ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3559/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3559/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007 a respins

ca nefondate recursurile declarate de inculpații G.C. și M.I. împotriva

deciziei penale nr. 14/A din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Pitești.

Prin decizia nr. 2341

din 26 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost

admisă contestația în anulare formulată de inculpatul G.C. împotriva deciziei

nr. 3384 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, dispunându-se punerea în libertate a acestuia.

În aplicarea

dispozițiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora după

desființarea prin decizie a hotărârii a cărei anulare se cere, instanța

procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea

recursului, Înalta Curte, a acordat termen pentru rejudecarea recursului la data

de 11 septembrie 2008. La termenul pentru rejudecarea recursului, din 11

septembrie 2008 (fil. 71), inculpatul a lipsit, fiind prezent apărătorul ales

care a depus la dosar o copie a noului act de identitate a inculpatului,

eliberat la data de 01 iulie 2008

Cauza a fost amânată

la data de 9 octombrie 2008, termen la care s-a prezentat inculpatul și

apărătorul ales al acestuia. La acest termen, apărătorul ales a depus motive de

recurs (fil. 78-82), iar inculpatul, personal, a menționat că înțelege să se

prevaleze de dreptul la tăcere și nu dorește să dea declarație în fața

instanței de recurs, nefiind formulate alte cereri ori excepții.

Verificând hotărârile

atacate, potrivit art. 392 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 385/15 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 87/F din 14 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, cu privire la

inculpatul G.C. s-au dispus următoarele:

A fost respinsă

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de apărătorul

ales al inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a

fost condamnat inculpatul G.C. la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru

infracțiunea de înșelăciune.

S-a constatat că

prejudiciul produs de inculpat părții civile Casa de Asigurări de Sănătate

Vâlcea, a fost preluat de A.V.A.S., în baza O.U.G. nr. 95/2003 și a

Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003.

A fost admisă

acțiunea civilă și, în baza art. 14 C. proc. pen., precum și art. 998 și urm.

C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu de despăgubiri, către

partea civilă A.V.A.S., pentru partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate

Vâlcea, suma de 600.000 lei RON (noi) - (6.000.000.000 lei vechi), echivalentul

a 288.916,87 dolari SUA, plus dobânda legală și penalități de întârziere,

începând cu 30 mai 2000, pentru 150.000 lei - RON (1.500.000.000 lei - ROL -

vechi), cu 08 iunie 2000, pentru 250.000 lei - RON (2.500.000.000 lei - ROL -

vechi), cu 16 iunie 2000, pentru suma de 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei -

ROL - vechi), cu 10 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL -

vechi) și cu 21 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL -

vechi) și până la achitarea întregii sume.

Prima instanță a

constatat următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 66/P/2004 din 13 septembrie 2004, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1.

G.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

2.

D.V., arestat în altă cauză, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 și

art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.;

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 și

art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la

inculpatul G.C., în rechizitoriu s-a reținut că, la data de 30 mai 2000, s-au

încheiat 5 procese verbale de stingere a datoriilor în valoare de 6 miliarde

lei, având ca scop stingerea datoriei Exploatării Miniere de Carieră Berbești

față de Casade Asigurări de Sănătate Vâlcea (C.A.S. Vâlcea), care au fost

inițiate de inculpatul G.C., în calitate de director general la SC I.L.P. SA

București, care a făcut demersuri la Sucursalele de Distribuție la SC E. SA,

care și-a dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA București,

înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor.

C.A.S. Vâlcea a

urmărit încasarea creanțelor bugetare de la E.M.C. Berbești.

Ulterior, în

baza acestor acte, inculpatul a procedat la încasarea de bani și preluarea de

bunuri de la societățile incluse în circuitul compensării, fără să achite

sumele obținute la C.A.S. Vâlcea, prejudicind-o cu suma de 4.851.774.017 lei,

sumă pe care nu a achitat-o nici până la trimiterea în judecată.

Pentru soluționarea

cauzei penale, s-au luat declarații inculpaților, s-au solicitat relații de la

părțile vătămate-părți civile și de la societățile semnatare ale proceselor

verbale de stingere a datoriilor, s-a întocmit un raport de expertiză contabilă

și raporturi suplimentare la aceeași expertiză, s-a depus nota de prezentare

din 23 noiembrie 2001, întocmită de Serviciul de Audit Intern de la C.A.S.

Vâlcea, procesele verbale de constatare din 8 iunie și 10 octombrie 2001,

întocmite de Curtea de Conturi a României - Direcția de Control Financiar a

Județului Vâlcea, s-au depus referatele întocmite de C.A.S. Vâlcea la 21 martie

2001 și 2 iulie 2001, înregistrate sub nr. 1910 și, respectiv, nr. 3308, cu

propunerile pentru recuperarea pagubei, un alt proces verbal din 14 iunie, și

un altul din 29 septembrie 2001, cât și mai multe note de constatare ale C.A.S.

Vâlcea, note explicative de la salariați și colaboratori, au fost ascultați

martorii T.N., T.L., M.M., C.G., I.D., P.R., C.D., H.A., B.A.S., P.A., s-au

depus o serie de înscrisuri de la Registrul Comerțului București privind SC

I.L.P. SA București, cât și o serie de acte referitoare la starea de sănătate a

inculpaților.

