ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5776/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 3 București, prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 12 august 2003, a respins cererea de încuviințare silită imobiliară asupra imobilului situat în București, la cererea creditoarei SC R. SA cu sediul în Belgia, împotriva debitoarei SC R. SA cu sediul în București str. Doamnei, pentru prescripția dreptului de a cere executarea silită. Pentru a hotărî în acest fel, instanța de fond a reținut că, prin adresa nr. 152/2002, Biroul de Executori Judecătorești Asociați B., R. și B. a solicitat acestei instanțe încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în București, str. Doamnei, pentru realizarea creanței datorate de SC R. SA conform sentinței civile nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului București.

În dovedirea cererii au fost depuse următoarele acte: cerere creditor; împuternicire avocațială; împuternicire SC R. SA; mandat SC R. SA; notificare 15.09 de la executorul judecătoresc P.V.N.; notificare 06.09 de la executorul judecătoresc P.V.; dovada de înmânare a unor acte judiciare și extrajudiciare; decizia nr. 4668/1998 din 17 decembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială; încheiere din 12 septembrie 2002 a Judecătoriei sector 3, dosar nr. 142/2002; sentința civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997; încheiere de îndreptare a erorii materiale din 8 aprilie 2003; încheiere de constituire a dosarului nr. 4055/1997 din 14 noiembrie 2002; 4 (patru) cereri. Din analiza actelor și lucrărilor cauzei, instanța a reținut următoarele: creditoarea SC R. SA a solicitat executarea silită a creanței de 296.234,32 dolari S.U.A.

plus dobânda de 9 % pe an plus 38.397 franci belgieni plus 20.000 lei cheltuieli de judecată (creanța cuprinsă în titlul executoriu, sentința civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului București, secția comercială, prin care s-a încuviințat executarea pe teritoriul României a sentinței nr. 2952 din 26 iunie 1996 a Tribunalului din Antwerpen - Com. a VI-a). Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a acestui titlu executoriu curge din 17 septembrie 1997 (de la această dată sentința străină putând fi pusă în executare pe teritoriul României). Potrivit dispozițiilor art. 405 alin. (1) C. proc. civ., termenul se împlinește în 17 septembrie 2000, creditoarea nefăcând dovada vreunei cauze de suspendare sau întrerupere a acestui termen.

Pentru situația pierderii dosarului nr. 4055/1997 și a greșelii materiale cuprinse în această sentință, creditoarea are posibilitatea formulării unei cereri de repunere în termenul de prescripție. Prin decizia nr. 277 pronunțată în ședința Camerei de consiliu din 8 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC R. SA BELGIA cu sediul în Belgia și cu sediul ales în România la avocat M.Z. în București, Aleea Ciceu, împotriva încheierii din data de 12 august 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr. 2622/2003, în contradictoriu cu intimata SC R. SA București. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că dreptul de a porni executarea silită presupune existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, înscrisă într-un titlu executoriu, drept ce urmează a fi exercitat înlăuntrul termenului de prescripție stabilit de lege.

În cauza de față se constată că s-a prescris dreptul de a cere executarea silită, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă încă de la data de 29 iunie 1996, când a fost pronunțată sentința nr. 2052 de către Tribunalul Antwerpen Com. a VI a din Belgia, momentul începerii curgerii termenului de prescripție fiind data la care această hotărâre străină a devenit irevocabilă. Este adevărat că pentru executarea hotărârii străine pe teritoriul României, văzând dispozițiile Legii nr. 105/1992 este nevoie de încuviințarea instanței române competente, însă această încuviințare trebuie cerută și executarea silită pornită tot înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 405 C. proc.

civ. Chiar dacă s-ar accepta ca moment al începerii curgerii termenului de prescripție data de 17 decembrie 1998 când a rămas irevocabilă hotărârea de încuviințare a executării pe teritoriul României a hotărârii străine care constituie titlu executoriu, acest termen s-a împlinit la 17 decembrie 2001, iar creditoarea a formulat cererea de executare silită cu îndeplinirea cerințelor legale abia în anul 2002. În mod just instanța de fond a constatat că nu există nici una din situațiile care să fi condus la întreruperea cursului prescripției, așa încât la formularea cererilor de executare silită, respectiv cea din anul 2002 înregistrate la Executorul Judecătoresc sub nr. 142/2002, cât și actuala cerere formulată la 1 august 2003, dreptul de a cere executarea silită era prescris în conformitate cu art. 405 C. proc.

civ., împrejurare legală care constituie un impediment în executarea silită și respectiv a încuviințării acestei executări. Împotriva deciziei nr. 277 din 8 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs creditoarea SC R. SA cu sediul în Belgia și cu sediul ales în România la avocat M.Z. în București, care a criticat, pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre judecătorească solicitând admiterea recursului, aprecierea corectă a înscrisurilor aflate la dosar, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a încheierii de ședință din 12 august 2003, în sensul încuviințării cererii de executare silită imobiliară depusă la data de 12 decembrie 2001, asupra imobilului aparținând debitoarei SC R. SA situat în str. Doamnei, ca fiind promovată în cadrul termenului legal de prescripție.

În mod eronat s-a reținut că nu există nici una din situațiile care să fi condus la întreruperea cursului prescripției, deși există dovada ordonanței de poprire din 10 septembrie 1999, încheierea de admitere a executării silite dispusă de Judecătoria sectorului 2 București la data de 17 decembrie 2001, cererile, încheierile de ședință și decizia comercială nr. 86 R din 20 ianuarie 2004, prin care au fost probate demersurile efectuate în perioada 2001 - 2004, cererea de încuviințare a executării silite din data de 1 august 2002, toate acestea dovedind interesul și activitatea constantă a creditorului în realizarea creanței sale, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Intimata debitoare SC R. SA București a formulat întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat respingerea recursului. Prin încheierea din ședința publică de la 1 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în vederea discutării excepției de necompetență materială a curții de apel în soluționarea apelului a repus cauza pe rol, iar la termenul din 12 noiembrie 2004, a pus în discuția părților această excepție.

Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul declarat de creditoarea SC R. SA Belgia ca nefondat, precum respingerea excepției de necompetență materială a curții de apel în soluționarea apelului, pentru următoarele considerente: Curtea de apel avea o plenitudine de competență materială în soluționarea în apel a prezentei cauze, deoarece cadrul legal procedural, la momentul soluționării era permisiv în acest sens, hotărârile pronunțate de judecătorii atunci când era exercitată calea de atac a apelului reveneau curții de apel competența să soluționeze această cale de atac.

De necontestat că la data de 8 iulie 1997, reclamanta SC R. SA Belgia a solicitat Tribunalului București, secția comercială, în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA și SC T.B. SA, să se încuviințeze executarea pe teritoriul României a sentinței nr. 2052 din 26 iunie 1996, pronunțată de Tribunalul din Antwerpen - Com. a VI a, prin care pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 296.234,32 dolari S.U.A. plus dobânda de 9 % pe an, plus 26.397 franci belgieni cu titlu de cheltuieli de judecată și 12.000 franci belgieni reprezentând cheltuieli de procedură. Potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, publicată în (M. Of.

nr. 245/1.10.1992), cu modificările și completările aduse ulterior, hotărârile judecătorești străine pot fi recunoscute în România spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o a avut potrivit legii menționate, competența să judece procesul, existența reciprocității în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea. În general, doctrina și practica juridică, în mod constant au admis că legea procesuală din statul unde litigiul a fost soluționat, determină caracterul definitiv al hotărârii pronunțate sub egida sa, iar legiuitorul a consacrat această soluție tradițională în dreptul internațional privat român.

