ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 671/2009

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin decizia penală nr. 3559 din 5 noiembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C., care a fost obligat la cheltuieli judiciare. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.C. și M.I. împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Pitești. Prin decizia nr. 2341 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă contestația în anulare formulată de inculpatul G.C.

împotriva deciziei nr. 3384 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, dispunându-se punerea în libertate a acestuia. În aplicarea dispozițiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a acordat termen pentru rejudecarea recursului la data de 11 septembrie 2008. La termenul pentru rejudecarea recursului, din 11 septembrie 2008, inculpatul a lipsit, fiind prezent apărătorul ales care a depus la dosar o copie a noului act de identitate a inculpatului, eliberat la data de 01 iulie 2008 Cauza a fost amânată, la data de 9 octombrie 2008, termen la care s-a prezentat inculpatul și apărătorul ales al acestuia. La acest termen, apărătorul ales a depus motive de recurs, iar inculpatul, personal, a menționat că Înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere și nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, nefiind formulate alte cereri ori excepții.

3. Rejudecând recursul, Înalta Curte a constatat următoarele: a) prin sentința penală nr. 87/ F din 14 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, cu privire la inculpatul G.C. s-au dispus următoarele: - a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de apărătorul ales al inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune.

S-a constatat că prejudiciul produs de inculpat părții civile C.A.S. Vâlcea, a fost preluat de A.V.A.S., în baza O.U.G. nr. 95/2003 și a Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003. A fost admisă acțiunea civilă și, în baza art. 14 C. proc. pen., precum și art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă A.V.A.S., pentru partea civilă C.A.S.

Vâlcea, suma de 600.000 lei RON (noi) - (6.000.000.000 lei vechi), echivalentul a 288.916,87 dolari S.U.A., plus dobânda legală și penalități de întârziere, începând cu 30 mai 2000, pentru 150.000 lei - RON (1.500.000.000 lei - ROL - vechi), cu 08 iunie 2000, pentru 250.000 lei - RON (2.500.000.000 lei - ROL - vechi), cu 16 iunie 2000, pentru suma de 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei - ROL - vechi), cu 10 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi) și cu 21 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi) și până la achitarea întregii sume. Prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 66/P/2004 din 13 septembrie 2004, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: - G.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - D.V., arestat în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.; - M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cu privire la inculpatul G.C., în rechizitoriu s-a reținut că, la data de 30 mai 2000, s-au încheiat 5 procese verbale de stingere a datoriilor în valoare de 6 miliarde lei, având ca scop stingerea datoriei E.M.C. Berbești față de C.A.S.

Vâlcea (C.A.S. Vâlcea), care au fost inițiate de inculpatul G.C., în calitate de director general la SC I.L.P. SA București, care a făcut demersuri la Sucursalele de Distribuție la SC E. SA, care și-a dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA București, înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor. C.A.S. Vâlcea a urmărit încasarea creanțelor bugetare de la E.M.C. Berbești. Ulterior, în baza acestor acte, inculpatul a procedat la încasarea de bani și preluarea de bunuri de la societățile incluse în circuitul compensării, fără să achite sumele obținute la C.A.S. Vâlcea, prejudiciind-o cu suma de 4.851.774.017 lei, sumă pe care nu a achitat-o nici până la trimiterea în judecată.

În urma analizării probelor administrate, prima instanță a reținut următoarele: S.A.I. al C.A.S. Vâlcea și D.C.F. Vâlcea a Curții de Conturi au sesizat organele de urmărire penală cu producerea prejudiciului la C.A.S. Vâlcea în urma întocmirii și derulării proceselor verbale de stingere a datoriei E.M.C. Berbești față de C.A.S. Vâlcea. S-au depus cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor din 30 mai 2000 și anume: - procesul verbal de stingere a datoriilor între Craiova - lșalnița – E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - SC S.G. – S.D.E. Galați, pentru suma de 2.500.000.000 lei; - procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Ișalnița – E.M.C. Berbești – C.A.S.

Vâlcea - SC I.L.P. SA București - SC C. SA Târnăveni – S.D.E. Tg. Mureș, pentru 1.500.000.000 lei; - procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova Ișalnița – E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - SC M. SA Tg. Mureș – S.D.E. Tg. Mureș, pentru 1.000.000.000 lei; - procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Ișalnița – E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - CA A. SA Pitești – S.D.E. Pitești, pentru 500.000 lei; - procesul verbal de stingere a datoriilor între Craiova - Ișalnița – E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - CA A. SA Pitești – S.D.E. Pitești, pentru suma de 500.000 lei. Inculpatul a recunoscut că, în calitate de director general al SC I.L.P.