În urma analizării

probelor administrate, prima instanță a reținut următoarele:

Serviciul de Audit

Intern al C.A.S. Vâlcea și Direcția de Control Financiar Vâlcea a Curții de

Conturi, au sesizat organele de urmărire penală cu producerea prejudiciului la

C.A.S. Vâlcea în urma întocmirii și derulării proceselor verbale de stingere a

datoriei Exploatării Miniere Carieră Berbești față de C.A.S. Vâlcea. S-au depus

cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor din 30 mai 2000 și anume:

- procesul verbal de

stingere a datoriilor între Craiova-Ișalnița - E.M.C. Berbești - C.A.S. Vâlcea

- SC I.L.P. SA București - SC S. Galați - S.D.E. Galați, pentru suma de

2.500.000.000 lei;

- procesul verbal de

stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Ișalnita - E.M.C. Berbești -

C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - SC C. SA Târnăveni - S.D.E. Tg.Mureș,

pentru 1.500.000.000 lei;

- procesul verbal de

stingere a datoriilor încheiat între Craiova Ișalnita - E.M.C. Berbești -

C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - SC M. SA Tg.Mureș - S.D.E. Tg.Mureș,

pentru 1.000.000.000 lei;

- procesul verbal de

stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Ișalnita - E.M.C. Berbești -

C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA București - CA A. SA Pitești - S.D.E. Pitești,

pentru 500.000 lei,

- procesul verbal de

stingere a datoriilor între Craiova - Ișalnita -E.M.C. Berbești - C.A.S. Vâlcea

- SC I.L.P. SA București - CA A. SA Pitești - S.D.E. Pitești, pentru suma de

500.000 lei.

Inculpatul a

recunoscut că, în calitate de director general al SC I.L.P. SA București a luat

inițiativa și a făcut demersurile necesare la Sucursalele de distribuție din

cadrul SC E. SA, care și-au dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA

București, înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor.

Inculpatul a precizat

că și-a luat obligația ca, prin aceste compensări, banii obținuți să fie virați

în contul C.A.S. Vâlcea pentru lichidarea datoriei pe care E.M.C. Berbești o

avea către aceasta.

La rândul său, E.M.C.

Berbești, prin cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor a urmărit

achitarea debitului ce îl avea, de 6 miliarde lei către C.A.S. Vâlcea, care

prin modalitățile normale de virare directă nu a putut să le achite din lipsă

de lichidități financiare.

Această situație de

fapt rezultă din relațiile date de societățile economice și instituțiile

bugetare implicate, din declarațiile date la urmărirea penală și în instanță de

către reprezentanții acestora, cât și din raportul de expertiză și completările

ulterioare al acestuia.

În contextul celor de

mai sus, inculpatul, în calitatea pe care și-a prezentat-o, de director general

la SC I.L.P. SA București, a participat atât la inițierea proceselor verbale de

stingere a datoriilor, dar și la circuitul de derulare în baza acestora.

Astfel, inculpatul a

încasat 2.500.000.000 lei de la SC S. SA Galați, prin SC C. SA Tecuci, pe baza

cererii de cedare de creanță nedatată și fără număr, formulată de SC I.L.I.P. SA

București, în baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 4721 din 5

iunie 2000, așa cum rezultă din ordinul de plată depus în copie la dosar,

stabilit și prin expertiza contabilă.

În baza unei adrese a

SC I.L.P. SA București, nedatată și fără număr, dar semnată de inculpat, «către

SC C. SA Tecuci, s-a solicitat ca suma de 767.000.000 lei să fie virată în

contul SC A.P.C. BRÂHĂNEȘTI, ea fiind o parte din suma transferată de SC S. SA

Galați, situație confirmată de martorii T.N., T.L., constatate și reținute și

prin expertiza contabilă, și adresele nr. 5746 din 8 iulie 2000, emisă de SC C.

SA Tecuci, și nr. 11999 din 30 iulie 2000, emisă de B.C.R., sucursala Tecuci.

In baza procesului

verbal de stingere a datoriilor nr. 27345 din 30 mai 2000, a achiziționat de la

SC C.F. SA Târnăveni cantitatea de 856 tone carbid în valoare totală de

1.351.774.017 lei, pe baza a 62 facturi fiscale, în perioada 6 iunie - 8 august

2000, pe care inculpatul, prin societatea al cărui director general era, le-a

facturat altor societăți din țară, la același preț din facturile de livrare de

la producător, marfa fiind achiziționată chiar de la poarta societății

producătoare - SC C.F. SA Târnăveni.

Prin virarea la preț

de producție, și la aceeași dată cu cumpărarea, se demonstrează că inculpatul a

fost interesat de intrarea în posesie, cât mai grabnic, a sumelor de bani și nu

a urmărit nici un moment obligația asumată anterior încheierii convențiilor,

respectiv stingerea datoriilor, scop în care cele 5 procese verbale au fost

încheiate.

Inculpatul a mai

încasat 1.000.000.000 lei de la SC M. SA Tg.Mureș la data de 10 iulie 2000,

prin ordin de plată nr. 650 și prin CEC la data 21 iulie 2000. De asemenea, a

mai încasat un miliard lei de la S.N.P. SA, sucursala A. Pitești, așa cum

rezultă din raportul de expertiză suplimentar efectuat în cursul cercetării

judecătorești și din actele depuse de A. la dosar.

S-a făcut dovada că,

prin adresa nr. 8961285 a SC I.L.P. SA București, fără dată, dar semnată de

inculpat în calitate de director general, înregistrată la A. Pitești la data de

16 iunie 2000, inculpatul a solicitat transferul soldului creditor de un

miliard lei în contul SC U.G. SRL Mărăcineni. Ca urmare a acestui demers,

inculpatul a dispus și de această sumă și, ca și în celelalte situații, nici o

sumă nu a fost virată către C.A.S. Vâlcea.

Inculpatul, în total,

și-a însușit 6 miliarde lei sau a dispus de ele în favoarea altora, fără să le

vireze în contul C.A.S. Vâlcea, conform obligației pe care și-a asumat-o și a

scopului pentru care s-au întocmit cele 5 procese verbale de stingere a

datoriilor, prejudicind astfel C.A.S. Vâlcea cu această sumă.

Inculpatul, la

urmărirea penală, a motivat că nu a virat banii obținuți din derularea

contractelor de stingere a datoriilor în favoarea C.A.S. Vâlcea, întrucât, la

sfârșitul anului 2000, a cesionat acțiunile pe care le deținea la SC I.L.P. SA

București în favoarea unui cetățean străin - iordanianul M.M.A.O., cesiune ce

s-a înregistrat la Registrul Comerțului pe numele acestuia, și nu a mai putut

să-și îndeplinească obligațiile.

