- Dosarul nr.
- 1826/2002
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 20 ianuarie 2004
Decizia nr. 159/2004 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 1826/2002 — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.A.M. a formulat contestație la executare în contradictor cu A.V.A.B., împotriva procesului verbal de licitație din 14 iunie 2002 prin care s-a adjudecat imobilul proprietatea sa, solicitând în consecință anularea formelor de executare. Contestatorul a invocat următoarele motive: - prescripția dreptului de a cere executarea silită în raport de sentința nr.913/26 iunie 1997 pronunțată de Tribunalul Constanța, de obligare la restituirea creditului și data procesului verbal de punere a sa în executare: 28 aprilie 1998, care constituie ultimul act de executare; - lipsa de obiect a executării, debitul fiind acoperit în urma executării din 1998; - neregularități procedurale cu privire la comunicarea formelor de executare, constituirea comisiei de licitație, desfășurarea licitației.
Curtea de Apel Bucureștis, secția a V-a comercială, la termenul din 17 ianuarie 2003 a dispus, conform art.164 C. proc. civ. conexarea dosarului 2016/2002 al secției a V-a comercială care avea ca obiect o cerere identică la dosarul nr.1826/2002 al secției a VI-a comercială, investită prin sentința de declinare nr.16310 din 11 septembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Constanța. Prin sentința nr.4 din 17 ianuarie 2003, aceeași instanță a respins contestația la executare ca neîntemeiată pentru motivele care urmează: - dreptul intimatei de a cere executarea silită nu s-a prescris în raport de prevederile art.13 pct.5 din O.U.G.
nr.51/1998 potrivit cărora termenul de prescripție în acest caz este de 7 ani iar titlul a fost emis la 26 iunie 1997; - afirmația cu privire la acoperirea debitului în cursul anului 1998 nu este susținută probator conform art.1169 C. civ.; - formalitățile de comunicare a titlului executor s-au realizat, dovada în acest sens fiind la dosar iar debitorii au fost înștiințați despre organizarea licitației, însă debitorul nu s-a prezentat; - prețul de pornire al licitației s-a stabilit prin expertiza în conformitate cu art.71 al.1 din Legea nr.409/2001; - susținerile cu privire la organizarea licitației și modul de constituire a comisiei nu sunt dovedite.
Împotriva sentinței contestatorul a declarat recurs, criticile sale vizând următoarele aspecte: - greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită deoarece termenul s-a împlinit la 26 iunie 2000, în raport de Decretul nr.167/1958 iar nu de legea specială care a fost adoptată în 2001, titlul executor reprezentându-l sentința nr.913/1997; - cesiunea de creanță nu i-a fost notificată iar instanța nu s-a pronunțat asupra valabilității ei; - prin nedepunerea întâmpinării de către intimată s-au încălcat prevederile art.19 20 pct.3 din Legea nr.409/2001; - prin neacordarea termenului solicitat instanța a încălcat dreptul său la apărare precum și principiul contradictorialității.
Intimata A.V.A.B. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică pentru motivele care au fundamentat soluția primei instanțe. Recursul nu este fondat. 1.Excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost corect soluționată de instanța de fond. Într-adevăr în speță actul normativ după care se calculează termenul de prescripție este legea specială (O.G. nr.51/1998 modificată) iar nu Decretul nr.167/1958, cum greșit susține recurentul. Titlul executor îl formează sentința nr.913/26 iunie 1997 pronunțată de Tribunalul Constanța dar creanța pe care acesta o constată a fost cesionată A.V.A.B. la 3 decembrie 1999, dată de la care, potrivit art.9 alin.5 din O.U.G.
nr.51/1998 modificat de O.U.G. nr. 64/18 mai 1999, în vigoare la acea dată, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.B. este de 7 ani, termen care nu se aplică însă creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. Or, cum la data de 3 decembrie 1999, dreptul de a cere executarea silită nu era prescris (independent de existența pe rolul Tribunalului Constanța a unui dosar de executare perimat la 15 februarie 2000) în mod corect executării declanșată de A.V.A.B. i s-a aplicat legea specială, O.U.G. nr.51/1998 privind valorificarea activelor bancare în forma în vigoare la acea dată.
Intimata A.V.A.B. a procedat la notificarea debitorului cedat, în forma scrisă, precum și la comunicarea titlului executoriu care, potrivit actului normativ invocat îl constituie de drept contractul de credit, critica recurentei nefiind deci întemeiată.
Conform dovezilor de la dosarul de fond , intimata a procedat și la înștiințarea debitorului cu privire la licitația organizată, la a cărei ședință debitorul nu a participat, iar compunerea comisiei de licitație și stabilirea prețului de pornire al acesteia s-au realizat în conformitate cu prevederile art.70-71 din O.U.G. nr.51/1998, modificată la acea dată prin Legea nr.409/2001.
Nedepunerea de către intimată a întâmpinării nu conduce la nulitatea hotărârii ci potrivit textului invocat de recurent art.19 20 pct.3 din Legea 409/2001 prezumă renunțarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare și la probele în susținerea acestor apărări.
Critica cu privire la neacordarea termenului solicitat și la încălcarea principiului contradictorialității este de asemenea neîntemeiată deoarece potrivit art.19 21 din actul normativ menționat orice cerere se judecă la primul termen, în afara cazului în care instanța dispune probe noi și numai în mod excepțional va putea să acorde un termen în cunoștință de cel mult 7 zile, ceea ce în speță nu s-a impus.
În ce privește cererea de restituire a cauțiunii formulată verbal în ședință, cu ocazia concluziilor pe fond, recurentul urmează să o adreseze instanței de fond la al cărui registru de valori s-a depus recipisa de consemnare C.E.C. a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat și va menține hotărârea atacată pentru considerentele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatorul I.A.M., împotriva sentinței nr.4 din 17 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.