SA București a luat inițiativa și a făcut demersurile necesare la Sucursalele de distribuție din cadrul SC E. SA, care și-au dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA București, înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor. Inculpatul a precizat că și-a luat obligația ca, prin aceste compensări, banii obținuți să fie virați în contul C.A.S. Vâlcea pentru lichidarea datoriei pe care E.M.C. Berbești o avea către aceasta. La rândul său, E.M.C. Berbești, prin cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor a urmărit achitarea debitului ce îl avea, de 6 miliarde lei către C.A.S. Vâlcea, care prin modalitățile normale de virare directă nu a putut să le achite din lipsă de lichidități financiare.

Această situație de fapt rezultă din relațiile date de societățile economice și instituțiile bugetare implicate, din declarațiile date la urmărirea penală și în instanță de către reprezentanții acestora, cât și din raportul de expertiză și completările ulterioare al acestuia. În contextul celor de mai sus, inculpatul, în calitatea pe care și-a prezentat-o, de director general la SC I.L.P. SA București, a participat atât la inițierea proceselor verbale de stingere a datoriilor, dar și la circuitul de derulare în baza acestora. Astfel, inculpatul a încasat 2.500.000.000 lei de la SC S. SA Galați, prin SC C. SA Tecuci, pe baza cererii de cedare de creanță nedatată și fără număr, formulată de SC I.L.P.

SA București, în baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 4721 din 5 iunie 2000, așa cum rezultă din ordinul de plată depus în copie la dosar, stabilit și prin expertiza contabilă. În baza unei adrese a SC I.L.P. SA București, nedatată și fără număr, dar semnată de inculpat, către SC C. SA Tecuci, s-a solicitat ca suma de 767.000.000 lei să fie virată în contul SC A.P.C.B., ea fiind o parte din suma transferată de SC S. SA Galați, situație confirmată de martorii Ț.N., T.L., constatate și reținute și prin expertiza contabilă, și adresele nr. 5746 din 8 iulie 2000, emisă de SC C. SA Tecuci, și nr. 11999 din 30 iulie 2000, emisă de B.C.R., sucursala Tecuci. În baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 27345 din 30 mai 2000, a achiziționat de la SC C.F.

SA Târnăveni cantitatea de 856 tone carbid în valoare totală de 1.351.774.017 lei, pe baza a 62 facturi fiscale, în perioada 6 iunie - 8 august 2000, pe care inculpatul, prin societatea al cărui director general era, Ie-a facturat altor societăți din țară, la același preț din facturile de livrare de la producător, marfa fiind achiziționată chiar de la poarta societății producătoare, SC C.F. SA Târnăveni. Prin virarea la preț de producție, și la aceeași dată cu cumpărarea, se demonstrează că inculpatul a fost interesat de intrarea în posesie, cât mai grabnic, a sumelor de bani și nu a urmărit nici un moment obligația asumată anterior încheierii convențiilor, respectiv stingerea datoriilor, scop în care cele 5 procese verbale au fost încheiate.

Inculpatul a mai încasat 1.000.000.000 lei de la SC M. SA Tg. Mureș la data de 10 iulie 2000, prin ordin de plată nr. 650 și prin C.E.C. la data 21 iulie 2000. De asemenea, a mai încasat un miliard lei de la SN P. SA - Sucursala A. Pitești, așa cum rezultă din raportul de expertiză suplimentar efectuat în cursul cercetării judecătorești și din actele depuse de A. la dosar. S-a făcut dovada că, prin adresa nr. 8961285 a SC I.L.P. SA București, fără dată, dar semnată de inculpat în calitate de director general, înregistrată la A. Pitești, la data de 16 iunie 2000, inculpatul a solicitat transferul soldului creditor de un miliard lei în contul SC U.G. SRL Mărăcineni. Ca urmare a acestui demers, inculpatul a dispus și de această sumă și, ca și în celelalte situații, nici o sumă nu a fost virată către C.A.S.

Vâlcea. Inculpatul, în total, și-a însușit 6 miliarde lei sau a dispus de ele în favoarea altora, fără să le vireze în contul C.A.S. Vâlcea, conform obligației pe care și-a asumat-o și a scopului pentru care s-au întocmit cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor, prejudiciind astfel C.A.S. Vâlcea cu această sumă. Inculpatul, la urmărirea penală, a motivat că nu a virat banii obținuți din derularea contractelor de stingere a datoriilor în favoarea C.A.S. Vâlcea, întrucât, la sfârșitul anului 2000, a cesionat acțiunile pe care le deținea la SC I.L.P. SA București în favoarea unui cetățean străin, iordanianul M.M.A.O., cesiune ce s-a înregistrat la R.C. pe numele acestuia și nu a mai putut să-și îndeplinească obligațiile.

