ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr.

4827/2/2008 la data de 29 ianuarie 2008 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, petiționara M.T. a

formulat plângere împotriva rezoluției nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008 a

procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin

care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva rezoluției procurorului

din 26 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 68/P/2007 al aceleiași unități de

parchet, vizând pe intimații făptuitori A.F.M., M.L., A.Z., S.D. și C.C.O.

În motivarea plângerii petiționara a

susținut că probele existente la dosarul cauzei au dovedit vinovăția

făptuitorilor pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate și a invocat, în

esență, următoarele motive:

- contractul de împrumut încheiat cu

B.I.R., sucursala Tulcea, pentru suma de 65 milioane lei vechi nr. 72 din 17

martie 1999 s-a încheiat în realitate cu petiționara M.T. și nu cu soțul

acesteia, M.V.;

- biletul la ordin necompletat, doar

semnat nu a fost emis pentru a garanta restituirea sumei împrumutate ci

acordarea împrumutului a fost condiționată ilegal de semnarea unui bilet la

ordin, care, ulterior, când debitorul nu a depus prima tranșă a împrumutului a

fost completat de către făptuitorul A.F.M. - jurisconsult la B.I.R., sucursala

Tulcea, fără a avea mandat în acest sens de la debitor, întocmind formele de

executare fără a deține împuternicire specială de la lichidatorul băncii;

- executorul judecătoresc C.C.O. în

înțelegere cu jurisconsultul A.F.M. devenit ulterior avocat, a executat cu

rea-credință datoria rezultată din ordinul de plată completat abuziv cu suma de

250.000.000 lei vechi și nu cea reală de 156.054.696 lei creanță care putea fi

acoperită numai cu spațiul comercial ce valora 178.598.000 lei și nu prin

vânzarea la licitație a celor două spații comerciale la un preț subevaluat prin

expertiza din 21 august 2003.

- încălcarea normelor legale privind

executarea silită de către executorul judecătoresc cu prilejul organizării

licitației pentru cele două spații comerciale adjudecate în favoarea SC Z. SRL

Tulcea reprezentantă de A.Z.

S-a reținut că din actele dosarului

a rezultat că petiționara a solicitat să se efectueze cercetări penale față de:

executorul judecătoresc C.C.O. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen., întrucât în înțelegere cu A.Z., reprezentant al SC Z. SRL

Tulcea, în cadrul procedurii de executare silită a subevaluat un imobil care

era ipotecat drept garanție pentru un împrumut bancar pe care nu l-a restituit;

S.D. - director la Oficiul Național Cadastral Teritorial Tulcea, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., pentru

schimbarea numărului cadastral al imobilului de la nr. 1371/N din 10 decembrie 1999

la nr. 9497 din 14 martie 2003; A.F.M., avocat la Baroul Tulcea, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290,

art. 291 C. pen., întrucât la data când a semnat biletul la ordin pentru suma

de 250 milioane lei, nu mai deținea funcția de consilier juridic la B.I.R.

Tulcea și, deși, împrumutul luat de la B.I.R. era de 63 de milioane lei,

garantat prin contract de ipotecă pe imobil și cu terți giranți, a completat

biletul la ordin fiind investit cu formulă executorie;            M.L. -

grefier la Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

249 C. pen., întrucât nu a comunicat debitorilor M.T. și M.V. încheierea din 6

decembrie 2000, prin care s-a investit cu formulă executorie biletul la ordin; A.Z.

- pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 291 C. pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, prin ordonanța nr. 68/P/2007 din 27 august 2007 a dispus în baza

art. 220 și art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen., art. 10 lit. g) C. proc.

pen. raportat la art. 122 lit. d), art. 249, art. 10 lit. d), art. 11 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. și art. 38, art. 42 raportat la art. 45 C. proc. pen.:

- infirmarea actului și a măsurii

începerii urmăririi penale față de A.F.M. din 15 februarie 2007 dispusă de organul

de cercetare penală și confirmată de procuror prin rezoluția din 20 februarie 2007;

neînceperea urmăririi penale față de A.F.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen., întrucât

a intervenit prescripția răspunderii penale;

- scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului C.C.O., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 215 alin. (3) și art. 291 C. pen., deoarece

faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii;

disjungerea cauzei față de numiții: S.D., A.Z. și M.L. și declinarea la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru efectuarea cercetărilor sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 246, art. 291 C. pen.

față de A.Z.; art. 249 C. pen. față de M.L.; art. 246, art. 289 C. pen. față de

S.D.

