ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5173/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată

de Judecătoria sector 1 București în ședința din Camera de Consiliu din data de

4 februarie 2004, a fost încuviințată executarea silită prin poprire asupra

conturilor debitorului SC E.I. SRL, la cererea creditorului C.N.C.F. C.F.R. SA.

Pentru a pronunța această

încheiere, instanța de executare a reținut că sunt îndeplinite cerințele art.

372 și următoarele C. proc. civ., creditoarea având titlu executoriu, sentința

civilă nr. 2998 din 1 iunie 1999 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,

investită cu formulă executorie.

Împotriva acestei încheieri,

debitoarea a declarat apel, solicitând să se constate că a intervenit

prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Curtea de Apel București,

secția VI a comercială, prin decizia comercială pronunțată la data de 2

septembrie 2004, a admis apelul declarat de debitoare și a schimbat în tot

încheierea pronunțată de Judecătoria sector 1 la data de 4 februarie 2004, în

sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite, constatând

prescris dreptul de a obține executarea.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în considerentele deciziei că termenul de prescripție a

dreptului de a cere executarea silită, de 3 ani, prevăzut de art. 6 din

Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 405 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.,

s-a împlinit la data de 30 iunie 2003, în raport de data nașterii dreptului,

respectiv 30 iunie 2000, dată când a rămas definitivă sentința civilă nr.

2998/1999 a Tribunalului București, a cărei executare s-a cerut.

A mai reținut instanța că

cererea de încuviințare a executării silite s-a depus de creditoare la Biroul

Executorilor Judecătorești Asociați D., I. și C. la data de 27 ianuarie 2004,

deci după împlinirea termenului de prescripție, iar cererea anterioară de încuviințare

a executării silite depusă la 22 mai 2005 la Biroul Executorului Judecătoresc

T.G. nu a întrerupt cursul prescripției deoarece creditorul a renunțat la

executare prin ridicarea titlului executoriu.

În contra acestei decizii, a

declarat recurs creditoarea C.N.C.F. C.F.R. SA invocând, ca motive de

nelegalitate, dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând

în esență următoarele:

hotărârea atacată s-a dat cu

încălcarea competenței altei instanțe (304 pct. 3 C. proc. civ.) cauza fiind de

natură civilă și nu comercială);

instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul neîndoielnic și a

aplicat greșit legea (304 pct. 8 și 9), făcând o aplicare greșită a

dispozițiilor art. 371

5

lit. c) C. proc. civ., deoarece a considerat

ca o renunțare la executare cererea de transferare a titlului executoriu de la

un organ de executare la altul;

cursul prescripției

dreptului de a cere executarea silită, s-a întrerupt pe data depunerii cererii

de executare silită însoțită de titlul executoriu, la Executorul Judecătoresc

T.G., respectiv la data de 22 mai 2003.

La termenul de judecată din

data de 30 noiembrie 2004, Înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu,

excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în judecarea

apelului, în raport de dispozițiile art. 339 C. proc. civ. și, pe cale de

consecință, a necompetenței Înaltei Curți în soluționarea recursului pe fondul

său.

Asupra excepției Înalta

Curte a hotărât, cu majoritatea membrilor completului, că, în cauză, nu sunt

incidente dispozițiile art. 339 C. proc. civ., potrivit cărora apelul împotriva

încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal și pe cale

de consecință recursul la curtea de apel, ci își găsesc aplicarea dispozițiile

art. 3 pct. 2 C. proc. civ., în ce privește competența materială a curții de

apel de a judeca apelurile împotriva hotărârilor date de judecătorii în primă

instanță.

Este de necontestat că

încheierea de încuviințare a executării silite este, din punct de vedere al

naturii juridice, necontencioasă, fiind supusă, sub aspectul regimului juridic,

dispozițiilor art. 336 și următ. C. proc. civ., putând fi atacată cu apel și

recurs.

Plenitudinea de competență

în materie necontencioasă aparține instanței și numai în mod excepțional,

atunci când legea dispune, unele atribuții revin președintelui instanței și nu

judecătorului.

Or, potrivit art. 373

1

C. proc. civ., „instanța de executare încuviințează executarea silită prin

încheierea dată în camera de consiliu”.

Prin urmare, nu ne aflăm în

prezența unei încheieri pronunțate de „președintele instanței” (ca în cazul

reglementat de 373

3

C. proc. civ.), ci în prezența unei încheieri

pronunțate de instanță, supusă apelului și recursului la Curtea de apel și

respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 3 alin. (2) C.

proc. civ. și art. 4 alin. (1) C. proc. civ., neexistând sub aspectul

competenței materiale nici o dispoziție expresă, contrare celor evocate mai

sus.

Ca atare, examinând recursul

pe fondul său, se constată că acesta este fondat pentru considerentele ce

urmează:

Instanța de apel, în mod

greșit, a aplicat în cauza dedusă judecății dispozițiile privitoare la

întreruperea cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită art.

405

2

alin. (1) conform cărora cursul prescripției se întrerupe: pe

data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă

a fost adresată unui organ necompetent;

- pe data îndeplinirii în

cursul executării silite a unui act de executare.

Or, creditoarea a depus la

data de 22 mai 2003 cererea de executare silită a sentinței civile nr.

2998/1999 a Tribunalului București, secția comercială, la Biroul Executorului

Judecătoresc T.G., iar Judecătoria sector VI București prin încheierea din

Camera de Consiliu de la data de 28 mai 2003 a încuviințat cererea de executare

silită.

La data de 29 mai 2003,

Biroul Executorului Judecătoresc T.G. somează debitoarea în temeiul art. 387

alin. (1) C. proc. civ., să se conformeze titlului executoriu, de bună voie, în

sensul îndeplinirii obligațiilor dispuse (somația nr. 249/2003l).

Cum dispozițiile referitoare

la executare au caracter imperativ, instanța trebuia să acorde semnificația

juridică cuvenită depunerii cererii de executare la 22 mai 2003, ca act

întrerupător al prescripției.

În cauză nu a operat

renunțarea creditorului la executare, așa cum greșit reține instanța, deoarece

renunțarea, ca act unilateral de voință, trebuie să rezulte fără dubiu din

conduita celui ce o face și să fie expresă.

Or, creditorul a solicitat

la 24 septembrie 2003, Biroului Executorului Judecătoresc T.G. restituirea

titlului executoriu pentru a continua executarea cu un alt birou de executori,

nemulțumit de prestația Biroului T.G. și s-a adresat, la data de 27 ianuarie

2004, Biroului de Executori Judecătorești, D.I.C.

Așa fiind, la data de 22 mai

2003, a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, astfel că

cererea de încuviințare a executării silite adresată Judecătoriei sectorului 1

de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D.I. și C. se încadrează

înăuntrul termenului de prescripție.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va admite

recursul și va modifica decizia atacată, în sensul respingerii apelului

declarat de debitoare împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 4

februarie 2004 date de Judecătoria sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de creditoarea C.N.C.F. C.F.R. SA București împotriva deciziei

nr. 389 din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI a

comercială.

Modifică decizia atacată și

respinge apelul declarat de debitoarea SC E.I. SRL București împotriva

încheierii din camera de consiliu de la 4 februarie 2004 a Judecătoriei sector

1.

Irevocabilă.

Cu opinia separată a d-nei

judecător E.C., în sensul admiterii recursului, casării deciziei și trimiterii

cauzei la Tribunalul București pentru soluționarea apelului.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 30 noiembrie 2004.