ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 671/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 671/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin decizia penală nr. 3559 din 5 noiembrie a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul G.C., care a fost obligat la cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3384

din 22 iunie 2007 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

G.C. și M.I. împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 24 ianuarie 2006 a Curții

de Apel Pitești.

Prin decizia nr. 2341 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, a fost admisă contestația în anulare formulată de

inculpatul G.C. împotriva deciziei nr. 3384 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, dispunându-se punerea în libertate a

acestuia.

În aplicarea dispozițiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen., Înalta

Curte a acordat termen pentru rejudecarea recursului la data de 11 septembrie

inculpatul a lipsit, fiind prezent apărătorul ales care a depus la dosar o

copie a noului act de identitate a inculpatului, eliberat la data de 01 iulie 2008

Cauza a fost amânată, la data de 9 octombrie 2008, termen la care s-a

prezentat inculpatul și apărătorul ales al acestuia. La acest termen, apărătorul

ales a depus motive de recurs, iar inculpatul, personal, a menționat că

Înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere și nu dorește să dea declarație

în fața instanței de recurs, nefiind formulate alte cereri ori excepții.

3.

Rejudecând recursul,

Înalta Curte a constatat următoarele:

a) prin sentința penală nr. 87/ F din 14 iulie 2005, pronunțată de

Tribunalul Vâlcea, cu privire la inculpatul G.C. s-au dispus următoarele:

- a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei,

formulată de apărătorul ales al inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă de 11 ani

închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune.

S-a constatat că prejudiciul produs de inculpat părții civile C.A.S.

Vâlcea, a fost preluat de A.V.A.S., în baza O.U.G. nr. 95/2003 și a

Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003.

A fost admisă acțiunea civilă și, în baza art. 14 C. proc. pen., precum

și art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu

de despăgubiri, către partea civilă A.V.A.S., pentru partea civilă C.A.S.

Vâlcea, suma de 600.000 lei RON (noi) - (6.000.000.000 lei vechi), echivalentul

a 288.916,87 dolari S.U.A., plus dobânda legală și penalități de întârziere,

începând cu 30 mai 2000, pentru 150.000 lei - RON (1.500.000.000 lei - ROL -

vechi), cu 08 iunie 2000, pentru 250.000 lei - RON (2.500.000.000 lei - ROL -

vechi), cu 16 iunie 2000, pentru suma de 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei -

ROL - vechi), cu 10 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi)

și cu 21 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi) și

până la achitarea întregii sume.

Prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 66/P/2004 din 13

septembrie 2004, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- G.C. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- D.V., arestat în altă cauză, pentru

săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 11

lit. c) din Legea nr. 87/1994 și art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplic, art. 33

lit. a) C. pen.;

- M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. c)

din Legea nr. 87/1994 și art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Cu privire la inculpatul G.C., în rechizitoriu s-a reținut că, la data

de 30 mai 2000, s-au încheiat 5 procese verbale de stingere a datoriilor în

valoare de 6 miliarde lei, având ca scop stingerea datoriei E.M.C. Berbești

față de C.A.S. Vâlcea (C.A.S. Vâlcea), care au fost inițiate de inculpatul G.C.,

în calitate de director general la SC I.L.P. SA București, care a făcut

demersuri la Sucursalele de Distribuție la SC E. SA, care și-a dat acordul de

compensare direct către SC I.L.P. SA București, înainte de întocmirea

proceselor verbale de stingere a datoriilor.

C.A.S. Vâlcea a urmărit încasarea creanțelor bugetare de la E.M.C.

Berbești.

Ulterior, în baza acestor acte, inculpatul a procedat la încasarea de

bani și preluarea de bunuri de la societățile incluse în circuitul compensării,

fără să achite sumele obținute la C.A.S. Vâlcea, prejudiciind-o cu suma de

4.851.774.017 lei, sumă pe care nu a achitat-o nici până la trimiterea în

judecată.

În urma analizării probelor administrate, prima instanță a reținut

următoarele:

S.A.I. al C.A.S. Vâlcea și D.C.F. Vâlcea a Curții de Conturi au sesizat

organele de urmărire penală cu producerea prejudiciului la C.A.S. Vâlcea în

urma întocmirii și derulării proceselor verbale de stingere a datoriei E.M.C.

Berbești față de C.A.S. Vâlcea. S-au depus cele 5 procese verbale de stingere a

datoriilor din 30 mai 2000 și anume:

- procesul verbal de stingere a

datoriilor între Craiova - lșalnița – E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P.

SA București - SC S.G. –

S.D.E. Galați, pentru suma de

2.500.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Ișalnița

– E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - SC C. SA Târnăveni

– S.D.E. Tg. Mureș, pentru 1.500.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova

Ișalnița – E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - SC M. SA

Tg. Mureș – S.D.E. Tg. Mureș, pentru 1.000.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Ișalnița

– E.M.C. Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - CA A. SA Pitești –

S.D.E. Pitești, pentru 500.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor între Craiova - Ișalnița – E.M.C.

Berbești – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - CA A. SA Pitești – S.D.E.

Pitești, pentru suma de 500.000 lei.

Inculpatul a recunoscut că, în calitate de director general al SC I.L.P.

SA București a luat inițiativa și a făcut demersurile necesare la Sucursalele

de distribuție din cadrul SC E. SA, care și-au dat

acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA București, înainte

de

întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor.

