau instanța de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări
legale, care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării
procesului penal.
Sesizarea reprezintă, așadar, actul procesual
prin care subiectul îndreptățit se adresează organului judiciar competent, cu
solicitarea desfășurării activităților pe care legea i le conferă ca atribuții
funcționale.
Pentru determinarea organelor judiciare
competente să efectueze urmărirea penală ori judecata, Codul de procedură
penală cuprinde dispoziții privitoare la competența acestora de a efectua acte
valabile, cu eficiență legală în desfășurarea procesului penal, distingând
între competența după materie (
ratione
materiae
), competența după calitatea persoanei (
ratione
personae
),
competența funcțională (
ratione
oficii
)
și competența teritorială (
ratione
loci
).
Pe de altă parte, conform
art
.
278
1
alin. (1) C.
proc
.
pen
., plângerea în fața judecătorului împotriva
rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată se soluționează de instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,
competența să judece cauza în primă instanță.
Examinând actele premergătoare efectuate în
cauză de către parchet, Înalta Curte de Casație și Justiție constată
următoarele:
Prin plângerea adresată inițial Parchetului de
pe lângă Judecătoria Sector 1 București, petiționarul G.E. a reclamat faptul
că, deși a obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile privind
punerea în posesie pentru un teren în suprafață de 15.000
mp
,
i-a fost refuzat acest drept de către membrii comisiilor de aplicare a Legii
nr
. 18/1991 din cadrul Primăriei
Otopeni
,
Prefecturii
Ilfov
și Prefecturii București, iar o
parte din terenul pe care trebuia să i se reconstituie dreptul de proprietate a
fost inclus în terenul pentru care s-a reconstituit, în mod abuziv, dreptul de
proprietate al altei persoane, respectiv numitului G.D.
Prin ordonanța
nr
.
4342/P/2003 din 16 mai 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea
Direcției Naționale
Anticorupție
, cu motivarea că,
întrucât valoarea terenului în discuție este mai mare decât echivalentul în lei
a sumei de 1.000.000
euro
, Direcția Națională
Anticorupție
- Serviciul Teritorial București este
competent să efectueze cercetări, conform
art
. 13
alin. (1
2
) din O. U. G.
nr
. 43/2002.
În urma actelor premergătoare efectuate în
cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională
Anticorupție
- Serviciul Teritorial
București a reținut că:
- Hotărârile judecătorești definitive și
irevocabile obținute de petiționarul G.E. nu au stabilit amplasamentul în
raport cu care urma să i se reconstituie dreptul de proprietate, astfel că nu
se poate invoca de către acesta încălcarea unui drept legitim determinat în
raport cu locația dată, petiționarul obținând doar un drept abstract în ceea ce
privește dreptul său de proprietate.
- Nu au rezultat indicii în cauză în sensul că
membrii Comisiei Locale de aplicare a Legii
nr
.
18/1991
Otopeni
, Comisiei Județene
Ilfov
de aplicare a Legii
nr
.
18/1991, respectiv, Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii
nr
. 18/1991, în exercițiul atribuțiunilor lor de serviciu,
cu știință, nu ar fi îndeplinit vreun act ori l-ar fi îndeplinit în mod
defectuos și prin aceasta să fi vătămat interesele legale ale petiționarului
G.E., astfel că s-a dispus
neînceperea
urmăririi
penale față de aceștia, sub aspectul infracțiunii prevăzute în
art
. 246 C.
pen
. raportat la
art
. 248
1
C.
pen
.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat
că Direcția Națională
Anticorupție
- Serviciul Teritorial
București s-a pronunțat cu privire la această infracțiune, având în vedere că
terenul pentru care petiționarul G.E. a solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate avea, încă din luna noiembrie 1999, o valoare de piață mai mare de
1.180.200
euro
.
