ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2502/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14 martie 2008 sub nr. 1798/314/2007, reclamanții T.E. și T.I. au chemat în judecată pe pârâtele SC B.C. SA, sucursala Suceava, și SC S. FĂLTICENI SRL - Fălticeni, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractelor de garanție imobiliară nr. 60.3 din 25 octombrie 2004 autentificat sub nr. 4064 din aceeași dată de Biroul Notarului Public V.I.; nr. 115.1.2 din 15 septembrie 2005 autentificat sub nr. 2423 din aceeași dată de Biroul Notarului Public A.I.; nr. 239.4 din 17 noiembrie 2005 autentificat sub nr. 3014 din aceeași dată de Biroul Notarului Public A.I., cu cheltuieli de judecată.

În drept au invocat dispozițiile art. 100 din Legea nr. 36/1995, art. 942, art. 953, art. 960, art. 969, art. 973, art. 977, art. 978, art. 983, art. 984, art. 1537, art. 1747, art. 1774, art. 1776 C. civ., art. 27, art. 34, art. 37 din Legea nr. 7/1996 și au depus la dosar înscrisuri (filele 9 – 30). La termenul de judecată din 14 aprilie 2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei. Prin sentința civilă nr. 1980 din 14 aprilie 2008, Judecătoria Suceava a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, conform disp. art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. S-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 11 C. com., sunt considerate acte de comerț operațiunile de bancă și schimb, sens în care practica judiciară a decis constant că împrumutul și garanțiile acestuia sunt comerciale.

Întreprinderile bancare, făcând operațiuni de bancă și schimb, sunt considerate, potrivit art. 3 pct. 11 și art. 7 C. com., ca fiind comercianți, iar conform art. 56 C. com., dacă un act este comercial pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși în ce privește acel act legii comerciale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16 mai 2008 sub nr. 1798/314/2008. Prin sentința nr. 3100 din 16 octombrie 2008 Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamanții T.E. și T.I., în contradictoriu cu pârâtele SC B.C. SA, sucursala Suceava și SC S. FĂLTICENI SRL Fălticeni. În motivarea soluției, prima instanță a reținut că, în cazul contractelor de ipotecă a căror nulitate absolută, reclamanții au solicitat-o să se constate, au fost încheiate conform prevederilor legale art. 1774-1776 C. civ.

și semnate de reclamanți, consimțământul lor la încheiere fiind absolut valabil. Cu privire la reclamanta T.E., prima instanță a reținut că aceasta l-a împuternicit pe reclamantul T.I. – soț , care în baza procurii speciale autentificate sub nr.3 084 din 17 noiembrie 2005 la BNP L.C., a semnat în mod valabil contractul ca și mandatar al acesteia – prev. art. 1536 C. civ. fiind astfel respectate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții T.I. și T.E.. Prin decizia nr. 98 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de către reclamanți, a fost schimbată sentința, a fost admisă acțiunea reclamanților și a fost constatată nulitatea contractelor de ipotecă (garanție imobiliară) nr. 60.3 din 25 octombrie 2004 autentificat de notar public I.V.

sub nr. 4064 din 29 octombrie 2004; nr. 115.I.2 din 15 septembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. 2423 din 15 septembrie 2005; nr. 239.4 din 17 noiembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. 3014 din 17 noiembrie 2005. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: La data de 25 octombrie 2004, între pârâtele intimate s-a încheiat contractul de credit nr. 60, prin care B.C.C. SA, sucursala Suceava, a împrumutat pârâtei SC S. FĂLTICENI suma de 416.000 Euro, cu termen de rambursare 36 luni – respectiv 25 octombrie 2007. Reclamanții T.I. și T.E., prin contractul de garanție imobiliară nr. 60.3 din 25 octombrie 2004, încheiat cu pârâta intimată B.C.C.

