ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 453/2010

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2215 din 11 iunie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

63/42/2009 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara V.M. împotriva

sentinței penale nr. 57 din 30 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, recurenta fiind obligată la

plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

contestatoarea V.M. a formulat contestație în anulare, susținând că, fiind

bolnavă, s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta și de a anunța instanța

despre această împrejurare, precum și faptul că instanța nu s-a pronunțat

asupra schimbării temeiului de drept în ceea ce îi privește pe intimați,

solicitând admiterea în principiu a contestației în anulare și, pe fond,

admiterea plângerii.

Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de

exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în

art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii

extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu

poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în

următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul

la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită

conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

alin. (1) lit. f) – i)

1

, cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două

hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea

cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar

ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În prezenta cauză, contestatoarea a făcut trimitere la

cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., arătând că la termenul din 11

iunie 2009 când s-a judecat cauza de către instanța de recurs era bolnavă și

astfel nu a avut posibilitatea să se prezinte și nici să anunțe instanța de

această împrejurare, fără însă a menționa dovezile de care înțelege să se

folosească în sprijinul căii extraordinare de atac pe care a promovat-o.

Având în vedere și faptul că celelalte motive invocate

de contestatoare nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute

de lege, Curtea constată că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile de a

căror îndeplinire este condiționată admiterea în principiu a contestației în

anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale

nr. 2215 din 11 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală în Dosarul nr. 63/42/2009.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatoarea V.M. împotriva Deciziei penale nr. 2215 din 11

iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 63/42/2009.

Obligă recurenta contestatoare la

plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

februarie 2010.