La urmărirea penală și în instanță s-au depus acte din care rezultă că acțiunile societății au fost cesionate cetățeanului iordanian sus-menționat, dar nu de către inculpat, pentru că el nu avea această calitate, ci de numita C.V. Operațiile cu privire la cesionare se situează la circa 6-7 luni după ce inculpatul încheiase procesele verbale de stingere a datoriilor, acționase în derularea lor, încasase sumele de bani sau a dispus de ele, nedepunându-le în favoarea C.A.S. Vâlcea, dată care, așa cum s-a arătat, se plasează cu mult înainte de cesionarea acțiunilor societății. Din relațiile date de Primăria Brăhănești, județul Galați, rezultă că inculpatul era rudă apropiată cu numita C.V., dar aceasta figurează decedată încă din anul 1998. Inculpatul, în calitate de rudă apropiată, a intrat în posesia actelor societății, iar actele despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul acestei sentințe, nu poartă semnătura administratorului.

Inculpatul, după primele declarații date la urmărirea penală, deși și-a luat obligația de a se prezenta atunci când va fi citat, nu s-a prezentat, sustrăgându-se de la urmărirea penală, iar pe parcursul cercetării judecătorești nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată. De asemenea, s-a mai dovedit prin probatoriul administrat că nici societatea, al cărei director general s-a prezentat că este, nu funcționa la data respectivă la sediul arătat în acte.

Apărările inculpatului au fost înlăturate de prima instanță, reținându-se vinovăția acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune, în varianta prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., iar cererea de schimbare a încadrării juridice, prin înlăturarea alin. (2), a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că, în speță, prin probatoriul administrat s-a făcut dovada că inculpatul a acționat încă de la început cu intenția de a obține mijloace materiale injuste și să producă pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Folosindu-se de o funcție de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-și crea situația premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părților vătămate convingerea că prin încheierea și derularea lor banii obținuți îi va achita la C.A.S.

Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu se încheiau. Această convingere fiind determinantă atât în încheierea, cât și în derularea celor 5 procese verbale de stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc. S-a mai reținut că inculpatul a luat inițiativa încheierii acestor procese verbale și s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor și, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparența lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor și crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a populației.

În final, instanța de fond a reținut și că nu este neînsemnată nici cesionarea acțiunilor societății către o altă persoană, cetățeanul iordanian M.M.A.O., care, la scurt timp, a și declanșat procedura de faliment a societății. Oricum, la data cesionării acțiunilor prejudiciul era produs, inculpatul și-a însușit valorile la datele arătate în cuprinsul sentinței, și care se situează la 6-7 luni anterior cesionării acțiunilor, în condițiile în care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza relației de rudenie care a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în anul 1998, dosar urmărire penală).

De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține existența unei simple neexecutări a unei obligații luate în cazul unei convenții civile și că faptele sale nu ar avea caracter penal, pentru a se dispune achitarea, în condițiile în care s-a dovedit că inculpatul a acționat prin mijloacele arătate mai înainte, cu intenția vădită de a obține mijloace materiale injuste, producând un prejudiciu deosebit de grav părții civile C.A.S. Vâlcea, de 6 miliarde lei. Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că prejudiciul de 6 miliarde lei a fost produs în paguba C.A.S. Vâlcea, care, în baza O.U.G. nr. 95/2003 și a Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003, a fost preluat de A.V.A.S. și care s-a constituit parte civilă cu suma de mai sus, solicitând obligarea la plata întregii sume, a dobânzilor și penalităților de întârziere.

Prin aceeași sentință, prima instanță a dispus și cu privire la situația juridică a inculpaților D.V. și M.I., aspectele respective intrând, în prezent, sub autoritatea lucrului judecat. b) Împotriva sentinței, apărătorul ales al inculpatului a declarat apel . Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 14/ A din 24 ianuarie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații G.C. și M.I., apreciind, ca nefondate, criticile vizând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., prin excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen.

(neexistând mijloace frauduloase ori alte modalități faptice din cele prevăzute de acest aliniat) și restituirea cauzei la prima instanță pentru discutarea acestei încadrări juridice, precum și cererea de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., deoarece sunt contracte și activități comerciale, sancționabile numai de legea comercială ori civilă, neexistând vinovăție penală; totodată, a fost apreciată, ca neîntemeiată, și critica subsidiară vizând reducerea pedepsei. c) Împotriva acestei decizii, apărătorul ales al inculpatului G. C. a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007. În recurs, primul set de motive scrise au fost depuse pentru termenul din 9 iunie 2006, iar cel de-al doilea set pentru termenul din 22 iunie 2007, în acestea nefiind invocate critici referitoare ia citarea inculpatului la judecarea apelului ori la judecarea cauzei în primă instanță.

Conform motivelor scrise de recurs, susținute și cu ocazia dezbaterilor, apărătorii aleși ai inculpatului au criticat hotărârile atacate prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 17, 17 1 și 18 C. proc. pen., criticile în recurs fiind, în esență, aceleași cu cele din apel.

La al doilea termen acordat pentru rejudecarea recursului, respectiv la termenul dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar motive scrise de recurs, expuse și verbal în cursul dezbaterilor, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri și, după caz, fie restituirea cauzei la procuror (cu motivarea că rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul ierarhic superior, ceea ce atrage nulitatea actului de sesizare), fie rejudecarea cauzei în primă instanță (cu motivarea că inculpatul nu a fost corect citat și, în consecință, nu a avut cunoștință despre judecarea dosarului, că apărătorul nu a fost angajat de inculpat și că minuta deciziei este lovită de nulitate deoarece nu conține mențiunea că a fost pronunțată în ședință publică, susținându-se că aceasta nu există).

