ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței, astfel

cum aceasta a fost precizată ulterior prin înscrisul numit „Note de ședință”

(filele 114, 115 dosar) și prin Încheierea din 17 octombrie 2006 (filele 119 –

120 dosar), reclamanții C.T., C.M. și A.D. au solicitat în contradictoriu cu

pârâții SC A.P. SA Botoșani prin lichidator judiciar C.I., SC C. 2000 SRL

Botoșani prin administrator P.F., G.D. și G.N., constatarea nulității absolute

cu privire la:

- contractul de vânzare-cumpărare nr. 1090

din 9 februarie 2000 prin care pârâta SC A.P. SA Botoșani a vândut pârâtei SC C.

2000 SRL Botoșani, imobilul „Restaurant C.” situat în municipiul Botoșani, cu o

suprafață utilă de 348,66 mp înscris în C.F. sub nr. 1515/1;

- contractul de vânzare-cumpărare nr. 2912

din 16 aprilie 2005 prin care SC C. 2000 SRL Botoșani a vândut la rândul său

imobilul pârâtei G.D., căsătorită cu G.N.

Reclamanții au mai solicitat radierea

totală a dreptului real de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul

convențiilor pârâților, anularea încheierilor nr. 42 din 9 ianuarie 2002 și nr.

5042 din 27 aprilie 2005, obligarea pârâților la evacuarea necondiționată și

totală a imobilului, obligarea acestora la plata de daune cominatorii pentru

fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii până la predarea

totală și efectivă a imobilului, precum și obligarea lor la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

precizat că imobilul „Restaurant C.” ce face obiectul celor două contracte de

vânzare-cumpărare, este parte integrantă din imobilul cunoscut în municipiul

Botoșani sub numele de C.A. (imobil compus din: 585 mp teren, clădire cu un

etaj, subsol – beci și pod parțial mansardat cu o suprafață de construire la

sol de 500 mp), imobil ce le-a fost restituit în natură conform Legii nr. 10/2001,

prin Dispoziția nr. 248 din 27 decembrie 2005 a Consiliului Județean Botoșani

și predat conform protocoalelor de predare-primire nr. 9096 din 4 aprilie 2006

și nr. 4147 din 6 aprilie 2006 încheiate cu Primăria și respectiv Consiliul

Județean Botoșani. Au susținut că pârâții dețin parte din imobilul „Restaurant

C.” fără titlu de proprietate valabil, deoarece ambele contracte de

vânzare-cumpărare ce fac obiectul cauzei, au fost încheiate prin fraudă la

lege, întrucât parte din imobilul vândut a aparținut domeniului public, având

caracter inalienabil, imprescriptibil și insesizabil conform art. 122 alin. (2)

din Legea nr. 215/2001, art. 11 din Legea nr. 213/1998 și Constituția României.

Reclamanții au învederat astfel că în conformitate cu prevederile art. 948,

art. 966, art. 968 C. civ., cele 2 contracte de vânzare-cumpărare sunt nule

absolut, deoarece:

- obiectul lor este un bun din domeniul

public inalienabil conform art. 963, art. 1310 C. civ.;

- cauza este ilicită și ca atare nu poate

avea efecte.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au

depus înscrisuri și au solicitat proba cu o expertiză topografică.

În cauză, pârâții G.D., G.N. și SC C.

2000 SRL Botoșani, au formulat întâmpinare (filele 70-72 dosar) și au solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 1383 din 16 octombrie 2007, a respins ca nefondată acțiunea.

În motivarea soluției, instanța a reținut

în principal următoarele considerente:

Reclamanților, în calitate de cesionari

ai drepturilor succesorale ale numitei L.I.M., li s-a restituit în natură

conform Legii nr. 10/2001 și prin Dispoziția nr. 469 din 10 februarie 2006 a

Primarului municipiului Botoșani, parte din imobilul situat pe strada D.

Conform procesului-verbal și Protocolului nr. 9096 din 4 aprilie 2006 întocmite

în executarea Dispoziției nr. 469/2006 acestora li s-a restituit: parterul

imobilului (128 mp suprafață construită), etajul I (115 mp suprafață

construită), pod mansardat (78 mp suprafață construită) și 180 mp teren (145 mp

aferent spațiilor construite și 44 mp cota de ½ din curtea de lumină).

Conform expertizei efectuate și a cercetării locale, instanța a reținut faptul

că sunt două corpuri distincte de imobil: cel restituit reclamanților și compus

din parter, etaj și pod mansardat și altul denumit „Restaurant C.” situat în

subsol, care face obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare. A conchis

astfel instanța că acest din urmă corp, entitate de sine stătătoare, nu a făcut

parte din domeniul public, H.G. nr. 971/2002 invocată de reclamanți în

dovedirea acestei situații, nefăcând referire la acest imobil, ci la un altul din

Botoșani, respectiv magazinul „Bucuria Copiilor”.

Împotriva sentinței pronunțate de

tribunal reclamanții au formulat apel invocând nelegalitatea acesteia și

reiterînd motivele de fapt și de drept pe care și-au întemeiat acțiunea la

prima instanță.

Prin decizia nr. 34 din 24 martie

2008 Curtea de Apel Suceava a respins apelul reclamanților ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții C.T. și C.M. solicitând admiterea recursului lor,

desființarea deciziei și a sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată.

După ce indică drept temei de drept

al recursului lor prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. recurenții

prezintă conținutul cererii introductive de instanță și apoi, pe larg, situația

de fapt, pentru ca, în final, să precizeze „motivele esențiale ale recursului”,

după cum urmează:

„- Sentința apelată eludează motivele de

nulitatea absolută pe care le-am invocat în cercetarea introductivă de

instanță;

- În cuprinsul hotărârilor recurate nu se

analizează faptul că subsemnații apelanți în calitate de persoane îndreptățite

am solicitat prin notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea

întregului imobil și nu a unei părți din acesta;

- Imobilul ocupat de pârâți reprezintă

beciul, subsolul imobilului care a format obiectul retrocedării conform Legii

nr. 10/2001;

- Mențiunea că imobilul nu este trecut în

actul de retrocedare este falsă deoarece tot așa nici podul casei nu este

menționat expres deoarece atât podul cât și beciul fac parte integrantă din

imobilul retrocedat, aspect lămurit prin concluziile raportului de expertiză

cadastrală care a fost efectuată în cauză;

- Este eronată motivarea că noi apelanții

am avea la dispoziție doar calea unei acțiuni în revendicare. În drept noi

suntem proprietarii întregului imobil iar acțiunea în constatare a nulității absolute

are caracterul unei acțiuni în realizare și nu se poate confunda cu acțiunea în

constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. În speță, pe lângă

acțiunea în realizare formulată respectiv constatarea nulității absolute a

titlurilor succesive ale pârâților, noi am solicitat și evacuarea acestora din

subsolul clădirii proprietatea noastră. Cele două capete de cerere sunt într-o

legătură logică vizând mijlocul juridic folosit pentru a-i da eficiență

practică;

- Acțiunea în nulitatea absolută

întemeiată pe texte de lege vizând inalienabilitatea unui imobil aflat în

proprietate publică este un mijloc juridic, o cale procesuală la îndemâna

persoanelor direct interesate. Deoarece prin notificarea făcută în temeiul Legii

nr. 10/2001 s-a solicitat întreg imobilul revendicat, este firesc ca persoanele

îndreptățite să solicite prin mijloacele juridice adecvate restituirea

întregului ansamblu arhitectural. Dacă nu am fi avut acest drept s-ar fi pus în

discuție calitatea noastră procesuală, fapt care nu este contrazis de hotărârea

pronunțată în cauză.

- Prin hotărârile pronunțate s-au

încălcat următoarele dispoziții legale, unele fiind imperative, de ordine

publică: art. 6, art. 11 și anexa la Legea nr. 213/1998; art. 121-122 din Legea

nr. 215/2001; art. 22, art. 28, art. 34, art. 35, art. 35

1

, art. 36,

art. 56

1

din Legea nr. 7/1996; art. 5 din Legea nr. 18/1991; art. 3

alin. (4) din Legea nr. 422/2001; art. 963, art. 966, art. 968, art. 1306 și

art. 1310 C. civ; art. 475-478 C. civ.; art. 136 din Constituția României”.

Intimații-pârâți G.D. și G.N. au

depus întâmpinare prin care remarcă faptul că recurenții nu au făcut decât să

copieze în recurs cererea de chemare în judecată și apoi răspund susținerilor

recurenților solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin notele de concluzii depuse cu

ocazia dezbaterii recursului recurenții au solicitat, în subsidiar, și casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului „pentru a se stabili

complet situația de fapt și a se clarifica situația tehnico-juridică a

obiectului material al contractelor de vânzare-cumpărare” și au invocat și

motive noi care nu au fost invocate, în termenul legal, prin cererea de recurs

și care, drept urmare, nu vor putea fi examinate de instanță.

Examinând recursul reclamanților

prin prisma motivelor invocate în mod legal, Înalta Curte constată că acesta

este neîntemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Recurenții s-au mulțumit doar să

indice pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., fără a-l dezvolta, iar Curtea,

analizând criticile aduse prin recurs nu a găsit niciuna care să-i permită

încadrarea ei, în temeiul art. 306 C. proc. civ., în motivul prevăzut de pct. 8.