La urmărirea penală

și în instanță s-au depus acte din care rezultă că acțiunile societății au fost

cesionate cetățeanului iordanian sus­menționat, dar nu de către inculpat,

pentru că el nu avea această calitate, ci de numita C.V. Operațiile cu privire

la cesionare se situează la circa 6-7 luni după ce inculpatul încheiase

procesele verbale de stingere a datoriilor, acționase în derularea lor,

încasase sumele de bani sau a dispus de ele nedepunându-le în favoarea C.A.S.

Vâlcea, dată care, așa cum s-a arătat, se plasează cu mult înainte de

cesionarea acțiunilor societății.

Din relațiile date de

Primăria Brăhănești, județul Galați, rezultă că inculpatul era rudă apropiată

cu numita C.V., dar aceasta figurează decedată încă din anul 1998 (fil. 152,

vol. I dosar urmărire penală). Inculpatul, în calitate de rudă apropiată, a

intrat în posesia actelor societății, iar actele despre care s-a făcut vorbire

în cuprinsul acestei sentințe, nu poartă semnătura administratorului.

Inculpatul, după

primele declarații date la urmărirea penală, deși și-a luat obligația de a se

prezenta atunci când va fi citat, nu s-a prezentat, sustrăgându-se de la

urmărirea penală, iar pe parcursul cercetării judecătorești nu s-a prezentat la

nici unul din termenele de judecată.

De asemenea, s-a mai

dovedit prin probatoriul administrat că nici societatea, al cărei director

general s-a prezentat că este, nu funcționa la data respectivă la sediul arătat

în acte (fil. 404-410, vol. I dosar urmărire penală).

În apărare, s-a

susținut că neexistând mijloace frauduloase, nefolosind nume sau calități

mincinoase, fapta nu putea fi încadrată juridic în infracțiunea de înșelăciune,

în varianta prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., în opinia apărării

încadrarea juridică fiind cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5)C.

pen., solicitându-se, în acest sens, schimbarea încadrării juridice. S-a mai

susținut că inculpatul nu a indus în eroare prin metodele specifice ale art.

215 C. pen., că nu are vinovăție penală și că neachitarea sumelor obținute în

baza proceselor verbale de stingere a datoriilor se poate rezolva într-un

litigiu comercial sau pe cale amiabilă, solicitându-se achitarea.

Apărările

inculpatului au fost înlăturate de prima instanță, reținându-se vinovăția

acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune, în varianta prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 41 alin.

(2) C. pen., iar cererea de schimbare a încadrării juridice, în sensul arătat,

a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că:

Infracțiunea de

înșelăciune, reglementată de art. 215 alin. (3) C. pen., consacrată în

literatura de specialitate ca „înșelăciune în convenții" constă în

"inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii

sau executării unui contract săvârșită în așa fel încât, fără această eroare,

cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile

stipulate".

Din conținutul

reglementării rezultă că atât acțiunea de inducere în eroare, cât și acțiunea

de menținere în eroare poate avea loc cu prilejul încheierii sau executării

contractului.

Pentru existența

înșelăciunii în convenții este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să

se fi produs în așa fel încât, fără acea eroare, cel înșelat nu ar încheiat sau

executat contractul. Cu alte cuvinte, promisiunile făcute să fi fost

determinante, iar nerespectarea să fi fost făcută cu scopul de a obține pentru

el sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a produs o pagubă,

cerință prevăzută în alin. (1) al art. 215 C. pen.

Pentru forma agravată

a alin. (2) al art. 215 C. pen., înșelăciunea trebuie realizată prin folosire

de nume, calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase. Dacă mijlocul

fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile de la

concursul de infracțiuni.

Mijloace frauduloase,

în afara celor expres arătate de lege, sunt considerate orice mijloace de

inducere în eroare, care, fără a constitui, prin ele însele, infracțiuni, au

însă aparență de veridicitate, fie prin ele însele, fie datorită împrejurărilor

cu care sunt corelate.

În speță, reține

prima instanță, prin probatoriul administrat s-a făcut dovada că inculpatul a

acționat încă de la început cu intenția de a obține mijloace materiale injuste

și să producă pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Folosindu-se de o funcție de

director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de

a-și crea situația premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le

părților vătămate convingerea că prin încheierea și derularea lor banii

obținuți îi va achita la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în

lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu se încheiau. Această convingere

fiind determinantă atât în încheierea, cât și în derularea celor 5 procese

verbale de stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar

derularea nu avea loc.

S-a mai reținut că

inculpatul a luat inițiativa încheierii acestor procese verbale și s-a implicat

în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor

și, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au demonstrat că

inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că

a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparența

lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor și crearea

prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca

acela al asigurărilor de sănătate a populației.

În final, instanța de

fond a reținut și că nu este neînsemnată nici cesionarea acțiunilor societății

către o altă persoană, cetățeanul iordanian M.M.A.O., care, la scurt timp, a și

declanșat procedura de faliment a societății. Oricum, la data cesionării

acțiunilor prejudiciul era produs, inculpatul și-a însușit valorile la datele

arătate în cuprinsul sentinței, și care se situează la 6 - 7 luni anterior

cesionării acțiunilor, în condițiile în care el nu avea calitatea de asociat,

numita C.V. era decedată, iar el, în baza relației de rudenie care a avut-o cu

această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în

anul 1998 - fil. 152 vol. I, dosar urmărire penală).

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că nu se poate reține existența unei simple neexecutări a

unei obligații luate în cazul unei convenții civile și că faptele sale nu ar

avea caracter penal, pentru a se dispune achitarea, în condițiile în care s-a

dovedit că inculpatul a acționat prin mijloacele arătate mai înainte, cu

intenția vădită de a obține mijloace materiale injuste, producând un prejudiciu

deosebit de grav părții civile C.A.S. Vâlcea, de 6 miliarde lei.

