ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2503/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1670 din 28 aprilie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 2453/1/2010, s-a decis respingerea, ca inadmisibilă a contestației

în anulare formulată de contestatorul petiționar B.C. împotriva Deciziei penale

nr. 957 din 12 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 9398/1/2009.

A obligat

contestatorul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut în esență că, contestatorul nu a indicat nici un caz

prevăzut de dispozițiile art. 391 C. proc. pen. pe de-o parte, iar pe de altă

parte decizia contestată a fost pronunțată într-o cauză ce a avut ca obiect tot

contestație în anulare.

La data de 10 mai

2010, contestatorul a formulat o nouă cerere, de contestație în anulare,

reiterând motivele invocate în plângerea inițială și în contestațiile în

anulare formulate anterior.

Examinând contestația

în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta

Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea

de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se

sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul

contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în

principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe la dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1

1

).

Examinând cauza în

raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că,

cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art.

388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunțării deciziei

contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386

lit. a) - e), C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă

ca inadmisibilă.

Ca atare, văzând

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

B.C. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatorul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 1670 din 28

aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 2453/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iunie 2010.