Înalta Curte a constatat că, atât cu ocazia judecării recursului, cât și a rejudecării acestuia, nu au fost formulate alte cereri, cu ocazia rejudecării recursului inculpatul declarând că înțelege să se prevaleze de „dreptul la tăcere” [(art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen.)]. Referitor la criticile formulate, instanța de recurs, prin decizia nr. 3559 din 5 noiembrie 2008 a respins recursul inculpatului, reținând, sub un prim aspect, că susținerile apărării inculpatului în sensul că nu a fost corect citat și nu a avut cunoștință despre judecarea cauzei (în fond și în apel) sunt infirmate de actele și lucrările dosarului. Astfel, ascultat la data de 18 iulie 2002, atât în declarația olografă, cât și în cea consemnată pe formular, ambele date în fața organelor de poliție, și în prezența unui apărător, acesta a menționat domiciliul în orașul Tg.

Mureș, str. Aleea Cornișa, această adresă fiind comunicată și de S.E.I.P. În aceeași declarație olografă, inculpatul a menționat că i s-a pus în vedere că este cercetat în legătură cu relațiile comerciale pe care Ie-a avut în calitate de director general al SC I.L.P. SA din București, în cursul anului 2000, cu C.A.S. Vâlcea, SC O. SA Vâlcea și E.M.C. BERBEȘTI și că i s-a oferit dreptul de a fi apărat, fiind asistat de un avocat. De asemenea, în ambele declarații, acesta a menționat că se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat de organele de poliție pentru a da lămuriri în cauza în care este cercetat.

În conținutul acestei obligații asumate, de a se prezenta ori de câte ori va fi solicitat pentru a da lămuriri în cauza în care este cercetat, trebuie inclusă și obligația de a încunoștința organele judiciare despre eventuala schimbare a domiciliului, adresei ori reședinței, în caz contrar însăși obligația de prezentare la chemarea organelor judiciare ar fi rămas fără eficiență juridică, ca și aplicarea dispozițiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen. În cursul urmăririi penale și al judecății, inculpatul nu a încunoștințat organele judiciare că și-ar fi schimbat adresa. Pentru primul termen de judecată în fond, inculpatul a fost citat la adresa indicată organelor judiciare în declarațiile sale, acesta depunând prin registratura Tribunalului Vâlcea, la data de 11 octombrie 2004, o cerere scrisă prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecății cauzei în primă instanță, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen. În cursul judecății în primă instanță, inculpatul a fost citat la adresa indicată organelor judiciare, iar ulterior, la cererea apărătorului ales (cerere scrisă, și solicitare verbală în fața instanței, verso dosar fond, cerere prin care s-a solicitat ca efectuarea actelor de procedură privind pe inculpat să se facă ia adresa cabinetului său avocațial), a fost citat la sediul cabinetului acestuia, cerere formulată în exercitarea drepturilor procesuale. După formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat aspecte legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile.

Din conținutul încheierilor de ședință rezultă că apărătorul ales, la termenele din 2 februarie 2005 și 2 martie 2005 a arătat că a luat legătura cu inculpatul, acesta urmând să se prezinte la instanță și, respectiv, că va face demersuri pentru ca acesta să se prezinte la instanță. Adresa indicată de inculpat organelor judiciare rezultă și din alte înscrisuri depuse la dosar. De asemenea, actele și lucrările dosarului instanței de apel nu confirmă criticile apărării cu privire la citarea inculpatului, astfel: În urma emiterii citației pentru primul termen de judecată în apel, inculpatul a depus, la data de 5 septembrie 2005, prin registratura Curții de Apel Pitești, o cerere scrisă prin care a solicitat acordarea unui nou termen în vederea angajării unui avocat și pregătirii apărării.

Având în vedere cele menționate în încheierea din 27 septembrie 2005, instanța a dispus citarea inculpatului, pentru termenele următoare, la adresa indicată de acesta organelor judiciare. Ulterior, în raport cu depunerea la dosar de către apărătorul ales a înscrisurilor, s-a dispus ca, pe lângă citarea inculpatului la adresa indicată de acesta organelor judiciare, să se emită citații și la sediul cabinetului avocațial al apărătorului acestuia. Conform încheierii din 08 noiembrie 2005 apărătorul ales a solicitat ca citarea inculpatului să se facă numai la domiciliul acestuia. Pentru termenul din 17 ianuarie 2006, dată la care au avut loc dezbaterile în apel, la dosar au fost restituite dovezile de citare a inculpatului la adresa indicată organelor judiciare și la sediul apărătorului ales.

