ÎCCJ, decizie (scj.ro #85528)

Plângere în

fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată. Persoană

vătămată sau persoană ale cărei interese legitime sunt

vătămate

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea specială.

Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor

de urmărire penală

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

plângere în

fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată

-

persoană vătămată sau persoană ale cărei interese

legitime sunt vătămate

C. proc.

pen.,

art. 278

1

alin. (1)

Conform

prevederilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată poate fi introdusă numai de persoana vătămată

sau de persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Denunțătorul unei fapte pentru care acțiunea penală se pune

în mișcare la plângere prealabilă - iar o astfel de plângere nu a

fost formulată - nu are nici calitatea de persoană

vătămată, nefiind subiect pasiv al faptei, și nici

calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt

vătămate, întrucât soluția procurorului nu produce efecte asupra

sa. În consecință, plângerea introdusă de către denunțător,

în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.

I.C.C.J.,

Completul de 9 judecători, decizia nr. 721 din 3 decembrie 2007

Prin rezoluția nr. 891/P/2006 din 17 ianuarie 2007 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata D.E., procuror

general al parchetului de pe lângă curtea de apel, pentru

infracțiunea prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 8/1996, modificată prin O. U. G. nr. 123/2005.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut, sub aspect procedural,

că denunțul petentului N.C., fiind înregistrat la 26 aprilie 2005,

înainte de intrarea în vigoare a O. U. G. nr. 190/2005, nu sunt aplicabile

dispozițiile legale referitoare la oficialitatea procesului penal în

materia drepturilor de autor, acțiunea penală pentru

infracțiunea denunțată neputând fi exercitată în lipsa

plângerii prealabile a persoanei vătămate, iar persoanele care ar fi

fost îndrituite să formuleze plângere prealabilă, în calitate de părți

vătămate, nu au formulat plângere.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior

confirmată prin rezoluția nr. 1837/623/2007 din 19 februarie 2007 a

procurorului șef de secție.

La 2 martie 2007 s-a înregistrat pe rolul Secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată,

în baza art. 278

1

C. proc. pen., de petentul N.C. împotriva

rezoluțiilor nr. 891/P/2006 din 17 ianuarie 2007 și nr. 1837/623/2007

din 19 februarie 2007 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală

și criminalistică.

Prin sentința

nr. 266 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția penală, s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul N.C. împotriva

rezoluției nr. 891/P/2006 din 17 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a apreciat că soluția dispusă în

cauză este temeinică și legală, întrucât, în raport cu

momentul formulării denunțului de către petent - anterior

intrării în vigoare a O. U. G. nr. 190/2005 - punerea în mișcare a

acțiunii penale pentru presupusa infracțiune săvârșită

de intimată se făcea numai la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate, iar, în cauză, neexistând o asemenea plângere, s-a

dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs  Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, solicitând casarea

sentinței și pe fond respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii

formulată de petentul N.C.

În motivarea

recursului s-a arătat că plângerea petentului nu întrunește

cerințele art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. - pentru a învesti

în mod valabil instanța cu examinarea legalității

rezoluției procurorului - întrucât acesta nu are calitatea de parte

vătămata și nu justifică un interes legitim în cauză.

Verificând actele dosarului, în raport cu motivele de

recurs invocate și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este fondat, pentru  considerentele

următoare:

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform

art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi

penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate

pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de

către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278,

la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Din aceste

dispoziții legale rezultă că subiectul îndreptățit

să se adreseze instanței competente, cu verificarea rezoluției

procurorului, este fie persoana vătămată, fie orice altă

persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin

actul procesual atacat în justiție.

Astfel, o

condiție esențială de admisibilitate a plângerii întemeiată

pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. este ca persoana care

face plângerea să dovedească calitatea sa de persoană

vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime

au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.

În prezenta

cauză, petentul N.C. nu are calitatea de persoană

vătămată, deoarece nu este subiect pasiv al faptei pretins

săvârșite de intimata D.E., iar soluția procurorului nu produce

niciun efect asupra sa.

De asemenea,

faptul că acesta a denunțat autorităților o faptă, pe

care a apreciat-o ca fiind o încălcare a normelor de drept, nu îi

conferă automat și calitatea de „vătămat în interesele sale

legitime”, de natură a-i deschide calea plângerii, conform art. 278

1

C. proc. pen.

În doctrină

s-a arătat că o persoană justifică un interes legitim

atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau

când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a

îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al

altuia, însă, în prezenta cauză, petentul N.C. - care a formulat un

denunț penal ce nu a putut conduce la un rezultat concret, deoarece a

lipsit plângerea persoanelor pretins vătămate - nu se află în

niciuna din cele două situații.

Având în vedere

că denunțătorul N.C. nu avea calitatea procesuală

prevăzută în dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., de a critica soluția adoptată în cauza în care a formulat

denunțului cu privire la faptele pretins săvârșite de intimata

D.E., instanța de fond  trebuia să respingă plângerea

acestuia, ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, împotriva sentinței

nr. 266 din 19 aprilie 2007, a casat sentința atacată și,

rejudecând, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petentul N.C.