La aplicarea

pedepsei, prima instanță a avut în vedere, printre altele, limitele de pedeapsă

prevăzute de lege (de la 10 la 20 de ani închisoare), cuantumul prejudiciului,

faptul că el a fost produs în paguba C.A.S. Vâlcea (care asigură

disponibilități financiare pentru sănătatea publică, agravându-i

disfuncționalitățile financiare), faptul inculpatul că nu a luat măsuri de

repararea pagubei, dar, în același timp, a avut în vedere și că acesta nu a mai

fost condamnat.

Sub aspectul laturii

civile, s-a reținut că prejudiciul de 6 miliarde lei a fost produs în paguba

C.A.S. Vâlcea, care - în baza O.U.G. nr. 95/2003 și a Protocolului nr. 31 din

14 iulie 2003 - a fost preluat de A.V.A.S. și care s-a constituit parte civilă

cu suma de mai sus, solicitând obligarea la plata întregii sume, a dobânzilor

și penalităților de întârziere.

În consecință, prima

instanță, a admis acțiunea civilă exercitată și a dispus obligarea inculpatului

la plata sumelor, în sensul arătat anterior.

Prin aceeași

sentință, prima instanță a dispus și cu privire la situația juridică a

inculpaților D.V. și M.I., aspectele respective intrând, în prezent, sub

autoritatea lucrului judecat.

Împotriva sentinței,

apărătorul ales al inculpatului a declarat apel (fil. 325, dosar apel).

În motivarea

apelului, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte (fil. 404-407),

critici expuse și cu ocazia dezbaterilor (fil. 431 verso -432). Astfel:

-

s-a cerut schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., prin

excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (neexistând mijloace frauduloase ori

alte modalități faptice din cele prevăzute de acest aliniat) și restituirea

cauzei la prima instanță pentru discutarea acestei încadrări juridice;

-

s-a solicitat achitarea inculpatului pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. deoarece sunt

contracte și activități comerciale, sancționabile numai de legea comercială ori

civilă, neexistând vinovăție penală;

-

în subsidiar, apreciindu-se că pedeapsa aplicată este

prea mare, s-a solicitat reducerea acesteia deoarece inculpatul nu are

antecedente penale, a fost audiat în timpul urmăririi penale, recunoscând

întocmirea actelor și derularea activităților comerciale, apreciind că este

nevinovat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, este căsătorit și are copii în

întreținere.

În apel, proba

propusă de apărătorul ales al inculpatului, la termenul când au avut

dezbaterile, a fost cea referitoare la efectuarea unei noi expertize, probă

respinsă de instanță - după punerea în discuție contradictorie - ca nefiind

utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei. De asemenea, la ultimul termen

acordat, instanța de apel a respins cererea apărătorului de amânare pentru

ascultarea inculpatului, reținând că acesta nu s-a prezentat în apel, iar

solicitarea a fost transmisă printr-un intermediar apărătorului, în final

nefiind propuse alte probe și nici formulate alte cereri (fil. 431-431 verso,

dosar apel).

Curtea de Apel

Pitești, prin decizia penală nr. 14/A din 24 ianuarie 2006, a respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpații G.C. și M.I.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a

reținut corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și a stabilit în mod

corespunzător încadrarea juridică a faptelor săvârșite de aceștia. Inculpatul G.C.

și-a însușit suma de 6 miliarde de lei, nevirând-o în contul C.A.S. Vâlcea

conform obligației pe care și-a asumat-o și a scopului pentru care s-au

întocmit cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor.

S-a apreciat că

apărările inculpatului au fost corect înlăturate, reținându-se vinovăția penală

a acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune, cu încadrarea juridică dată de

către prima instanță, deoarece:

Pentru existența

înșelăciunii în convenții este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să

se fi produs în așa fel, încât fără acea eroare cel înșelat nu ar fi încheiat

sau executat contractul. Pentru forma agravată a alin. (2) al art. 215 C. pen.,

înșelăciunea trebuie făcută prin folosire de nume, calități mincinoase, ori

alte mijloace frauduloase. Mijloacele frauduloase sunt considerate acelea care sunt

apte să inducă în eroare, având o aparență de veridicitate, fie prin ele

însele, fie datorită împrejurărilor cu care sunt corelate. în speță, în mod

corect prima instanță a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția de a

produce o pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. în acest scop, s-a folosit de o

funcție de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a

preocupat a-și crea situația premisă, respectiv încheierea proceselor verbale,

creând convingerea partenerilor că, prin derularea banilor obținuți, se vor

achita datoriile către C.A.S. Vâlcea. În lipsa acestei convingeri, procesele

verbale nu se încheiau. Inculpatul a luat inițiativa încheierii acestor procese

verbale și s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra

în posesia bunurilor și respectiv a sumelor de bani.

Din probele

administrate rezultă, în opinia instanței de apel, că inculpatul a luat banii

de fiecare dată fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea și că a fost preocupat să

valorifice foarte repede produsele, chiar în aparența lipsei de profit, tocmai

pentru a urgenta obținerea banilor și crearea prejudiciului în cuantumul mai

sus amintit.

Î

n concluzie, instanța de prim control judiciar a

apreciat că nu se poate reține că aceste fapte nu au caracter penal, ci numai

un caracter comercial.

De asemenea, cu privire la pedepsele aplicate celor 2 apelanți - inculpați,

instanța de apel a constatat că acestea au fost corect individualizate judiciar

(cuantum și modalitate de executare), prin aplicarea criteriilor prevăzute de

art. 72 C. pen. (gradul de pericol social concret ridicat, modalitatea de

săvârșire și prejudiciul mare produs prin activitatea infracțională) și,

totodată, că acestea respectă principiul proporționalității, în sensul că sunt

adecvate situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.