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecării apelului, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen. În apel, nici inculpatul și nici apărătorul ales nu au indicat o altă adresă pentru citare, cu ocazia judecării cauzei în apel nefiind invocate alte aspecte legate de citare. Același domiciliu al inculpatului este menționat și în adresa emisă de A.N.P ; - Penitenciarul București - Jilava (dosar nr. 3374/1/2008). În consecință, susținerile apărării potrivit cărora inculpatul nu a fost corect citat și nu a avut cunoștință despre judecarea cauzei, în fond și în apel, nu sunt întemeiate.

S-a apreciat, ca neîntemeiată, și critica referitoare la necitarea inculpatului în comuna Brăhășești, jud. Galați, deoarece, pe de o parte, acesta este locul nașterii sale, iar pe de altă parte, inculpatul nu a făcut cunoscută această adresă ca fiind cea la care locuiește ulterior anului 2002, după indicarea domiciliului în declarațiile din 18 iulie 2002. Totodată, s-a reținut, ca neîntemeiată, și critica referitoare la angajarea apărătorului, același avocat care s-a prezentat la etapele judecării cauzei. Așa cum s-a menționat, pentru primul termen de judecată, atât în primă instanță, cât și în apel, inculpatul a depus, prin serviciul registratură al instanțelor, cereri scrise, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.

Având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) și (4) C. proc. pen., instanțele au încuviințat cererile inculpatului care, astfel, a avut posibilitatea de a-și angaja un apărător ales, la dosar fiind depuse delegațiile avocațiale. Dreptul inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție, art. 6, 171 și 174 C. proc. pen., principiile și regulile de bază ale relației dintre avocat și client fiind reglementate prin dispozițiile art. 113, 116, 125, 127 și 131 din Statutul profesiei de avocat. Potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecății, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat și să exercite drepturile procesuale ale acestuia.

În aplicarea acestor dispoziții legale, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, în fond și în apel, apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea și a exercitat toate drepturile procesuale ale acestuia prin formularea cererilor de probațiune în apărare și depunerea unor probe la dosar (înscrisuri), participarea la cercetarea judecătorească și administrarea probelor, formularea cererilor de amânare a judecății pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului, formulării cererii de recuzare, cererilor de declarare a apelului și recursului pe fondul cauzei, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale și scrise etc. Formularea de către inculpat a cererilor scrise de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător (în care se menționează instanța pe rolul căreia se află dosarul, numărul dosarului și termenul de judecată, depunerea acestora la dosar prin registratura instanțelor respective, precum și angajarea apărătorului ales, sunt activități procesuale care infirmă susținerile actuale ale acestuia.

Angajarea aceluiași avocat pentru toate etapele judecării cauzei (care, astfel, a avut posibilitatea de a cunoaște întreaga evoluție a procesului, toate actele și lucrările dosarului etc.) a fost, de asemenea, o opțiune cu privire la exercitarea drepturilor sale procesuale, inclusiv a dreptului de apărare. Sub aspectul criticilor referitoare la nulitatea minutei deciziei pronunțată în apel și la nulitatea rechizitoriului, instanța de recurs a constatat că și acestea sunt neîntemeiate. Astfel, minuta deciziei pronunțată în apel se află la dosarul instanței de apel și are conținutul legal în raport cu soluția adoptată (respingerea apelurilor, ca nefondate, obligarea apelanților la plata cheltuielilor judiciare și menționarea dreptului de recurs).

Lipsa mențiunii din minută cu privire la pronunțarea în ședință publică nu atrage nulitatea absolută a acesteia, legea prevăzând obligativitatea pronunțării hotărârii în ședință publică [(art. 310 alin. (1) C. proc. pen.)] iar dispozițiile art. 309 C. proc. pen., potrivit cărora minuta trebuie să aibă conținutul prevăzut de lege pentru dispozitivul hotărârii, nu sunt de natură să justifice critica apărării. Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia nr. XIII din 5 februarie 2007 (M. Of. nr. 733/30.10.2007), s-a pronunțat cu privire la acest aspect, statuând că lipsa mențiunii atrage nulitatea relativă a hotărârii în condițiile legii, și numai atunci când se dovedește că s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cauză, inculpatului nu i s-a produs nici-o vătămare procesuală care să justifice anularea hotărârii (pronunțată la data de 14 iulie 2005), cererea de apel fiind expediată la data de 15 iulie 2005 și înregistrată în ziua de 18 iulie 2005, în termenul prevăzut de lege. Urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror (referat de terminare a urmăririi penale, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești doar a supravegheat urmărirea penală și a emis rechizitoriul nr. 66/P/2004 la data de 13 septembrie 2004, astfel că, în raport cu dispozițiile legale existente la data respectivă, critica apărării privind actul de sesizare este neîntemeiată. De asemenea, au fost apreciate ca neîntemeiate și criticile referitoare la nepunerea în discupe a schimbării încadrării juridice a faptei și nepronunțarea asupra probei solicitate (refacerea expertizei).

