ÎCCJ, decizie (scj.ro #85528)

Plângere în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Persoană vătămată sau persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - persoană vătămată sau persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate C. proc. pen., art. 278 1 alin. (1) Conform prevederilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată poate fi introdusă numai de persoana vătămată sau de persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Denunțătorul unei fapte pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângere prealabilă - iar o astfel de plângere nu a fost formulată - nu are nici calitatea de persoană vătămată, nefiind subiect pasiv al faptei, și nici calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, întrucât soluția procurorului nu produce efecte asupra sa. În consecință, plângerea introdusă de către denunțător, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă. I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 721 din 3 decembrie 2007 Prin rezoluția nr. 891/P/2006 din 17 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata D.E., procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, pentru infracțiunea prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, modificată prin O. U. G. nr. 123/2005.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut, sub aspect procedural, că denunțul petentului N.C., fiind înregistrat la 26 aprilie 2005, înainte de intrarea în vigoare a O. U. G. nr. 190/2005, nu sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la oficialitatea procesului penal în materia drepturilor de autor, acțiunea penală pentru infracțiunea denunțată neputând fi exercitată în lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, iar persoanele care ar fi fost îndrituite să formuleze plângere prealabilă, în calitate de părți vătămate, nu au formulat plângere. Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată prin rezoluția nr. 1837/623/2007 din 19 februarie 2007 a procurorului șef de secție.

La 2 martie 2007 s-a înregistrat pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată, în baza art. 278 1 C. proc. pen., de petentul N.C. împotriva rezoluțiilor nr. 891/P/2006 din 17 ianuarie 2007 și nr. 1837/623/2007 din 19 februarie 2007 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Prin sentința nr. 266 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.C.

împotriva rezoluției nr. 891/P/2006 din 17 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că soluția dispusă în cauză este temeinică și legală, întrucât, în raport cu momentul formulării denunțului de către petent - anterior intrării în vigoare a O. U. G. nr. 190/2005 - punerea în mișcare a acțiunii penale pentru presupusa infracțiune săvârșită de intimată se făcea numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar, în cauză, neexistând o asemenea plângere, s-a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând casarea sentinței și pe fond respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petentul N.C.

În motivarea recursului s-a arătat că plângerea petentului nu întrunește cerințele art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. - pentru a învesti în mod valabil instanța cu examinarea legalității rezoluției procurorului - întrucât acesta nu are calitatea de parte vătămata și nu justifică un interes legitim în cauză. Verificând actele dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, pentru considerentele următoare: Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Din aceste dispoziții legale rezultă că subiectul îndreptățit să se adreseze instanței competente, cu verificarea rezoluției procurorului, este fie persoana vătămată, fie orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.

Astfel, o condiție esențială de admisibilitate a plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este ca persoana care face plângerea să dovedească calitatea sa de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție. În prezenta cauză, petentul N.C. nu are calitatea de persoană vătămată, deoarece nu este subiect pasiv al faptei pretins săvârșite de intimata D.E., iar soluția procurorului nu produce niciun efect asupra sa. De asemenea, faptul că acesta a denunțat autorităților o faptă, pe care a apreciat-o ca fiind o încălcare a normelor de drept, nu îi conferă automat și calitatea de „vătămat în interesele sale legitime”, de natură a-i deschide calea plângerii, conform art. 278 1 C. proc.

pen. În doctrină s-a arătat că o persoană justifică un interes legitim atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia, însă, în prezenta cauză, petentul N.C. - care a formulat un denunț penal ce nu a putut conduce la un rezultat concret, deoarece a lipsit plângerea persoanelor pretins vătămate - nu se află în niciuna din cele două situații. Având în vedere că denunțătorul N.C. nu avea calitatea procesuală prevăzută în dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., de a critica soluția adoptată în cauza în care a formulat denunțului cu privire la faptele pretins săvârșite de intimata D.E., instanța de fond trebuia să respingă plângerea acestuia, ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, împotriva sentinței nr. 266 din 19 aprilie 2007, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul N.C.