Inculpatul a precizat că și-a luat obligația ca, prin aceste

compensări, banii obținuți să fie virați în contul C.A.S. Vâlcea pentru

lichidarea datoriei pe care E.M.C. Berbești o avea către aceasta.

La rândul său, E.M.C. Berbești, prin cele 5 procese verbale de stingere

a datoriilor a urmărit achitarea debitului ce îl avea, de 6 miliarde lei către

C.A.S. Vâlcea, care prin modalitățile normale de virare directă nu a putut să

le achite din lipsă de lichidități financiare.

Această situație de fapt rezultă din relațiile date de societățile

economice și instituțiile bugetare implicate, din declarațiile date la urmărirea

penală și în instanță de către reprezentanții acestora, cât și din raportul de

expertiză și completările ulterioare al acestuia.

În contextul celor de mai sus, inculpatul, în calitatea pe care și-a

prezentat-o, de director general la SC I.L.P. SA București, a participat atât

la inițierea proceselor verbale de stingere a datoriilor, dar și la circuitul

de derulare în baza acestora.

Astfel, inculpatul a încasat 2.500.000.000 lei de la SC S. SA Galați,

prin SC C. SA Tecuci, pe baza cererii de cedare de creanță

nedatată și fără număr, formulată de SC I.L.P. SA

București, în

baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 4721

din 5 iunie 2000, așa cum rezultă din ordinul de plată depus în copie la dosar,

stabilit și prin expertiza contabilă.

În baza unei adrese a SC I.L.P. SA București, nedatată și fără număr,

dar semnată de inculpat, către SC C. SA Tecuci, s-a solicitat ca suma de

767.000.000 lei să fie virată în contul SC A.P.C.B., ea fiind o parte din suma

transferată de SC S. SA Galați, situație confirmată de martorii Ț.N., T.L.,

constatate și reținute și prin expertiza contabilă, și adresele nr. 5746 din 8

iulie 2000, emisă de SC C. SA Tecuci, și nr. 11999 din 30 iulie 2000, emisă de

B.C.R., sucursala Tecuci.

În baza procesului verbal de stingere a

datoriilor nr. 27345 din 30 mai

2000, a achiziționat de la

SC C.F. SA Târnăveni cantitatea de 856 tone carbid în valoare totală de

1.351.774.017 lei, pe baza a 62 facturi fiscale, în perioada 6 iunie - 8 august

2000, pe care inculpatul, prin

societatea

al cărui director general era, Ie-a facturat altor societăți din țară,

la

același preț din facturile de livrare de la producător, marfa fiind

achiziționată chiar de la poarta societății producătoare, SC C.F. SA Târnăveni.

Prin virarea la preț de producție, și la aceeași dată cu cumpărarea, se

demonstrează că inculpatul a fost interesat de intrarea în posesie, cât mai

grabnic, a sumelor de bani și nu a urmărit nici un moment obligația

asumată anterior încheierii convențiilor,

respectiv stingerea datoriilor, scop

în care cele 5 procese verbale au

fost încheiate.

Inculpatul a mai încasat 1.000.000.000 lei de la SC M. SA Tg. Mureș la

data de 10 iulie 2000, prin ordin de plată nr. 650 și prin C.E.C. la data 21

iulie 2000. De asemenea, a mai încasat un miliard lei de la

SN P. SA - Sucursala A. Pitești, așa cum rezultă

din raportul

de expertiză suplimentar efectuat în cursul cercetării

judecătorești și din actele depuse de A. la dosar.

S-a făcut dovada că, prin adresa nr. 8961285 a SC I.L.P. SA București,

fără dată, dar semnată de inculpat în calitate de director general,

înregistrată la A. Pitești, la data de 16 iunie 2000, inculpatul a solicitat

transferul soldului creditor de un miliard lei în contul

SC U.G. SRL Mărăcineni. Ca urmare a acestui

demers, inculpatul

a dispus și de această sumă și, ca și în celelalte

situații, nici o sumă nu a fost virată către C.A.S. Vâlcea.

Inculpatul, în total, și-a însușit 6 miliarde lei sau a dispus de ele

în favoarea altora, fără să le vireze în contul C.A.S. Vâlcea, conform

obligației pe care și-a asumat-o și a scopului pentru care s-au întocmit cele 5

procese verbale de stingere a datoriilor, prejudiciind astfel C.A.S. Vâlcea cu

această sumă.

Inculpatul, la urmărirea penală, a motivat că nu a virat banii obținuți

din derularea contractelor de stingere a datoriilor în favoarea C.A.S. Vâlcea,

întrucât, la sfârșitul anului 2000, a cesionat acțiunile pe care le deținea la

SC I.L.P. SA București în favoarea unui cetățean străin,

iordanianul M.M.A.O., cesiune ce s-a înregistrat

la

R.C. pe numele acestuia și nu a mai putut să-și îndeplinească

obligațiile.

La urmărirea penală și în instanță s-au depus acte din care rezultă că

acțiunile societății au fost cesionate cetățeanului iordanian sus-menționat, dar

nu de către inculpat, pentru că el nu avea această calitate, ci de numita C.V.

Operațiile cu privire la cesionare se situează la circa

6-7

luni după ce inculpatul încheiase procesele verbale de

stingere a datoriilor, acționase în derularea lor, încasase sumele de bani sau

a dispus de ele, nedepunându-le în favoarea C.A.S. Vâlcea, dată care, așa cum

s-a arătat, se plasează cu mult înainte de cesionarea acțiunilor societății.

