ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din data de 23 noiembrie 2005 înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, contestatorii A.N. și A.V. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. desființarea actelor de executare silită pornită de intimata, în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, acte vizând vânzarea prin licitație publică a imobilului proprietatea contestatorilor, situat în Fălticeni str. Caporal Ciofu f.n. În motivare, contestatorii au susținut că, la data de 10 noiembrie 2005, au luat la cunoștință de anunțul de vânzare la licitație a imobilului proprietatea lor, imobil ce a făcut obiectul unui contract de ipotecă consimțit de ei pentru garantarea unui credit acordat în anul 1998 SC M.C.
SRL. Totodată, contestatorii au arătat că prin adresa nr. 5255 din 16 decembrie 1999 intimata A.V.A.S. le-a comunicat cesionarea de la B.A. SA a contractului de credit încheiat cu SC M.C. SRL, de la acea dată nemaifiind efectuate acte de executare a debitului preluat, ceea ce impune aplicarea sancțiunii prescrierii dreptului de a cere executarea silită, cu consecința desființării formelor de executare pornite la 4 noiembrie 2005 peste termenul general de prescripție de 3 ani. Curtea de Apel Suceava și-a declinat, la data de 22 februarie 2006, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în a cărei rază teritorială se află sediul intimatei. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 86 pronunțată la 19 aprilie 2006, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatori.
Instanța a apreciat, în raport de actele dosarului că termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită, aplicabil speței, este de 7 ani potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1958, termen care în cauză nu s-a împlinit, având în vedere data nașterii dreptului de a cere executarea silită, 20 octombrie 1999, și data primului act de executare, respectiv data notificării începerii executării silite. Împotriva acestei sentințe contestatorii au declarat recurs, la data de 22 mai 2006, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și desființării tuturor actelor de executare silită. Invocând aplicarea greșită a legii, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., recurenții contestatori au arătat în esență că termenul special de prescripție de 7 ani reglementat de O.U.G. nr. 51/1998 s-a împlinit el urmând a fi calculat pentru fiecare rată scadentă de la data exigibilității ei. Sub un alt aspect, recurenții au susținut că în mod greșit prima instanță a considerat ca fiind primul act de executare comunicarea titlului executoriu de către intimată, în cauză, în raport de dispozițiile legii speciale, primul act de executare îl constituie publicația de vânzare emisă la 4 noiembrie 2005. La data de 12 ianuarie 2007 recurenții contestatori au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani în ceea ce privește dreptul de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S.
Prin încheierea din data de 23 februarie 2007, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenți și a dispus, totodată, suspendarea judecății recursului pe perioada soluționării excepției. Urmare respingerii excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 847 din 9 octombrie 2007 și a restituirii dosarului, recursul a fost repus pe rol din oficiu la data de 8 noiembrie 2007 fixându-se termen de judecată la 25 ianuarie 2008. Asupra recursului. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Regimul juridic aplicabil executării silite pornită împotriva contestatorilor – recurenți de către intimata A.V.A.S. este cel reglementat de O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 409/2001.
Prin contractul de cesiune de creanță nr. 720070 din 16 decembrie 1999 A.V.A.S. a preluat de la B.A. SA creanța neperformantă pe care aceasta o deținea împotriva debitoarei SC M.C. SRL creanță garantată de contestatori, printre altele și cu contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1893 din 17 iunie 1998 asupra imobilului proprietatea acestora din Fălticeni, Calea Ciofu f.n.
Contractul de credit nr. 120 din 13 mai 1998 care constituie titlul creanței preluate de A.V.A.S. stabilește modul de rambursare a creditului acordat debitoarei SC M.C. SRL în 10 rate lunare, prima rată fiind scadentă la 20 octombrie 1998. Prin urmare la 20 iulie 1999 întreaga sumă acordată cu titlu de împrumut devenea scadentă, data la care se naște și dreptul creditorului de a cere executare silită.
Potrivit art. 13 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 51/1998 pe data preluării de către A.V.A.S. a creanțelor neperformante, contractele de credit ajunse la scadențe încheiate între bănci și persoane fizice sau persoane juridice debitoare, constituie de drept titlu executoriu, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate fiind de 7 ani, cu condiția ca la data preluării dreptul de a cere executare silită să nu fie prescris, condiție îndeplinită în cauză contractul de cesiune fiind încheiat la 16 decembrie 1999. Prin urmare termenul de 7 ani statuat de dispozițiile susmenționate se împlinea la 20 iulie 2006, dată în raport de care actele de executare întreprinse de A.V.A.S., după comunicarea titlurilor creanței, respectiv oferta de vânzare prin licitație publică nr. 44488 din 4 noiembrie 2005, se înscriu înăuntrul termenului de prescripție.
Cu aceste precizări, de natură să corecteze erorile comise de instanța fondului în calcularea datei scadenței împrumutului și să înlăture aprecierile sale cu privire la întreruperea cursului prescripției, aprecieri care nu se fundamentează pe probe concludente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, actele de executare întreprinse de intimată s-au făcut cu respectarea dispozițiilor speciale care reglementează acestă materie – respectiv O.U.G. nr. 51/1998 modificată și completată. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitorii A.N. și A.V. împotriva sentinței comerciale nr. 86 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.