Î

mpotriva acestei decizii, apărătorul ales al

inculpatului G.C. a declarat recurs (fil. 4), acesta fiind respins ca nefondat

prin decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007 (dosar nr. 4742/1/2006).

Î

n recurs, primul set de motive scrise au fost depuse

pentru termenul din 9 iunie 2006 (fil. 30-33), iar cel de-al doilea set pentru

termenul din 22 iunie 2007 (fil. 92-95), în acestea nefiind invocate critici

referitoare la citarea inculpatului la judecarea apelului ori la judecarea

cauzei în primă instanță.

Conform motivelor scrise de recurs, susținute și cu ocazia dezbaterilor,

apărătorii aleși ai inculpatului au criticat hotărârile atacate prin raportare

la cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 10, 14, 17, 17/1 și 18 C.

proc. pen., (fil.30-33, fil. 92-95), criticile în recurs fiind, în esență,

aceleași cu cele din apel.

La al doilea termen acordat pentru rejudecarea recursului, respectiv la

termenul dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar motive

scrise de recurs (fil. 78-82), expuse și verbal în cursul dezbaterilor, prin a

solicitat casarea ambelor hotărâri și, după caz, fie restituirea cauzei la

procuror (cu motivarea că rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul

ierarhic superior, ceea ce atrage nulitatea actului de sesizare), fie

rejudecarea cauzei în primă instanță (cu motivarea că inculpatul nu a fost

corect citat și, în consecință, nu a avut cunoștință despre judecarea

dosarului, că apărătorul nu a fost angajat de inculpat, și că minuta deciziei

este lovită de nulitate deoarece nu conține mențiunea că a fost pronunțată în

ședință publică, susținându-se că aceasta nu există.

Înalta Curte constată că, atât cu ocazia judecării recursului, cât și a

rejudecării acestuia, nu au fost formulate alte cereri, cu ocazia rejudecării

recursului inculpatul declarând că înțelege să se prevaleze de „dreptul la

tăcere" [art. 385/14 alin. (1)/ 1 C. proc. pen.].

Motivele de recurs se vor

examinate în ordinea posibilelor efecte juridice asupra hotărârilor atacate

(motive care se referă la nulități și motive care privesc fondul cauzei):

Susținerile apărării

inculpatului în sensul că nu a fost corect citat și nu a avut cunoștință despre

judecarea cauzei (în fond și în apel) sunt infirmate de actele și lucrările

dosarului, astfel:

Ascultat la data de 18 iulie

2002, atât în declarația olografă, cât și în cea consemnată pe formular, ambele

date în fața organelor de poliție, și în prezența unui apărător, acesta a

menționat domiciliul în orașul Tg.-Mureș, (fil. 129-134, fil. 126 -128, vol.

I,

dosar

urmărire penală), această adresă fiind comunicată și de S.E.I.P. (fil. 141-

pct.6, fil. 147-148 voi.

I,

dosar urmărire penală).

În aceeași declarație

olografă, inculpatul a menționat că i s-a pus în vedere că este cercetat în

legătură ou relațiile comerciale pe care le-a avut în calitate de Director

General al SC I.L.P. SA din București, în cursul anului 2000, cu C.A.S. Vâlcea,

SC O. SA Vâlcea și EM BERBEȘTI, și că i s-a oferit dreptul de a fi apărat,

fiind asistat de un avocat (fil. 129 dosar urmărire penală, vol. l).

De asemenea, în ambele

declarații, acesta a menționat că se va prezenta ori de câte ori va fi

solicitat de organele de poliție pentru a da lămuriri în cauza în care este

cercetat (fil. 128 și fil. 134 dosar urmărire penală, vol. l).

În conținutul acestei

obligații asumate, de a se prezenta ori de câte ori va fi solicitat pentru a da

lămuriri în cauza în care este cercetat, trebuie inclusă și obligația de a

încunoștința organele judiciare despre eventuala schimbare a domiciliului,

adresei ori reședinței, în caz contrar însăși obligația de prezentare la

chemarea organelor judiciare ar fi rămas fără eficiență juridică, ca și aplicarea

dispozițiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen.

În cursul urmăririi penale și

al judecății, inculpatul nu a încunoștințat organele judiciare că și-a schimbat

adresa.

Pentru primul termen de

judecată în fond, inculpatul a fost citat la adresa indicată organelor

judiciare în declarațiile sale (fil. 31 dosar fond), acesta depunând prin

registratura Tribunalului Vâlcea, la data de 11 octombrie 2004, o cerere scrisă

prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător (fil. 37,

dosar fond).

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecății cauzei în primă

instanță, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art.

172 alin. (7) C. proc. pen.

Î

n cursul judecății în primă instanță, inculpatul a

fost citat la adresa indicată organelor judiciare, iar ulterior, la cererea

apărătorului ales (cerere scrisă - fil. 94 și solicitare verbală în fața

instanței - fil. 95 verso dosar fond, cerere prin care s-a solicitat ca

efectuarea actelor de procedură privind pe inculpat să se facă la adresa

cabinetului său avocațial), a fost citat la sediul cabinetului acestuia, cerere

formulată în exercitarea drepturilor procesuale.

După formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat aspecte

legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile.

Din conținutul încheierilor de ședință rezultă că apărătorul ales, la

termenele din 2 februarie 2005 (fil. 116 dosar fond) și 2 martie 2005 (fil. 153

dosar fond) a arătat că a luat legătura cu inculpatul, acesta urmând să se

prezinte la instanță și, respectiv, că va face demersuri pentru ca acesta să se

prezinte la instanță.

Adresa indicată de inculpat organelor judiciare rezultă și din alte

înscrisuri depuse la dosar (fil. 56, fil. 127 - dosar fond).

