ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3363/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

6 octombrie 2003, reclamanta SC P. SA, a chemat în judecată O.R.C. al

municipiului București și SC F.S. SRL, solicitând ca în baza sentinței civile

ce se va pronunța să se constate nulitatea de drept a radierii societății

pârâte.

În susținerea cererii reclamanta a

arătat că are împotriva pârâtei o creanță recunoscută prin sentința civilă nr. 2076

din 5 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, definitivă și

irevocabilă, că se află în fază de executare silită, deci se află în litigiu cu

pârâta, invocând ca temei legal dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001,

modificată prin O.U.G. nr. 181/2001 și prin Legea nr. 428/2002, impunându-se

constatarea nulității radierii pentru a-și putea recupera creanța.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 2657 din 24 februarie 2004, a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui litigiu pe

rolul instanțelor față de pârâtă, că nu s-a făcut dovada încuviințării

executării silite, nefiind incidente prevederile art. 4 și art. 5 alin. (4) din

Legea nr. 314/2001, modificată prin O.U.G. nr. 181/2001 și aprobată prin Legea nr.

428/2002.

Împotriva acestei soluții reclamanta

a promovat apel, criticile vizând faptul că în mod greșit instanța de fond a

reținut că executarea silită nu constituie o instituție diferită de acțiunea

civilă ci faza în care se realizează creanța consfințită prin titlu executoriu.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia civilă nr. 387 din 16 septembrie 2004, a respins

apelul ca nefondat.

În motivarea soluției, instanța de

control judiciar a reținut că din înscrisurile depuse la dosar reiese că și

anterior încuviințării executării silite s-au efectuat demersuri pentru

realizarea creanței și deși apelanta a susținut că este în derulare nu s-a

dovedit că între creditoare și debitoare există vreun litigiu pe rolul unei

instanțe.

Deci, simpla împrejurare că părțile

se află în faza procesuală a executării silite și, că realizarea creanței se

află în impas nu poate conduce la concluzia că se află în litigiu, nefiind

îndeplinite condițiile imperative ale Legii nr. 314/2001, astfel cum a fost

modificată.

Cu petiția înregistrată la data de

15 octombrie 2004, reclamanta a declarat recurs, în termen și legal timbrat,

criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Astfel se susține că executarea

silită reprezintă ultima fază a procesului civil și una din formele de

manifestare a acțiunii civile, situație în care hotărârea a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor Legii 314/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 428/2002.

Recursul este nefondat.

Potrivit Legii nr. 428 din 27 iunie

2002 „radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile

comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de

stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au

litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești”.

Este adevărată susținerea recurentei

privind faptul că executarea silită reprezintă o fază a procesului civil, dar

nu poate fi asimilată litigiului avut în vedere de legiuitor în art. 5 alin.

(4) din Legea nr. 314 modificată și completată prin O.U.G. nr. 181/2001,

aprobată prin Legea nr. 428/2002.

Existența unui litigiu presupune

contradictorialitate pe când executarea silită nu, câtă vreme nu s-a făcut

contestație la executare.

Ori, din actele dosarului nu rezultă

că s-ar fi formulat contestație la executare astfel încât părțile să fie în

stare de litigiu.

Față de cele arătate Înalta Curte,

urmează a înlătura criticile formulate de recurentă și văzând dispozițiile art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P. SA București, împotriva deciziei nr. 387 din 16 septembrie

2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 iunie 2005.