Din relațiile date de Primăria Brăhănești, județul Galați, rezultă că

inculpatul era rudă apropiată cu numita C.V., dar aceasta figurează decedată

încă din anul 1998. Inculpatul, în calitate de rudă apropiată, a intrat în

posesia actelor societății, iar actele despre care s-a făcut vorbire în

cuprinsul acestei sentințe, nu poartă semnătura administratorului.

Inculpatul, după primele declarații date la urmărirea penală, deși

și-a luat obligația de a se prezenta atunci când

va fi citat, nu s-a prezentat,

sustrăgându-se de la urmărirea penală,

iar pe parcursul cercetării judecătorești nu s-a prezentat la nici unul din

termenele de judecată.

De asemenea, s-a mai dovedit prin probatoriul administrat că nici

societatea, al cărei director general s-a prezentat că este, nu funcționa la

data respectivă la sediul arătat în acte.

Apărările inculpatului au fost înlăturate de prima instanță,

reținându-se vinovăția acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune, în varianta

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în condițiile

prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., iar cererea de schimbare a încadrării

juridice, prin

înlăturarea alin. (2), a

fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că, în speță, prin probatoriul

administrat s-a făcut dovada că inculpatul a acționat

încă de la început

cu intenția de a obține mijloace materiale injuste și să producă pagubă în

patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Folosindu-se de o funcție de director general la o

societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-și crea situația

premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părților vătămate

convingerea că prin încheierea și derularea lor banii obținuți îi va achita la

C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri,

procesele verbale nu se încheiau. Această convingere fiind determinantă atât în

încheierea, cât și în derularea celor 5 procese verbale de stingere a

datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc.

S-a mai reținut că inculpatul a luat inițiativa încheierii acestor

procese verbale și s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc

pentru a intra în posesia bunurilor și,

respectiv, a sumelor de bani. Probele

administrate au demonstrat că

inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că

a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparența

lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor și crearea

prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca

acela al asigurărilor de sănătate a populației.

În final, instanța de fond a reținut și că nu este neînsemnată nici

cesionarea acțiunilor societății către o altă persoană, cetățeanul iordanian M.M.A.O.,

care, la scurt timp, a și declanșat procedura de faliment a societății. Oricum,

la data cesionării acțiunilor prejudiciul era produs, inculpatul și-a însușit

valorile la datele arătate în cuprinsul sentinței, și care se situează la 6-7

luni anterior cesionării acțiunilor, în condițiile în care el nu avea calitatea

de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza relației de rudenie care

a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind

decedată în anul 1998, dosar urmărire penală).

De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține

existența unei simple neexecutări a unei obligații luate în cazul unei

convenții civile și că faptele sale nu ar avea caracter penal, pentru a se

dispune achitarea, în condițiile în care s-a dovedit că inculpatul a acționat

prin mijloacele arătate mai înainte, cu intenția vădită de a obține mijloace

materiale injuste, producând un prejudiciu deosebit de grav părții civile C.A.S.

Vâlcea, de 6 miliarde lei.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut

că prejudiciul de 6 miliarde lei a

fost produs în paguba C.A.S.

Vâlcea, care, în baza O.U.G. nr. 95/2003 și a Protocolului nr. 31 din 14 iulie

2003, a fost preluat de A.V.A.S. și care s-a constituit parte civilă cu suma de

mai sus, solicitând obligarea la plata întregii sume, a dobânzilor și

penalităților de întârziere.

Prin aceeași sentință, prima instanță a dispus și cu privire la

situația juridică a inculpaților D.V. și M.I., aspectele respective intrând, în

prezent, sub autoritatea lucrului judecat.

b) Împotriva sentinței, apărătorul ales

al inculpatului a declarat apel

.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 14/ A din 24 ianuarie

2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații G.C. și M.I.,

apreciind, ca nefondate, criticile vizând schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., prin

excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (neexistând mijloace frauduloase ori

alte modalități faptice din cele prevăzute de acest aliniat) și restituirea

cauzei la prima instanță pentru discutarea acestei încadrări juridice, precum și

cererea de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(1), (3) și (5) C. pen., deoarece sunt contracte și activități

comerciale, sancționabile numai de legea

comercială ori civilă, neexistând

vinovăție penală; totodată, a fost

apreciată, ca neîntemeiată, și critica subsidiară vizând reducerea pedepsei.

c) Împotriva acestei decizii, apărătorul

ales al inculpatului G.

C. a declarat recurs, acesta fiind

respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007.

În recurs, primul set de motive scrise au

fost depuse pentru termenul

din 9 iunie 2006, iar cel

de-al doilea set pentru termenul din 22 iunie 2007, în acestea nefiind invocate

critici referitoare ia citarea inculpatului la judecarea apelului ori la

judecarea cauzei în primă instanță.

Conform motivelor scrise de recurs, susținute și cu ocazia

dezbaterilor, apărătorii aleși ai inculpatului au criticat hotărârile atacate

prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10,

14, 17, 17

1

și 18 C. proc. pen., criticile în recurs fiind, în

esență, aceleași cu cele din apel.