De asemenea, actele și lucrările dosarului instanței de apel nu confirmă

criticile apărării cu privire la citarea inculpatului, astfel:

Î

n urma emiterii citației pentru primul termen de

judecată în apel inculpatul a depus, la data de 5 septembrie 2005, prin

registratura Curții de Apel Pitești, o cerere scrisă prin care a solicitat

acordarea unui nou termen în vederea angajării unui avocat și pregătirii

apărării (fil. 339, dosar apel).

Având în vedere cele menționate în încheierea din 27 septembrie 2005

(fil. 355, dosar apel), instanța a dispus citarea inculpatului, pentru

termenele următoare, la adresa indicată de acesta organelor judiciare (dovezile

de citare - fil. 362, 372, 383, 396, 401).

Ulterior, în raport cu depunerea la dosar de către apărătorul ales a

înscrisurilor de la fil. 363 și 366, /s-a dispus ca, pe lângă citarea

inculpatului la adresa indicată de acesta organelor judiciare, să se emită

citații și la sediul cabinetului avocațial al apărătorului acestuia.

Conform încheierii din 08 noiembrie 2005 (fil. 375, dosar apel), apărătorul

ales a solicitat ca citarea inculpatului să se facă numai la domiciliul

acestuia (dovezile de citare - fil. 383, 396).

Pentru termenul din 17 ianuarie 2006 (fil. 431, dosar apel), dată la

care au avut loc dezbaterile în apel, la dosar au fost restituite dovezile de

citare a inculpatului la adresa indicată organelor judiciare (fil. 401, dosar

apel) și la sediul apărătorului ales (fil. 400, dosar apel).

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecării apelului, apărătorul

ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C.

proc. pen.

În apel, nici inculpatul și

nici apărătorul ales nu au indicat o altă adresă pentru citare, cu ocazia

judecării cauzei în apel nefiind invocate alte aspecte legate de citare.

Același domiciliu al inculpatului este menționat și în adresa emisă de

A.N.P. - Penitenciarul București-Jilava (fil. 6, dosar nr. 3374/ 1/2008).

Î

n consecință, susținerile apărării potrivit cărora

inculpatul nu a fost corect citat și nu a avut cunoștință despre judecarea cauzei,

în fond și în apel, nu sunt întemeiate.

Neîntemeiată este și critica referitoare la necitarea inculpatului în jud.

Galați, deoarece, pe de o parte, acesta este locul nașterii sale, iar pe de

altă parte, inculpatul nu a făcut cunoscută această adresă ca fiind cea la care

locuiește ulterior anului 2002, după indicarea domiciliului în declarațiile din

18 iulie 2002.

Este neîntemeiată și critica referitoare la angajarea apărătorului,

același avocat care s-a prezentat la etapele judecării cauzei.

Așa cum s-a menționat, pentru primul termen de judecată, atât în primă

instanță, cât și în apel, inculpatul a depus, prin serviciul registratură al

instanțelor, cereri scrise (fil. 37 dosar fond, fil. 339 dosar apel), prin care

a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.

Având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție și art. 6

alin. (1) și (4) C. proc. pen., instanțele au încuviințat cererile inculpatului

care, astfel, a avut posibilitatea de a-și

angaja un apărător ales,

la dosar fiind depuse delegațiile avocațiale (fil. 56 dosar fond, fil. 366, 379

dosar apel).

Dreptul inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție, art. 6, art. 171 și art. 174 C.

proc. pen., principiile și regulile de bază ale relației dintre avocat și

client fiind reglementate prin dispozițiile art. 113, art. 116, art. 125, art.

127 și art. 131 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecății,

apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat și să exercite drepturile

procesuale ale acestuia.

Î

n aplicarea acestor dispoziții legale, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, în fond și în apel, apărătorul ales

al inculpatului a avut posibilitatea și a exercitat toate drepturile procesuale

ale acestuia prin formularea cererilor de probațiune în apărare și depunerea

unor probe la dosar (înscrisuri), participarea la cercetarea judecătorească și

administrarea probelor, formularea cererilor de amânare a judecății pentru

imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului,

formulării cererii de recuzare, cererilor de declarare a apelului și recursului

pe fondul cauzei, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la

termenele de judecată, punerea de concluzii orale și scrise etc.

Formularea de către inculpat a cererilor scrise de amânare a cauzei în

vederea angajării unui apărător (în care se menționează instanța pe rolul

căreia se află dosarul, numărul dosarului și termenul de judecată - fil. 37,

dosar instanță fond, fil. 339, dosar apel), depunerea acestora la dosar prin

registratura instanțelor respective, precum și angajarea apărătorului ales,

sunt activități procesuale care infirmă susținerile actuale ale acestuia.

Angajarea aceluiași avocat pentru toate etapele judecării cauzei (care,

astfel, a avut posibilitatea de a cunoaște întreaga evoluție a procesului,

toate actele și lucrările dosarului etc.) a fost, de asemenea, o opțiune cu

privire la exercitarea drepturilor sale procesuale, inclusiv a dreptului de

apărare.

Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la nulitatea minutei

deciziei pronunțată în apel și la nulitatea rechizitoriului.

Minuta deciziei pronunțată in apel se află la fil. 324 verso din dosarul

instanței de apel și are conținutul legal în raport cu soluția adoptată

(respingerea apelurilor ca nefondate, obligarea apelanților la plata

cheltuielilor judiciare și menționarea dreptului de recurs).

Lipsa mențiunii din minută cu privire la pronunțarea în ședință publică

nu atrage nulitatea absolută a acesteia, legea prevăzând obligativitatea

pronunțării hotărârii în ședință publică [art. 310 alin. (1) C. proc. pen.] iar

dispozițiile art. 309 C. proc. pen., potrivit cărora minuta trebuie să aibă

conținutul prevăzut de lege pentru dispozitivul hotărârii, nu sunt de natură să

justifice critica apărării.

