ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2997/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2997/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8 aprilie 2010, contestatoarea B.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații RO C. IFN SA BAIA MARE și SC A.S. SRL BAIA MARE, anularea deciziei nr. 1031 din 16 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În vederea soluționării contestației în anulare s-a atașat dosarul nr. 1514/100/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în care s-a pronunțat decizia contestată. Prin decizia nr. 1031 din 16 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a respins, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta B.C.
împotriva deciziei nr. 95/2009 din 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea B.C. a arătat, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale, în sensul că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât nu a dat eficiență principiului garantat de art. 6 din C.E.D.O., apreciind că recurenta nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil, în cauză fiind incidentă practica Curții Europene în legătură cu nerespectarea dreptului la un proces echitabil prin prisma neanalizării efective a motivelor de recurs invocate de către recurentă.
Verificând susținerea contestatoarei, potrivit căreia, respingând recursul instanța a omis să cerceteze toate motivele de casare, se constată că aceasta nu poate fi primită, atâta vreme cât din motivarea deciziei se reține că, deși amplu motivat, recursul a fost structurat pe motivele de recurs, întemeiate pe punctele 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., iar instanța le-a analizat și printr-o motivare concisă a răspuns motivelor de recurs. Faptul că instanța de recurs nu a examinat distinct fiecare argument, nu constituie o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac din moment ce din considerentele hotărârii rezultă raționamentul logico juridic al instanței în adoptarea soluției pe cele două motive de recurs.
Aceste susțineri ale contestatoarei sunt în realitate critici aduse soluției din recurs, afirmațiile făcute în cuprinsul contestației în anulare nu sunt susținute de probe din care să rezulte că s-ar fi omis cercetarea vreun motiv de recurs. Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare va fi respinsă, iar potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga contestatoarea la 5.383 lei cheltuieli de judecată către intimata RO C. IFN SA - BAIA MARE, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare, conform dovezilor aflate la filele x și z din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea B.C. împotriva deciziei nr. 1031 din 16 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Obligă contestatoarea la 5.383 lei cheltuieli de judecată către intimata RO C. IFN SA - BAIA MARE. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.