Împotriva acestei ordonanțe a

formulat plângere petenta M.T., iar prin ordonanța nr. 227/II/2/2007 din 9

octombrie 2007 a fost infirmată ordonanța nr. 68/P/2007 cu motivarea că s-a

reținut în mod greșit că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. de către

învinuitul A.F.M., întrucât termenul de prescripție prevăzut de art. 122 lit.

b) C. pen. este de 10 ani, iar presupusa infracțiune s-a consumat după data de

21 decembrie 2000.

După reluarea urmăririi penale, prin

rezoluția nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța a dispus:

- scoaterea de sub urmărire penală,

în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., a învinuiților: A.F.M., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290,

art. 291 C. pen. și C.C.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246,

art. 291 și art. 215 alin. (3) C. pen. (nefiind întrunite elementele

constitutive ale acestor infracțiuni);

- neînceperea urmăririi penale, față

de intimații: S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și

art. 289 C. pen.; A.Z. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26

raportat la art. 246 C. pen., art. 291 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C.

proc. pen.; M.L. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., în baza

art. 10 lit. g) C. pen. [fapta presupusă a fi săvârșită în anul 2000 fiind

prescrisă conform art. 122 lit. d) C. pen.].

Prin rezoluția nr. 287/II/2/2007 din

7 ianuarie 2008, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționara M.T.

împotriva rezoluției procurorului nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007, de

scoatere de sub urmărire penală a intimaților A.F.M. și C.C.O., reținându-se că

aceasta a fost corectă și justificată.

Plângerea formulată de petiționară, în baza art. 278

1

C. proc. pen. a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr.

153/26/2008, instanță care, prin sentința penală nr. 47/P din 3 aprilie 2009,

în baza art 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca

nefondată plângerea formulată de petiționara M.T. împotriva rezoluției nr. 68/P/2007

din 26 noiembrie 2007 a Parchetului de pe Iângă Curtea de Apel Constanța și a

rezoluției nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, menținând rezoluțiile

atacate.

Prin aceeași hotărâre petiționara a fost obligată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut că în cursul efectuării actelor premergătoare s-au audiat petiționara,

făptuitorii, s-au cercetat înscrisuri, probe pe baza cărora s-a stabilit

situația de fapt, constatându-se inexistența temeiurilor pentru tragerea la

răspundere penală a făptuitorilor.

S-a relevat că la data de 17 martie

1999 între petiționara M.T. și Banca Internațională a Religiilor, sucursala

Tulcea, s-a încheiat contractul de credit nr. 72 pentru suma de 65 milioane

ROL, sumă ce urma să fie rambursată în două rate lunare cu o dobândă de 41% pe

an. Creditul a fost garantat cu o ipotecă constituită asupra imobilului bun

comun al soților M.T. și V. și cu trei giranți, imobil evaluat la 229.937.000

ROL.

Totodată, s-a mai reținut, conform

normelor B.I.R. la data încheierii contractului de împrumut, că M.T. a emis și

semnat în alb un bilet la ordin drept garanție pentru restituirea creditului.

Cum împrumutatul nu și-a respectat obligația contractuală de rambursare la 20

decembrie 1999 a primei tranșe a creditului, făptuitorul A.F.M., în calitate de

jurisconsult la B.I.R., sucursala Tulcea, a completat biletul la ordin cu suma

de 250.000.000 lei, sumă comunicată de compartimentul de contabilitate,

reprezentând valoarea împrumutului, dobânzi curente, restanțe, penalități de

întârziere, cheltuieli ocazionate de recuperarea creanței, solicitând instanței

investirea cu formulă executorie.

B.I.R., sucursala Constanța, a

început executarea silită a debitorului M.T., atât în baza biletului la ordin

cât și a contractului de credit, executare împotriva căreia debitorul a formulat

contestație la executare la instanța civilă.

Fiind investit cu executarea celor

două titluri executorii, executorul C.C.O. a finalizat executarea silită prin

adjudecarea imobilului proprietatea soților M.T. și V. în favoarea S.C. Z.

S.R.L., reprezentat de A.Z., la prețul de 326.000.000 lei ROL.

Grefierei M.L. de la Judecătoria

Tulcea i s-a imputat necomunicarea hotărârii din data de 6 decembrie 2000, de

investire cu formulă executorie a biletului la ordin.

Din examinarea probelor administrate

în cauză nu se poate reține săvârșirea de către făptuitorul A.F.M. a

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

câtă vreme din actele dosarului nu a rezultat că acesta ar fi urmărit, cu

intenție, să inducă în eroare pe debitor cu ocazia executării contractului de

împrumut și nici infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât prin completarea biletului

la ordin, acesta, în calitate de consilier juridic, a urmărit efectuarea

procedurilor necesare pentru recuperarea debitului pe care petenta îl avea față

de B.I.R., sucursala Tulcea.