Înalta Curte

de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. XIII din 5 februarie

2007 (M. Of. nr. 733 din 30 octombrie 2007) s-a pronunțat cu privire la acest

aspect, statuând că lipsa mențiunii atrage nulitatea relativă a hotărârii în

condițiile legii, și numai atunci când se dovedește că s-a produs o vătămare ce

nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cauză,

inculpatului nu i s-a produs nici-o vătămare procesuală care să justifice

anularea hotărârii (pronunțată la data de 14 iulie 2005), cererea de apel fiind

expediată la data de 15 iulie 2005 (iii.326 dosar apel) și înregistrată în ziua

de 18 iulie 2005 (fil. 325 dosar apel), în termenul prevăzut de lege.

Urmărirea

penală nu a fost efectuată de procuror (referat de terminare a urmăririi penale

- fil. 1-15, vol.

I,

dosar urmărire penală), procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a supravegheat urmărirea penală

și a emis rechizitoriul nr. 66/P/2004 la data de 13 septembrie 2004, astfel că,

în raport cu dispozițiile legale existente la data respectivă, critica apărării

privind actul de sesizare este neîntemeiată.

Sunt

neîntemeiate și criticile referitoare la nepunerea în discuție a schimbării

încadrării juridice a faptei și nepronunțarea asupra probei solicitate

(refacerea expertizei).

Din încheierea

de dezbateri în primă instanță (fil. 300-302, pag. 1-2 a încheierii) rezultă că

apărătorul inculpatului a solicitat refacerea expertizei, instanța a pus în

discuție contradictorie această cerere (ascultând concluziile procurorului și

celorlalte părți) și apoi, motivat, a respins administrarea acestei probe

(reținând că expertul a răspuns tuturor obiectivelor solicitate de apărarea

inculpatului și de către instanță).

Se reține și

că, la cererea apărătorului ales al inculpatului, instanța a încuviințat

completarea raportului de expertiză, fiind întocmit raportul suplimentar de

completare la expertiza contabilă (fil. 196-199, dosar fond).

În apel, proba

propusă de apărătorul ales al inculpatului, la termenul când au avut

dezbaterile, a fost cea referitoare la efectuarea unei noi expertize, probă

respinsă de instanță - după punerea în discuție contradictorie - ca nefiind utilă,

concludentă și pertinentă soluționării cauzei. De asemenea, la ultimul termen

acordat, instanța de apel, după punerea în discuție contradictorie, a respins

cererea apărătorului de amânare pentru ascultarea inculpatului, reținând că

acesta nu s-a prezentat în apel, iar solicitarea a fost transmisă printr-un

intermediar apărătorului, în final nefiind propuse alte probe și nici formulate

alte cereri (fil. 431-431 verso, dosar apel),

Potrivit

încheierii de dezbateri în primă instanță (pag. 4 a încheierii), rezultă că

apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei -

prin excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen., instanța a pus în discuție

contradictorie această cerere (pag. 5 a încheierii), fiind consemnate

concluziile procurorului și celorlalte părți, iar prin hotărârea pronunțată

(prin sentință - în considerente, pag. 5 și dispozitiv, pag. 10) s-a pronunțat

asupra cererii (prin respingerea acesteia).

Neîntemeiată

este și critica referitoare la încadrarea juridică a faptei, solicitându-se

excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen., critică care trebuie analizată și în

legătură cu apărarea inculpatului potrivit căreia, în cauză, „sunt doar

contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăția penală a

acestuia".

Este adevărat

că în orice relație patrimonială fiecare parte trebuie să fie diligentă, să

pună toată atenția și grija pentru a-și apăra în mod onest interesele; există

însă o limită peste care, în locul diligentei, în mod firesc trebuie să

intervină și bună-credința și o corespunzătoare încredere în comportarea celor

două părți.

Prin

incriminarea faptelor în dispozițiile art. 215 C. pen., sunt ocrotite acele

relații sociale de ordin patrimonial a căror formare, desfășurare și dezvoltare

implică existența unui minim de bună-credință, garanție pentru un minim

corespunzător de încredere.

În principiu,

un mijloc este considerat fraudulos atunci când are aparența unui mijloc

veridic, adică a unui mijloc care în mod obișnuit inspiră încredere și înlătură

orice bănuială (prezentarea unui act scris, oferirea unei garanții reale sau

personale, exhibarea unor lucruri de valoare, invocarea unor importante relații

etc), dar care în realitate este mincinos, printre cele mai folosite fiind

numele și calitățile mincinoase pe care și le dă făptuitorul.

Instanța de

fond, cât și cea de apel au motivat realizarea cerințelor alin. (2) al art. 215

C. pen. (pag. 6-7 a sentinței, pag. 4 a deciziei), arătându-se că, în speță,

s-a făcut dovada că inculpatul a acționat, încă de la început, cu intenția de a

obține mijloace materiale injuste și de a produce o pagubă în patrimoniul

C.A.S. Vâlcea. Astfel, s-a reținut că folosindu-se de o funcție de director

general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-și crea

situația premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părților

vătămate convingerea că, prin încheierea și derularea lor, banii obținuți îi va

achita la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei

convingeri, procesele verbale nu s-ar fi încheiat, această convingere fiind

determinantă atât în încheierea, cât și în derularea celor 5 procese verbale de

stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu

avea loc. S-a mai reținut că inculpatul a luat inițiativa încheierii acestor

procese verbale și s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru

a intra în posesia bunurilor și, respectiv, a sumelor de bani. Probele

administrate au demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără

să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare

repeziciune produsele, chiar în aparența lipsei de profit, tocmai pentru a

urgenta aproprierea banilor și crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un

domeniu public deosebit de sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a

populației.

Ambele

instanțe au reținut că nu este lipsită de semnificație împrejurarea că s-a

procedat la cesionarea acțiunilor societății către o altă persoană, cetățeanul

iordanian M.M.A.O., persoană care, la scurt timp, a și declanșat procedura de

faliment a societății, și că, oricum, la data cesionării acțiunilor prejudiciul

era produs, inculpatul și-a însușit valorile la datele arătate în cuprinsul

sentinței, și care se situează anterior cesionării acțiunilor, în condițiile în

care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza

relației de rudenie care a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia

documentelor (persoana fiind decedată în anul 1998 - fil. 152 vol. I dosar

urmărire penală).

