ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 957/2010

Asupra recursului de față

;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

La data de 30 noiembrie 2009 s-a înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea formulată de petiționarul B.C.

prin care acesta „contestă” Decizia nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, considerând-o „un abuz”.

În motivarea cererii sale,

petiționarul arată că nu a fost citat, nu a fost audiat în cauză.

La termenul din 12 martie

2010, petiționarul a precizat că obiectul cererii sale nu îl constituie

contestația în anulare, ci recursul pe care a înțeles că îl formuleze împotriva

Deciziei nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3215 din 12 octombrie 2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

6775/1/2009 s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 1697 din 8 mai 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, fiind obligat contestatorul la plata sumei de 200

lei cheltuieli judiciare către stat.

Recursul declarat împotriva

unei astfel de decizii este inadmisibil.

Din analiza dispozițiilor

art. 392 C. proc. pen. care reglementează procedura de judecare a contestației

în anulare rezultă că, în ipoteza soluționării contestației întemeiată pe art.

386 lit. a), c), e) C. proc. pen., instanța pronunță întotdeauna o decizie, ce

nu este supusă căii de atac a apelului sau recursului.

Numai în ipoteza

reglementată de dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., respectiv atunci

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă, instanța se pronunță prin decizie sau, după caz, prin sentință,

situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.,

sentința dată în contestație fiind supusă apelului, iar decizia dată în apel

este supusă recursului.

Or, în speță, contestația în

anulare a fost formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins recursul

declarat de petiționar ce viza o hotărâre pronunțată în procedura prevăzută de

art. 278

1

C. proc. pen., prin care s-a menținut soluția de

netrimitere în judecată.

În această situație, având

în vedere dispozițiile legale menționate, nu poate fi exercitată calea de atac

a recursului, astfel că în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurentul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

6775/1/2009.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2010.