La al doilea termen acordat pentru rejudecarea recursului, respectiv la

termenul dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar motive

scrise de recurs, expuse și verbal în cursul dezbaterilor, prin care a

solicitat casarea ambelor hotărâri și, după caz, fie restituirea cauzei la

procuror (cu motivarea că rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul

ierarhic superior, ceea ce atrage nulitatea actului de sesizare), fie

rejudecarea cauzei în primă instanță (cu motivarea că inculpatul nu a fost

corect citat și, în consecință, nu a avut cunoștință despre judecarea

dosarului, că apărătorul nu a fost angajat de

inculpat și că minuta deciziei

este lovită de nulitate deoarece nu

conține mențiunea că a fost pronunțată în ședință publică, susținându-se că

aceasta nu există).

Înalta Curte a constatat că, atât cu ocazia judecării recursului, cât

și a rejudecării acestuia, nu au fost formulate alte cereri, cu ocazia rejudecării

recursului inculpatul declarând că înțelege să se prevaleze de „dreptul la

tăcere” [(art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen.)].

Referitor la criticile formulate, instanța de recurs, prin decizia nr. 3559

din 5 noiembrie 2008 a respins recursul inculpatului, reținând, sub un prim

aspect, că susținerile apărării inculpatului în sensul că nu a fost corect

citat și nu a avut cunoștință despre judecarea cauzei (în fond și în apel) sunt

infirmate de actele și lucrările dosarului. Astfel, ascultat la data de 18

iulie 2002, atât în declarația olografă, cât și în cea consemnată pe formular,

ambele date în fața organelor de poliție, și în prezența unui apărător, acesta

a menționat domiciliul în orașul Tg. Mureș, str. Aleea Cornișa, această adresă fiind

comunicată și de S.E.I.P.

În aceeași declarație olografă,

inculpatul a menționat că i s-a pus în

vedere că este

cercetat în legătură cu relațiile comerciale pe care Ie-a avut în calitate de

director general al SC I.L.P. SA din

București,

în cursul anului 2000, cu C.A.S. Vâlcea, SC O. SA Vâlcea

și E.M.C.

BERBEȘTI și că i s-a oferit dreptul de a fi apărat, fiind asistat de un avocat.

De asemenea, în ambele declarații, acesta a menționat că se va prezenta

ori de câte ori va fi solicitat de organele de poliție pentru a da lămuriri în

cauza în care este cercetat.

În conținutul acestei obligații asumate, de a se prezenta ori de câte

ori va fi solicitat pentru a da lămuriri în cauza în care este cercetat,

trebuie inclusă și obligația de a încunoștința organele judiciare despre

eventuala schimbare a domiciliului, adresei ori reședinței, în caz contrar

însăși obligația de prezentare la chemarea organelor judiciare ar fi rămas fără

eficiență juridică, ca și aplicarea dispozițiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen.

În cursul urmăririi penale și al

judecății, inculpatul nu a încunoștințat

organele

judiciare că și-ar fi schimbat adresa.

Pentru primul termen de judecată în fond, inculpatul a fost citat la

adresa indicată organelor judiciare în declarațiile sale, acesta depunând prin

registratura Tribunalului Vâlcea, la data de 11 octombrie 2004, o cerere scrisă

prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecății cauzei în primă

instanță, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172

alin. (7) C. proc. pen.

În cursul judecății în primă instanță, inculpatul a fost citat la

adresa indicată organelor judiciare, iar ulterior, la cererea apărătorului ales

(cerere scrisă, și solicitare verbală în fața instanței, verso dosar fond,

cerere prin care s-a solicitat ca efectuarea actelor de procedură privind pe

inculpat să se facă ia adresa cabinetului său avocațial), a fost citat la

sediul cabinetului acestuia, cerere formulată în exercitarea drepturilor

procesuale.

După formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat

aspecte legate de citare, inclusiv la termenul

când au avut loc dezbaterile.

Din conținutul încheierilor de ședință rezultă că apărătorul ales, la

termenele din 2 februarie 2005 și 2 martie 2005 a arătat că a luat legătura cu

inculpatul, acesta urmând să se prezinte la instanță și, respectiv, că va face

demersuri pentru ca acesta să se prezinte la instanță.

Adresa indicată de inculpat organelor judiciare rezultă și din alte

înscrisuri depuse la dosar.

De asemenea, actele și lucrările dosarului instanței de apel nu

confirmă criticile apărării cu privire la citarea inculpatului, astfel:

În urma emiterii citației pentru primul termen de judecată în apel,

inculpatul a depus, la data de 5 septembrie 2005, prin registratura Curții de

Apel Pitești, o cerere scrisă prin care a solicitat acordarea unui nou termen

în vederea angajării unui avocat și pregătirii apărării.

Având în vedere cele menționate în încheierea din 27 septembrie 2005,

instanța a dispus citarea inculpatului, pentru termenele următoare, la adresa

indicată de acesta organelor judiciare.

Ulterior, în raport cu depunerea la dosar de către apărătorul ales a

înscrisurilor, s-a dispus ca, pe lângă citarea inculpatului la adresa indicată

de acesta organelor judiciare, să se emită citații și la sediul cabinetului

avocațial al apărătorului acestuia.

Conform încheierii din 08 noiembrie 2005 apărătorul ales a solicitat ca

citarea inculpatului să se facă numai la domiciliul acestuia.

Pentru termenul din 17 ianuarie 2006, dată la care au avut loc

dezbaterile în apel, la dosar au fost restituite dovezile de citare a

inculpatului la adresa indicată organelor judiciare și la sediul apărătorului

ales.

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecării apelului, apărătorul

ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc.

pen.