Sub aspectul

încadrării juridice a faptei, se reține și incidența Deciziei nr. XIV din 22

mai 2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație potrivit căreia, în

aplicarea art. 146 C. pen., în cazul infracțiunii continuate, caracterul de

„consecințe deosebit de grave" se determină prin totalizarea pagubelor

materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acțiunile

sau inacțiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective

a infracțiunii (M. Of. nr. 6 din 4 ianuarie 2007).

Critica

referitoare la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.

este neîntemeiată.

Conform art. 385/9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare

gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din

compararea faptelor reținute cu probele administrate.

În concret,

apărarea a apreciat că instanțele au reținut greșit că probatoriul administrat

ar releva intenția de inducere în eroare și prezentarea de nume sau calități

mincinoase, ori folosirea altor mijloace frauduloase. S-a susținut că probele

administrate nu au dovedit că inculpatul a exercitat o activitate de inducere

în eroare, nu a prezentat fapte mincinoase și că, în consecință, sunt doar

contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăția penală a

acestuia.

Particularitatea

cauzei, având în vedere modalitatea concretă de realizare a activității

infracționale, constă în aceea că probațiunea este realizată, în principal,

prin probe scrise (înscrisuri - aflate în vol.

I

-

V)

și

probe tehnico-științifice (expertiză contabilă, inclusiv completările și

suplimentele ulterioare - vol.VI-VIII dosar urmărire penală, vol.

IX

-

dosar primă instanță), condițiile întocmirii înscrisurilor fiind confirmate și

de persoanele ascultate (vol. I, dosar urmărire penală, vol.

IX,

dosar

primă instanță) din care rezultă situația de fapt expusă anterior, în apel

neefectuându-se probe noi.

Aspectele

referitoare la împrejurările întocmirii acestor acte, dovedite prin

înscrisurile dosarului și depozițiile persoanelor audiate în cauză, se

coroborează și cu declarațiile date în prezența unui apărător (fil. 126-128,

fil. 129-134, vol.

I,

dosar urmărire penală), susținându-se, pe de

o parte, că nu a mai onorat obligațiile contractuale față de C.A.S. Vâlcea

deoarece, la finele anului 2000, s-a retras din societate, iar pe de altă

parte, că nu a avut intenția de fraudare, apărări înlăturate pentru motivele

arătate.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că SC I.L.P. SA, cu număr de înmatriculare

J/40/9816/1996 din 25 noiembrie 1996 (având ca obiect de activitate declarat -

comerț cu ridicata al produselor textile), a avut ca asociați pe numiții C.V. și

M.M.A.O., ultimul bilanț depus la O.R.C. este cel pentru anul fiscal 1998,

ultima actualizare la RC -24 martie 2003, administrator fiind cetățeanul

iordanian (fil. 393-394, 410-414, vol. I dosar urmărire penală). De asemenea,

din înscrisul existent la fil. 152, vol. I dosar urmărire penală, rezultă că

numita C.V. a decedat la data de 25 iunie 1998, soțul acesteia (C.C.) fiind

fratele numitei C.V., care, la rândul ei, este mama lui G.C. (fil. 153, vol. I

dosar urmărire penală). Cu privire la sediul societății, din actele dosarului

rezultă că a fost încheiat un contract de închiriere pentru 1 an, în perioada 7

decembrie 2000-7 decembrie 2001, însă nu a funcționat la această adresă (fil.

408, fil. 404-405, voi.

I

dosar urmărire penală), procesele verbale de

stingere a datoriilor fiind încheiate la data de 30 mai 2000.

Înscrisurile,

în copie, depuse de apărare în cursul judecății (fil. 128-151, dosar instanță

fond) privesc finele anului 2000 (luna decembrie 2000), dată ulterioară

faptelor ce formează obiectul cauzei (30 mai 2000).

În consecință,

se constată că nu există o contradicție, în sensul art. 385/15 pct. 18 C. proc.

pen., între probatoriul administrat și situația de fapt reținută de instanța de

fond și, respectiv, confirmată de instanța de apel.

Neîntemeiată

este și critica referitoare la pedeapsa aplicată.

Se susține că

este justificată cererea de reducere a pedepsei deoarece inculpatul nu are

antecedente penale, a fost audiat în timpul urmăririi penale, recunoscând

întocmirea actelor și derularea activităților comerciale, apreciind că este

nevinovat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, este căsătorit și are copii

minori în întreținere.

În

conformitate cu dispozițiile art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse Casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de

partea speciala, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Infracțiunea

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat (înșelăciune care

a avut consecințe deosebit de grave) este sancționată cu închisoare de la 10 la

20 de ani, prin consecințe deosebit de grave înțelegându-se, potrivit art. 146

C. pen., o pagubă materială mai mare de 200.000 lei (respectiv, 2 miliarde lei

vechi).

Prima

instanță a reținut, pentru individualizarea pedepsei, printre altele, cuantumul

ridicat al prejudiciului, particularitatea acestuia - prejudiciul fiind produs

în dauna C.A.S., instituție care asigură disponibilități financiare pentru

sănătatea publică, agravându-i disfuncționalitățile financiare - împrejurarea

că inculpatul nu a luat măsuri pentru repararea prejudiciului, și a aplicat

acestuia o pedeapsă de 11 ani închisoare, pedeapsă orientată către minimul

special al textului incriminator (10 ani închisoare) și confirmată de instanța

de apel.

Față de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 392 alin. (1) C. proc. pen. raportat

la art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul

inculpatului.

Din pedeapsa

aplicată se va deduce durata executată în baza mandatului de executare a

pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 87/F din 14 iulie 2005 a

Tribunalului Vâlcea.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN