ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 453/2010

Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2215 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 63/42/2009 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara V.M. împotriva sentinței penale nr. 57 din 30 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, recurenta fiind obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, contestatoarea V.M. a formulat contestație în anulare, susținând că, fiind bolnavă, s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta și de a anunța instanța despre această împrejurare, precum și faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra schimbării temeiului de drept în ceea ce îi privește pe intimați, solicitând admiterea în principiu a contestației în anulare și, pe fond, admiterea plângerii.

Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) 1 , cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În prezenta cauză, contestatoarea a făcut trimitere la cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., arătând că la termenul din 11 iunie 2009 când s-a judecat cauza de către instanța de recurs era bolnavă și astfel nu a avut posibilitatea să se prezinte și nici să anunțe instanța de această împrejurare, fără însă a menționa dovezile de care înțelege să se folosească în sprijinul căii extraordinare de atac pe care a promovat-o. Având în vedere și faptul că celelalte motive invocate de contestatoare nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de lege, Curtea constată că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile de a căror îndeplinire este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 2215 din 11 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 63/42/2009. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea V.M. împotriva Deciziei penale nr. 2215 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 63/42/2009. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2010.