ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1831/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Judecătoriei Suceava la data de 14 martie 2008, înregistrată sub nr. 1798/314/2007, reclamanții T.E. și T.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC "B.C." SA - Sucursala Suceava și SC "S.F." SRL Fălticeni, constatarea nulității absolute a Contractelor de garanție imobiliară nr. X1 din 25 octombrie 2004 autentificat sub nr. X2 din 25 octombrie 2004 de Biroul Notarului Public V.I.; nr. X3 din 15 septembrie 2005 autentificat sub nr. X4 din 15 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public A.I.; nr. X5 din 17 noiembrie 2005 autentificat sub nr. X6 din 17 noiembrie 2005 de Biroul Notarului Public A.I., cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1980 din 14 aprilie 2008, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, conform disp. art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și art. 3 pct. 11 C. com., potrivit cărora sunt considerate acte de comerț operațiunile de bancă și schimb, sens în care practica judiciară a decis constant că împrumutul și garanțiile acestuia sunt comerciale, dacă sunt făcute de către un comerciant. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16 mai 2008 sub nr. 1798/314/2008. Prin Sentința nr. 3100 din 16 octombrie 2008, Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamanții T.E.

și T.I. în contradictoriu cu pârâtele SC "B.C." SA. - Sucursala Suceava și SC "S.F." SRL reținând, în principal că, contractele de ipotecă a căror constatare de nulitate reclamanții au solicitat-o, au fost încheiate conform prevederilor legale ale art. 1774 - 1776 C. civ. și semnate de aceștia, consimțământul lor la încheiere fiind absolut valabil. Cu privire la reclamanta T.E., instanța a reținut că aceasta l-a împuternicit pe reclamantul T.I. - soț, care, în baza procurii speciale autentificate sub nr. X7 din 17 noiembrie 2005 la BNP L.C. a semnat în mod valabil contractul ca și mandatar al acesteia, prev. art. 1536 C. civ. fiind astfel respectate. Instanța de fond a apreciat că în cauză, în lipsa incidenței prev. art. 953, 960 C. civ., consimțământul reclamanților la încheierea contractelor a fost valabil exprimat, vicierea lui prin eroare, dol, violență, nefiind dovedită în cauză.

Prin Decizia nr. 98 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat Sentința nr. 3100 din 16 octombrie 2008 și, în rejudecare, a admis acțiunea și a constatat nulitatea contractelor de ipotecă (garanție imobiliară): nr. X1 din 25 octombrie 2004 autentificat de notar public I.V. sub nr. X2 din 29 octombrie 2004; nr. X9 din 15 septembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. X4 din 15 septembrie 2005; nr. X5 din 17 noiembrie 2005 autentificat de notar public A.I.

sub nr. X6 din 17 noiembrie 2005, reținând instanța de apel că, la încheierea actului - Contractul nr. X1 din 25 octombrie 2004, reclamanții au fost induși în eroare în legătură cu garanțiile contractului de împrumut, prin aceea că au avut încredințarea din partea pârâților că bunul ipotecat nu se află în pericol deoarece împrumutul fusese garantat și cu alte bunuri, inclusiv proprietatea administratorului și patronului SC "S.F." SRL; or, aceștia nu ar fi încheiat actul dacă cunoșteau că ulterior, bunurile garantate urmau a fi scoase de sub gaj, contrar caracterului lui indivizibil stipulat la art. 6.2 din contractul de credit.

Ca atare, s-a constatat că este dată eroarea - viciu de consimțământ la încheierea acestui contract - nr. X10 din 15 septembrie 2005, deoarece, contrar prev. art. 6 pct. 2 din Contractul de credit nr. X11 din 25 octombrie 2004, acest contract a fost modificat ulterior fără știrea reclamanților, prin Actul adițional nr. X11 din 11 martie 2005 (prin care pârâții au procedat la micșorarea garanțiilor prin scoaterea de sub gaj a unui număr de 7 bunuri aparținând SC S.F. SRL și stocul de marfă proprietatea aceluiași).