- Cu privire la legalitatea reconstituirii
dreptului de proprietate al numitului G.D., parchetul a solicitat Autorității
Naționale pentru Restituirea Proprietății efectuarea unui control de
specialitate, ocazie cu care s-a stabilit că acestuia i s-a reconstituit, în
mod ilegal, dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha, întrucât dreptul
de proprietate în cauză fusese reconstituit tatălui său, G.M., iar cererea prin
care acesta a solicitat reconstituirea a fost depusă după 8 luni de la
expirarea termenului legal de depunere a cererilor, în temeiul Legii
nr
. 18/1991, respectiv Legii
nr
.
169/1997.
În raport cu aceste aspecte și cu faptul că
Direcția Națională
Anticorupție
, potrivit
art
. 13 alin. (1
2
) din O. U. G.
nr
. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare,
este competentă să efectueze urmărirea penală doar dacă s-a cauzat o pagubă mai
mare decât echivalentul în lei a 1.000.000
euro
în
cazul infracțiunilor prevăzute în
art
. 248 și
art
. 248
1
C.
pen
., în
cauză a fost dispusă o constatare tehnico-științifică privind identificarea
topografică a terenului în suprafață de 1 ha (pentru care s-a reconstituit
dreptul de proprietate numitului G.D.) și de evaluare imobiliară a acestuia,
raportat la momentul consumării prezumtivei fapte de abuz în serviciu contra
intereselor publice, respectiv data de 5 noiembrie 1999, când a fost emis
titlul de proprietate
nr
. 44555 din 5 noiembrie 1999.
Constatarea tehnico-științifică a fost efectuată
de un specialist din cadrul Direcției Naționale
Anticorupție
,
iar conform
art
. 11 alin. (3) din O. U. G.
nr
. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare,
aceasta constituie mijloc de probă, în condițiile legii.
În raportul de constatare, specialistul a
stabilit faptul că valoarea de piață a terenului în suprafață de 10.000
mp
, pentru care i-a fost reconstituit numitului G.D.
dreptul de proprietate, este de 840.168
euro
, la data
de 5 noiembrie 1999, când a fost emis titlul de proprietate
nr
.
44555 din 5 noiembrie 1999 și că reconstituirea s-a făcut pe un alt amplasament
decât cel care a aparținut autorului său.
În raport cu aceste aspecte, Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
- Serviciul Teritorial București a dispus
disjungerea cauzei față de membrii Comisiei Locale de aplicare a Legii
nr
. 18/1991
Otopeni
și Comisiei
Județene
Ilfov
de aplicare a Legii
nr
. 18/1991, sub aspectul infracțiunii prevăzute în
art
. 248 C.
pen
. raportat la
art
. 248
1
C.
pen
. și
declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1
București, competent teritorial și material să efectueze cercetări în cauză.
Având în vedere dispozițiile
art
.
29
pct
. 1 C.
proc
.
pen
., care statuează competența de judecată în primă
instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în raport cu actele
premergătoare efectuate în cauză de către parchet - la care s-a făcut referire
anterior - Înalta Curte de Casație și Justiție constată că persoanele reclamate
de petiționarul G.E. nu au o calitate specială care să atragă competența de
judecată în primă instanță a Secției penale a instanței supreme, iar competența
după natura infracțiunilor pentru care au fost cercetate aceste persoane
aparține judecătoriei.
Pentru aceste considerente și având în vedere
că, potrivit dispozițiilor
art
. 25 C.
proc
.
pen
., judecătoria judecă în
primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în
competența altor instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza
art
. 278
1
alin. (1) C.
proc
.
pen
. coroborat cu
art
. 30
alin. (1)
lit
. a) C.
proc
.
pen
., a trimis plângerea formulată de petiționarul G.E.
împotriva ordonanței nr.169/P/2007 din 10 septembrie 2009 dată de Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
- Serviciul Teritorial București, la
Judecătoria Sectorului 1 București, spre competentă soluționare, prin sentință
definitivă.