ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2503/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1670 din 28 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2453/1/2010, s-a decis respingerea, ca inadmisibilă a contestației în anulare formulată de contestatorul petiționar B.C. împotriva Deciziei penale nr. 957 din 12 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9398/1/2009. A obligat contestatorul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut în esență că, contestatorul nu a indicat nici un caz prevăzut de dispozițiile art. 391 C. proc.

pen. pe de-o parte, iar pe de altă parte decizia contestată a fost pronunțată într-o cauză ce a avut ca obiect tot contestație în anulare. La data de 10 mai 2010, contestatorul a formulat o nouă cerere, de contestație în anulare, reiterând motivele invocate în plângerea inițială și în contestațiile în anulare formulate anterior. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1 1 ). Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată că, cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunțării deciziei contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) - e), C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 1670 din 28 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2453/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2010.