ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din data
de 23 noiembrie 2005 înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava,
contestatorii A.N. și A.V. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.
desființarea actelor de executare silită pornită de intimata, în temeiul O.U.G.
nr. 51/1998, acte vizând vânzarea prin licitație publică a imobilului
proprietatea contestatorilor, situat în Fălticeni str. Caporal Ciofu f.n.
În motivare,
contestatorii au susținut că, la data de 10 noiembrie 2005, au luat la
cunoștință de anunțul de vânzare la licitație a imobilului proprietatea lor,
imobil ce a făcut obiectul unui contract de ipotecă consimțit de ei pentru
garantarea unui credit acordat în anul 1998 SC M.C. SRL.
Totodată,
contestatorii au arătat că prin adresa nr. 5255 din 16 decembrie 1999 intimata
A.V.A.S. le-a comunicat cesionarea de la B.A. SA a contractului de credit
încheiat cu SC M.C. SRL, de la acea dată nemaifiind efectuate acte de executare
a debitului preluat, ceea ce impune aplicarea sancțiunii prescrierii dreptului
de a cere executarea silită, cu consecința desființării formelor de executare
pornite la 4 noiembrie 2005 peste termenul general de prescripție de 3 ani.
Curtea de Apel
Suceava și-a declinat, la data de 22 februarie 2006, competența de soluționare
a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în a cărei rază teritorială se
află sediul intimatei.
Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 86 pronunțată
la 19 aprilie 2006, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată
de contestatori.
Instanța a apreciat,
în raport de actele dosarului că termenul de prescripție al dreptului de a cere
executarea silită, aplicabil speței, este de 7 ani potrivit art. 13 alin. (5) din
O.U.G. nr. 51/1958, termen care în cauză nu s-a împlinit, având în vedere data nașterii
dreptului de a cere executarea silită, 20 octombrie 1999, și data primului act
de executare, respectiv data notificării începerii executării silite.
Împotriva acestei
sentințe contestatorii au declarat recurs, la data de 22 mai 2006, solicitând
modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și desființării tuturor
actelor de executare silită.
Invocând aplicarea
greșită a legii, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții contestatori
au arătat în esență că termenul special de prescripție de 7 ani reglementat de O.U.G.
nr. 51/1998 s-a împlinit el urmând a fi calculat pentru fiecare rată scadentă
de la data exigibilității ei.
Sub un alt aspect,
recurenții au susținut că în mod greșit prima instanță a considerat ca fiind
primul act de executare comunicarea titlului executoriu de către intimată, în cauză,
în raport de dispozițiile legii speciale, primul act de executare îl constituie
publicația de vânzare emisă la 4 noiembrie 2005.
La data de 12
ianuarie 2007 recurenții contestatori au invocat excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998
referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani în ceea ce privește
dreptul de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S.
Prin încheierea din
data de 23 februarie 2007, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională cu
soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenți și a
dispus, totodată, suspendarea judecății recursului pe perioada soluționării
excepției.
Urmare respingerii
excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională prin decizia
nr. 847 din 9 octombrie 2007 și a restituirii dosarului, recursul a fost repus
pe rol din oficiu la data de 8 noiembrie 2007 fixându-se termen de judecată la
25 ianuarie 2008.
Asupra recursului.
Înalta Curte, examinând
sentința atacată în raport de criticile formulate și având în vedere actele și
lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele
ce urmează.
Regimul juridic
aplicabil executării silite pornită împotriva contestatorilor – recurenți de
către intimata A.V.A.S. este cel reglementat de O.U.G. nr. 51/1998 cu
modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 409/2001.
Prin contractul de
cesiune de creanță nr. 720070 din 16 decembrie 1999 A.V.A.S. a preluat de la B.A.
SA creanța neperformantă pe care aceasta o deținea împotriva debitoarei SC M.C.
SRL creanță garantată de contestatori, printre altele și cu contractul de
ipotecă autentificat sub nr. 1893 din 17 iunie 1998 asupra imobilului
proprietatea acestora din Fălticeni, Calea Ciofu f.n.
Contractul de
credit nr. 120 din 13 mai 1998 care constituie titlul creanței preluate de A.V.A.S.
stabilește modul de rambursare a creditului acordat debitoarei SC M.C. SRL în
10 rate lunare, prima rată fiind scadentă la 20 octombrie 1998.
Prin urmare la 20
iulie 1999 întreaga sumă acordată cu titlu de împrumut devenea scadentă, data
la care se naște și dreptul creditorului de a cere executare silită.
Potrivit art. 13 alin.
(4) și (5) din O.U.G. nr. 51/1998 pe data preluării de către A.V.A.S. a
creanțelor neperformante, contractele de credit ajunse la scadențe încheiate
între bănci și persoane fizice sau persoane juridice debitoare, constituie de
drept titlu executoriu, termenul de prescripție a dreptului de a cere
executarea silită a creanțelor preluate fiind de 7 ani, cu condiția ca la data
preluării dreptul de a cere executare silită să nu fie prescris, condiție îndeplinită
în cauză contractul de cesiune fiind încheiat la 16 decembrie 1999.
Prin urmare termenul
de 7 ani statuat de dispozițiile susmenționate se împlinea la 20 iulie 2006,
dată în raport de care actele de executare întreprinse de A.V.A.S., după comunicarea
titlurilor creanței, respectiv oferta de vânzare prin licitație publică nr. 44488
din 4 noiembrie 2005, se înscriu înăuntrul termenului de prescripție.
Cu aceste
precizări, de natură să corecteze erorile comise de instanța fondului în
calcularea datei scadenței împrumutului și să înlăture aprecierile sale cu
privire la întreruperea cursului prescripției, aprecieri care nu se
fundamentează pe probe concludente, Înalta Curte constată că recursul este
nefondat, actele de executare întreprinse de intimată s-au făcut cu respectarea
dispozițiilor speciale care reglementează acestă materie – respectiv O.U.G. nr.
51/1998 modificată și completată.
Așa fiind, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul
recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de debitorii A.N. și A.V. împotriva sentinței
comerciale nr. 86 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a
comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 ianuarie 2008.