În apel, nici inculpatul și nici apărătorul ales nu au indicat o altă

adresă pentru citare, cu ocazia judecării cauzei în apel nefiind invocate alte

aspecte legate de citare.

Același domiciliu al inculpatului este

menționat și în adresa emisă de

A.N.P

;

-

Penitenciarul București - Jilava (dosar nr. 3374/1/2008).

În consecință, susținerile apărării potrivit cărora inculpatul nu a

fost corect citat și nu a avut cunoștință despre judecarea cauzei, în fond și

în apel, nu sunt întemeiate.

S-a apreciat, ca neîntemeiată, și critica referitoare la necitarea inculpatului

în comuna Brăhășești, jud. Galați, deoarece, pe de o parte, acesta este locul

nașterii sale, iar pe de altă parte, inculpatul nu a făcut cunoscută această

adresă ca fiind cea la care locuiește ulterior anului 2002, după indicarea

domiciliului în declarațiile din 18 iulie 2002.

Totodată, s-a reținut, ca neîntemeiată, și critica referitoare la

angajarea apărătorului, același avocat care s-a prezentat la etapele judecării

cauzei.

Așa cum s-a menționat, pentru primul termen de judecată, atât în primă

instanță, cât și în apel, inculpatul a depus, prin serviciul registratură al

instanțelor, cereri scrise, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și

angaja apărător.

Având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție și art. 6

alin. (1) și (4) C. proc. pen., instanțele au încuviințat cererile inculpatului

care, astfel, a avut posibilitatea de a-și angaja un apărător ales, la dosar

fiind depuse delegațiile avocațiale.

Dreptul inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție, art. 6, 171 și 174 C. proc. pen.,

principiile și regulile de bază ale relației dintre avocat și client fiind

reglementate prin dispozițiile art. 113, 116, 125, 127 și 131 din Statutul

profesiei de avocat.

Potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecății,

apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat și să exercite drepturile

procesuale ale acestuia.

În aplicarea acestor dispoziții legale, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că, în fond și în apel, apărătorul ales al

inculpatului a avut posibilitatea și a exercitat toate drepturile procesuale

ale acestuia prin formularea cererilor de probațiune în apărare și depunerea

unor probe la dosar (înscrisuri), participarea la cercetarea judecătorească și

administrarea probelor, formularea cererilor de amânare a judecății pentru

imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului,

formulării cererii de recuzare, cererilor de declarare a apelului și recursului

pe fondul cauzei, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la

termenele de judecată, punerea de concluzii orale și scrise etc.

Formularea de către inculpat a cererilor scrise de amânare a cauzei în

vederea angajării unui apărător (în care se menționează instanța pe rolul căreia

se află dosarul, numărul dosarului și termenul de judecată, depunerea acestora

la dosar prin registratura instanțelor respective, precum și angajarea

apărătorului ales, sunt activități procesuale care infirmă susținerile actuale

ale acestuia.

Angajarea aceluiași avocat pentru toate etapele judecării cauzei (care,

astfel, a avut posibilitatea de a cunoaște întreaga evoluție a procesului,

toate actele și lucrările dosarului etc.) a fost, de asemenea, o opțiune cu

privire la exercitarea drepturilor sale procesuale, inclusiv a dreptului de

apărare.

Sub aspectul criticilor referitoare la nulitatea minutei deciziei

pronunțată în apel și la nulitatea rechizitoriului, instanța de recurs a

constatat că și acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, minuta deciziei pronunțată în apel se află la dosarul instanței

de apel și are conținutul legal în raport cu soluția adoptată (respingerea

apelurilor, ca nefondate, obligarea apelanților la plata cheltuielilor

judiciare și menționarea dreptului de recurs).

Lipsa mențiunii din minută cu privire la pronunțarea în ședință publică

nu atrage nulitatea absolută a acesteia, legea prevăzând obligativitatea

pronunțării hotărârii în ședință publică [(art. 310 alin. (1) C. proc. pen.)]

iar dispozițiile art. 309 C. proc. pen., potrivit cărora minuta trebuie să aibă

conținutul prevăzut de lege pentru dispozitivul hotărârii, nu sunt de natură să

justifice critica apărării.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia nr. XIII

din 5 februarie 2007 (M. Of. nr. 733/30.10.2007), s-a pronunțat cu privire la

acest aspect, statuând că lipsa mențiunii atrage nulitatea relativă a hotărârii

în condițiile legii, și numai atunci când se dovedește că s-a produs o vătămare

ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cauză, inculpatului nu i s-a produs nici-o vătămare procesuală care

să justifice anularea hotărârii (pronunțată la data de 14 iulie 2005), cererea

de apel fiind expediată la data de 15 iulie 2005 și înregistrată în ziua de 18

iulie 2005, în termenul prevăzut de lege.

Urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror (referat de terminare

a urmăririi penale,

procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești doar a supravegheat urmărirea

penală și a emis rechizitoriul nr. 66/P/2004 la data

de 13 septembrie 2004,

astfel că, în raport cu dispozițiile legale existente la data respectivă,

critica apărării privind actul de sesizare este neîntemeiată.

De asemenea, au fost apreciate ca neîntemeiate și criticile referitoare

la nepunerea în discupe a schimbării încadrării juridice a faptei și

nepronunțarea asupra probei solicitate (refacerea expertizei).