SA, sucursala Suceava, au consimțit la intabularea, în favoarea acesteia, a ipotecii de rang I, în sumă de 416.000 Euro, plus dobânda și alte costuri aferente creditului menționat, asupra imobilului proprietatea lor – apartament cu 3 camere, situat în municipiul Suceava. Această garanție constituită de reclamanți în favoarea B.C.C. SA, sucursala Suceava, nu a fost singura garanție trecută în contractul de împrumut, ci acesta a mai fost garantat cu: gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile proprietatea pârâtei SC S. FĂLTICENI, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat de acesta cu SC S.T.I.F. SA; bilet la ordin în alb emis de către împrumutatul SC S. SRL Fălticeni și avalizat de D.G.

– administrator, în nume propriu și ipoteca de grad IV instituită prin contractul de garanție imobiliară 115.I.1 din 15 septembrie 2005 asupra imobilului sediu și clădiri producție ale SC S. FĂLTICENI SRL (art. 6.1 – contract de credit nr. 60 din 25 octombrie 2004 – fil.9 dosar Judecătoria Suceava). Deși la art. 60.2 din contract se stipula că aceste garanții sunt indivizibile până la rambursarea integrală a creditului,dobânzilor și celorlalte costuri, prin actul adițional nr. 60/I din 11 martie 2005, încheiat între pârâți, aceștia au micșorat garanțiile menționate, fără a le aduce la cunoștință și reclamanților acest lucru – respectiv au fost scoase de sub gaj 7 bunuri mobile, proprietatea SC S. FĂLTICENI SRL, în valoare de 298.000 lei și stocul de marfă - bunuri mobile, proprietatea aceleiași societăți, în valoare de 5001 lei.

Ulterior, s-a încheiat între pârâți un nou act adițional la contractul de credit – act nr. 60/IX din 22 decembrie 2006, în care, la art.6.1 nu mai apare ipoteca asupra apartamentului situat în Municipiul București – proprietatea administratorului și patronului

SC S. FĂLTICENI SRL – D.G.

În continuare, fără știința reclamanților, la 20 februarie 2007, anterior datei de 25 octombrie 2007, la care se împlinea termenul de ramburs din contractul de credit, pârâții au modificat din nou, prin actul adițional 60/X, graficul de ramburs al creditului și durata acestuia, de la 36 luni la 60 de luni. Ulterior, în ordine cronologică, pârâții au încheie contractul de credit 115.I din 15 septembrie 2005, cu suplimentarea liniei de credit cu 160.000 lei, pe termen de 10 luni. Acesta este momentul în care s-a semnat cu reclamanții și contractul de garanție imobiliară nr. 115/I din 15 septembrie 2005 și nr. 239.4 din 17 noiembrie 2005. Au mai intervenit alte acte adiționale încheiate de pârâți: nr. 115/VIII in 11 octombrie 2006 (de prelungire a duratei creditului cu 12 luni); nr. 115/X din 10 octombrie 2007 (de prelungire a duratei de credit cu încă 12 luni).

Contractul de credit nr. 239/2005 (fil.24 dosar Judecătoria Suceava) nu este semnat de către reclamanți, iar contractul de garanție imobiliară aferent – 239.4/2005 este semnat de reclamantul T.I., în nume propriu și ca reprezentant al soției sale, T.E. – conform procurii speciale (fil.27 dosar judecătorie). Contractele de garanție imobiliară ce fac obiectul cauzei, au fost găsite nule, pentru următoarele considerente: Contractul nr. 60.3 din 25 octombrie 2004 a fost semnat de reclamanți în condițiile în care consimțământul acestora (elementul esențial de validitate în convenția civilă, conf. art. 948 C. civ.) a fost viciat prin eroare.

Astfel, la încheierea actului, reclamanții care au fost induși în eroare în legătură cu garanțiile contractului de împrumut, respectiv au avut încredințarea din partea pârâților că bunul ipotecat nu se află în pericol, deoarece împrumutul fusese garantat și cu alte bunuri, inclusiv proprietatea administratorului și patronului SC S. FĂLTICENI SRL; însă reclamanții nu ar fi încheiat actul dacă cunoșteau că ulterior, bunurile garantate urmau a fi scoase de sub gaj, contrar caracterului lui indivizibil, stipulat la art. 6.2 din contractul de credit.

