ÎCCJ, decizie (scj.ro #84396)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84396) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Plângere
în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor
procurorului de
netrimitere
în
judecată
Cuprins pe materii
:
Drept procesual
penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea contra
măsurilor și actelor de urmărire penală
Indice alfabetic
: Drept procesual penal
-
plângere în fața instanței contra actelor de
netrimitere
în judecată ale procurorului
-
neînceperea
urmăririi
penale adoptată în rechizitoriu
- competență
C.
proc
.
pen
.,
art
. 287
1
În cazul în care prin rechizitoriu sunt inculpați trimiși în
judecată, dar în cadrul acestuia se dispune
netrimiterea
în judecată a altora, competența de a judeca plângerea
făcută conform
art
. 278
1
C.
proc
.
pen
. se judecă de
instanța competentă în raport cu infracțiunea și calitatea
persoanei față de care s-a dispus
netrimiterea
în judecată, iar nu de instanța competentă să judece pe
inculpații trimiși în judecată.
I.C.C.J.,
secția penală, decizia
nr
. 2503 din 14
aprilie 2005
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel
Oradea
,
P.A. a solicitat infirmarea rezoluției de
neîncepere
a urmăririi penale față de N.L. pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute în
art
. 255
și
art
. 257 C.
pen
.,
rezoluție adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a
strămutat soluționarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara.
Prin sentința penală
nr
. 87 din 16
septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă
plângerea, cu motivarea că, potrivit
art
. 278
alin. (1) C.
proc
.
pen
.
plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror,
ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de
prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al
parchetului de pe lângă curtea de apel, ori de procurorul șef de
secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție.
În instanță, petentul a declarat că împotriva rezoluției de
neîncepere
a urmăririi penale a lui N.L. nu a
formulat plângere conform dispozițiilor legale menționate, deoarece
prin confirmarea rechizitoriului, procurorul șef de secție și-a
exprimat punctul de vedere în raport cu rezoluția de
neîncepere
a urmăririi penale cuprinsă în rechizitoriu.
Această susținere a petentului a fost înlăturată, argumentându-se
că o asemenea interpretare adaugă la lege; în cazul în care
legiuitorul ar fi dorit să excepteze aceste situații de la
regulile plângerii, ar fi reglementat-o expres.
Aceeași instanță a respins concluziile procurorului de trimitere
a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, cu motivarea că această obligație îi revine
petentului, și nu instanței de judecată.
Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, care
este
nefondat
.
Din examinarea cauzei se constată că instanța investită cu
soluționarea plângerii avea obligația de a-și verifica, anterior
judecării cauzei, atât competența materială, cât și
competența personală de soluționare.
Din actele aflate la dosar rezultă că prin rechizitoriul Parchetului
de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de combatere
a corupției și criminalității organizate emis la 26 august
2002 s-a dispus trimiterea în judecată a doi inculpați pentru
săvârșirea infracțiunii de luare de mită; prin același
rechizitoriu s-a dispus
neînceperea
urmăririi
penale față de N.L. pentru infracțiunea de dare de
mită prevăzută în
art
. 255 alin. (1)
C.
pen
., cu motivarea că beneficiază de
cauza de impunitate prevăzută în
art
. 255
alin. (3) C.
pen
.
Împotriva soluției de
neîncepere
a
urmăririi penale dispusă prin rechizitoriu petiționarul a
formulat plângere întemeiată în drept pe dispozițiile
art
. 278
1
C.
proc
.
pen
.
Așadar, prin același act de sesizare s-a dispus trimiterea în
judecată, dar și
neînceperea
urmăririi
penale, două soluții având natură și consecințe
juridice diferite față de persoanele și infracțiunile
arătate, care presupun stadii procesuale distincte și exclud
existența vreunui caz de conexitate.
Prima instanță avea obligația ca anterior judecării cauzei
să-și verifice competența materială și personală
de soluționare, în raport cu obiectul plângerii petiționarului
întemeiată pe dispozițiile
art
. 278
1
C.
proc
.
pen
., respectiv
calitatea persoanei, dar și infracțiunea pentru care s-a dispus
neînceperea
urmăririi penale prin rechizitoriu,
aspecte pe care aceasta a omis să le examineze, pronunțând o
hotărâre cu încălcarea unor norme de competență ce se
sancționează cu nulitatea absolută, fiind incident cazul de
casare prevăzut în
art
. 385
9
alin.
81)
pct
. 1 C.
proc
.
pen
.
Așa cum s-a menționat,
neînceperea
urmăririi penale privește pe N.L. a cărui profesie este aceea de
avocat, ceea ce nu atrage, în condițiile legii, competența
personală de soluționare a vreunei instanțe, iar
infracțiunea prevăzută în
art
. 255
alin. (1) C.
pen
., darea de mită, se judecă
în primă instanță de tribunal, conform
art
.
27
pct
. 1 C.
proc
.
pen
.
În consecință, față de împrejurările menționate,
competența materială a soluționării plângerii
petiționarului în raport cu soluția
neînceperii
urmăririi penale privind pe intimatul N.L. pentru infracțiunea
prevăzută în
art
. 255 alin. (1) C.
pen
. îi revine tribunalului.
Față de aceste considerente, recursul a fost admis, iar cauza a fost
trimisă spre soluționare Tribunalului Bihor.