ÎCCJ, decizie (scj.ro #83997)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83997) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Plângere

împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată adresată

direct instanței. Decizie în interesul legii. Modificare legislativă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de

urmărire penală

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

- plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată adresată direct instanței

- decizie în interesul legii

C.

proc

.

pen

.,

art. 278

1

alin. (13)

Decizia nr. XIII din 21

noiembrie 2005

Plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată adresată direct instanței, fără parcurgerea în

prealabil a procedurii reglementate în art.

278 C

.

proc

.

pen

., constituie o plângere greșit îndreptată, care

se trimite, conform art. 278

1

alin. (13) din același cod,

prim-procurorului parchetului, procurorului general al parchetului de pe lângă

curtea de apel, procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului ierarhic superior, ca

organ judiciar competent.

Decizia

în interesul legii nr. XIII din 21 noiembrie

2005 a

Secțiilor Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție - prin care s-a statuat că plângerea adresată

direct instanței de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, fără ca aceasta să fie atacată, în prealabil, conform art.

278 C

.

proc

.

pen

., la procurorul ierarhic superior, este

inadmisibilă - a fost pronunțată anterior modificărilor aduse art.

278

1

C

.

proc

.

pen

., prin Legea nr.

356/2006, limitându-se a da o interpretare prevederilor art.

278

1

C

.

proc

.

pen

., în varianta în

vigoare anterior acestor modificări. În condițiile în care problema

admisibilității plângerii greșit îndreptate a fost tranșată ulterior printr-o

intervenție legislativă, iar dispozițiile art. 278

1

alin. (13) C.

proc

.

pen

. - conform cărora

plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent - sunt de

strictă și imediată aplicare, instanța trebuie să dea eficiență acestor

dispoziții legale.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2357 din 22

iunie 2009

La

data de

28 ianuarie 2008, petiționarul

C.O. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în ziua

de 25 ianuarie 2008, în timp ce se afla la

volanul autoturismului personal, a fost insultat de o persoană neidentificată,

ce conducea un autoturism identificat prin marcă și număr de înmatriculare,

persoană care i-a smuls ochelarii de soare și i-a lovit portiera stângă față a autoturismului,

provocând înfundarea tablei.

În

urma verificărilor efectuate a rezultat că autoturismul aparținea societății

comerciale F., societate administrată de numita B.O., iar în data de 25

ianuarie

2008 a

fost condus de L.I., avocat în cadrul Baroului București.

Prin

ordonanța nr. 1582/P/2008 din 15 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a dispus, între altele, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc

.

pen

., neînceperea urmăririi penale față de numitul L.I. -

avocat, apreciind că, în cauză, actele premergătoare efectuate nu au relevat,

cu certitudine, că avarierea autoturismului petiționarului a fost rezultatul

activității făptuitorului L.I., existând dubii în acest sens.

Împotriva

ordonanței nr. 1582/P/2008 din 15 ianuarie

2009 a

Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, petiționarul C.O. a formulat plângere adresată

Curții de Apel București.

Prin

sentința nr. 65 din 16 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București,

Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (13) C.

proc

.

pen

., a

fost trimisă plângerea formulată de petiționarul C.O. împotriva ordonanței

nr. 1582/P/2008 din 15 ianuarie 2009, la

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, spre

competentă soluționare.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, pentru

exercitarea procedurii reglementate în dispozițiile

art.

278

1

C

.

proc

.

pen

., legea prevede, ca o condiție prealabilă,

parcurgerea unei etape obligatorii la procurorul ierarhic superior menționat în

dispozițiile art.

278 C

.

proc

.

pen

. și, întrucât

petiționarul nu a parcurs această etapă, adresându-se, în mod greșit, direct

instanței de judecată, plângerea a fost trimisă, potrivit art. 278

1

alin. (13) C.

proc

.

pen

.,

spre competentă soluționare procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs L.I. care a susținut că,

în raport cu Decizia în interesul legii nr. XIII din

21 noiembrie

2005 a

Înaltei Curți Casație

și Justiție, plângerea petiționarului C.O. trebuia respinsă ca inadmisibilă și

nu trimisă procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, spre soluționare.

Examinând

sentința penală

recurată

sub toate aspectele de fapt

și de drept, conform prevederilor art.

385

6

C

.

proc

.

pen

., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul declarat de L.I. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C.

proc

.

pen

., „după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art.

278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.”

Din

interpretarea literală și rațională a prevederilor art.

278

1

C

.

proc

.

pen

., rezultă că

introducerea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la

procurorul ierarhic superior ori, după caz, la procurorul general al

parchetului de pe lângă curtea de apel, constituie o condiție prealabilă

prevăzută de lege, obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate de

textul de lege invocat. O atare condiționare apare ca justificată de

împrejurarea că, exercitând un control de legalitate și temeinicie a soluției

de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior poate constata el

însuși caracterul fondat al plângerii și poate dispune măsurile legale ce se

impun, ipoteză în care sesizarea instanței și declanșarea unei proceduri

judiciare nu se mai justifică.

Or,

în cauza de față, petiționarul - persoană vătămată C.O. nu s-a conformat

acestei obligații procedurale, optând pentru a sesiza, în mod direct, instanța

de judecată competentă.

În

acest context, Curtea de Apel București, în mod corect, a constatat

incidența dispozițiilor art. 278

1

alin. (13) C.

proc

.

pen

.,

potrivit cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar

competent.

Dispoziția

legală enunțată consacră, așadar, în mod expres, obligația organului căruia i-a

fost adresată, în mod greșit, o plângere împotriva soluției de netrimitere în

judecată dispusă de

procuror, de a o

înainta organului competent, fie că acesta este procurorul ierarhic superior

(atunci când plângerea a fost adresată eronat instanței de judecată), fie că

acesta este chiar instanța (în cazul

în

care plângerea a fost greșit adresată procurorului prevăzut în art. 278 alin.

1 C

.

proc

.

pen

.).

Înalta

Curte de Casație și Justiție nu poate reține ca întemeiate susținerile recurentului

L.I. cu privire la caracterul inadmisibil al plângerii formulate în cauza de

față, ca urmare a neparcurgerii de către petiționar a procedurii prealabile

prevăzute în art.

278 C

.

proc

.

pen

.

Aceasta,

deoarece Decizia în interesul legii nr. XIII din 21 noiembrie

2005 a

Înaltei Curți de

Casație și Justiție (prin care s-a statuat că plângerea adresată direct

instanței de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

fără ca aceasta să fie atacată, în prealabil, conform art.

278 C

.

proc

.

pen

., la procurorul ierarhic superior, este

inadmisibilă) a fost pronunțată anterior modificărilor aduse art.

278

1

C

.

proc

.

pen

., prin Legea nr.

356/2006 (publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006), limitându-se a da o

interpretare prevederilor art.

278

1

C

.

proc

.

pen

.,

în varianta în vigoare anterior acestor modificări.

În

condițiile în care problema admisibilității plângerii greșit îndreptate a fost

tranșată ulterior printr-o intervenție legislativă, iar dispozițiile art. 278

1

alin. (13) C.

proc

.

pen

. -

conform cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar

competent - sunt de strictă și imediată aplicare, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a dat eficiență acestor

prevederi legale.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de L.I.

împotriva sentinței nr. 65 din 16 martie

2009 a

Curții de Apel București, Secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat.