ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4411/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 260

pronunțată în ședința publică de la 18 ianuarie 2005 de Tribunalul București, secția

VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta A.F.P. București, împotriva pârâtei SC L.I.E. SRL cu sediul social în

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada emiterii titlului

executoriu împotriva pârâtei și a demarării formelor de executare silită. Mai

mult, deși la termenul anterior i-a fost solicitată această probă, reclamanta

nu a făcut dovada că societatea pârâtă este radiată pentru a fi incidente

dispozițiile legale în materie. În baza principiului de drept actori incubit

probatio s-a constatat că nu s-a făcut proba incidenței Legii nr. 428/2002.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia comercială nr. 245 din 29 martie 2005 a respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta A.F.P. București, împotriva sentinței

comerciale nr. 260 din 18 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC L.I.E. SRL București.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că la data de 8 mai 2002 prin încheierea nr. 5346, Judecătorul

delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București a dispus radierea societății

comerciale intimate din registrul comerțului în temeiul art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 314/2001 modificată prin O.U.G. nr. 181/2001. Legea nr. 428 din 27

iunie 2002, care se invocă ca temei al apelului, nu exista la data pronunțării

încheierii de radiere, așa încât în conformitate cu dispozițiile art. 1 C.

civ., prevederile acestei legi nu retroactivează. De asemenea apelanta nu a

înștiințat O.R.C. de pe lângă Tribunalul București despre calitatea ei de

creditoare și dovada acestei calități prin titlul executoriu al creanței

bugetare, care a fost depus pentru prima dată în faza procesuală a apelului.

Împotriva deciziei comerciale nr.

245 din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a promovat recurs reclamanta A.F.P. București, care a criticat această hotărâre

judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că normele

legale cuprinse în Legea nr. 428/2002 prevăd că radierea este nulă cu privire

la toate societățile care au datorii la bugetul de stat și la alte bugete, fără

să se precizeze în ce perioadă să se fi dispus radierea, motiv pentru care se

considera că la data apariției legii, reglementările sunt destinate pentru

toate societățile debitoare la bugetul de stat la acea dată, invocându-se ca

temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs,

constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta A.F.P. București, pentru următoarele considerente.

Printr-o integrală și corectă

apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare bine au stabilit

situația de fapt și de drept, care a impus respingerea acțiunii promovată de

reclamantă.

Amplu argumentat și documentat, a

fost evidențiată împrejurarea că temeiul de drept al cererii reclamantei l-a

constituit cadrul legal conferit de Legea nr. 428/2002, iar intrarea în vigoare

a acestei legi a avut loc la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie

2002.

În contextul expus anterior, își

găsește aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor

ridicate de acțiunea în timp a legilor civile, care este principiul

neretroactivității. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în

următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere

retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii

civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai

situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor

anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă

nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de

intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecință firească a

principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii

civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se

aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând

aplicarea legii vechi. În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15

alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai

pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Cadrul juridic și argumentele

expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de

reclamantul A.F.P. București să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a

respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art.

304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 245

din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.F.P. București, împotriva deciziei nr. 245 din 29 martie 2005 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2005.