ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată sub nr. 4827/2/2008 la data de 29 ianuarie 2008 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, petiționara M.T. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva rezoluției procurorului din 26 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 68/P/2007 al aceleiași unități de parchet, vizând pe intimații făptuitori A.F.M., M.L., A.Z., S.D. și C.C.O.

În motivarea plângerii petiționara a susținut că probele existente la dosarul cauzei au dovedit vinovăția făptuitorilor pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate și a invocat, în esență, următoarele motive: - contractul de împrumut încheiat cu B.I.R., sucursala Tulcea, pentru suma de 65 milioane lei vechi nr. 72 din 17 martie 1999 s-a încheiat în realitate cu petiționara M.T. și nu cu soțul acesteia, M.V.; - biletul la ordin necompletat, doar semnat nu a fost emis pentru a garanta restituirea sumei împrumutate ci acordarea împrumutului a fost condiționată ilegal de semnarea unui bilet la ordin, care, ulterior, când debitorul nu a depus prima tranșă a împrumutului a fost completat de către făptuitorul A.F.M.

- jurisconsult la B.I.R., sucursala Tulcea, fără a avea mandat în acest sens de la debitor, întocmind formele de executare fără a deține împuternicire specială de la lichidatorul băncii; - executorul judecătoresc C.C.O. în înțelegere cu jurisconsultul A.F.M. devenit ulterior avocat, a executat cu rea-credință datoria rezultată din ordinul de plată completat abuziv cu suma de 250.000.000 lei vechi și nu cea reală de 156.054.696 lei creanță care putea fi acoperită numai cu spațiul comercial ce valora 178.598.000 lei și nu prin vânzarea la licitație a celor două spații comerciale la un preț subevaluat prin expertiza din 21 august 2003. - încălcarea normelor legale privind executarea silită de către executorul judecătoresc cu prilejul organizării licitației pentru cele două spații comerciale adjudecate în favoarea SC Z. SRL Tulcea reprezentantă de A.Z.

S-a reținut că din actele dosarului a rezultat că petiționara a solicitat să se efectueze cercetări penale față de: executorul judecătoresc C.C.O. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât în înțelegere cu A.Z., reprezentant al SC Z. SRL Tulcea, în cadrul procedurii de executare silită a subevaluat un imobil care era ipotecat drept garanție pentru un împrumut bancar pe care nu l-a restituit; S.D. - director la Oficiul Național Cadastral Teritorial Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., pentru schimbarea numărului cadastral al imobilului de la nr. 1371/N din 10 decembrie 1999 la nr. 9497 din 14 martie 2003; A.F.M., avocat la Baroul Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen., întrucât la data când a semnat biletul la ordin pentru suma de 250 milioane lei, nu mai deținea funcția de consilier juridic la B.I.R.

Tulcea și, deși, împrumutul luat de la B.I.R. era de 63 de milioane lei, garantat prin contract de ipotecă pe imobil și cu terți giranți, a completat biletul la ordin fiind investit cu formulă executorie; M.L. - grefier la Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât nu a comunicat debitorilor M.T. și M.V. încheierea din 6 decembrie 2000, prin care s-a investit cu formulă executorie biletul la ordin; A.Z. - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 291 C. pen. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin ordonanța nr. 68/P/2007 din 27 august 2007 a dispus în baza art. 220 și art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen., art. 10 lit. g) C. proc.

pen. raportat la art. 122 lit. d), art. 249, art. 10 lit. d), art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 38, art. 42 raportat la art. 45 C. proc. pen.: - infirmarea actului și a măsurii începerii urmăririi penale față de A.F.M. din 15 februarie 2007 dispusă de organul de cercetare penală și confirmată de procuror prin rezoluția din 20 februarie 2007; neînceperea urmăririi penale față de A.F.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale; - scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.C.O., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 215 alin. (3) și art. 291 C. pen., deoarece faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii; disjungerea cauzei față de numiții: S.D., A.Z.

