ÎCCJ, decizie (scj.ro #83997)

Plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată adresată direct instanței. Decizie în interesul legii. Modificare legislativă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală.

Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată adresată direct instanței - decizie în interesul legii C. proc . pen ., art. 278 1 alin. (13) Decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005 Plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată adresată direct instanței, fără parcurgerea în prealabil a procedurii reglementate în art. 278 C . proc . pen ., constituie o plângere greșit îndreptată, care se trimite, conform art. 278 1 alin. (13) din același cod, prim-procurorului parchetului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului ierarhic superior, ca organ judiciar competent.

Decizia în interesul legii nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care s-a statuat că plângerea adresată direct instanței de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără ca aceasta să fie atacată, în prealabil, conform art. 278 C . proc . pen ., la procurorul ierarhic superior, este inadmisibilă - a fost pronunțată anterior modificărilor aduse art. 278 1 C . proc . pen ., prin Legea nr. 356/2006, limitându-se a da o interpretare prevederilor art. 278 1 C . proc . pen ., în varianta în vigoare anterior acestor modificări.

În condițiile în care problema admisibilității plângerii greșit îndreptate a fost tranșată ulterior printr-o intervenție legislativă, iar dispozițiile art. 278 1 alin. (13) C. proc . pen . - conform cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent - sunt de strictă și imediată aplicare, instanța trebuie să dea eficiență acestor dispoziții legale. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2357 din 22 iunie 2009 La data de 28 ianuarie 2008, petiționarul C.O. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în ziua de 25 ianuarie 2008, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal, a fost insultat de o persoană neidentificată, ce conducea un autoturism identificat prin marcă și număr de înmatriculare, persoană care i-a smuls ochelarii de soare și i-a lovit portiera stângă față a autoturismului, provocând înfundarea tablei.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că autoturismul aparținea societății comerciale F., societate administrată de numita B.O., iar în data de 25 ianuarie 2008 a fost condus de L.I., avocat în cadrul Baroului București. Prin ordonanța nr. 1582/P/2008 din 15 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, între altele, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc . pen ., neînceperea urmăririi penale față de numitul L.I. - avocat, apreciind că, în cauză, actele premergătoare efectuate nu au relevat, cu certitudine, că avarierea autoturismului petiționarului a fost rezultatul activității făptuitorului L.I., existând dubii în acest sens.

Împotriva ordonanței nr. 1582/P/2008 din 15 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul C.O. a formulat plângere adresată Curții de Apel București. Prin sentința nr. 65 din 16 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (13) C. proc . pen ., a fost trimisă plângerea formulată de petiționarul C.O. împotriva ordonanței nr. 1582/P/2008 din 15 ianuarie 2009, la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, pentru exercitarea procedurii reglementate în dispozițiile art. 278 1 C . proc . pen ., legea prevede, ca o condiție prealabilă, parcurgerea unei etape obligatorii la procurorul ierarhic superior menționat în dispozițiile art. 278 C . proc . pen . și, întrucât petiționarul nu a parcurs această etapă, adresându-se, în mod greșit, direct instanței de judecată, plângerea a fost trimisă, potrivit art. 278 1 alin. (13) C. proc . pen ., spre competentă soluționare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs L.I. care a susținut că, în raport cu Decizia în interesul legii nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți Casație și Justiție, plângerea petiționarului C.O.

trebuia respinsă ca inadmisibilă și nu trimisă procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, spre soluționare. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C . proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de L.I.

este nefondat, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc . pen ., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.” Din interpretarea literală și rațională a prevederilor art. 278 1 C . proc . pen ., rezultă că introducerea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la procurorul ierarhic superior ori, după caz, la procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, constituie o condiție prealabilă prevăzută de lege, obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate de textul de lege invocat. O atare condiționare apare ca justificată de împrejurarea că, exercitând un control de legalitate și temeinicie a soluției de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior poate constata el însuși caracterul fondat al plângerii și poate dispune măsurile legale ce se impun, ipoteză în care sesizarea instanței și declanșarea unei proceduri judiciare nu se mai justifică.

Or, în cauza de față, petiționarul - persoană vătămată C.O. nu s-a conformat acestei obligații procedurale, optând pentru a sesiza, în mod direct, instanța de judecată competentă. În acest context, Curtea de Apel București, în mod corect, a constatat incidența dispozițiilor art. 278 1 alin. (13) C. proc . pen ., potrivit cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent.

Dispoziția legală enunțată consacră, așadar, în mod expres, obligația organului căruia i-a fost adresată, în mod greșit, o plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror, de a o înainta organului competent, fie că acesta este procurorul ierarhic superior (atunci când plângerea a fost adresată eronat instanței de judecată), fie că acesta este chiar instanța (în cazul în care plângerea a fost greșit adresată procurorului prevăzut în art. 278 alin. 1 C . proc . pen .). Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate reține ca întemeiate susținerile recurentului L.I.

cu privire la caracterul inadmisibil al plângerii formulate în cauza de față, ca urmare a neparcurgerii de către petiționar a procedurii prealabile prevăzute în art. 278 C . proc . pen . Aceasta, deoarece Decizia în interesul legii nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (prin care s-a statuat că plângerea adresată direct instanței de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără ca aceasta să fie atacată, în prealabil, conform art. 278 C . proc . pen ., la procurorul ierarhic superior, este inadmisibilă) a fost pronunțată anterior modificărilor aduse art. 278 1 C . proc . pen ., prin Legea nr. 356/2006 (publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006), limitându-se a da o interpretare prevederilor art. 278 1 C . proc . pen ., în varianta în vigoare anterior acestor modificări.

În condițiile în care problema admisibilității plângerii greșit îndreptate a fost tranșată ulterior printr-o intervenție legislativă, iar dispozițiile art. 278 1 alin. (13) C. proc . pen . - conform cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent - sunt de strictă și imediată aplicare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a dat eficiență acestor prevederi legale. Pentru aceste considerente, recursul declarat de L.I. împotriva sentinței nr. 65 din 16 martie 2009 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat.