ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.G.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 272.800 Euro, reprezentând daune morale, pentru perioada de 475 zile de arestare preventivă nelegală (19 iunie 2002 - 7 octombrie 2003) și 828 zile de obligare de a nu părăsi localitatea (7 octombrie 2003 - 13 ianuarie 2006), precum și la plata sumei de 1.246.130 lei reprezentând daune materiale. Prin sentința nr. 1281 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respins, ca prescris capătul de cerere privind daunele pretinse pentru perioada 19 iunie 2002 - 7 octombrie 2003. Totodată tribunalul a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Această sentință a fost desființată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal, prin decizia nr. 243 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Rejudecând cauza, Tribunalul Prahova, secția civilă, a pronunțat decizia nr. 89 din 14 ianuarie 2009, prin care a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 504 alin. (3) C. proc. pen., reclamantul fiind scos de sub urmărire în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d), iar nu lit. j) din același cod. Apelul declarat de reclamant a fost admis, a fost desființată sentința tribunalului și a fost trimisă cauza, spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, prin decizia nr. 185 din 9 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o confuzie între instituția scoaterii de sub urmărire penală și cea a încetării urmăririi penale. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Prahova, susținând în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 504 C. proc. pen. pentru ca acțiunea să fie admisibilă, reclamantul fiind scos de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. d), iar nu lit. j), din același cod. Recursul este nefondat. Conform art. 504 alin. (3) C. proc. pen. privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative de libertate, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) din același cod.

Este evident că referirea la prevederile art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. se aplică doar la ipoteza încetării urmăririi penale, iar nu și la cea a scoaterii de sub urmărire penală. Or, prin ordonanța nr. 800/P/2002 din 22 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. În atare situație, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Prahova împotriva deciziei nr. 185 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.