ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4407/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12577 pronunțată în ședința publică de la 17 noiembrie 2004 a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta A.F.P. București, împotriva pârâtei SC N.V.D.C. SRL cu sediul în București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada emiterii titlului executoriu împotriva pârâtei și a demarării formelor de executare silită. Mai mult, deși la termenul anterior i-a fost solicitată această probă, reclamanta nu a făcut dovada că societatea pârâtă este radiată pentru a fi incidente dispozițiile legale invocate. În baza principiului de drept actori incubit probatio s-a constatat că nu s-a făcut proba incidenței Legii nr. 428/2002.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 108 din 14 februarie 2005 a admis apelul declarat de apelanta – reclamantă A.F.P. București, împotriva sentinței comerciale nr. 12577 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a constatat nulitatea de drept a mențiunii de radiere din R.C. a SC N.V.D.C. SRL. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că prin înscrisurile depuse în apel, reclamanta a făcut dovada radierii societății comerciale intimate, ca urmare a dizolvării de drept, această radiere fiind dispusă de Judecătorul delegat la O.R.C.M.B. prin încheierea din 8 mai 2002, în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 314/2001, modificată prin O.U.G.

nr. 181/2001. Cum dispozițiile Legii nr. 428 din 27 iunie 2002 sunt imperative în sensul că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, a fost făcută dovada existenței acestor datorii ale pârâtei intimate către bugetul de stat, unde figurează ca debitoare în evidențele fiscale, în baza propriei declarații. Împotriva deciziei comerciale nr. 108 din 14 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs pârâta SC N.V.D.C.

SRL București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență sub aspectul că față de data încheierii prin care s-a dispus radierea societății, respectiv data de 8 mai 2002, nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 428 din 27 iunie 2002, întrucât s-ar încălca în mod flagrant principal constituțional al neretroactivității legii civile, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, recursul declarat de pârâta SC N.V.D.C. SRL cu sediul în București urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că prin încheierea din 8 mai 2002 Judecătorul delegat de Tribunalul București la O.R.C. al M.B. de pe lângă C.C.I. a României și a Municipiului, a constatat dizolvarea de drept a societății recurente, în condițiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 314/2001, modificată prin O.U.G. nr. 181/2001. Prin aceeași încheiere a mai fost dispusă și radierea acestei societăți din registrul comerțului, conform dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 314/2001 modificată prin O.U.G. nr. 181/2001. Temeiul de drept al cererii reclamantei îl constituie Legea nr. 428/2002, însă această lege a intrat în vigoare la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002. În contextul expus anterior, își găsește aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acțiunea în timp a legilor civile, care este principiul neretroactivității.

Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecință firească a principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.

În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Codul Juridic și argumentele expuse anterior, determină admiterea recursului declarat de pârâta SC N.V.D.C. SRL București, împotriva deciziei comerciale nr. 108 din 14 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. o modifică, în sensul că respinge apelul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC N.V.D.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 108 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată și respinge apelul reclamantei. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.