De altfel, ulterior prin sentința

civilă nr. 1482 din 23 mai 2007 Judecătoria Tulcea a constatat nulitatea

absolută a biletului la ordin emis de petentă la 20 decembrie 1999 și a

clauzelor contractului de împrumut cuprinse în art. 8 și art. 5.

S-a mai constatat, referitor la

infracțiunile imputate executorului judecătoresc C.C.O., că din actele

dosarului nu s-a dovedit că acesta, cu intenție, și-ar fi îndeplinit defectuos

atribuțiunile de serviciu, în scopul prejudicierii intereselor legale ale

petiționarei.

De asemenea, s-a mai relevat că nu

s-a constatat existența unei înțelegeri prealabile pentru fraudarea

petiționarei între A.Z., administratorul S.C. Z. S.R.L. Tulcea și consilierul

juridic A.F.M.

Prima instanță a conchis reținând

că nici în cazul făptuitorilor S.D. - director la O.J.C.G.G. Tulcea și M.L. -

grefier la Judecătoria Tulcea, din actele premergătoare efectuate, nu au

rezultat indicii că aceștia ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena

răspunderea lor penală, cu atât mai mult cu cât față de cea din urmă corect și

justificat s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale, potrivit

disp. art. 122 lit. d) C. pen.

Drept urmare, Curtea de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în

lipsa unor cazuri de nulitate a rezoluției, pentru considerentele expuse, a

reținut că rezoluția procurorului a fost legală și temeinică, menținând-o ca

atare și, pe cale de consecință, a respins, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționară ca

nefondată.

Împotriva sentinței penale nr. 47/P din 3 aprilie

2009, în termen legal, a formulat recurs petiționara M.T., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele detaliate în cuprinsul

practicalei prezentei decizii și completate cu cele anterior relevate în fața

primei instanțe, așa cum a precizat, prin apărătorul ales, în fața instanței de

ultim control judiciar.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 153/36/2008, fixându-se prim termen la 22

iunie 2009.

La termenul fixat, recurenta petiționară, prin apărător

ales, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat,

casarea sentinței penale atacate și, pe fond, admiterea plângerii și, pe cale

de consecință, trimiterea cauzei la parchet în vederea efectuării de cercetări

împotriva intimaților sub aspectul faptelor inițial sesizate, arătând că greșit

prima instanță a apreciat că pentru unele fapte penale sesizate nu au fost

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor și respectiv, că pentru

altele ar fi intervenit prescripția răspunderii penale.

Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C.

proc. pen. și prin raportare la dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale

să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în

procesul penal.

Poate face o astfel de plângere, în concepția

legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate

printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere

autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei, Înalta

Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator

administrat în cauză, a respins, în mod justificat, plângerea formulată de

petiționară, constatând că procurorul a reținut în mod corect situația de fapt

și apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția dată la 26 noiembrie 2007,

după reluarea urmăririi penale, în dosarul nr. 68/P/2007, al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus:

- scoaterea de sub urmărire penală

a învinuiților: A.F.M., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246,

art. 290, art. 291 C. pen. și C.C.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 246, art. 291 și art. 215 alin. (3) C. pen.,

în baza

art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- neînceperea urmăririi penale, față

de intimații: S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și

art. 289 C. pen.; A.Z. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26

raportat la art. 246 C. pen., art. 291 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C.

proc. pen.; M.L. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., în baza

art. 10 lit. g) C. pen., fiind reținută corect incidența disp art. 122 lit. d) C.

pen.

De altfel, prin rezoluția nr. 287/II/2/2007

din 7 ianuarie 2008, procurorul general (delegat) al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța a confirmat rezoluția mai sus menționată și a respins

ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționara M.T. împotriva rezoluției

procurorului nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007, de scoatere de sub urmărire

penală a intimaților A.F.M. și C.C.O., reținând că aceasta a fost corectă și

justificată și că, în esență, în urma actelor premergătoare efectuate nu au

rezultat indicii că intimații ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena

răspunderea lor penală.

Astfel se constatată că, în mod

corect, s-a apreciat că din actele și lucrările dosarului nu au rezultat elemente

care să conducă la concluzia că intimatul A.F.M., în calitatea sa de consilier

juridic al B.I.R., cu intenție, ar fi încercat să inducă în eroare pe cei doi

debitori, soții M. sau și-ar fi îndeplinit abuziv atribuțiile de serviciu, cu

prilejul executării silite a contractului de împrumut, întrucât acesta nu a

făcut altceva decât să efectueze demersurile necesare și prevăzute de lege pentru

a recupera debitul pe care petiționarii îl aveau față de bancă.

