ÎCCJ, decizie (scj.ro #84396)

Plângere în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea contra măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic : Drept procesual penal - plângere în fața instanței contra actelor de netrimitere în judecată ale procurorului - neînceperea urmăririi penale adoptată în rechizitoriu - competență C. proc . pen ., art . 287 1 În cazul în care prin rechizitoriu sunt inculpați trimiși în judecată, dar în cadrul acestuia se dispune netrimiterea în judecată a altora, competența de a judeca plângerea făcută conform art . 278 1 C. proc . pen . se judecă de instanța competentă în raport cu infracțiunea și calitatea persoanei față de care s-a dispus netrimiterea în judecată, iar nu de instanța competentă să judece pe inculpații trimiși în judecată.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 2503 din 14 aprilie 2005 Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Oradea , P.A. a solicitat infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de N.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art . 255 și art . 257 C. pen ., rezoluție adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, a strămutat soluționarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara. Prin sentința penală nr . 87 din 16 septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă plângerea, cu motivarea că, potrivit art . 278 alin. (1) C. proc . pen . plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În instanță, petentul a declarat că împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a lui N.L. nu a formulat plângere conform dispozițiilor legale menționate, deoarece prin confirmarea rechizitoriului, procurorul șef de secție și-a exprimat punctul de vedere în raport cu rezoluția de neîncepere a urmăririi penale cuprinsă în rechizitoriu. Această susținere a petentului a fost înlăturată, argumentându-se că o asemenea interpretare adaugă la lege; în cazul în care legiuitorul ar fi dorit să excepteze aceste situații de la regulile plângerii, ar fi reglementat-o expres. Aceeași instanță a respins concluziile procurorului de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că această obligație îi revine petentului, și nu instanței de judecată.

Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, care este nefondat . Din examinarea cauzei se constată că instanța investită cu soluționarea plângerii avea obligația de a-și verifica, anterior judecării cauzei, atât competența materială, cât și competența personală de soluționare. Din actele aflate la dosar rezultă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de combatere a corupției și criminalității organizate emis la 26 august 2002 s-a dispus trimiterea în judecată a doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită; prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.L.

pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută în art . 255 alin. (1) C. pen ., cu motivarea că beneficiază de cauza de impunitate prevăzută în art . 255 alin. (3) C. pen . Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rechizitoriu petiționarul a formulat plângere întemeiată în drept pe dispozițiile art . 278 1 C. proc . pen . Așadar, prin același act de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată, dar și neînceperea urmăririi penale, două soluții având natură și consecințe juridice diferite față de persoanele și infracțiunile arătate, care presupun stadii procesuale distincte și exclud existența vreunui caz de conexitate.

Prima instanță avea obligația ca anterior judecării cauzei să-și verifice competența materială și personală de soluționare, în raport cu obiectul plângerii petiționarului întemeiată pe dispozițiile art . 278 1 C. proc . pen ., respectiv calitatea persoanei, dar și infracțiunea pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rechizitoriu, aspecte pe care aceasta a omis să le examineze, pronunțând o hotărâre cu încălcarea unor norme de competență ce se sancționează cu nulitatea absolută, fiind incident cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. 81) pct . 1 C. proc . pen . Așa cum s-a menționat, neînceperea urmăririi penale privește pe N.L.

a cărui profesie este aceea de avocat, ceea ce nu atrage, în condițiile legii, competența personală de soluționare a vreunei instanțe, iar infracțiunea prevăzută în art . 255 alin. (1) C. pen ., darea de mită, se judecă în primă instanță de tribunal, conform art . 27 pct . 1 C. proc . pen . În consecință, față de împrejurările menționate, competența materială a soluționării plângerii petiționarului în raport cu soluția neînceperii urmăririi penale privind pe intimatul N.L. pentru infracțiunea prevăzută în art . 255 alin. (1) C. pen . îi revine tribunalului. Față de aceste considerente, recursul a fost admis, iar cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Bihor.