S-a reținut că există eroarea – viciu de consimțământ la încheierea acestui contract – nr. 115.1 din 15 septembrie 2005 - deoarece contrar prevederilor art. 6 pct. 2 din contractul de credit nr. 60 din 25 octombrie 2004, acest contract a fost modificat ulterior, fără știrea reclamanților, prin actul adițional nr. 60 din 11 martie 2005, (prin care pârâții au procedat la micșorarea garanțiilor, prin scoaterea de sub gaj a unui număr de 7 bunuri aparținând SC S. FĂLTICENI SRL, precum și stocul de marfă). S-a mai reținut că încheierea acestor acte adiționale de către pârâți, probează dolul, ca viciu de consimțământ al reclamanților la încheierea lor.

Aceasta, deoarece, cu intenție vădită, pârâții, și fără a aviza pe reclamanți, prin mijloace viclene, i-au determinat pe aceștia la încheierea actului nr. 115.I.2 din 15 septembrie 2009. Ca atare, acest act este lovit de nulitate, conform art. 960 C. civ., dolul dovedit în maniera la care s-a făcut referire, fiind determinant la încheierea contractului (reclamanții nu au cunoscut că alte bunuri-garanții au fost scoase de sub gaj) acest dol fiind realizat de către pârâți.

Contractul de garanție imobiliară 239.4 din 17 noiembrie 2005 este de asemenea lovit de nulitate, deoarece, pârâții, fără acordul și știrea reclamanților, au încheiat un contract de credit, nr. 239 din 11 noiembrie 2005 (fila 24 dosar Judecătoria Suceava) pentru un credit de 400.000 dolari SUA pe termen de 96 luni, iar la încheierea contractului de garanție au dat asigurări reclamanților că utilajele noi ce vor fi achiziționate din credit, vor fi garantate la bancă și apartamentele lor vor fi scoase de sub sarcina ipotecării.

Dolul ce a afectat, la încheierea acestui act, consimțământul reclamanților, făcându-l nevalabil, cu consecința nulității lui, constă nu numai în această atitudine a pârâților de la data încheierii lui (fapt necontestat de aceștia), dar și din cea ulterioară, respectiv, pârâții la data 22 decembrie 2006 au încheiat un act adițional, prin care apartamentul din București, proprietatea administratorului și patronului SC S. FĂLTICENI, nu mai apare la bunuri garantate. S-a mai reținut că și din Raportul de supraveghere al BNR, din 4 aprilie 2008, transpar aceleași concluzii în legătură cu încheierea celor trei contracte de garanții imobiliare. Astfel, la filele 44-45 dosar recurs, în acest raport se precizează că: „unele documente contractuale întocmite de unitatea bancară nu au fost semnate de aceștia (reclamanți) în calitate de garanți ipotecari”.

Se precizează că nesemnarea acestor contracte s-a realizat cu încălcarea Capitolului IV din Manualul de creditare aprobat de Consiliul de Administrație al Băncii. Conform aceluiași Raport BNR, suma achitată băncii și pentru care a fost scos de sub ipotecă imobilul proprietatea administratorilor pârâtei SC S. FĂLTICENI SRL, nici nu a fost achitată de către acesta, ci de către debitoare – societate, astfel că s-a dovedit că ipoteca nu a fost reală, ci a fost realizată numai în scopul de a induce reclamanților încrederea că pot garanta cu imobilul proprietatea lor, cu convingerea că acesta nu ar ajunge vreodată să fie executat, de vreme ce însuși patronul societății împrumutate a garantat cu imobilul proprietate sa.

Și asupra scopului urmărit de bancă, la încheierea contractelor de garanție imobiliară, planează îndoiala realizării lui – odată ce linia de credit a crescut și limita garanției a scăzut. De asemenea, din Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, nr. 549/II din 15 iunie 2010, rezultă că pentru modalitatea în care reprezentanții Băncii Comerciale B.C., sucursala Suceava, au încheiat contractele de discuție, reclamanții au formulat împotriva lor plângere penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevederilor de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) și art. 243 C. pen. (înșelăciune și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), plângere care a fost admisă. Chiar și această situație din dosarul penal, face trimitere la manopere de inducere în eroare a reclamanților, la încheierea actelor, cu eventualul concurs al unor salariați ai Băncii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta-pârâtă B.C.C. SA Sibiu, sucursala Suceava, aducându-i următoarele critici: 1. În mod greșit a reținut instanța de apel că reclamanții ar fi semnat contractele de garanție reală imobiliară în condițiile în care consimțământul acestora a fost viciat prin eroare și dol. A fost interpretată greșit clauza prevăzută în art. 6.2 din Contractul de credit cu privire la indivizibilitatea garanțiilor, deoarece, potrivit art. 1746 C. civ., ipoteca este prin natura ei nedivizibilă și subzistă în întregime asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecăruia, și asupra fiecărei porțiuni din respectivele imobile. Pe de-altă parte intimații reclamanți au declarat în fața notarului public că și-au exprimat consimțământul, în mod liber și neviciat și în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește obiectul și clauzele contractului.

Aceștia au renunțat în mod expres la beneficiul de discuțiune și la cel de diviziune prevăzut de art. 1662 și art. 1667 C. civ. 2. Instanța de apel nu a ținut cont de puterea de lucru judecat, reprezentată de sentința civilă nr. 1199 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 114 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava și respectiv prin decizia nr. 1348/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre în care s-a analizat vicierea consimțământului reclamanților relativ la aceleași contracte, ajungându-se la concluzia că nu există vicierea consimțământului reclamanților. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de ipotecă nr. 4064 din 29 octombrie 2004 autentificat de BNP V.I., nr. 2423 din 15 septembrie 2005 autentificat de BNP A.I. și respectiv nr. 3014 din 17 noiembrie 2005 autentificat de același notar public. Reclamanții au invocat, în principal, faptul că au fost induși în eroare la semnarea contractelor de ipotecă, consimțământul lor fiind lovit de dol, dar și faptul că, prin încheierea actelor adiționale ulterioare, interesele lor au fost fraudate, fiind puși în situația de a garanta doar ei, cu bunul lor, împrumuturile reînnoite, societatea debitoare și administratorii acesteia scoțându-și bunurile de sub ipotecă.

Instanța de apel, prin soluția pronunțată, a schimbat hotărârea primei instanțe, iar în dispozitivul deciziei recurate s-a pronunțat în sensul admiterii cererii introductive, constatând nulitatea absolută a celor trei contracte de ipotecă. În schimb, în motivarea deciziei pronunțate, instanța de apel a argumentat admiterea cererii invocând vicierea consimțământului reclamanților la încheierea contractelor, motivând acest lucru prin existența unor manopere frauduloase ale pârâților, dar care sunt ulterioare încheierii contractelor, prin faptul scoaterii de sub ipotecă a celorlalte bunuri ipotecate odată cu bunurile reclamanților, bunuri ce aparțineau societății sau administratorilor acesteia.

Prin urmare, deși în dispozitiv se constată nulitatea absolută a celor trei contracte de ipotecă, nulitate care se putea pronunța doar pentru neîndeplinirea condițiilor pe fond ale contractului, prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza (forma autentică a contractului de ipotecă fiind respectată), motivarea acestei hotărâri s-a făcut bazându-se pe existența unor vicii de consimțământ, vicii care nu pot conduce decât la o nulitate relativă a contractelor, deci consecința ar fi fost anularea acestora, astfel încât există o contrarietate vădită între dispozitiv și considerentele hotărârii recurate, acest lucru echivalând cu o nepronunțare asupra fondului pricinii.

Instanța de apel trebuia să analizeze existența sau inexistența unor cauze care conduceau, sau nu, la nulitatea absolută a contractelor, nu să analizeze existența unor vicii de consimțământ, mai ales că sub acest aspect, există, într-adevăr, putere de lucru judecat, așa după cum susține recurenta, aceasta rezultând din existența sentinței civile nr. 1199 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, sentință rămasă definitivă și irevocabilă. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta B.C.C. SA Sibiu, sucursala Suceava, împotriva deciziei nr. 98 de la 29 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 iunie 2011.