Astfel, Tribunalul București, secția comercială, a pronunțat sentința civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997 (în dosarul nr. 4055/1997) prin care a admis cererea formulată de SC R. SA cu sediul în Belgia împotriva pârâtelor SC R. SA București cu sediul în str. Doamnei și SC T.B. SA cu sediul în Pucioasa, Județul Dîmbovița și a încuviințat investirea sa cu formulă executorie a sentinței nr. 2052 din 26 iunie 1996, pronunțată Tribunalul din Antwerpen - Comuna a VI-a. Ulterior, prin decizia civilă nr. 578 din 8 aprilie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a fost respins, ca nemotivat, apelul declarat de pârâta SC R. SA împotriva sentinței civile nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului București, secția comercială.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 4668 din 17 decembrie 1998, a constatat nul recursul declarat de pârâta SC R. SA București împotriva deciziei civile nr. 578 din 8 aprilie 1998 a Curții de Apel București, secția comercială. Rezultă că la data de 8 aprilie 1998, Curtea de Apel București, secția comercială, a pronunțat decizia civilă nr. 578, în condițiile reglementate de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., această hotărâre judecătorească fiind definitivă și susceptibilă de executare. Data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate, prezintă relevanța juridică în determinarea corectă a domeniului prescripției extinctive, în stabilirea corectă a dreptului de a cere executarea silită, în condițiile impuse de art. 405 și următoarele C. proc.

civ. și a examinării argumentelor din motivarea cererii de recurs referitor la întreruperea cursului prescripției. Conform art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, fiind reiterat termenul prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958. Executarea silită poate fi efectuată numai în baza unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. În principiu, astfel cum rezultă din prevederile art. 374 alin. (1) C. proc. civ., nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie, iar pe de altă parte, art. 376 alin. (1) C. proc.

civ., precizează că se investesc cu formulă executorie hotărârile care, au rămas definitive ori au devenit irevocabile. Din economia reglementărilor în materie, rezultă că sunt hotărâri definitive sau irevocabile, de la data pronunțării lor, deci constituie titlu executoriu hotărârile care, potrivit legii, nu pot fi atacate prin căile în reformare (a se vedea I.D. - Tratat de procedură civilă vol. II, Editura Servo Sat 2004). Nu poate fi primită teza susținută, în toate fazele procesuale inclusiv recurs, de creditoarea SC R. SA Belgia, în sensul că prescripția executării silite, începută la data de 8 aprilie 1998 a fost întreruptă la data de 10 septembrie 1999 când a fost emisă ordonanța de poprire, considerată în opinia sa ca fiind un act de executare menționat expres, de art. 405 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ. Verificând această apărare se constată că, prin cererea înregistrată sub nr. 5689/1999, la Judecătoria sectorului III București, la data de 7 mai 1995, reclamanta creditoare SC R. SA a solicitat înființarea popririi asupra acțiunilor pârâtului debitor SC R. SA ce le primește de la terțul poprit B.C.I.C. Ordonanța pronunțată în ședința din Camera de Consiliu de la data de 10 septembrie 1999 a dispus înființarea unei popriri asupra acțiunilor în număr de 573.387 pe care SC R. SA le primește în calitatea de angajat al terțului poprit B.C.I.C. până la concurența sumei de 299.637,09 dolari S.U.A. în favoarea reclamantei creditor SC R. SA.

În această cauză s-a fixat termen de judecată pentru validarea popririi, iar prin sentința civilă nr. 7179 pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2000, Judecătoria sector III București (dosar nr. 5689/1999) a respins cererea formulată de creditoarea SC R. SA Belgia ca neîntemeiată și a invalidat poprirea înființată prin ordonanța de poprire dată în camera de consiliu la 10 septembrie 1999. Prin efectele întreruperii prescripției extinctive, în esență, se șterge prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o și după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. Expres în dispozițiile art. 405 pct. (1) lit. d) C. proc. civ., se menționează că este întrerupt cursul prescripției pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare, iar la pct. 3 este precizat că prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Pentru a ne afla în această situație de întrerupere a cursului prescripției este necesară îndeplinirea și a condiției ca această soluție invocată să fie de admitere a validării popririi, nu numai o simplă cerere, care a fost și respinsă ca netemeinică. S-a urmărit, prin această situație de întrerupere a prescripției, o activitate prin care să se dovedească că în mod evident creditorul a ieșit din starea de pasivitate în care a stat pe timpul cât prescripția a curs contra sa. Se impune cu necesitate, ca efectul întreruptiv de prescripție să fie confirmat de admiterea cererii de validare a popririi, deoarece numai în această situație va curge un nou termen de prescripție.

