Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2150/2009

HOTĂRÂRE
09.06.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2150/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petentul B.F. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 207 din 23 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 3409.4/110/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Invocând prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen., sus-numitul contestator arată că după pronunțarea deciziei în apel de Curtea de Apel Bacău, a participat în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la primul termen de judecată, a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător. Instanța i-a admis cererea, iar contestatorul a încheiat contract de asistență juridică cu avocatul A.C. Întrucât acesta a fost în imposibilitate să-l reprezinte din motive medicale, fratele său a angajat alți avocați, dar cu toate acestea la termenul la care s-a judecat cauza, 23 ianuarie 2009, apărătorii aleși nu s-au prezentat, interesele sale fiind apărate de un avocat din oficiu.

Contestatorul consideră că instanța de recurs trebuia să-l citeze la ultimul domiciliu cunoscut pentru a fi prezent la ședința de judecată în scopul exercitării dreptului la apărare și pentru a-și exprima în mod expres acordul cu privire la recursul declarat. Printr-o cerere separată - semnată de unul dintre apărătorii aleși, contestatorul își suplimentează motivele contestației în anulare, invocând prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen., susținând că a fost în imposibilitate de a se prezenta în instanță la termenul din 23 ianuarie 2009, deoarece a fost internat în spital în stare de urgență. Examinând motivele invocate de contestatorul B.F., Înalta Curte constată că demersul judiciar al acestuia este inadmisibil și urmează a fi respins, ca atare.

Din dosarul cu nr. 3409.4/110/2007 al instanței supreme rezultă că înaintea primului termen de judecată în recurs (13 iunie 2008), B.F. a depus o cerere datată 27 mai 2008 ( fila 16), prin care a solicitat acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător. Prin încheierea din 13 iunie 2009, instanța a admis cererea și a acordat termen la 12 septembrie 2008 ( fil. 39-40). Inculpatul a încheiat contract de asistență juridică cu avocatul A.C. (împuternicire avocațială fil. 69), care a depus motivele de recurs ( fil. 63-68). Acesta a solicitat acordarea unui nou termen, fiind în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale (fil. 74), atașând adeverință medicală. Prin încheierea de ședință din 12 septembrie 2008, dată la care B.F., atunci recurent a fost prezent, instanța a admis cererea și a amânat cauza la 24 octombrie 2008. Avocatul ales a formulat o nouă cerere de amânare (fil.

102), invocând, din nou, motive medicale. Prin încheierea din 24 octombrie 2008 (fil. 109-110), Înalta Curte de Casație și Justiție, a amânat cauza și a fixat un nou termen de judecată la data de 21 noiembrie 2008. Înaintea acestui termen, avocatul ales, al recurentului B.F. a depus o scrisoare prin care a arată că nu se poate prezenta în instanță, urmând ca interesele clientului său să fie apărate de un alt avocat ( fil.137). Acesta a fost avocat A.M. (împuternicire avocațială fil. 139), în plus fiind numit și un apărător din oficiu ( fil. 138). La termenul de judecată din 21 noiembrie 2008, luând act de cererea formulată de apărătorul ales de pregătire a apărării, instanța a fixat termen la 23 ianuarie 2009 ( fil.

146). Recurentul B.F. a angajat alți doi apărători aleși (fil.167), iar instanța a desemnat și un apărător din oficiu în persoana lui P.A. ( fil.168). La termenul din 23 ianuarie 2009 când s-a judecat cauza, procedura a fost legal îndeplinită. Recurentul B.F. a lipsit, ca și avocații aleși, fiind prezent apărătorul din oficiu, care a pus concluzii (fil. 170). Rezultă deci că B.F. a avut cunoștință de judecarea recursului, că interesele sale au fost reprezentate atât de apărători aleși, cât și din oficiu. Faptul că, luând act de cererile sale repetate, instanța a amânat de mai multe ori judecata, iar la termenul din 23 ianuarie 2009, avocații aleși, nu s-au prezentat, nu este imputabil instanței care a judecat cauza cu procedura îndeplinită.

În aceste condiții, nu este incident cazul prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen. Contestatorul a invocat prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen., susținând că a fost în imposibilitate fizică de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza, 23 ianuarie 2009. Înalta Curte constată că motivul invocat reprezintă o simplă aserțiune, nefiind sprijinit pe nicio dovadă care să ateste această situație. Având în vedere, toate aceste aspecte, instanța urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.F. cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.F. împotriva deciziei penale nr. 207 din 23 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 978/2009
Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 ianuarie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația în anulare formulată de contestatorul C.V. împotriva deci
ÎCCJ 2010-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 957/2010
Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 30 noiembrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea formulată de petiționarul B.C. prin care acesta „contestă” Dec
ÎCCJ 2009-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 124/2009
Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 11 noiembrie 2008, contestatorii I.M., A.R., B.N., P.M., F.D., G.F., G.C., G.D., G.C.L., I.G., M.F., S.G., D.G., S.V., S.T
ÎCCJ 2009-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3905/2009
a reitera considerentele expuse anterior, Curtea constată că recurentul inculpat L.E.C. a fost prezent la termenul din data de 30 martie 2009, primind astfel termen în cunoștință, nefiind așadar îndeplinite dispozițiile art. 386 lit. b) C.
ÎCCJ 2010-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2525/2010
a) C. proc. pen., asupra plângerii formulate de petiționar împotriva unei rezoluții prin care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată, respectiv, prin care nu s-a rezolvat fondul cauzei, întrucât nu s-a stabilit existenței faptei și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă