ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată instanței, astfel cum aceasta a fost precizată ulterior prin înscrisul numit „Note de ședință” (filele 114, 115 dosar) și prin Încheierea din 17 octombrie 2006 (filele 119 – 120 dosar), reclamanții C.T., C.M. și A.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC A.P. SA Botoșani prin lichidator judiciar C.I., SC C. 2000 SRL Botoșani prin administrator P.F., G.D. și G.N., constatarea nulității absolute cu privire la: - contractul de vânzare-cumpărare nr. 1090 din 9 februarie 2000 prin care pârâta SC A.P. SA Botoșani a vândut pârâtei SC C. 2000 SRL Botoșani, imobilul „Restaurant C.” situat în municipiul Botoșani, cu o suprafață utilă de 348,66 mp înscris în C.F.

sub nr. 1515/1; - contractul de vânzare-cumpărare nr. 2912 din 16 aprilie 2005 prin care SC C. 2000 SRL Botoșani a vândut la rândul său imobilul pârâtei G.D., căsătorită cu G.N. Reclamanții au mai solicitat radierea totală a dreptului real de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul convențiilor pârâților, anularea încheierilor nr. 42 din 9 ianuarie 2002 și nr. 5042 din 27 aprilie 2005, obligarea pârâților la evacuarea necondiționată și totală a imobilului, obligarea acestora la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii până la predarea totală și efectivă a imobilului, precum și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au precizat că imobilul „Restaurant C.” ce face obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare, este parte integrantă din imobilul cunoscut în municipiul Botoșani sub numele de C.A.

(imobil compus din: 585 mp teren, clădire cu un etaj, subsol – beci și pod parțial mansardat cu o suprafață de construire la sol de 500 mp), imobil ce le-a fost restituit în natură conform Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 248 din 27 decembrie 2005 a Consiliului Județean Botoșani și predat conform protocoalelor de predare-primire nr. 9096 din 4 aprilie 2006 și nr. 4147 din 6 aprilie 2006 încheiate cu Primăria și respectiv Consiliul Județean Botoșani. Au susținut că pârâții dețin parte din imobilul „Restaurant C.” fără titlu de proprietate valabil, deoarece ambele contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul cauzei, au fost încheiate prin fraudă la lege, întrucât parte din imobilul vândut a aparținut domeniului public, având caracter inalienabil, imprescriptibil și insesizabil conform art. 122 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 11 din Legea nr. 213/1998 și Constituția României.

Reclamanții au învederat astfel că în conformitate cu prevederile art. 948, art. 966, art. 968 C. civ., cele 2 contracte de vânzare-cumpărare sunt nule absolut, deoarece: - obiectul lor este un bun din domeniul public inalienabil conform art. 963, art. 1310 C. civ.; - cauza este ilicită și ca atare nu poate avea efecte. În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus înscrisuri și au solicitat proba cu o expertiză topografică. În cauză, pârâții G.D., G.N. și SC C. 2000 SRL Botoșani, au formulat întâmpinare (filele 70-72 dosar) și au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1383 din 16 octombrie 2007, a respins ca nefondată acțiunea.

În motivarea soluției, instanța a reținut în principal următoarele considerente: Reclamanților, în calitate de cesionari ai drepturilor succesorale ale numitei L.I.M., li s-a restituit în natură conform Legii nr. 10/2001 și prin Dispoziția nr. 469 din 10 februarie 2006 a Primarului municipiului Botoșani, parte din imobilul situat pe strada D. Conform procesului-verbal și Protocolului nr. 9096 din 4 aprilie 2006 întocmite în executarea Dispoziției nr. 469/2006 acestora li s-a restituit: parterul imobilului (128 mp suprafață construită), etajul I (115 mp suprafață construită), pod mansardat (78 mp suprafață construită) și 180 mp teren (145 mp aferent spațiilor construite și 44 mp cota de ½ din curtea de lumină).

Conform expertizei efectuate și a cercetării locale, instanța a reținut faptul că sunt două corpuri distincte de imobil: cel restituit reclamanților și compus din parter, etaj și pod mansardat și altul denumit „Restaurant C.” situat în subsol, care face obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare. A conchis astfel instanța că acest din urmă corp, entitate de sine stătătoare, nu a făcut parte din domeniul public, H.G. nr. 971/2002 invocată de reclamanți în dovedirea acestei situații, nefăcând referire la acest imobil, ci la un altul din Botoșani, respectiv magazinul „Bucuria Copiilor”. Împotriva sentinței pronunțate de tribunal reclamanții au formulat apel invocând nelegalitatea acesteia și reiterînd motivele de fapt și de drept pe care și-au întemeiat acțiunea la prima instanță.

Prin decizia nr. 34 din 24 martie 2008 Curtea de Apel Suceava a respins apelul reclamanților ca nefondat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.T. și C.M. solicitând admiterea recursului lor, desființarea deciziei și a sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. După ce indică drept temei de drept al recursului lor prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

recurenții prezintă conținutul cererii introductive de instanță și apoi, pe larg, situația de fapt, pentru ca, în final, să precizeze „motivele esențiale ale recursului”, după cum urmează: „- Sentința apelată eludează motivele de nulitatea absolută pe care le-am invocat în cercetarea introductivă de instanță; - În cuprinsul hotărârilor recurate nu se analizează faptul că subsemnații apelanți în calitate de persoane îndreptățite am solicitat prin notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea întregului imobil și nu a unei părți din acesta; - Imobilul ocupat de pârâți reprezintă beciul, subsolul imobilului care a format obiectul retrocedării conform Legii nr. 10/2001; - Mențiunea că imobilul nu este trecut în actul de retrocedare este falsă deoarece tot așa nici podul casei nu este menționat expres deoarece atât podul cât și beciul fac parte integrantă din imobilul retrocedat, aspect lămurit prin concluziile raportului de expertiză cadastrală care a fost efectuată în cauză; - Este eronată motivarea că noi apelanții am avea la dispoziție doar calea unei acțiuni în revendicare.

În drept noi suntem proprietarii întregului imobil iar acțiunea în constatare a nulității absolute are caracterul unei acțiuni în realizare și nu se poate confunda cu acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. În speță, pe lângă acțiunea în realizare formulată respectiv constatarea nulității absolute a titlurilor succesive ale pârâților, noi am solicitat și evacuarea acestora din subsolul clădirii proprietatea noastră. Cele două capete de cerere sunt într-o legătură logică vizând mijlocul juridic folosit pentru a-i da eficiență practică; - Acțiunea în nulitatea absolută întemeiată pe texte de lege vizând inalienabilitatea unui imobil aflat în proprietate publică este un mijloc juridic, o cale procesuală la îndemâna persoanelor direct interesate.

Deoarece prin notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat întreg imobilul revendicat, este firesc ca persoanele îndreptățite să solicite prin mijloacele juridice adecvate restituirea întregului ansamblu arhitectural. Dacă nu am fi avut acest drept s-ar fi pus în discuție calitatea noastră procesuală, fapt care nu este contrazis de hotărârea pronunțată în cauză. - Prin hotărârile pronunțate s-au încălcat următoarele dispoziții legale, unele fiind imperative, de ordine publică: art. 6, art. 11 și anexa la Legea nr. 213/1998; art. 121-122 din Legea nr. 215/2001; art. 22, art. 28, art. 34, art. 35, art. 35 1 , art. 36, art. 56 1 din Legea nr. 7/1996; art. 5 din Legea nr. 18/1991; art. 3 alin. (4) din Legea nr. 422/2001; art. 963, art. 966, art. 968, art. 1306 și art. 1310 C. civ; art. 475-478 C. civ.; art. 136 din Constituția României”.

Intimații-pârâți G.D. și G.N. au depus întâmpinare prin care remarcă faptul că recurenții nu au făcut decât să copieze în recurs cererea de chemare în judecată și apoi răspund susținerilor recurenților solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin notele de concluzii depuse cu ocazia dezbaterii recursului recurenții au solicitat, în subsidiar, și casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului „pentru a se stabili complet situația de fapt și a se clarifica situația tehnico-juridică a obiectului material al contractelor de vânzare-cumpărare” și au invocat și motive noi care nu au fost invocate, în termenul legal, prin cererea de recurs și care, drept urmare, nu vor putea fi examinate de instanță.