De altfel, debitorii aveau calea

deschisă pentru a formula contestație la executare și, în urma promovării mai

multor contestații în fața instanței de judecată, chiar s-a dispus anularea

biletului la ordin emis la 20 decembrie 1999 și a clauzelor contractuale

prevăzute la art. 5 și art. 8 alin. (2) prevăzute în contractul de împrumut

semnat de debitori sub nr. 72 din 17 martie 1999.

De asemenea, în ceea ce privește

activitatea executorului judecătoresc C.C.O., Înalta Curte constată că acesta a

acționat potrivit atribuțiilor ce-i reveneau prin lege pentru a executa silit o

creanță a băncii împotriva petiționarei M.T. și a soțului său, iar dacă

petiționarii au fost nemulțumiți de modul de evaluare al imobilului ce a fost

scos la licitație aveau posibilitatea să se adreseze instanțelor civile

competente, pentru a solicita suspendarea executării în vederea soluționării

incidentului ivit pe parcursul executării silite.

Referitor la presupusa implicare și

eventuala înțelegere prealabilă între intimații: A.F.M., consilier juridic la B.I.R.,

sucursala Tulcea, C.C.O. - executor judecătoresc - și A.Z. - adjudecatarul,

administrator al S.C. Z. S.R.L se constată că, din actele premergătoare

efectuate în cauză, corect s-a apreciat că nu au fost identificate elemente

care să conducă la concluzia existenței acesteia astfel că, în mod justificat,

s-a dispus scoaterea și respectiv neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Totodată, se mai constată că Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, ulterior, prima instanță, corect, au

reținut că nici față de intimații S.D. director al OJCGC Tulcea și M.L. grefier

nu se poate dispune tragerea la răspundere penală, întrucât, în cauză, nu s-au

relevat elemente de natură a se desprinde concluzia că aceștia ar fi săvârșit

cu intenție fapte cu conotație penală, urmărind vătămarea intereselor legale

ale petiționarei, cu atât mai mult cu cât, față de momentul presupuselor fapte

reclamate decembrie 1999, justificat s-a constatat incidența dispozițiilor art.

122 lit. d) C. pen. prin raportare la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (pentru

faptele prev. de art. 246, art. 249, art. 290 și art. 291 C. pen.) și respectiv

incidența disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce privește fapta prev.

de art. 215 alin. (3) C. pen. (pentru care au fost cercetați intimații A.F.M., C.C.O.).

De asemenea, Înalta Curte mai constată că, în mod

corect s-a relevat de către procuror și apoi de către prima instanță că, din

niciun act existent la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi încălcat

dispozițiile legale ce reglementează procedura de urmat, de către intimatul,

fost consilier juridic al B.I.R., A.F.M., la momentul când a procedat la

recuperarea pe cale silită a creanței băncii care acordase împrumutul sau de

către intimatul executor judecătoresc C.C.O., atunci când a fost investit cu

executarea silită a titlului respectiv, întrucât acesta, după reluarea

executării dispusă la data de 22 ianuarie 2004, a acționat în conformitate cu

prevederile art. 513 C. proc. civ. și nici nu s-a putut stabili existența

vreunei legături între aceștia și adjudecatarul spațiului scos la licitație, A.Z.

De altfel, Înalta Curte mai

apreciază că instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul

administrat în cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege

aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar

verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei unei hotărâri

judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control

judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând

constitui obiect de cercetare penală.

Pe de altă parte, se mai constată că

intimații au acționat cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuțiile

de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare

silită a titlului executoriu deținut de instituția bancară.

Așadar, cele susținute de recurenta

petiționară, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă

la concluzia că intimații ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci

când și-au exercitat atribuțiile de serviciu, rămân doar simple afirmații fără

niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimații A.F.M.I.,

C.C.O., S.D., A.Z. și M.L. ar fi acționat cu rea-credință sau în mod defectuos,

ori cu intenția de a înșela pe petiționara M.T., atunci când, într-un fel sau

altul, prin activități specifice profesiei fiecăruia, au contribuit la

executarea silită a titlului executoriu emis de bancă, soluția de scoatere de

sub urmărire penală (pentru primii doi intimați) și, respectiv, de neîncepere a

urmăririi penale (pentru toți ceilalți intimați) fiind pe deplin justificată, întrucât,

pe de o parte, nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

pentru care s-a formulat plângere, iar pe de altă parte, față de unele dintre

aceste presupuse fapte corect, s-a reținut incidența prescripției penale .

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

petiționara M.T. împotriva sentinței penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară urmează a fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara M.T. împotriva sentinței penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.