și M.L. și declinarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 246, art. 291 C. pen. față de A.Z.; art. 249 C. pen. față de M.L.; art. 246, art. 289 C. pen. față de S.D. Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta M.T., iar prin ordonanța nr. 227/II/2/2007 din 9 octombrie 2007 a fost infirmată ordonanța nr. 68/P/2007 cu motivarea că s-a reținut în mod greșit că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. de către învinuitul A.F.M., întrucât termenul de prescripție prevăzut de art. 122 lit. b) C. pen.

este de 10 ani, iar presupusa infracțiune s-a consumat după data de 21 decembrie 2000. După reluarea urmăririi penale, prin rezoluția nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus: - scoaterea de sub urmărire penală, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., a învinuiților: A.F.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen. și C.C.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 291 și art. 215 alin. (3) C. pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni); - neînceperea urmăririi penale, față de intimații: S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.; A.Z.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., art. 291 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.; M.L. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., în baza art. 10 lit. g) C. pen. [fapta presupusă a fi săvârșită în anul 2000 fiind prescrisă conform art. 122 lit. d) C. pen.]. Prin rezoluția nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționara M.T. împotriva rezoluției procurorului nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007, de scoatere de sub urmărire penală a intimaților A.F.M. și C.C.O., reținându-se că aceasta a fost corectă și justificată.

Plângerea formulată de petiționară, în baza art. 278 1 C. proc. pen. a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 153/26/2008, instanță care, prin sentința penală nr. 47/P din 3 aprilie 2009, în baza art 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara M.T. împotriva rezoluției nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007 a Parchetului de pe Iângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, menținând rezoluțiile atacate. Prin aceeași hotărâre petiționara a fost obligată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că în cursul efectuării actelor premergătoare s-au audiat petiționara, făptuitorii, s-au cercetat înscrisuri, probe pe baza cărora s-a stabilit situația de fapt, constatându-se inexistența temeiurilor pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. S-a relevat că la data de 17 martie 1999 între petiționara M.T. și Banca Internațională a Religiilor, sucursala Tulcea, s-a încheiat contractul de credit nr. 72 pentru suma de 65 milioane ROL, sumă ce urma să fie rambursată în două rate lunare cu o dobândă de 41% pe an. Creditul a fost garantat cu o ipotecă constituită asupra imobilului bun comun al soților M.T. și V. și cu trei giranți, imobil evaluat la 229.937.000 ROL.

Totodată, s-a mai reținut, conform normelor B.I.R. la data încheierii contractului de împrumut, că M.T. a emis și semnat în alb un bilet la ordin drept garanție pentru restituirea creditului. Cum împrumutatul nu și-a respectat obligația contractuală de rambursare la 20 decembrie 1999 a primei tranșe a creditului, făptuitorul A.F.M., în calitate de jurisconsult la B.I.R., sucursala Tulcea, a completat biletul la ordin cu suma de 250.000.000 lei, sumă comunicată de compartimentul de contabilitate, reprezentând valoarea împrumutului, dobânzi curente, restanțe, penalități de întârziere, cheltuieli ocazionate de recuperarea creanței, solicitând instanței investirea cu formulă executorie. B.I.R., sucursala Constanța, a început executarea silită a debitorului M.T., atât în baza biletului la ordin cât și a contractului de credit, executare împotriva căreia debitorul a formulat contestație la executare la instanța civilă.

Fiind investit cu executarea celor două titluri executorii, executorul C.C.O. a finalizat executarea silită prin adjudecarea imobilului proprietatea soților M.T. și V. în favoarea S.C. Z. S.R.L., reprezentat de A.Z., la prețul de 326.000.000 lei ROL. Grefierei M.L. de la Judecătoria Tulcea i s-a imputat necomunicarea hotărârii din data de 6 decembrie 2000, de investire cu formulă executorie a biletului la ordin. Din examinarea probelor administrate în cauză nu se poate reține săvârșirea de către făptuitorul A.F.M. a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

câtă vreme din actele dosarului nu a rezultat că acesta ar fi urmărit, cu intenție, să inducă în eroare pe debitor cu ocazia executării contractului de împrumut și nici infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât prin completarea biletului la ordin, acesta, în calitate de consilier juridic, a urmărit efectuarea procedurilor necesare pentru recuperarea debitului pe care petenta îl avea față de B.I.R., sucursala Tulcea.

