ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4375/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3026 pronunțată în ședința publică de la 2 martie 2004 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul M.B. prin P.G. în contradictoriu cu pârâtele SC S.M.I.E. SRL cu sediul în București, O.N.R.C. cu sediul în București și O.R.C.T.B. cu sediul în București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, în condițiile în care debitele invocate de către reclamant sunt prescrise față de dispozițiile decretului nr. 167/1958 art. 1 și 3 cererea reclamantului este neîntemeiată, din moment ce dreptul de a cere executarea silită s-a prescris conform art. 6 din același act normativ.

De asemenea a prezentat relevanță juridică și împrejurarea că societatea comercială pârâtă nu a fost radiată iar încheierea judecătorului delegat nu este definitivă, în condițiile în care reclamantul nu a justificat o creanță certă, lichidă și exigibilă. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 349 din 23 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta M.B. prin P.G., împotriva sentinței comerciale nr. 3026 din 02 martie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că nu este justificată critica referitoare la întreruperea cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită conform art. 405 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, deoarece această modificare a cursului prescripției operează condiționat de îndeplinirea cerinței ca cererea de executare să nu fi fost respinsă, anulată, perimată sau să nu fi renunțat la ea, aspecte care nu au fost dovedite de apelantă. S-a mai reținut că, în raport de data pronunțării sentinței civile nr. 3051 din 30 iunie 1998, ca temei al creanței apelantului și data formulării cererii de executare silită, 5 februarie 2003, dreptul de a cere executarea silită este prescris conform art. 405 alin. (1) C. proc. civ., fiind formulată cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege. Pe de altă parte, dispozițiile O.G.

nr. 61/2002, care reglementează colectarea creanțelor bugetare, referitoare la dreptul de a cere executarea silită, nu sunt aplicabile în speță, întrucât creanța provenind din titlul executoriu, sentința civilă nr. 3051 din 30 iunie 1998, pronunțată de Tribunalul București secția comercială, nu este creanță bugetară, iar colectarea creanțelor bugetelor locale este supusă unei proceduri speciale reglementată de O.G. nr. 39/2003. Împotriva deciziei comerciale nr. 349 din 23 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a declarat recurs reclamantul M.B.

prin P.G., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în mod greșit considerându-se că nu a fost făcută dovada întreruperii cursului prescripției iar sumele datorate și încasate de la societate nu sunt venituri publice, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge recursul declarat de reclamanta M.B., pentru următoarele considerente.

Apare de necontestat că reclamanta M.B., prin reprezentant legal, a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea nulității radierii SC S.M.I.E. SRL, potrivit dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001, privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001, pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, care prevăd că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, rezultă că prin încheierea nr. 2304 din 5 martie 2002, judecătorul delegat la R.C.

a constatat dizolvarea de drept a societății SC S.M.I.E. SRL, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 314/2001 modificată și a dispus radierea din R.C. în condițiile art. 5 din aceiași lege. Dar, la O.R.C.M.B. s-a depus recurs împotriva acestei încheieri, înregistrat la 26 martie 2002, care raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 314/2001 a fost înaintat spre soluționare la Tribunalul București, secția comercială, așa cum a comunicat reclamantei cu din 1 septembrie 2003, O.R.C. de pe lângă Tribunalul Municipiului București (dosar nr. 15030/2003 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială). Nu a fost făcută dovada în ce sens a soluționat instanța de recurs cererea cu care a fost investită, context în care radierea intimatei nu a fost operată în R.C.

Corect, instanțele judecătorești anterioare, au apreciat că, sentința civilă nr. 3057, pronunțată la data de 30 iunie 1998 de Tribunalul București, secția comercială, prin care a fost admisă acțiunea în pretenții promovată de P.M.B., împotriva pârâtei SC S.M.I.E. SRL, ca temei al creanței deduse executării, intră sub incidența dispozițiilor imperative cuprinse în art. 405 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Aceste argumente juridice fac ca toate criticile formulate de recurentă, să fie nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei comerciale nr. 349 din 23 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind întrunite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 349 din 23 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 septembrie 2005.