ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6344/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 8 decembrie 2006,

reclamantul P.N.D. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata

sumei de 400.000 lei cu titlu de daune materiale și 100.000 lei, daune morale.

Motivându-și

acțiunea, reclamantul a arătat că a fost reținut 24 de ore, așa cum rezultă din

adresa din 17 martie 2003 a Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița,

iar prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște din 1 iunie 2005,

s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.

A mai

arătat reclamantul, că împotriva sa a fost luată și măsura obligatorie de a nu

părăsi localitatea pentru 30 de zile.

In drept și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 504-506 C proc. pen.

Prin sentința

civilă nr. 278 din 7 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă,

s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și ca atare a respins acțiunea

formulată de reclamantul P.N.D.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță, a reținut, că acordarea daunelor morale și

materiale se justifică în perioada în care persoana care a fost condamnată

definitiv a obținut în urma rejudecării cauzei o hotărâre definitivă de

achitare.

În speță,

reclamantul a fost reținut timp de 24 de ore pe baza de ordonanță de reținere,

iar la data de 26 februarie 2003, procurorul în temeiul art. 136 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru

30 de zile.

Conform art. 504

alin. (3) C. proc. pen., privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal

trebuia stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului.

Or,

reclamantul nu a formulat plângere împotriva măsurii de reținere și nici a

măsurii de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul P.N.D., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, în esență susținând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 504 alin.

(3) C. proc. pen.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

356 din 17 septembrie 2007 a admis apelul reclamantului, a desființat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât

instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen.,

situație în care se regăsește reclamantul.

În

rejudecare, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 311 din 9

ianuarie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 100.000 lei

daune morale.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, că prin ordonanța din 25 februarie 2003

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște s-a dispus reținerea

reclamantului pe o perioadă de 24 de ore, iar prin ordonanța din 26 martie 2008

a fost luată măsura privativă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o

perioadă de 30 de zile.

Ulterior prin

ordonanța din 18 iulie 2003, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr.

87/1994 și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În speță,

prima instanță, a reținut, că reținerea pe nedrept a reclamantului,  a  adus  atingere

drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale ale acestuia astfel încât a apreciat

că suma de 100.000 lei este acoperitoare din punct de vedere moral.

În ceea

ce privește daunele materiale solicitate de reclamant, instanța de fond a

reținut că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu.

împotriva

acestei hotărâri au declarat apel, reclamantul P.N.D., Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și Ministerul

Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Reclamantul P.N.D.

a criticat sentința ca nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit nu i-au

fost acordate daunele materiale solicitate în cuantum de 400.000 lei,

reprezentând drepturile salariale neîncasate conform statelor de salarii

depuse, drepturi care provin din contracte ferme neonorate la plată de SC M. SA

Ulmi.

Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, prin

apelul declarat a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate în sensul

respingerii capătului de cerere privitor la acordarea daunelor morale ca fiind

nedovedit.

Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dâmbovița a criticat sentința ca fiind nelegală și

netemeinică, susținând în esență că acțiunea a fost admisă cu încălcarea

dispozițiilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen., ce reglementează pentru această

acțiune un termen de prescripție de 18 luni, din moment ce instanța a reținut

că reclamantul a fost scos de sub urmărire penală prin ordonanța din 18 iulie 2003.

A mai susținut

apelantul că instanța nu a motivat hotărârea și nu a arătat mijloacele de probă

prin care se dorește a fi dovedită nelegalitatea măsurilor privative luate și

nici nu a stabilit legea aplicabilă în cauză în raport cu data luării celor

două măsuri.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

95 din 5 mai 2009 a respins apelurile declarate de reclamant și de Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și a

admis apelul declarat de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 311 din 9 februarie 2009

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița pe care a schimbat-o în tot și pe fond a

respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a

hotărî astfel, curtea de apel, a reținut următoarele:

Potrivit art. 506

alin. (2) C. proc. pen., acțiunea în repararea pagubei poate fi pornită în

termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a

hotărârii

de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală.

Din

copia sentinței penale nr. 1367 din 15 noiembrie 2004 pronunțată de Judecătoria

Dâmbovița, rezultă că a fost respinsă plângerea formulată conform art. 278

1

C. proc. pen., de partea vătămată SC H.C. SRL București și a fost menținută

soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului P.N.D. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, dată de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la data de 21 aprilie 2005 ca urmare

a respingerii recursului declarat de petentă prin decizia nr. 268 din 21

aprilie 2005 a Tribunalului Dâmbovița.

În raport cu

cele expuse, instanța a reținut că termenul de prescripție s-a împlinit la data

de 21 octombrie 2006, acțiunea fiind formulată la 8 decembrie 2006.

Împotriva acestei

din urmă decizii a declarat recurs reclamantul P.N.D. criticând-o ca nelegală

întrucât sentința penală nr. 1367 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița

nu are legătură cu acțiunea sa și nici cu dosarul nr. 151/P/2003 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Susține

recurentul, că a fost reținut în Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița în care a fost dată ordonanța din 18 iulie 2003,

infirmată prin Ordonanța din 13 noiembrie 2003, urmărirea penală împotriva sa

fiind reluată pentru ca printr-o altă ordonanță din 1 iunie 2005 să se dispună

scoaterea sa de sub urmărire penală.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare. Din actele și lucrările Dosarului nr. 2928/P/2002 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița rezultă următoarele:

Prin referatul

nr. 2003/1501/0227 din 26 februarie 2003 Poliția municipiului Târgoviște a

propus punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă a învinuitului

P.N.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994

și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (f.13 Dosar nr. 2929/P/2002 și

2930/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița).

Prin Ordonanța

din 26 februarie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (f. II -

12) a fost infirmată propunerea de arestare a învinuitului P.N.D.,

dispunându-se obligarea învinuitului de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe

o perioadă de 30 de zile.

Ulterior prin

ordonanța din 18 iulie 2003 a aceluiași parchet (f. 2 Dosar nr. 2929/P/2002 și

2930/P/2002) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.N.D.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art.

266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Se impune

precizarea că înscrisurile mai sus menționate se află în Dosarele nr. 2929/P/2002

și 2930/P/2002 conexate la Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița – vol. XI.

Împotriva ordonanței

din 18 iulie 2003 a formulat plângere în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., N.N.

Prin ordonanța

din 13 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița (f. 22 -

24 Dosar nr. 2928/P/2002) este admisă plângerea, redeschisă urmărirea penală și

reluarea acesteia pentru stabilirea răspunderii penale cu privire la fiecare

aspect reținut în actul de control al D.G.F.P. Dâmbovița.

Prin

ordonanța din 1 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (f.

13 - 17 dosar 2928/P/2002) se dispune scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului P.N.D.

Împotriva acestei

din urmă ordonanțe la 27 iunie 2005, N.N. a formulat în temeiul art. 278 C.

proc. pen., plângere (f. 5-6 Dosar nr. 2928/P/2002).

Prin

Ordonanța din 12 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște

(f. 2 dosar 2928/P/2005) este respinsă plângerea formulată de petiționarul N.N.

În raport de

cele expuse, rezultă că soluția a rămas definitivă după expirarea celor 20 de

zile de la data comunicării ordonanței de respingere a plângerii.

Potrivit art. 506

alin. (2) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită în

termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor

instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.

În

speță, reclamantul a promovat acțiunea la data de 8 decembrie 2006, iar

ordonanța din 12 iulie 2005 a rămas definitivă după expirarea a 20 de zile,

astfel încât termenul de prescripție de 18 luni

1

nu a fost depășit.

Față de cele

expuse, recursul declarat va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul P.N.D. împotriva deciziei civile nr. 95 din 05

mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.