De altfel, ulterior prin sentința civilă nr. 1482 din 23 mai 2007 Judecătoria Tulcea a constatat nulitatea absolută a biletului la ordin emis de petentă la 20 decembrie 1999 și a clauzelor contractului de împrumut cuprinse în art. 8 și art. 5. S-a mai constatat, referitor la infracțiunile imputate executorului judecătoresc C.C.O., că din actele dosarului nu s-a dovedit că acesta, cu intenție, și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiunile de serviciu, în scopul prejudicierii intereselor legale ale petiționarei. De asemenea, s-a mai relevat că nu s-a constatat existența unei înțelegeri prealabile pentru fraudarea petiționarei între A.Z., administratorul S.C. Z. S.R.L. Tulcea și consilierul juridic A.F.M.

Prima instanță a conchis reținând că nici în cazul făptuitorilor S.D. - director la O.J.C.G.G. Tulcea și M.L. - grefier la Judecătoria Tulcea, din actele premergătoare efectuate, nu au rezultat indicii că aceștia ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală, cu atât mai mult cu cât față de cea din urmă corect și justificat s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale, potrivit disp. art. 122 lit. d) C. pen. Drept urmare, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în lipsa unor cazuri de nulitate a rezoluției, pentru considerentele expuse, a reținut că rezoluția procurorului a fost legală și temeinică, menținând-o ca atare și, pe cale de consecință, a respins, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea formulată de petiționară ca nefondată. Împotriva sentinței penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009, în termen legal, a formulat recurs petiționara M.T., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii și completate cu cele anterior relevate în fața primei instanțe, așa cum a precizat, prin apărătorul ales, în fața instanței de ultim control judiciar.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 153/36/2008, fixându-se prim termen la 22 iunie 2009. La termenul fixat, recurenta petiționară, prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, admiterea plângerii și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la parchet în vederea efectuării de cercetări împotriva intimaților sub aspectul faptelor inițial sesizate, arătând că greșit prima instanță a apreciat că pentru unele fapte penale sesizate nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor și respectiv, că pentru altele ar fi intervenit prescripția răspunderii penale.

Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen. și prin raportare la dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins, în mod justificat, plângerea formulată de petiționară, constatând că procurorul a reținut în mod corect situația de fapt și apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția dată la 26 noiembrie 2007, după reluarea urmăririi penale, în dosarul nr. 68/P/2007, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus: - scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților: A.F.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen. și C.C.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 291 și art. 215 alin. (3) C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen.; - neînceperea urmăririi penale, față de intimații: S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.; A.Z. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., art. 291 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.; M.L. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., în baza art. 10 lit. g) C. pen., fiind reținută corect incidența disp art. 122 lit. d) C. pen. De altfel, prin rezoluția nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008, procurorul general (delegat) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a confirmat rezoluția mai sus menționată și a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționara M.T. împotriva rezoluției procurorului nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007, de scoatere de sub urmărire penală a intimaților A.F.M.

și C.C.O., reținând că aceasta a fost corectă și justificată și că, în esență, în urma actelor premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că intimații ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală. Astfel se constatată că, în mod corect, s-a apreciat că din actele și lucrările dosarului nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că intimatul A.F.M., în calitatea sa de consilier juridic al B.I.R., cu intenție, ar fi încercat să inducă în eroare pe cei doi debitori, soții M. sau și-ar fi îndeplinit abuziv atribuțiile de serviciu, cu prilejul executării silite a contractului de împrumut, întrucât acesta nu a făcut altceva decât să efectueze demersurile necesare și prevăzute de lege pentru a recupera debitul pe care petiționarii îl aveau față de bancă.