Împotriva acestei decizii a promovat recurs pârâta Banca Comercială "C." SA Sibiu - Sucursala Suceava, care a fost admis prin Decizia nr. 2502 din 23 iunie 2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială (Dosar nr. 1798/314/2008) și s-a casat decizia recurată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că, instanța de apel trebuia să analizeze existența sau inexistența unor cauze care conduceau, sau nu, la nulitatea absolută a contractelor. În rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 30 din 11 iunie 2013 a admis apelul declarat de reclamanții T.E. și T.I., a schimbat în totalitate Sentința nr. 3100 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis acțiunea, a constatat nulitatea Contractelor de ipotecă X1 din 25 octombrie 2004 autentificat de notarul public I.V.

sub nr. X2 din 29 octombrie 2004; nr. X9 din 15 septembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. X4 din 15 septembrie 2005 și nr. X5 din 17 noiembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. X6 din 17 noiembrie 2005. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că intimata SC "S.F." SRL Fălticeni a beneficiat de credite în valoare de 200.000 RON, 400.000 dolari SUA și respectiv 416.000 euro. În scopul acordării celor trei credite s-a solicitat acestuia alături de alte garanții și o garanție imobiliară. Intimata a propus garantarea creditului, de către terțe persoane fizice, respectiv T.I. și T.E., cu ipoteca asupra imobilului constând în apartament proprietatea soților T.I.

și T.E., situat în mun. Suceava, str. Dornelor, județul Suceava, ipotecile asupra imobilului au fost constituite prin contractele de garanție imobiliară sus-arătate. În ceea ce privește Contractul de garanție imobiliară nr. X1 din 25 octombrie 2004, s-a constatat că prima instanță a apreciat că nu poate analiza criticile referitoare la nulitatea acestuia prin raportare la contractul de credit al cărui accesoriu este atâta timp cât nu s-a solicitat și constatarea nulității contractelor de credit.

Instanța de apel a reținut că în condițiile în care acțiunea prin care aceste contracte au fost atacate a fost respinsă irevocabil, reținându-se că reclamanții, fiind terți față de aceste contracte, nu au căderea de a invoca motive de nulitate a acestora, deci fără a se antama fondul cauzei, în mod greșit prima instanță nu a analizat criticile invocate, mai ales că, cu privire la aceste contracte s-au efectuat și cercetări penale finalizate prin Ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 8/P/2010 din 28 decembrie 2011 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei-intimate SC B.C. SA și aplicarea unei amenzi administrative față de aceasta, nefiind astfel analizată valabilitatea contractelor.

Având în vedere dispozițiile din Contractul de credit nr. X11/2004, care nu a fost semnat de către reclamanți, s-a constatat că susținerile acestora referitoare la lipsa consimțământului, datorată falsei reprezentări a realității în momentul constituirii garanției imobiliare sunt întemeiate, aceștia fiind convinși că în realitate garantează împreună cu beneficiarii creditului și nu că vor fi singurii care vor garanta obligația, aflându-ne astfel în fața unei lipse de consimțământ datorată unei erori-obstacol.

De asemenea, pornind de la faptul că reclamanții au înțeles să garanteze obligațiile din contractul de credit având în vedere condițiile cu privire la care au fost în eroare, respectiv multitudinea și siguranța garanțiilor, este evident că garantarea creditului în condițiile actuale, ca urmare a scoaterii de sub ipotecă a tuturor celorlalte garanții, apare ca fiind lipsită de cauză, respectiv acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Astfel, potrivit art. 966 C. civ., "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect". În ceea ce privește Contractul de garanție nr. X9 din 15 septembrie 2005, s-au constatat de asemenea criticile ca fiind întemeiate.

