ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4740/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea Camerei de Consiliu

din ședința publică de la 19 mai 2005, Judecătoria sectorului 1 București a

respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea R.N.P.

– D.S.P.N., împotriva debitoarei SC D.I.G. SRL.

În motivarea soluției, instanța de

fond a reținut că creditoarea a solicitat încuviințarea executării silite în

baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6160 din 12

octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, rămasă

definitivă prin neapelare.

S-a mai reținut că pentru pornirea

executării silite se cere potrivit art. 405 C. proc. civ., să se facă dovada că

nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, ori în speță

nu s-au făcut dovezi cu privire la data exactă la care sentința a rămas

definitivă și nici nu a administrat probe din care să rezulte că cererea depusă

de executorul judecătoresc a fost formulată în termen, încheierea din Camera de

Consiliu din 13 martie 2002, prin care a fost anterior încuviințată executarea

silită mobiliară în temeiul aceluiași titlu și somația adresată debitoarei

nefiind suficiente pentru a aprecia asupra întreruperii cursului prescripției.

Împotriva acestei sentințe o

promovat apel creditoarea cererea fiind depusă la data de 9 septembrie 2004

(data poștei), cu motivarea potrivit căreia a solicitat la data de 27 februarie

2002 începerea executării silite mobiliare împotriva intimatei, biroul

comunicând la data de 25 aprilie 2002 că s-a început executarea silită, iar,

ulterior, la data de 9 septembrie 2002 s-a emis somație către debitoare.

Apelanta a mai arătat că a revenit cu adresă către executor la data de 14

aprilie 2004, executorul comunicând că executarea silită începută s-a perimat,

fără a arăta motivele, indicând că trebuie făcută o nouă cerere. A procedat la

formularea unei noi cereri față de care, în mod nelegal, susține apelanta,

instanța de fond a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripție, neținând

cont de executarea silită începută anterior.

Prin decizia nr. 762 din 15 decembrie

2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul ca

nefondat.

În motivarea soluției, instanța de

control judiciar a reținut că potrivit art. 405 C. proc. civ., dreptul de a

cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani care începe să curgă de

la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv momentul

rămânerii definitive a sentinței ce constituie titlul executoriu.

De asemenea potrivit art. 405

2

C. proc. civ., cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de

executare silită, aliniatul 3 al aceluiași articol menționând că prescripția nu

este întreruptă dacă executarea s-a perimat.

Deși, apelanta a formulat inițial o

cerere de executare silită nu a mai insistat în executare, astfel că potrivit art.

389 C. proc. civ., executarea s-a perimat de drept, cu consecința că nu poate

constitui cauză de întrerupere a cursului prescripției.

În aceste condiții în raport cu data

rămânerii definitive a sentinței dreptul de a cere executarea silită s-a

prescris prin trecerea unui interval mai mare de 3 ani.

Cu petiția înregistrată la data de

11 februarie 2005 creditoarea D.S.P.N. a declarat recurs împotriva soluției

instanței de apel, criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate, invocând

ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că la data de 27

februarie 2002, s-a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a

debitorului intimat conform sentinței civile nr. 6160 din 12 octombrie 2000,

deci în termenul legal de 3 ani, revenind cu adresă la 11 aprilie 2002 și

respectiv 5 septembrie 2002.

Ulterior la data de 14 aprilie 2004

când executorul i-a comunicat că se impune formularea unei noi cereri întrucât

cererea inițială s-a perimat.

În aceste condiții s-a revenit cu o

nouă cerere la data de 18 august 2004, situație în care în mod eronat s-a

apreciat că s-a împlinit termenul legal de prescripție.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 405 C. proc. civ., dreptul

de a cere executare silită se prescrie în termen de 3 ani, termenul începând să

curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv

data rămânerii definitive a sentinței o constituie titlu executoriu.

De asemenea potrivit art. 405

2

C. proc. civ., cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de

executare, alin. (3) al aceluiași articol stabilind expres că prescripția nu

este întreruptă dacă cererea s-a perimat.

Art. 389 C. proc. civ., prevede că

„dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii

oricărui act de executare, fără a fi urmat de alte acte de urmărire, executarea

silită se perimă de drept.

Dosarul de executare nr. 101/2002 la

care face referire recurenta, așa cum a reținut instanța de fond, prin procesul

verbal încheiat la data de 19 noiembrie 2003, s-a constatat perimarea în

conformitate cu dispozițiile art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, justificat s-a

reținut de către instanțele inferioare că potrivit art. 405

2

alin.

(3) C. proc. civ., prescripția nu este întreruptă, și că raportat la data

formulării cererii și rămânerii definitive a titlului executoriu dreptul de a

cere executarea silită s-a prescris.

Față de cele arătate criticile

formulate urmează a fi infirmate și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

creditoarea R.N.P. – D.S.P.N., împotriva deciziei nr. 762 din 15 decembrie 2004

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 14 octombrie 2005.