De altfel, debitorii aveau calea deschisă pentru a formula contestație la executare și, în urma promovării mai multor contestații în fața instanței de judecată, chiar s-a dispus anularea biletului la ordin emis la 20 decembrie 1999 și a clauzelor contractuale prevăzute la art. 5 și art. 8 alin. (2) prevăzute în contractul de împrumut semnat de debitori sub nr. 72 din 17 martie 1999. De asemenea, în ceea ce privește activitatea executorului judecătoresc C.C.O., Înalta Curte constată că acesta a acționat potrivit atribuțiilor ce-i reveneau prin lege pentru a executa silit o creanță a băncii împotriva petiționarei M.T. și a soțului său, iar dacă petiționarii au fost nemulțumiți de modul de evaluare al imobilului ce a fost scos la licitație aveau posibilitatea să se adreseze instanțelor civile competente, pentru a solicita suspendarea executării în vederea soluționării incidentului ivit pe parcursul executării silite.

Referitor la presupusa implicare și eventuala înțelegere prealabilă între intimații: A.F.M., consilier juridic la B.I.R., sucursala Tulcea, C.C.O. - executor judecătoresc - și A.Z. - adjudecatarul, administrator al S.C. Z. S.R.L se constată că, din actele premergătoare efectuate în cauză, corect s-a apreciat că nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia existenței acesteia astfel că, în mod justificat, s-a dispus scoaterea și respectiv neînceperea urmăririi penale față de aceștia. Totodată, se mai constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, ulterior, prima instanță, corect, au reținut că nici față de intimații S.D. director al OJCGC Tulcea și M.L.

grefier nu se poate dispune tragerea la răspundere penală, întrucât, în cauză, nu s-au relevat elemente de natură a se desprinde concluzia că aceștia ar fi săvârșit cu intenție fapte cu conotație penală, urmărind vătămarea intereselor legale ale petiționarei, cu atât mai mult cu cât, față de momentul presupuselor fapte reclamate decembrie 1999, justificat s-a constatat incidența dispozițiilor art. 122 lit. d) C. pen. prin raportare la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (pentru faptele prev. de art. 246, art. 249, art. 290 și art. 291 C. pen.) și respectiv incidența disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce privește fapta prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. (pentru care au fost cercetați intimații A.F.M., C.C.O.).

De asemenea, Înalta Curte mai constată că, în mod corect s-a relevat de către procuror și apoi de către prima instanță că, din niciun act existent la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi încălcat dispozițiile legale ce reglementează procedura de urmat, de către intimatul, fost consilier juridic al B.I.R., A.F.M., la momentul când a procedat la recuperarea pe cale silită a creanței băncii care acordase împrumutul sau de către intimatul executor judecătoresc C.C.O., atunci când a fost investit cu executarea silită a titlului respectiv, întrucât acesta, după reluarea executării dispusă la data de 22 ianuarie 2004, a acționat în conformitate cu prevederile art. 513 C. proc. civ. și nici nu s-a putut stabili existența vreunei legături între aceștia și adjudecatarul spațiului scos la licitație, A.Z.

De altfel, Înalta Curte mai apreciază că instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală. Pe de altă parte, se mai constată că intimații au acționat cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuțiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a titlului executoriu deținut de instituția bancară.

Așadar, cele susținute de recurenta petiționară, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimații ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci când și-au exercitat atribuțiile de serviciu, rămân doar simple afirmații fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimații A.F.M.I., C.C.O., S.D., A.Z. și M.L.

ar fi acționat cu rea-credință sau în mod defectuos, ori cu intenția de a înșela pe petiționara M.T., atunci când, într-un fel sau altul, prin activități specifice profesiei fiecăruia, au contribuit la executarea silită a titlului executoriu emis de bancă, soluția de scoatere de sub urmărire penală (pentru primii doi intimați) și, respectiv, de neîncepere a urmăririi penale (pentru toți ceilalți intimați) fiind pe deplin justificată, întrucât, pe de o parte, nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere, iar pe de altă parte, față de unele dintre aceste presupuse fapte corect, s-a reținut incidența prescripției penale . Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara M.T. împotriva sentinței penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.T. împotriva sentinței penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.