Din încheierea de dezbateri în primă instanță rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat refacerea expertizei, instanța a pus în discuție contradictorie această cerere (ascultând concluziile procurorului și celorlalte părți) și apoi, motivat, a respins administrarea acestei probe (reținând că expertul a răspuns tuturor obiectivelor solicitate de apărarea inculpatului și de către instanță). S-a mai reținut și că, la cererea apărătorului ales al inculpatului, instanța a încuviințat completarea raportului de expertiză, fiind întocmit raportul suplimentar de completare la expertiza contabilă. În apel, proba propusă de apărătorul ales al inculpatului, la termenul când au avut dezbaterile, a fost cea referitoare la efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de instanță, după punerea în discuție contradictorie, ca nefiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.

De asemenea, la ultimul termen acordat, instanța de apel, după punerea în discuție contradictorie, a respins cererea apărătorului de amânare pentru ascultarea inculpatului, reținând că acesta nu s-a prezentat în apel, iar solicitarea a fost transmisă printr-un intermediar apărătorului, în final nefiind propuse alte probe și nici formulate alte cereri. Potrivit încheierii de dezbateri în primă instanță (pag. 4 a încheierii), rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, prin excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen., instanța a pus în discuție contradictorie această cerere (pag. 5 a încheierii), fiind consemnate concluziile procurorului și celorlalte părți, iar prin hotărârea pronunțată (prin sentință, în considerente, pag.

5 și dispozitiv, pag. 10) s-a pronunțat asupra cererii (prin respingerea acesteia). Tot ca neîntemeiată a fost apreciată și critica referitoare la încadrarea juridică a faptei, solicitându-se excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen., critică care trebuie analizată și în legătură cu apărarea inculpatului potrivit căreia, în cauză, „sunt doar contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăția penală a acestuia”. Este adevărat că în orice relație patrimonială fiecare parte trebuie să fie diligentă, să pună toată atenția și grija pentru a-și apăra în mod onest interesele; există însă o limită peste care, în locul diligentei, în mod firesc trebuie să intervină și bună-credința și o corespunzătoare încredere în comportarea celor două părți.

Prin incriminarea faptelor în dispozițiile art. 215 C. pen., sunt ocrotite acele relații sociale de ordin patrimonial a căror formare, desfășurare și dezvoltare implică existența unui minim de bună-credință, garanție pentru un minim corespunzător de încredere. În principiu, un mijloc este considerat fraudulos atunci când are aparența unui mijloc veridic, adică a unui mijloc care în mod obișnuit inspiră încredere și înlătură orice bănuială (prezentarea unui act scris, oferirea unei garanții reale sau personale, exhibarea unor lucruri de valoare, invocarea unor importante relații etc.), dar care în realitate este mincinos, printre cele mai folosite fiind numele și calitățile mincinoase pe care și le dă făptuitorul.

Instanța de fond, cât și cea de apel au motivat realizarea cerințelor alin. (2) al art. 215 C. pen., arătându-se că, în speță, s-a făcut dovada că inculpatul a acționat, încă de la început, cu intenția de a obține mijloace materiale injuste și de a produce o pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Astfel, s-a reținut că folosindu-se de o funcție de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-și crea situația premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părților vătămate convingerea că, prin încheierea și derularea lor, banii obținuți îi va achita la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu s-ar fi încheiat, această convingere fiind determinantă atât în încheierea, cât și în derularea celor 5 procese verbale de stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc.

S-a mai reținut că inculpatul a luat inițiativa încheierii acestor procese verbale și s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor și, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparența lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor și crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a populației.

Ambele instanțe au reținut că nu este lipsită de semnificație împrejurarea că s-a procedat la cesionarea acțiunilor societății către o altă persoană, cetățeanul iordanian M.M.A.O., persoană care, la scurt timp, a și declanșat procedura de faliment a societății, și că, oricum, la data cesionării acțiunilor prejudiciul era produs, inculpatul și-a însușit valorile la datele arătate în cuprinsul sentinței, și care se situează anterior cesionării acțiunilor, în condițiile în care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza relației de rudenie care a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în anul 1998 dosar urmărire penală).

Sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a reținut și incidența deciziei nr. XIV din 22 mai 2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație potrivit căreia, în aplicarea art. 146 C. pen., în cazul infracțiunii continuate, caracterul de „consecințe deosebit de grave” se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acțiunile sau inacțiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii (M. Of. nr. 6/4.01.2007). Sub un alt aspect, s-a reținut ca neîntemeiată critica referitoare la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în concret, apărarea a apreciat că instanțele au reținut greșit că probatoriul administrat ar releva intenția de inducere în eroare și prezentarea de nume sau calități mincinoase, ori folosirea altor mijloace frauduloase.

