ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3452/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3452/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de contestație în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 iunie 2012, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea T.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 1960 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6945/100/2010. În motivarea contestației sale, contestatoarea a invocat ca temei al cererii dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., arătând că procedura de comunicare a minutei Deciziei penale nr. 55/A/2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori nu a fost legal îndeplinită, deoarece, în acea perioadă a fost transferată la Penitenciarul Poarta Albă, ceea ce a dus la respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală ca tardiv.
Cererea de contestație în anulare este inadmisibilă. Prin Decizia penală nr. 1960 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6945/100/2010, a fost respins ca tardiv recursul declarat de inculpata T.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 55/A/2012 a Curții de Apel Cluj- Secția penală și de Minori, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 250 RON. Art. 386 C. proc. pen. prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, iar art. 389 C. proc. pen. arată că cererile de contestație în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a) - c) și e sunt de competența instanței de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța, constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Analizând actele din dosar, Înalta Curte constată că motivul de contestație în anulare invocat de contestatoarea nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât aceste dispoziții se referă la procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs - 7 iunie 2012 - termen la care recurenta inculpată a fost prezentă, iar nu la procedura de comunicare a actelor de procedură, în speță a minutei Deciziei pronunțate în apel.
Așa fiind, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea contestatoarei, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 1960 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6945/100/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.