ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.C.A., a chemat în judecată pe pârâții R.C. IFN, sucursala Baia Mare, și SC A.S. SRL solicitând anularea contractului de ipotecă din 20 iulie 2007, motivat pe faptul că prin actul a cărui anulare se cere imobilul proprietatea sa a fost adus garanție prin semnătura mandatarului său G.Ș. care și-a depășit împuternicirea. Judecătoria Baia Mare, prin sentința nr. 1222 din 3 martie 2008, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Maramureș în considerația art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Tribunalul astfel sesizat, prin sentința civilă nr. 3944 din 12 noiembrie 2008, a admis acțiunea precizată, a dispus anularea contractului de ipotecă și a obligat pe pârâta R.C.

IFN la 1.500 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut în esență că există o deosebire de esență între contractul de credit și contractul de refinanțare, iar garanția acordată pentru contractul de credit obținut pentru refinanțare a fost realizată cu încălcarea împuternicirii date mandatarului. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 95 din 4 iunie 2009, a admis apelul pârâtei R.C. IFN, a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea. Curtea de apel a considerat că prin procură autentificată reclamanta a împuternicit pe tatăl său să o reprezinte la bancă, notar sau oriunde va fi nevoie în vederea garantării unui credit ipotecar contractat de mandatar sau SC A.S.

SRL cu proprietatea sa, iar limitele mandatului nu au fost depășite. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății analizând „generic” contractul de credit de investiții imobiliare și creditul de refinanțare a unui alt credit, fără a aprecia limitele exprese ale contractului de mandat, situație inadmisibilă în analiza unui act de dispoziție în cadrul unui mandat special. Mai susține recurenta că instanța de apel superficial a tratat operațiunea de refinanțare credit care trebuie identificată în procură specială, nu a înțeles să analizeze mandatul în raport cu prevederile art. 154 alin. (2) C. civ.

și nici destinația creditului acordat. Instanța de apel și-a depășit limitele învestirii analizând motivarea instanței de fond dincolo de chestiunile legate de definiția contractului de credit, înțelegând să se rezume la analiza contractului de credit ipotecar ca și gen din prisma prevederilor legale, sens în care sunt încălcate prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. În privința creditului și garantării sale, recurenta susține că se discută de un prim contract de credit din data de 3 iulie 2006 iar procura era din 25 iulie 2006 precizându-se că împrumutul din 3 iulie e garantat cu contractul din 27 iulie 2006. În privința contractului de garanție din 19 martie 2007 acesta este dat pentru contractul de credit încheiat în aceeași zi dar nu pentru împrumutul persoanei juridice situație neanalizată, iar recurenta niciodată nu și-a dat consimțământul valabil prin intermediul unei procuri.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Prin procura autentificată la 25 iulie 2006, reclamanta împuternicește pe tatăl său, în calitate de mandatar, să o reprezinte la bancă și oriunde va fi nevoie, în vederea garantării unui credit ipotecar contractat de mandatar sau de SC A.S. SRL cu sediul în Baia Mare, cu imobilul situat la aceeași adresă pe care atât societatea comercială cât și mandatarul o au. Contractul de credit din 20 iulie 2007 stipulează acordarea unui împrumut în sumă de 233.900 lei pe o perioadă de 12 luni, cu clauza verificării de către creditor a destinației pentru care acesta a fost acordat – refinanțarea creditului la Cooperativa de Credit C. Baia Mare.

Faptul că în procură este menționată SC A.S. SRL iar în contractul de credit și de ipotecă a fost înscrisă SC A.S. SRL cu aceleași sediu apare cu evidență ca fiind o greșeală materială cu atât mai mult cu cât este înscrisă cu datele de identificare ale acesteia. De altfel semnatar al contractului în calitate de garant este chiar mandatarul G.Ș. care potrivit dispozițiilor din împuternicire putea garanta împrumutul contractat de el sau de societatea comercială ce avea sediul la domiciliul său. Apărarea potrivit căreia SC A.S. SRL, urma să se înființeze este o construcție falsă, întrucât la data încheierii împuternicirii societății comerciale i s-a menționat sediul identic cu SC A.S. SRL, iar ulterior nu s-a dovedit înființarea unei asemenea societăți comerciale.

De altfel, societatea comercială este reprezentată chiar de mandatar, care semnează contractul în dublă calitate. Critica relativă la confuzia în care s-a aflat instanța de apel în caracterizarea contractului de credit nu este întemeiată, chiar dacă sintagma „generic vorbind” poate naște interpretări. Inadmisibilitatea evocată de recurentă capătă sub aspect juridic caracterul cererii imorale, prin care contestă împuternicirea dată mandatarului, tatăl său, să garanteze un împrumut cu proprietatea sa, pentru ca ulterior acordării împrumutului, să denunțe legalitatea operațiunii și mai mult să considere atrasă răspunderea mandatarului în temeiul art. 1546 alin. (2) C. civ. Susținerea acordării unui alt tip de contract decât cel pentru care s-a dat împuternicirea nu este fondată.

Contractul poartă denumirea de contract de credit, iar destinația acordată acestuia nu schimbă cu nimic natura juridică determinată a operațiunii efectuate, garantate cu ipotecă. Diligența creditorului de a stabili destinația creditului și de a urmări derularea acesteia nu schimbă caracterul de contract de credit garantat cu ipotecă și nu poate justifica refuzul restituirii împrumutului acordat. Contractul de credit în care creditorul a impus garanții nu schimbă nici natura și nici caracterele garanției și nici nu înlătură răspunderea pe care mandantul și-a asumat-o prin împuternicirea dată mandatarului de a garanta creditul ipotecar contractat. Neîntemeiată este și susținerea relativă la data semnării împuternicirii.

Ratihabito mandato equiparatur este formal prin care din timpuri imemoriale, se acordau efecte retroactive mandatului, efecte care în această perspectivă nu sunt desuete. Pe de altă parte, instanței de apel nu i se poate reproșa devoluțiunea cercetării fondului cu atât mai mult cu cât instanța de fond a făcut referire numai la art. 1 din Legea nr. 190/1999, fără a analiza și prevederile art. 2 din lege precum și pe cele ale Legii nr. 193/2000 și Legea nr. 34/2000 în vigoare la data încheierii contractelor, în condițiile în care evocarea în apel a conținutului actelor normative impunea analiza acestora. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 95 din 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.C.A., împotriva deciziei nr. 95/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 martie 2010.