În ceea ce privește motivul prevăzut

de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. indicat de recurenți dar nedezvoltat,

Curtea apreciază că, în temeiul art. 306 C. proc. civ., ar putea subsuma

acestui motiv, cu o largă marjă de apreciere, criticile recurenților privind

neanalizarea faptului că reclamanții au solicitat restituirea întregului imobil

și nu a unei părți din acesta și cele privind motivarea eronată că reclamanții

ar avea la dispoziție doar calea unei acțiuni în revendicare, în condițiile în

care acțiunea în constatarea nulității absolute a titlurilor succesive ale

pârâților are caracterul unei acțiuni în realizare.

Acest motiv este neîntemeiat.

Contrar celor susținute în recurs instanța de apel a examinat și s-a pronunțat

asupra aspectului invocat motivând chiar în acest sens: „Nu are relevanță că

prin Notificarea efectuată de reclamanți la Legea nr. 10/2001, aceștia au

solicitat și subsolul, odată ce dispoziția de restituire nu se referă și la

subsol”.

Nu este eronată și nu cuprinde

motive contradictorii sau străine de natura pricinii nici motivarea instanței

de apel cu privire la acțiunea în constatarea nulității absolute (aspect

motivat, și el, de instanță) despre care nu susține că ar fi o acțiune în

constatare din cele prevăzute de art. 111 C. proc. civ., cum critică

recurenții, ci doar că nu există motive pentru constatarea nulității absolute a

contractelor și că reclamanții și-ar putea valorifica titlul lor de proprietate

printr-o acțiune în revendicare în cadrul căreia ar fi analizate și titlurile

pârâților.

Alte critici din recursul

reclamanților vizează fie sentința pronunțată în cauză, fie aspecte ce țin de

stabilirea stării de fapt și de aprecierea probelor, care nu pot fi examinate

în calea extraordinară de atac a recursului.

Unele dintre critici ar putea fi

catalogate ca aparținând motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

cu toate că nu sunt clare în acest sens. Acest motiv, ca și criticile subsumate

lui, este neîntemeiat și urmează să se răspundă global, grupându-se argumentele

care răspund criticilor aduse.

Recurenții susțin că au fost

încălcate o serie de dispoziții legale, pe care le și indică, fără însă a

preciza în ce constă încălcarea acestor prevederi pentru a se putea exercita

controlul judiciar al instanței de recurs conform pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ.

Recurenții ignoră împrejurarea că în

prezenta cauză acțiunea lor nu se judecă în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că sunt în discuție două imobile și că s-a restituit numai unul a

fost verificată de judecătorii fondului și apelului și ține de stabilirea

stării de fapt pe baza probelor administrate, neputând fi examinată în recurs.

Nu este falsă mențiunea că imobilul

obiect al prezentei cauze nu este trecut în actul de retrocedare, acest fapt

fiind corect reținut de instanța de apel, în conformitate cu cele menționate în

dispoziția de restituire (fila 34- 35).

Este corectă afirmația cu caracter

general a recurenților că „acțiunea în nulitate absolută întemeiată pe texte de

lege vizând inalienabilitatea unui imobil aflat în proprietate publică este un

mijloc juridic, o cale procesuală la îndemâna persoanelor direct interesate”

dar, așa cum s-a mai arătat, prezenta cauză nu derulează o procedură prevăzută

de Legea nr. 10/2001, imobilul în cauză nu a făcut obiectul retrocedării către

foștii proprietari, el aparținea unei unități deținătoare, în sensul legii

menționate și, la momentul înstrăinării nu mai era în domeniul public, contrar

susținerilor recurenților. Ca atare, nu au fost încălcate nici dispozițiile

Legii nr. 213/1998 și nici ale celorlalte acte normative indicate de către

recurenți, privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică, întrucât

bunul se afla în domeniul privat, încât nu se poate reține frauda la lege.

De asemenea, instanțele s-au

pronunțat în mod legal, în sensul că, în prezenta cauză, având în vedere

acțiunea promovată, nu are relevanță conținutul notificării făcută statului și

nu intimatei-pârâte ca unitate deținătoare, ci conținutul dispoziției de

restituire, dispoziție care nu vizează și imobilul din prezenta cauză,

respectiv subsolul, încât nu se poate reține nici cauza ilicită.

Față de cele arătate Înalta Curte urmează

ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. , să respingă recursul reclamanților ca

neîntemeiat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții

C.T. și C.M., împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 34 din 24 martie

2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

ianuarie 2009.