Din încheierea de dezbateri în primă

instanță

rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat

refacerea expertizei, instanța a pus în discuție contradictorie această cerere

(ascultând concluziile procurorului și celorlalte părți) și apoi, motivat, a

respins administrarea acestei probe (reținând că expertul a răspuns tuturor

obiectivelor solicitate de apărarea inculpatului și de către instanță).

S-a mai reținut și că, la cererea apărătorului ales al inculpatului,

instanța a încuviințat completarea raportului de expertiză, fiind întocmit

raportul suplimentar de completare la expertiza contabilă.

În apel, proba propusă de apărătorul ales

al inculpatului, la termenul

când au avut dezbaterile, a

fost cea referitoare la efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de

instanță, după punerea în discuție contradictorie, ca nefiind utilă,

concludentă și pertinentă soluționării cauzei. De asemenea, la ultimul termen

acordat, instanța de apel, după punerea în discuție contradictorie, a respins

cererea apărătorului de amânare pentru ascultarea inculpatului, reținând că

acesta nu s-a prezentat în apel, iar solicitarea a fost transmisă printr-un

intermediar apărătorului, în final nefiind propuse alte probe și nici formulate

alte cereri.

Potrivit încheierii de dezbateri în primă instanță (pag. 4 a

încheierii),

rezultă că apărătorul

inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptei, prin

excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen., instanța a pus în discuție

contradictorie această cerere (pag. 5 a încheierii), fiind consemnate

concluziile procurorului și celorlalte părți, iar prin hotărârea pronunțată

(prin sentință, în considerente, pag. 5 și dispozitiv, pag. 10) s-a pronunțat

asupra cererii (prin respingerea acesteia).

Tot ca neîntemeiată a fost apreciată și critica referitoare la

încadrarea juridică a faptei, solicitându-se excluderea alin. (2) al art. 215

C. pen., critică care trebuie analizată și în legătură cu apărarea inculpatului

potrivit căreia, în cauză, „sunt doar contracte de natură comercială sau civilă

care exclud vinovăția penală a acestuia”.

Este adevărat că în orice relație

patrimonială fiecare parte trebuie să

fie diligentă, să

pună toată atenția și grija pentru a-și apăra în mod onest interesele; există

însă o limită peste care, în locul diligentei, în mod firesc trebuie să

intervină și bună-credința și o corespunzătoare încredere în comportarea celor

două părți.

Prin incriminarea faptelor în

dispozițiile art. 215 C. pen., sunt ocrotite

acele relații

sociale de ordin patrimonial a căror formare, desfășurare și dezvoltare implică

existența unui minim de bună-credință, garanție pentru un minim corespunzător

de încredere.

În principiu, un mijloc este considerat fraudulos atunci când are

aparența unui mijloc veridic, adică a unui mijloc care în mod obișnuit inspiră

încredere și înlătură orice bănuială (prezentarea unui act scris, oferirea unei

garanții reale sau personale, exhibarea unor lucruri de valoare, invocarea unor

importante relații etc.), dar care în realitate este mincinos, printre cele mai

folosite fiind numele și calitățile mincinoase pe care și le dă făptuitorul.

Instanța de fond, cât și cea de apel au motivat realizarea cerințelor

alin. (2) al art. 215 C. pen., arătându-se că, în speță, s-a făcut dovada că

inculpatul a acționat, încă de la început, cu intenția de a obține mijloace

materiale injuste și de a produce o pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea.

Astfel, s-a reținut că folosindu-se de o funcție de director general la o

societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-și crea situația

premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părților vătămate

convingerea că, prin încheierea și derularea lor, banii obținuți îi va achita

la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri,

procesele verbale nu s-ar fi încheiat, această convingere fiind determinantă

atât în încheierea, cât și în derularea celor 5 procese verbale de stingere a

datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc.

S-a mai reținut că inculpatul a luat inițiativa încheierii acestor procese

verbale și s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra

în posesia bunurilor și, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au

demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S.

Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar

în aparența lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor și

crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de

sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a populației.

Ambele instanțe au reținut că nu este lipsită de semnificație împrejurarea

că s-a procedat la cesionarea acțiunilor societății către o altă persoană,

cetățeanul iordanian M.M.A.O., persoană care, la scurt timp, a și declanșat

procedura de faliment a societății, și că, oricum, la data cesionării

acțiunilor prejudiciul era produs, inculpatul și-a însușit valorile la datele

arătate în cuprinsul sentinței, și care se situează anterior cesionării

acțiunilor, în condițiile în care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V.

era decedată, iar el, în baza relației de rudenie care a avut-o cu această

persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în anul

1998 dosar urmărire penală).

Sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a reținut și incidența

deciziei nr. XIV din 22 mai 2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație

potrivit căreia, în aplicarea art. 146 C. pen., în cazul infracțiunii

continuate, caracterul de „consecințe deosebit de grave” se determină prin

totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau

juridice, prin toate acțiunile sau inacțiunile prin care se realizează

elementul material al laturii obiective a infracțiunii (M. Of. nr. 6/4.01.2007).

Sub un alt aspect, s-a reținut ca neîntemeiată critica referitoare la

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în

concret, apărarea a apreciat că instanțele au reținut greșit că probatoriul

administrat ar releva intenția de inducere în eroare și prezentarea de

nume sau calități mincinoase, ori folosirea altor

mijloace frauduloase. S-a

susținut că probele administrate nu au dovedit

că inculpatul a exercitat o activitate de inducere în eroare, nu a prezentat

fapte mincinoase și că, în consecință, sunt doar contracte de natură comercială

sau civilă care exclud vinovăția penală a acestuia.

