ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.C.A., a chemat în judecată pe pârâții

R.C. IFN, sucursala Baia Mare, și SC A.S. SRL solicitând anularea

contractului de ipotecă din 20 iulie 2007, motivat pe faptul că prin

actul a cărui anulare se cere imobilul proprietatea sa a fost adus

garanție prin semnătura mandatarului său G.Ș. care

și-a depășit împuternicirea.

Judecătoria Baia Mare, prin

sentința nr. 1222 din 3 martie 2008, a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului Maramureș în considerația art.

2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul astfel sesizat, prin

sentința civilă nr. 3944 din 12 noiembrie 2008, a admis acțiunea

precizată, a dispus anularea contractului de ipotecă și a

obligat pe pârâta R.C. IFN la 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

în esență că există o deosebire de esență între

contractul de credit și contractul de refinanțare, iar garanția

acordată pentru contractul de credit obținut pentru refinanțare

a fost realizată cu încălcarea împuternicirii date mandatarului.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 95 din 4 iunie 2009, a admis apelul pârâtei R.C. IFN, a

schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins

acțiunea.

Curtea de apel a considerat că

prin procură autentificată reclamanta a împuternicit pe tatăl

său să o reprezinte la bancă, notar sau oriunde va fi nevoie în

vederea garantării unui credit ipotecar contractat de mandatar sau SC A.S.

SRL cu proprietatea sa, iar limitele mandatului nu au fost depășite.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății

analizând „generic” contractul de credit de investiții imobiliare și

creditul de refinanțare a unui alt credit, fără a aprecia

limitele exprese ale contractului de mandat, situație inadmisibilă în

analiza unui act de dispoziție în cadrul unui mandat special.

Mai susține recurenta că

instanța de apel superficial a tratat operațiunea de refinanțare

credit care trebuie identificată în procură specială, nu a

înțeles să analizeze mandatul în raport cu prevederile art. 154 alin.

(2) C. civ. și nici destinația creditului acordat.

Instanța de apel și-a

depășit limitele învestirii analizând motivarea instanței de

fond dincolo de chestiunile legate de definiția contractului de credit,

înțelegând să se rezume la analiza contractului de credit ipotecar ca

și gen din prisma prevederilor legale, sens în care sunt încălcate

prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În privința creditului și

garantării sale, recurenta susține că se discută de un prim

contract de credit din data de 3 iulie 2006 iar procura era din 25 iulie 2006

precizându-se că împrumutul din 3 iulie e garantat cu contractul din 27

iulie 2006.

În privința contractului de

garanție din 19 martie 2007 acesta este dat pentru contractul de credit

încheiat în aceeași zi dar nu pentru împrumutul persoanei juridice

situație neanalizată, iar recurenta niciodată nu și-a dat

consimțământul valabil prin intermediul unei procuri.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune.

Prin procura autentificată la

25 iulie 2006, reclamanta împuternicește pe tatăl său, în

calitate de mandatar, să o reprezinte la bancă și oriunde va fi

nevoie, în vederea garantării unui credit ipotecar contractat de mandatar

sau de SC A.S. SRL cu sediul în Baia Mare, cu imobilul situat la aceeași

adresă pe care atât societatea comercială cât și mandatarul o

au.

Contractul de credit din 20 iulie

2007 stipulează acordarea unui împrumut în sumă de 233.900 lei pe o

perioadă de 12 luni, cu clauza verificării de către creditor a

destinației pentru care acesta a fost acordat – refinanțarea

creditului la Cooperativa de Credit C. Baia Mare.

Faptul că în procură este

menționată SC A.S. SRL iar în contractul de credit și de

ipotecă a fost înscrisă SC A.S. SRL cu aceleași sediu apare cu

evidență ca fiind o greșeală materială cu atât mai

mult cu cât este înscrisă cu datele de identificare ale acesteia. De

altfel semnatar al contractului în calitate de garant este chiar mandatarul G.Ș.

care potrivit dispozițiilor din împuternicire putea garanta împrumutul

contractat de el sau de societatea comercială ce avea sediul la domiciliul

său.

Apărarea potrivit căreia SC

A.S. SRL, urma să se înființeze este o construcție falsă,

întrucât la data încheierii împuternicirii societății comerciale i

s-a menționat sediul identic cu SC A.S. SRL, iar ulterior nu s-a dovedit

înființarea unei asemenea societăți comerciale. De altfel,

societatea comercială este reprezentată chiar de mandatar, care

semnează contractul în dublă calitate.

Critica relativă la confuzia în

care s-a aflat instanța de apel în caracterizarea contractului de credit

nu este întemeiată, chiar dacă sintagma „generic vorbind” poate

naște interpretări. Inadmisibilitatea evocată de recurentă

capătă sub aspect juridic caracterul cererii imorale, prin care

contestă împuternicirea dată mandatarului, tatăl său,

să garanteze un împrumut cu proprietatea sa, pentru ca ulterior

acordării împrumutului, să denunțe legalitatea operațiunii

și mai mult să considere atrasă răspunderea mandatarului în

temeiul art. 1546 alin. (2) C. civ.

Susținerea acordării unui

alt tip de contract decât cel pentru care s-a dat împuternicirea nu este

fondată. Contractul poartă denumirea de contract de credit, iar

destinația acordată acestuia nu schimbă cu nimic natura

juridică determinată a operațiunii efectuate, garantate cu

ipotecă.

Diligența creditorului de a

stabili destinația creditului și de a urmări derularea acesteia

nu schimbă caracterul de contract de credit garantat cu ipotecă

și nu poate justifica refuzul restituirii împrumutului acordat.

Contractul de credit în care

creditorul a impus garanții nu schimbă nici natura și nici

caracterele garanției și nici nu înlătură răspunderea

pe care mandantul și-a asumat-o prin împuternicirea dată mandatarului

de a garanta creditul ipotecar contractat.

Neîntemeiată este și

susținerea relativă la data semnării împuternicirii. Ratihabito

mandato equiparatur este formal prin care din timpuri imemoriale, se acordau

efecte retroactive mandatului, efecte care în această perspectivă nu

sunt desuete.

Pe de altă parte,

instanței de apel nu i se poate reproșa devoluțiunea

cercetării fondului cu atât mai mult cu cât instanța de fond a

făcut referire numai la art. 1 din Legea nr. 190/1999, fără a

analiza și prevederile art. 2 din lege precum și pe cele ale Legii nr.

193/2000 și Legea nr. 34/2000 în vigoare la data încheierii contractelor,

în condițiile în care evocarea în apel a conținutului actelor normative

impunea analiza acestora.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei

civile nr. 95 din 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta B.C.A., împotriva deciziei nr. 95/2009 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 16 martie 2010.