ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4560/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

A.1. Prin Încheierea de ședință din data de 5

iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis în principiu contestația în anulare

formulată de contestatorul L.G. împotriva Deciziei penale nr. 455 din 7 mai

2010 a Curții de Apel Ploiești, reținând că motivul pe care s-a sprijinit a

fost unul din cele prev. de art. 386 C. proc. pen., respectiv cel prev. de lit.

c

1

) din acest text de lege, precum și că a fost formulată în

termenul menționat de art. 388 C. proc. pen., fiind depusă la dosar o adresă în

limba maghiară, cât și o traducere neoficială care atestă cele susținute de

către contestator.

Contestatorul L.G. a

motivat că în respectiva decizie, ce a soluționat recursul său formulat

împotriva unei decizii și respectiv sentințe privind o cerere de revizuire,

față de o condamnare anterioară dispusă prin Sentința penală nr. 431 din 15

ianuarie 2001 a Judecătoriei Pătârlagele, nu s-a pronunțat asupra unui act ce

ar înlătura răspunderea sa penală conform art. 10 alin. (1) lit. i

1

)

C. proc. pen. Acel act de care face vorbire contestatorul reprezintă un înscris

primit de la Serviciul pentru emigrări - Direcția pentru străini - Biroul

expulzări din Budapesta, respectiv Adresa cu nr. 106-K-4456/1/2010 în care se

arată că L.G. ar fi părăsit teritoriul Ungariei la data de 11 iulie 1999.

penală nr. 854 din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată contestația

în anulare formulată de condamnatul L.G. împotriva Deciziei penale nr. 455 din

data de 7 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr.

1650/277/2009.

Pentru a decide în

acest sens, s-a reținut că în decizia a cărui anulare o solicită recurentul,

Curtea de Apel Ploiești a reținut că soluțiile anterioare din speța respectivă,

de respingere a cererii de revizuire, sunt legale și temeinice deoarece din

relațiile primite de la I.G.P.R. - C.C.P.I. revizuentul L.G. ar fi fost

returnat de autoritățile ungare la data de 7 iulie 1999, dată la care a fost

trimisă hotărârea de expulzare și pe care acesta nu ar fi atacat-o și, pe cale

de consecință, el ar fi avut timpul material necesar să comită fapta de furt

din noaptea din 8 - 9 iulie 1999.

A mai reținut că prin

Sentința penală nr. 431 din 15 octombrie 2001, Judecătoria Pătârlagele l-a

condamnat pe contestatorul L.G. pentru mai multe infracțiuni de furt calificat,

printre care și una în formă continuată, reținându-se mai multe acte materiale

săvârșite în perioada 8 iunie 1999 - 12 august 1999, dintre care evident face

parte și actul material din noaptea de 8 - 9 iulie 1999 (în declarația dată în

fața instanței, inculpatul a recunoscut comiterea tuturor actelor materiale).

Cazul de anulare

invocat de revizuent se referă la nepronunțarea asupra unei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

)

cu privire la care existau probe la dosar; or, dacă actul invocat de către

contestator ar dovedi că situația de fapt a fost cea relatată de către acesta,

concluzia nu poate fi decât aceea că nu el este persoana care a săvârșit actul

material de furt calificat din data de 8 - 9 iulie 1999 iar, din punct de

vedere procedural, nu ar putea fi dispusă decât o soluție de achitare și

nicidecum de încetare a procesului penal, astfel cum indică cazul de casare

invocat de către contestator.

Tot sub aspectul

procedurii de urmat, s-a constat că veridicitatea celor invocate de către L.G.

nu pot fi stabilite decât într-o procedură a revizuirii sentinței de

condamnare.

B. Împotriva deciziei

mai sus arătate, în termen legal, a formulat recurs condamnatul L.G., reiterând

susținerile din cererea de contestație în anulare și susținând că recursul nu

este inadmisibil, întrucât contestația în anulare a fost admisă în principiu și

deci are căi de atac.

Recursul declarat în

prezenta cauză este inadmisibil, întrucât nu se circumscrie dispozițiilor art.

385

1

C. proc. pen., calea de atac a recursului neputând fi

exercitată împotriva deciziilor pronunțate în contestația în anulare de către

instanța de recurs, cum este și cazul în speță.

În concret,

contestația în anulare, după admiterea în principiu, a fost respinsă ca

nefondată, astfel că nu s-a mai ajuns la desființarea hotărârii de condamnare.

Chiar și în cazul admiterii pe fond a contestației în anulare, instanța se

pronunță prin sentință sau, după caz, prin decizie, numai în cazul prev. de

art. 386 lit. d) C. proc. pen., în funcție de instanța la care a rămas

definitivă ultima hotărâre, iar căile de atac la care se referă art. 392 alin.

(4) C. proc. pen. sunt discutabile numai în acest caz; or, în cauză, pe de o

parte, condamnatul nu a invocat existența a două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă iar, pe de altă parte, contestația în anulare nu a fost admisă în

fond pentru a ajunge astfel în faza reglementată de art. 392 C. proc. pen., respectiv

a se pronunța o nouă hotărâre care, în funcție de distincțiile făcute în text,

să fie supusă vreunei căi de atac.

În consecință, văzând

și prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge recursul ca inadmisibil.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat L.G. împotriva

Deciziei penale nr. 854 din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

Penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul-contestator la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 decembrie 2010.