ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4411/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 260 pronunțată în ședința publică de la 18 ianuarie 2005 de Tribunalul București, secția VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.F.P. București, împotriva pârâtei SC L.I.E. SRL cu sediul social în București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada emiterii titlului executoriu împotriva pârâtei și a demarării formelor de executare silită. Mai mult, deși la termenul anterior i-a fost solicitată această probă, reclamanta nu a făcut dovada că societatea pârâtă este radiată pentru a fi incidente dispozițiile legale în materie.

În baza principiului de drept actori incubit probatio s-a constatat că nu s-a făcut proba incidenței Legii nr. 428/2002. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 245 din 29 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A.F.P. București, împotriva sentinței comerciale nr. 260 din 18 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC L.I.E. SRL București. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că la data de 8 mai 2002 prin încheierea nr. 5346, Judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București a dispus radierea societății comerciale intimate din registrul comerțului în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 314/2001 modificată prin O.U.G.

nr. 181/2001. Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, care se invocă ca temei al apelului, nu exista la data pronunțării încheierii de radiere, așa încât în conformitate cu dispozițiile art. 1 C. civ., prevederile acestei legi nu retroactivează. De asemenea apelanta nu a înștiințat O.R.C. de pe lângă Tribunalul București despre calitatea ei de creditoare și dovada acestei calități prin titlul executoriu al creanței bugetare, care a fost depus pentru prima dată în faza procesuală a apelului. Împotriva deciziei comerciale nr. 245 din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta A.F.P.

București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că normele legale cuprinse în Legea nr. 428/2002 prevăd că radierea este nulă cu privire la toate societățile care au datorii la bugetul de stat și la alte bugete, fără să se precizeze în ce perioadă să se fi dispus radierea, motiv pentru care se considera că la data apariției legii, reglementările sunt destinate pentru toate societățile debitoare la bugetul de stat la acea dată, invocându-se ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.F.P.

București, pentru următoarele considerente. Printr-o integrală și corectă apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare bine au stabilit situația de fapt și de drept, care a impus respingerea acțiunii promovată de reclamantă. Amplu argumentat și documentat, a fost evidențiată împrejurarea că temeiul de drept al cererii reclamantei l-a constituit cadrul legal conferit de Legea nr. 428/2002, iar intrarea în vigoare a acestei legi a avut loc la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002. În contextul expus anterior, își găsește aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acțiunea în timp a legilor civile, care este principiul neretroactivității.

Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecință firească a principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.

În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Cadrul juridic și argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul A.F.P. București să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 245 din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. București, împotriva deciziei nr. 245 din 29 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.