S-a susținut că probele administrate nu au dovedit că inculpatul a exercitat o activitate de inducere în eroare, nu a prezentat fapte mincinoase și că, în consecință, sunt doar contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăția penală a acestuia. Particularitatea cauzei, având în vedere modalitatea concretă de realizare a activității infracționale, constă în aceea că probațiunea este realizată, în principal, prin probe scrise și probe tehnico-științifice, condițiile întocmirii înscrisurilor fiind confirmate și de persoanele ascultate din care rezultă situația de fapt expusă anterior, în apel neefectuându-se probe noi. Aspectele referitoare la împrejurările întocmirii acestor acte, dovedite prin înscrisurile dosarului și depozițiile persoanelor audiate în cauză, se coroborează și cu declarațiile date în prezența unui apărător, susținându-se, pe de o parte, că nu a mai onorat obligațiile contractuale față de C.A.S.

Vâlcea deoarece, la finele anului 2000, s-a retras din societate, iar pe de altă parte, că nu a avut intenția de fraudare, apărări înlăturate pentru motivele arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că SC I.L.P. SA, cu număr de înmatriculare J/40/9816/1996 din 25 noiembrie 1996 (având ca obiect de activitate declarat, comerț cu ridicata al produselor textile), a avut ca asociați pe numiții C.V. (ns. la 29 ianuarie 1949) și M.M. A.O. (cetățean iordanian), ultimul bilanț depus la O.R.C. este cel pentru anul fiscal 1998, ultima actualizare la R.C., 24 martie 2003, administrator fiind cetățeanul iordanian . De asemenea, din înscrisul existent la, vol. l dosar urmărire penală, rezultă că numita C.V.

(ns. la data de 29 ianuarie 1949) a decedat la data de 25 iunie 1998, soțul acesteia (C.C.) fiind fratele numitei C.V., care, la rândul ei, este mama lui G.C. Cu privire la sediul societății, din actele dosarului rezultă că a fost încheiat un contract de închiriere pentru un an, în perioada 7 decembrie 2000 - 7 decembrie 2001, însă nu a funcționat la această adresă, procesele verbale de stingere a datoriilor fiind încheiate la data de 30 mai 2000. Înscrisurile, în copie, depuse de apărare în cursul judecății privesc finele anului 2000 (luna decembrie 2000), dată ulterioară faptelor ce formează obiectul cauzei (30 mai 2000). În consecință, s-a constatat că nu există o contradicție, în sensul art. 385 15 pct. 18 C. proc.

pen., între probatoriul administrat și situația de fapt reținută de instanța de fond și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Sub un ultim aspect, s-a reținut că este neîntemeiată și critica referitoare la pedeapsa aplicată. S-a susținut de către apărare că este justificată cererea de reducere a pedepsei deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a fost audiat în timpul urmăririi penale, recunoscând întocmirea actelor și derularea activităților comerciale, apreciind că este nevinovat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, este căsătorit și are copii minori în întreținere. Instanța de recurs a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

A mai constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat (înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave) este sancționată cu închisoare de la 10 la 20 de ani (prin consecințe deosebit de grave înțelegându-se, potrivit art. 146 C. pen., o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, respectiv, 2 miliarde lei vechi) și că prima instanță, în mod corect a reținut, pentru individualizarea pedepsei, printre altele, cuantumul ridicat al prejudiciului, particularitatea acestuia, prejudiciul fiind produs în dauna C.A.S., instituție care asigură disponibilități financiare pentru sănătatea publică, agravându-i disfuncționalitățile financiare, împrejurarea că inculpatul nu a luat măsuri pentru repararea prejudiciului, astfel că a aplicat acestuia o pedeapsă de 11 ani închisoare, pedeapsă orientată către minimul special al textului incriminator (10 ani închisoare), ce a fost confirmată și de instanța de apel.

B. Împotriva acestei decizii, condamnatul a formulat contestație în anulare la data de 12 noiembrie 2008, ce a fost motivată separat și depusă în scris prin serviciul registratură la data de 12 ianuarie 2009. În preambulul cererii a fost indicat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată, respectiv cel prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc.

pen., iar în motivare s-a făcut referire la neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul în fața instanței de recurs, cu ocazia rejudecării acestuia, inculpatul fiind citat greșit în Râmnicu Vâlcea, unde nu a locuit niciodată, sau prin afișare la Consiliul local al Târgu Mureș, deși instanța nu dispusese în acest sens; de asemenea, la domiciliul indicat în București, str. Rarău, nu este menționat numărul de apartament, etajul și scara și, în plus, în preambulul încheierii de ședință din 9 octombrie 2008 s-a reținut în mod greșit că inculpatul a fost prezent deși acesta se afla internat în spital, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. În cuprinsul motivării asupra admisibilității în principiu cât și a temeiniciei acesteia s-a făcut referire exclusiv la temeiul prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc.