Particularitatea cauzei, având în vedere modalitatea concretă de

realizare a activității infracționale, constă în aceea că probațiunea este

realizată, în principal, prin probe scrise și probe tehnico-științifice,

condițiile întocmirii înscrisurilor fiind confirmate și de persoanele ascultate

din care rezultă situația de fapt expusă anterior, în apel neefectuându-se

probe noi.

Aspectele referitoare la împrejurările întocmirii acestor acte,

dovedite prin înscrisurile dosarului și depozițiile persoanelor audiate în

cauză, se coroborează și cu declarațiile date în prezența unui apărător,

susținându-se, pe de o parte, că nu a mai onorat obligațiile contractuale față

de C.A.S. Vâlcea deoarece, la finele anului 2000, s-a retras din societate, iar

pe de altă parte, că nu a avut intenția de fraudare, apărări înlăturate pentru

motivele arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că SC I.L.P. SA, cu număr de

înmatriculare J/40/9816/1996 din 25 noiembrie 1996 (având ca obiect de

activitate declarat, comerț cu ridicata al produselor textile), a avut ca

asociați pe numiții C.V. (ns. la 29 ianuarie 1949)

și M.M.

A.O. (cetățean iordanian), ultimul bilanț depus la O.R.C. este

cel pentru anul fiscal 1998, ultima actualizare la R.C., 24 martie 2003,

administrator fiind cetățeanul iordanian

. De

asemenea, din înscrisul existent la, vol. l dosar

urmărire penală,

rezultă că numita C.V. (ns. la data de 29 ianuarie 1949) a decedat la data de

25 iunie 1998, soțul acesteia (C.C.) fiind fratele numitei C.V., care, la

rândul ei, este mama lui G.C. Cu privire la sediul societății, din actele

dosarului rezultă că a fost încheiat un contract de închiriere pentru un an, în

perioada 7 decembrie 2000 - 7 decembrie 2001, însă nu a funcționat la această

adresă, procesele verbale de stingere a datoriilor fiind încheiate la data de

30 mai 2000.

Înscrisurile, în copie, depuse de apărare în cursul judecății privesc

finele anului 2000 (luna decembrie 2000), dată ulterioară faptelor ce formează

obiectul cauzei (30 mai 2000).

În consecință, s-a constatat că nu există o contradicție, în sensul art.

385

15

pct. 18 C. proc. pen., între probatoriul administrat și

situația de fapt reținută de instanța de fond și, respectiv, confirmată de

instanța de apel.

Sub un ultim aspect, s-a reținut că este neîntemeiată și critica referitoare

la pedeapsa aplicată.

S-a susținut de către apărare că este justificată cererea de reducere a

pedepsei deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a fost audiat în timpul

urmăririi penale, recunoscând întocmirea actelor și derularea activităților comerciale,

apreciind că este nevinovat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, este

căsătorit și are copii minori în întreținere.

Instanța de recurs a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.,

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care

reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului

penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

A mai constatat că infracțiunea pentru

care inculpatul a fost trimis în

judecată și condamnat

(înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave) este sancționată cu

închisoare de la 10 la 20 de ani (prin consecințe deosebit de grave înțelegându-se,

potrivit art. 146 C. pen., o pagubă materială mai mare de 200.000 lei,

respectiv, 2 miliarde lei vechi) și că prima instanță, în mod corect a reținut,

pentru individualizarea pedepsei, printre altele, cuantumul ridicat al

prejudiciului, particularitatea acestuia, prejudiciul fiind produs în dauna C.A.S.,

instituție care asigură disponibilități financiare pentru sănătatea publică,

agravându-i disfuncționalitățile financiare, împrejurarea că inculpatul nu a

luat măsuri pentru repararea prejudiciului, astfel că a aplicat acestuia o

pedeapsă de 11 ani închisoare, pedeapsă orientată către minimul special al

textului incriminator (10 ani închisoare), ce a fost confirmată și de instanța

de apel.

B. Împotriva acestei decizii, condamnatul a formulat contestație în

anulare la data de 12 noiembrie 2008, ce a fost motivată separat și depusă în

scris prin serviciul registratură la data de 12 ianuarie 2009. În preambulul

cererii a fost indicat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată,

respectiv cel prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., iar în motivare s-a

făcut referire la neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul în fața

instanței de recurs, cu ocazia rejudecării acestuia, inculpatul fiind citat

greșit în Râmnicu Vâlcea, unde nu a locuit niciodată, sau prin afișare la

Consiliul local al Târgu Mureș, deși instanța nu dispusese în acest sens; de

asemenea, la domiciliul indicat în București,

str.

Rarău, nu este menționat numărul de apartament, etajul și scara și, în

plus,

în preambulul încheierii de ședință din 9 octombrie 2008 s-a reținut în mod

greșit că inculpatul a fost prezent deși acesta se afla internat în spital,

astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. În cuprinsul motivării

asupra admisibilității în principiu cât și a temeiniciei acesteia s-a făcut

referire exclusiv la temeiul prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen.,

pentru ca în final, după expunerea și a motivelor pentru care se solicită

rejudecarea recursului, să se indice temeiul în drept ca fiind cel prevăzută de

art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

La termenul din 14 ianuarie 2009, contestația în anulare a fost

susținută oral de același apărător ales care a formulat cererea scrisă, acesta

indicând ca temei cel prevăzută de art. de art. 386

lit. a) C. proc. pen.

