ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4740/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea Camerei de Consiliu din ședința publică de la 19 mai 2005, Judecătoria sectorului 1 București a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea R.N.P. – D.S.P.N., împotriva debitoarei SC D.I.G. SRL. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că creditoarea a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6160 din 12 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, rămasă definitivă prin neapelare. S-a mai reținut că pentru pornirea executării silite se cere potrivit art. 405 C. proc.

civ., să se facă dovada că nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, ori în speță nu s-au făcut dovezi cu privire la data exactă la care sentința a rămas definitivă și nici nu a administrat probe din care să rezulte că cererea depusă de executorul judecătoresc a fost formulată în termen, încheierea din Camera de Consiliu din 13 martie 2002, prin care a fost anterior încuviințată executarea silită mobiliară în temeiul aceluiași titlu și somația adresată debitoarei nefiind suficiente pentru a aprecia asupra întreruperii cursului prescripției. Împotriva acestei sentințe o promovat apel creditoarea cererea fiind depusă la data de 9 septembrie 2004 (data poștei), cu motivarea potrivit căreia a solicitat la data de 27 februarie 2002 începerea executării silite mobiliare împotriva intimatei, biroul comunicând la data de 25 aprilie 2002 că s-a început executarea silită, iar, ulterior, la data de 9 septembrie 2002 s-a emis somație către debitoare.

Apelanta a mai arătat că a revenit cu adresă către executor la data de 14 aprilie 2004, executorul comunicând că executarea silită începută s-a perimat, fără a arăta motivele, indicând că trebuie făcută o nouă cerere. A procedat la formularea unei noi cereri față de care, în mod nelegal, susține apelanta, instanța de fond a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripție, neținând cont de executarea silită începută anterior. Prin decizia nr. 762 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul ca nefondat. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv momentul rămânerii definitive a sentinței ce constituie titlul executoriu.

De asemenea potrivit art. 405 2 C. proc. civ., cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare silită, aliniatul 3 al aceluiași articol menționând că prescripția nu este întreruptă dacă executarea s-a perimat. Deși, apelanta a formulat inițial o cerere de executare silită nu a mai insistat în executare, astfel că potrivit art. 389 C. proc. civ., executarea s-a perimat de drept, cu consecința că nu poate constitui cauză de întrerupere a cursului prescripției. În aceste condiții în raport cu data rămânerii definitive a sentinței dreptul de a cere executarea silită s-a prescris prin trecerea unui interval mai mare de 3 ani. Cu petiția înregistrată la data de 11 februarie 2005 creditoarea D.S.P.N.

a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel se susține că la data de 27 februarie 2002, s-a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a debitorului intimat conform sentinței civile nr. 6160 din 12 octombrie 2000, deci în termenul legal de 3 ani, revenind cu adresă la 11 aprilie 2002 și respectiv 5 septembrie 2002. Ulterior la data de 14 aprilie 2004 când executorul i-a comunicat că se impune formularea unei noi cereri întrucât cererea inițială s-a perimat. În aceste condiții s-a revenit cu o nouă cerere la data de 18 august 2004, situație în care în mod eronat s-a apreciat că s-a împlinit termenul legal de prescripție.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executare silită se prescrie în termen de 3 ani, termenul începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv data rămânerii definitive a sentinței o constituie titlu executoriu. De asemenea potrivit art. 405 2 C. proc. civ., cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, alin. (3) al aceluiași articol stabilind expres că prescripția nu este întreruptă dacă cererea s-a perimat. Art. 389 C. proc. civ., prevede că „dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără a fi urmat de alte acte de urmărire, executarea silită se perimă de drept.

Dosarul de executare nr. 101/2002 la care face referire recurenta, așa cum a reținut instanța de fond, prin procesul verbal încheiat la data de 19 noiembrie 2003, s-a constatat perimarea în conformitate cu dispozițiile art. 389 alin. (1) C. proc. civ. În aceste condiții, justificat s-a reținut de către instanțele inferioare că potrivit art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ., prescripția nu este întreruptă, și că raportat la data formulării cererii și rămânerii definitive a titlului executoriu dreptul de a cere executarea silită s-a prescris. Față de cele arătate criticile formulate urmează a fi infirmate și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de creditoarea R.N.P. – D.S.P.N., împotriva deciziei nr. 762 din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 octombrie 2005.