pen., pentru ca în final, după expunerea și a motivelor pentru care se solicită rejudecarea recursului, să se indice temeiul în drept ca fiind cel prevăzută de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. La termenul din 14 ianuarie 2009, contestația în anulare a fost susținută oral de același apărător ales care a formulat cererea scrisă, acesta indicând ca temei cel prevăzută de art. de art. 386 lit. a) C. proc. pen. Prin încheierea din aceeași dată, contestația a fost admisă în principiu, reținându-se că a fost formulată în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., și că motivul referitor la lipsa de procedură cu inculpatul la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs se încadrează între cele prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., Pentru verificarea susținerii referitoare la greșita consemnare a prezenței inculpatului în fața instanței de recurs, deși era internat în spital, s-a dispus transcrierea dezbaterilor ședinței din 9 octombrie 2008 când s-a soluționat cauza în recurs. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: - când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; - când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; - când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). În speță, motivul invocat de contestator în cerere referitor la lipsa de procedură cu acesta la termenul la care s-a rejudecat recursul [(art. 386 lit. a) C. proc.

pen.)], nu poate fi primit, întrucât eventuala nelegalitate a procedurii de citare s-a acoperit prin prezentarea sa în fața instanței de recurs. Astfel, din examinarea transcrierii dezbaterilor ocazionate de rejudecarea recursului reiese că, la termenul din 9 octombrie 2008, contestatorul G.C. a fost prezent în fața instanței de recurs, fiind întrebat dacă dorește să facă declarații în fața instanței de recurs, însă a înțeles, după consultarea cu avocatul ales, să se prevaleze de dreptul la tăcere. Tot din transcriere rezultă că inculpatului, contestator i s-a acordat ultimul cuvânt, ocazie cu care a susținut că este o persoană bine plasată în societate, că nu a știut de proces și a circulat liber, a purtat discuții cu organele abilitate în calitatea sa de manager la o firmă foarte mare și că ar fi dorit să-și poată exprima punctul de vedere și să se apere cu adevărat prin efectuarea unor expertize.

În plus, din actul medical depus la dosar reiese doar că petentul s-a prezentat, la data de 6 octombrie 2008, la un cabinet medical particular unde a mai efectuat analize de specialitate cardiologie și în zilele de 7 și 8 octombrie 2008, recomandându-i-se evitarea efortului fizic sau stres psihic în următoarele 7 zile. Acest act nu atestă însă internarea inculpatului în spital, așa cum s-a susținut și nici nu poate face dovada contrară celor reținute în încheierea de dezbateri, în care s-a consemnat prezența și participarea sa la soluționarea recursului. Cu atât mai mult, cu acest act nu se poate dovedi o imposibilitate a inculpatului de prezentare și de a înștiința instanța despre aceasta, în sensul art. 386 lit. b) C. proc.

pen. În atare situație, celelalte susțineri în sensul că a fost nelegal citat, la o altă adresă decât cea la care locuia sau că pe citație obiectul judecății îl constituia infracțiunea prevăzută de art. 215 1 în loc de art. 215 C. pen., sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât contestatorul, inculpat a fost prezent în fața instanței de recurs, a ascultat concluziile ample ale apărătorului ales, ce au constituit inclusiv apărări de fond sub aspectul infracțiunii de înșelăciune dedusă judecății, și și-a exprimat poziția procesuală cu ocazia ultimului cuvânt. Totodată, se impun următoarele precizări în raport de încercarea apărătorului ales al contestatorului de a extinde obiectul analizei prezentei contestații și la motivul prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc.

pen.: În preambulul cererii de contestație în anulare a fost indicat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată, respectiv cel prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., iar în cuprinsul motivării asupra admisibilității în principiu cât și a temeiniciei acesteia s-a făcut referire exclusiv la temeiul prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., pentru ca în final, după expunerea și a motivelor pentru care se solicită rejudecarea recursului, să se indice temeiul în drept ca fiind cel prevăzută de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. Cu ocazia examinării în principiu a contestației în anulare, la termenul din 14 ianuarie 2009, apărătorul ales a susținut doar motivul privind nelegala citare a contestatorului - inculpat, prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc.

pen., aspect sub care a și fost admisă contestația. La soluționarea pe fond a contestației în anulare, după vizualizarea transcrierii dezbaterilor de la judecata în recurs, apărătorul ales a încercat să motive contestația și pe un alt temei, cel prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen. , însă i s-au pus în vedere limitele în care contestația a fost admisă în principiu. Nu în ultimul rând, se impune a fi precizat că notele scrise depuse prin registratură la data de 26 martie 2009, în ziua ulterioară dezbaterilor și pronunțării asupra contestației în anulare, în care se inserează și temeiul prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., nu pot fi examinate, întrucât, pe de o parte, au excedat motivelor invocate în cerere și limitelor în care fusese admisă în principiu contestația în anulare, iar, pe de altă parte, s-ar încălca principiul contradictorialității, statuat de art. 289 C. proc.

pen. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând și dispozițiile art. 392 din același cod, va respinge contestația în anulare, ca nefondată, și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat G.C. împotriva deciziei penale nr. 3559 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3374/1/2008. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2009.