Atâta timp cât în contractul de ipotecă s-a stabilit că ipoteca se constituie până la concurența sumei de 360.000 RON, plus dobânzile revizuibile și toate costurile aferente creditului, inclusiv dobânzi penalizatoare, penalități și comisioane, instanța de apel a considerat că nu a fost respectată cerința specializării sub aspectul creanței garantate. Cu privire la Contractul de ipotecă nr. X5 din 17 noiembrie 2005, s-a constatat că acesta a fost semnat de numitul T.I. în nume propriu, cât și în calitate de mandatar al reclamantei T.E. Cu toate acestea, în procura specială autentificată sub nr. X7 din 17 noiembrie 2005, mandatara nu a indicat până la ce valoare înțelege să garanteze creanța, ceea ce atrage nulitatea contractului de ipotecă, neexistând un consimțământ valabil exprimat cu privire la constituirea ipotecii, procura trebuind să respecte aceleași condiții de specializare ca și actul pentru încheierea căruia a fost dată.

Împotriva acestei decizii pârâta Banca Comercială C. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia recurenta a arătat, în esență, că asupra valabilității contractelor de garanție imobiliară s-a pronunțat cu putere de lucru judecat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1348/2010 în Dosarul nr. 152/86/2009. Totodată, susține recurenta, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit legea atunci când a apreciat că indivizibilitatea garanțiilor presupune menținerea în bloc a tuturor garanțiilor (constituite în mod independent) până la rambursarea integrală a obligației principale, întrucât renunțarea la una dintre ipoteci ce privea un bun imobil este un drept al creditorului și nu poate produce efecte asupra celorlalte ipoteci independent constituite în baza unor contracte de garanție separate.

Prin reținerea că modificările survenite ulterior semnării contractelor de garanție ar fi de natură să atragă nulitatea, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea, susține recurenta, întrucât modificările au intervenit ulterior semnării și nu au cum să fie calificate ca motive de nulitate.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea atunci când a apreciat că intimații-reclamanți nu și-au exprimat în mod valabil consimțământul la constituirea garanțiilor, în sensul renunțării la beneficiul de diviziune în discuție, întrucât instanța de apel a răsturnat sarcina probei, aducând ca argumente în sprijinul soluției pronunțate numai aprecierile pur subiective ale intimaților-reclamanți, fără a ține cont că aceștia și-au exprimat, în mod neechivoc, consimțământul în sensul suportării riscului neachitării la scadență a creditului, dobânzilor și costurilor aferente, indiferent de întinderea acestora și în lipsa probelor care susțineau poziția acestora.

Reținerea instanței în ceea ce privește nevalabilitatea procurii speciale autentificate sub nr. X7 din 17 noiembrie 2005, motivat de faptul că mandatara nu a indicat până la ce valoare înțelege să garanteze creanța, susține recurenta, nu are nicio bază sau temei legal, ceea ce în opinia instanței ar echivala cu inexistența unui consimțământ valabil cu privire la constituirea ipotecii, instanța de apel nemotivându-și această opinie eronată. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond și pe cale de consecință respingerea în tot ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Intimații-reclamanți, prin întâmpinarea depusă la dosar, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 2502 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul pârâtei Banca Comercială C. SA Sibiu - Sucursala Suceava, s-a casat Decizia nr. 98 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Din considerentele hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc, îndrumările și recomandările obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei.

Astfel, prin decizia de casare s-a reținut că instanța de apel trebuia să analizeze existența sau inexistența unor cauze care duceau, sau nu, la nulitatea contractelor, nu să analizeze existența unor vicii de consimțământ, mai ales că sub acest aspect există putere de lucru judecat, aceasta rezultând din existența Sentinței civile nr. 1199 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, sentință rămasă definitivă și irevocabilă. Deși obligatorii aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., este de observat că instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare, respectiv de a analiza existența sau inexistența unor cauze care duceau, sau nu, la nulitatea contractelor de ipotecă, s-au analizat contractele de credit.

Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege, ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza nu poate să ignore o atare interpretare.

Cum în cauză nu a fost examinată existența sau inexistența unor cauze care duceau, sau nu, la nulitatea contractelor de ipotecă, așa cum a recomandat decizia de casare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea instanței de apel și va trimitere cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Banca Comercială C. S.A. Sibiu - Sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 30 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2014. Procesat de GGC - AZ