Examinând recursul reclamanților prin prisma motivelor invocate în mod legal, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Recurenții s-au mulțumit doar să indice pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., fără a-l dezvolta, iar Curtea, analizând criticile aduse prin recurs nu a găsit niciuna care să-i permită încadrarea ei, în temeiul art. 306 C. proc. civ., în motivul prevăzut de pct. 8. În ceea ce privește motivul prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. indicat de recurenți dar nedezvoltat, Curtea apreciază că, în temeiul art. 306 C. proc.

civ., ar putea subsuma acestui motiv, cu o largă marjă de apreciere, criticile recurenților privind neanalizarea faptului că reclamanții au solicitat restituirea întregului imobil și nu a unei părți din acesta și cele privind motivarea eronată că reclamanții ar avea la dispoziție doar calea unei acțiuni în revendicare, în condițiile în care acțiunea în constatarea nulității absolute a titlurilor succesive ale pârâților are caracterul unei acțiuni în realizare. Acest motiv este neîntemeiat. Contrar celor susținute în recurs instanța de apel a examinat și s-a pronunțat asupra aspectului invocat motivând chiar în acest sens: „Nu are relevanță că prin Notificarea efectuată de reclamanți la Legea nr. 10/2001, aceștia au solicitat și subsolul, odată ce dispoziția de restituire nu se referă și la subsol”.

Nu este eronată și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii nici motivarea instanței de apel cu privire la acțiunea în constatarea nulității absolute (aspect motivat, și el, de instanță) despre care nu susține că ar fi o acțiune în constatare din cele prevăzute de art. 111 C. proc. civ., cum critică recurenții, ci doar că nu există motive pentru constatarea nulității absolute a contractelor și că reclamanții și-ar putea valorifica titlul lor de proprietate printr-o acțiune în revendicare în cadrul căreia ar fi analizate și titlurile pârâților. Alte critici din recursul reclamanților vizează fie sentința pronunțată în cauză, fie aspecte ce țin de stabilirea stării de fapt și de aprecierea probelor, care nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului.

Unele dintre critici ar putea fi catalogate ca aparținând motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., cu toate că nu sunt clare în acest sens. Acest motiv, ca și criticile subsumate lui, este neîntemeiat și urmează să se răspundă global, grupându-se argumentele care răspund criticilor aduse. Recurenții susțin că au fost încălcate o serie de dispoziții legale, pe care le și indică, fără însă a preciza în ce constă încălcarea acestor prevederi pentru a se putea exercita controlul judiciar al instanței de recurs conform pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recurenții ignoră împrejurarea că în prezenta cauză acțiunea lor nu se judecă în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că sunt în discuție două imobile și că s-a restituit numai unul a fost verificată de judecătorii fondului și apelului și ține de stabilirea stării de fapt pe baza probelor administrate, neputând fi examinată în recurs.

Nu este falsă mențiunea că imobilul obiect al prezentei cauze nu este trecut în actul de retrocedare, acest fapt fiind corect reținut de instanța de apel, în conformitate cu cele menționate în dispoziția de restituire (fila 34- 35). Este corectă afirmația cu caracter general a recurenților că „acțiunea în nulitate absolută întemeiată pe texte de lege vizând inalienabilitatea unui imobil aflat în proprietate publică este un mijloc juridic, o cale procesuală la îndemâna persoanelor direct interesate” dar, așa cum s-a mai arătat, prezenta cauză nu derulează o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001, imobilul în cauză nu a făcut obiectul retrocedării către foștii proprietari, el aparținea unei unități deținătoare, în sensul legii menționate și, la momentul înstrăinării nu mai era în domeniul public, contrar susținerilor recurenților.

Ca atare, nu au fost încălcate nici dispozițiile Legii nr. 213/1998 și nici ale celorlalte acte normative indicate de către recurenți, privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică, întrucât bunul se afla în domeniul privat, încât nu se poate reține frauda la lege. De asemenea, instanțele s-au pronunțat în mod legal, în sensul că, în prezenta cauză, având în vedere acțiunea promovată, nu are relevanță conținutul notificării făcută statului și nu intimatei-pârâte ca unitate deținătoare, ci conținutul dispoziției de restituire, dispoziție care nu vizează și imobilul din prezenta cauză, respectiv subsolul, încât nu se poate reține nici cauza ilicită. Față de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. , să respingă recursul reclamanților ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.T. și C.M., împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 34 din 24 martie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.