Prin încheierea din aceeași dată, contestația a

fost admisă în principiu, reținându-se că a fost formulată în termenul prevăzut

de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., și că motivul referitor la lipsa de

procedură cu

inculpatul la termenul la care

s-a judecat cauza de către instanța de recurs

se încadrează între cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Pentru verificarea susținerii referitoare

la greșita consemnare a prezenței inculpatului în fața instanței de recurs,

deși era internat în spital, s-a dispus transcrierea dezbaterilor ședinței din

9 octombrie 2008 când s-a soluționat cauza în recurs.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul

din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a

fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

- când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza

de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre

această împiedicare;

- când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de

încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) -

i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d)

când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e)

când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

În speță, motivul invocat de contestator în cerere referitor la lipsa

de procedură cu acesta la termenul la care s-a rejudecat recursul [(art. 386 lit.

a) C. proc. pen.)], nu poate fi primit, întrucât eventuala nelegalitate a

procedurii de citare s-a acoperit prin prezentarea sa în fața instanței de

recurs. Astfel, din examinarea transcrierii dezbaterilor ocazionate de

rejudecarea recursului reiese că, la termenul din 9 octombrie 2008,

contestatorul G.C. a fost prezent în fața instanței de recurs, fiind întrebat

dacă dorește să facă declarații în fața instanței de recurs, însă a înțeles,

după consultarea cu avocatul ales, să se prevaleze de dreptul la tăcere. Tot

din transcriere rezultă că inculpatului, contestator i s-a acordat ultimul

cuvânt, ocazie cu care a susținut că este o persoană bine plasată în societate,

că nu a știut de proces și a circulat liber, a purtat discuții cu organele

abilitate în calitatea sa de manager la o firmă foarte mare și că ar fi dorit

să-și poată exprima punctul de vedere și să se apere cu adevărat prin

efectuarea unor expertize.

În plus, din actul medical depus la dosar reiese doar că petentul s-a

prezentat, la data de 6 octombrie 2008, la un cabinet medical particular unde a

mai efectuat analize de specialitate cardiologie și în zilele de 7 și 8

octombrie 2008, recomandându-i-se evitarea efortului fizic sau stres psihic în

următoarele 7 zile. Acest act nu atestă însă internarea inculpatului în spital,

așa cum s-a susținut și nici nu poate face dovada contrară celor reținute în

încheierea de dezbateri, în care s-a consemnat prezența și participarea sa la

soluționarea recursului. Cu atât mai mult, cu acest act nu se poate dovedi o

imposibilitate a inculpatului de prezentare și de a înștiința instanța despre

aceasta, în sensul art. 386 lit. b) C. proc. pen.

În atare situație, celelalte susțineri în sensul că a fost nelegal

citat, la o altă adresă decât cea la care locuia sau că pe citație obiectul

judecății îl constituia infracțiunea prevăzută de art. 215

1

în loc

de art. 215 C. pen., sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât contestatorul,

inculpat a fost prezent în fața instanței de recurs, a ascultat concluziile

ample ale apărătorului ales, ce au constituit inclusiv apărări de fond sub

aspectul infracțiunii de înșelăciune dedusă judecății, și și-a exprimat poziția

procesuală cu ocazia ultimului cuvânt.

Totodată, se impun următoarele precizări în raport de încercarea

apărătorului ales al contestatorului de a extinde obiectul analizei prezentei

contestații și la motivul prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen.:

În preambulul cererii de contestație în anulare a fost indicat temeiul

de drept în baza căruia a fost formulată, respectiv cel prevăzută de art. 386 lit.

a) C. proc. pen., iar în cuprinsul motivării asupra admisibilității în

principiu cât și a temeiniciei acesteia s-a făcut referire exclusiv la temeiul

prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., pentru ca în final, după expunerea

și a motivelor pentru care se solicită rejudecarea recursului, să se indice

temeiul în drept ca fiind cel prevăzută de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Cu ocazia examinării în principiu a contestației în anulare, la

termenul din 14 ianuarie 2009, apărătorul ales a susținut doar motivul privind

nelegala citare a contestatorului - inculpat, prevăzută de art. 386 lit. a) C.

proc. pen., aspect sub care a și fost admisă contestația.

La soluționarea pe fond a contestației în

anulare, după vizualizarea

transcrierii dezbaterilor de la

judecata în recurs, apărătorul ales a încercat să motive contestația și pe un

alt temei, cel prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen.

, însă i s-au pus în vedere limitele în care

contestația a

fost admisă în principiu.

Nu în ultimul rând, se impune a fi precizat că notele scrise depuse prin

registratură la data de 26 martie 2009, în ziua ulterioară dezbaterilor și

pronunțării asupra contestației în anulare, în care se inserează și temeiul

prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., nu pot fi examinate, întrucât, pe

de o parte, au excedat motivelor invocate în cerere și limitelor în care fusese

admisă în principiu contestația în anulare, iar, pe de altă parte, s-ar încălca

principiul contradictorialității, statuat de art. 289 C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând și dispozițiile

art. 392 din același cod, va respinge contestația

în anulare, ca nefondată, și

îl va obliga pe contestator la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de

contestatorul condamnat G.C. împotriva deciziei penale nr. 3559 din 05

noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3374/1/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2009.