În acest sens sunt și reglementările cuprinse în art. 16 și 17 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea. Nu pot fi apreciate ca fiind acte de executare care să conducă la întreruperea cursului prescripției, în condițiile art. 405 pct. 1 lit. d) C. proc.

civ., nici cererile, încheierile de ședință și decizia comercială nr. 86/ R din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială (dosar nr. 1838/2003), deoarece ele se referă în principal la reconstituirea dosarului nr. 4055/1997 al Tribunalului București, secția comercială, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997. S-a reținut în mod corect, în aceste hotărâri de reconstituire a dosarului că din verificările efectuate s-a constatat că dosarul în discuție nu a mai fost găsit, deși a fost înregistrat în registrul general de dosare și sentința pronunțată în cauză s-a regăsit în mapa de sentințe, în al doilea original. Procedura specială a refacerii înscrisurilor și hotărârilor dispărute, conform dispozițiilor art. 583 și următoarele C. proc.

civ., nu constituie un motiv care să modifice, prin întrerupere, cursul prescripției extinctive. Aceleași argumente sunt perfect valabile și cu privire la încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu de la 8 aprilie 2003 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială (dosar nr. 4055/1997) prin care a fost admisă cererea precizată a reclamantei SC R. SA Belgia privind îndreptarea unor erori materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului București, secția comercială, aceasta neputând constitui un motiv de întrerupere a cursului prescripției executării silite.

Nu prezintă relevanță juridică în sensul reglementărilor cuprinse în art. 405 pct. 1 lit. d), nici încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu de la 17 decembrie 2001 de Judecătoria sectorului 2 București (dosar nr. 15649/2001 și dosar de executare nr. 910/CP/2001) prin care s-a încuviințat executarea silită a debitorului SC R. SA și SC T.B. SA în baza adresei Biroului de Executori Judecătorești Asociați B., R. și B., deoarece s-a constatat după admiterea cererii o neconcordanță teritorială, imobilul supus executării, situat în str. Doamnei, fiind situat în realitate pe raza sectorului 3 și nu pe raza sectorului 2 București cum greșit s-a apreciat inițial.

Semnificație în corecta stabilire a situației de fapt și de drept o are și sentința civilă nr. 3919 din 17 mai 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului III (dosar nr. 1576/2003) prin care a fost respinsă ca tardiv formulată cererea SC R. SA de repunere în termenul de prescripție pentru executarea silită a titlului executor sentința civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997, Tribunalului București, secția comercială. Pentru a pronunța această hotărâre, rămasă definitivă, instanța a constatat că la data de 8 aprilie 2003, prin îndreptarea erorii materiale din titlul executor, sentința nr. 3187 din 17 septembrie 1997, Tribunalul București, secția civilă, creditoarea SC R. SA Belgia putea depune diligențe pentru executarea silită.

Repunerea în termen de prescripție reprezintă un beneficiu al legii acordat titularului dreptului la acțiune, care, din motive temeinice nu a putut să-și valorifice dreptul în cadrul termenului de prescripție. Eventualele motive temeinice care au împiedicat-o pe creditoare să ceară executarea silită, ar fi putut exista până la data pronunțării încheierii de îndreptare a erorii materiale, deoarece după această dată creditoarea putea solicita executarea silită a titlului său (dacă mai era în termen sau dacă termenul nu s-a împlinit din cauza întreruperii sau suspendării sale). Tot de la această dată începe să curgă și termenul prevăzut de art. 405 3 C. proc. civ., în care creditoarea putea cere repunerea în termenul de prescripție, respectiv 15 zile de la încetarea împiedicării.

Nu a putut fi reținută susținerea creditoarei – reclamante în sensul că termenul de 15 zile, începe să curgă de la pronunțarea deciziei în recurs, deoarece, în cadrul recursului nu s-a făcut dovada că s-ar fi dispus suspendarea executării silite, iar motivele invocate de creditoare care au împiedicat-o să-și valorifice dreptul în termenul de prescripție, au încetat la data pronunțării încheierii de îndreptare a erorii materiale. Cadrul juridic și argumentele expuse, în contextul probator administrat în cauză, au condus la justa apreciere a situației de fapt si de drept, urmând a respinge atât excepția de necompetență materială a curții de apel, cât și respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de creditoarea SC R. SA Belgia, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 277 din iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de necompetență materială a curții de apel. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC R. SA Belgia împotriva deciziei nr. 277 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2004.